ICCJ. Decizia nr. 1891/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1891/2012
Dosar nr. 615/53/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 28 mai 2010, reclamanta SC A. SA Satu Mare a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia de Administrare Fiscală, Administraţia Finanţelor Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice la plata despăgubirilor în cuantum de 608.605 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, ca urmare a anulării actelor administrative care au făcut obiectul dosarului nr. 609/35/CA/2008 prin care Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 169/CA/2008 - P.I. pronunţată în şedinţa publică din 08 octombrie 2008 a admis acţiunea reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pe toata durata procesului în faţa instanţelor de judecată, conturile societăţii au fost poprite la cererea pârâtei, iar asupra bunurilor imobile ale societăţii s-a instituit sechestru asigurător de către D.G.F.P. Satu Mare, notat cu încheierea nr. 18416 din 14 aprilie 2008, fiind respinsă cererea de suspendare a actelor administrative atacate formulată de reclamantă, în acest sens fiind indisponibilizată mai mult de 6 luni o cauţiune in cuantum de 50.000 lei.
A mai susţinut că prin emiterea actelor administrativ-fiscale de către pârâte, activitatea societăţii a fost blocată, iar până la soluţionarea definitivă a cauzei, datorită imposibilităţii derulării activităţii, aceasta a ajuns efectiv în pragul falimentului.
Prin urmare s-a produs un prejudiciu direct, de minimum de 608.605 lei, fără a mai contabiliza suma neobţinută din fondul nerambursabil, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 19 Legea 554/2004 a considerat că se impune a promova prezenta acţiune, în răspundere patrimonială, a autorităţilor publice emitente a actelor administrative a căror nelegalitate a fost constatată de către instanţele de contencios administrativ printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, pentru repararea prejudiciului material si moral produs.
În drept a invocat prevederile art. 119 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat respingerea acţiunii formulată de SC A. SA, în principal, ca fiind prescris dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri, în raport de prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ coroborate cu prevederile art. 11 din acelaşi act normativ, iar în subsidiar, ca fiind inadmisibilă, având în vedere faptul că societatea nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Pe fondul cauzei,a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi nedovedită, având în vedere că prin cererea ce are ca obiect obligarea instituţiei pârâte la plata sumei de 608.605 lei cu titlu de despăgubiri, prejudiciu pe care reclamanta apreciază ca i-a fost cauzat prin emiterea deciziei de impunere nr. 215 din 31 martie 2008 de către D.G.F.P. Satu Mare si a deciziei nr. 157 din 23 mai 2008 emisa de A.N.A.F., în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada existentei prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul creat si fapta ilicită săvârşita de instituţia pârâtă.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 36/CA/2011 din 7 februarie 2011, a respins respinge excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri, invocată de pârâta Agenţia de Administrare Fiscală Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtelor Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia de Administrare Fiscală, Administraţia Finanţelor Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice,ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa nr. 169/ CA din 8 octombrie 2008 – P.I. a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosar nr. 609/35/CA/2008, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Satu Mare împotriva pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Satu Mare - Activitatea de Inspecţie Fiscală Satu Mare şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi au fost anulate Decizia nr. 157 din 23 mai 2008 de soluţionare a contestaţiei, Decizia de impunere nr. 215 din 31 martie 2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 26314 din 31 martie 2008, cu privire la suma de 2.003.001 lei reprezentând 1.405.386 lei impozit pe venituri din dobânzi şi 597.386 lei majorări de întârziere.
Prin Decizia nr. 2836 din 26 mai 2009 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în dosar nr. 609/35/2008 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 169 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada existentei unui plan de dezvoltare a societăţii, care presupunerea vânzarea unor imobile şi lichidarea datoriilor, prin vânzarea imobilelor, apreciind că nu există o legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu şi emiterea actelor administrative de către instituţiile pârâte, cât timp Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a procedat la executarea silită a reclamantei, chiar şi în condiţiile în care actele administrative au fost anulate de către instanţa de judecată.
Mai mult, activitatea societăţii reclamante nu putea fi afectată de măsura sechestrului, aceasta având în continuare posibilitatea de a se folosi de bunurile sale şi de a-şi continua activitatea.
În ceea ce priveşte suma de 50.000 lei consemnată cu titlu de cauţiune, instanţa a constatat că aceasta a fost depusă ca urmare a formulării unei cereri de suspendare cu titlu de cauţiune la dispoziţia instanţei de judecată, cerere de suspendare care a fost respinsă, atât la fond cât şi în recurs.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A. SA Satu Mare.
S-a motivat cererea de recurs prin aceea că prima instanţă a aplicat greşit legea şi nu a ţinut seama de probatoriile anexate cauzei.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 36/CA/2011 Curtea de Apel Oradea, a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Din analiza probatoriului admis şi administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine referitor la excepţia invocată că raportat la data pronunţării în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (Decizia nr. 2836/2009) şi data introducerii acţiunii în contencios administrativ la Curtea de Apel, 26 mai 2010, termenul de prescripţie a fost respectat.
Prin urmare corect instanţa de fond a apreciat că termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat de reclamantă.
Pe fond, din ansamblul probator, rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenţei unui plan de dezvoltare şi prin urmare nu se putea concluziona că a existat o legătură de cauzalitate între prejudiciul pretins şi emiterea actelor administrate către pârâte.
Recurenta a invocat producerea unui prejudiciu direct în sumă de 608.605 lei, iar lichidarea datoriilor sale nu s-a făcut, întrucât nu s-a realizat vânzarea vreunui imobil.
Din probele administrate rezultă însă că societatea nu era titulara vreunei cereri de creditare şi nici a vreunei finanţări nerambursabile S.A.P.A.R.D., cererea de creditare fiind formulată de o altă societate decât recurenta.
Corect instanţa fondului a apreciat că măsura sechestrului nu a afectat activitatea recurentei, întrucât avea posibilitatea de a folosi bunurile sale în continuare.
Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de SC A. SA Satu Mare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 36/CA/2011 - P.I. din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1778/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1898/2012. Contencios → |
|---|
