ICCJ. Decizia nr. 1706/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1706/2012
Dosar nr. 4472/2/2011
Şedinţa de la 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 18 din 30 mai 2011, anularea Deciziei anterior menţionată şi pe cale de consecinţă exonerarea de plata amenzii stabilite prin aceasta în sarcina reclamantei; în subsidiar reducerea cuantumului amenzii stabilite în sarcina reclamantei prin Decizia atacată.
În motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 18 din 13 mai 2011, reclamanta a arătat că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului contestat, argumentele fiind subsumate următoarelor idei: existenţa unor încălcări a reglementărilor în vigoare, în desfăşurarea investigaţiei şi adoptarea deciziei de către Consiliul Concurenţei; inexistenţa unor dovezi pertinente şi neechivoce cu privire la existenţa unei încălcări a legislaţiei concurenţei de către reclamantă.
Cu privire la producerea unei pagube iminente, reclamanta a arătat că amenda aplicată reprezintă un procent ridicat din profitul societăţii SC I. SRL şi astfel are un impact serios asupra activităţii societăţii, cuantumul ridicat conducând la punerea în pericol a posibilităţii de desfăşurare în condiţii normale a activităţii curente.
În dezvoltarea motivelor plângerii cu privire la solicitarea de anulare a deciziei contestate, reclamanta a susţinut că actul este nelegal fiind nerespectate prevederile legale în vigoare.
Reclamanta a criticat actul contestat şi pentru cauze de netemeinicie.
În raportul întocmit de autoritatea pârâtă după încheierea investigaţiei s-au reţinut argumente nu doar insuficiente pentru a fundamenta concluziile ci, mai mult, acestea nu constituie ele însele temeiuri reale, pertinente şi neechivoce, fiind contrazise în mod evident atât de documentele şi informaţiile aflate la dosarul de investigaţii, cât şi de normele legale în vigoare.
Reclamanta a susţinut că au fost reţinute argumente pro causa, situaţia a fost prezentată trunchiat, făcându-se referire doar la aspecte care ar putea, în opinia autorilor, să susţină concluziile Raportului.
Cu privire la reducerea cuantumului amenzii reclamanta a solicitat, în subsidiar, să fie luate în considerare circumstanţele atenuante: rezilierea din proprie voinţă a contractelor şi colaborarea efectivă şi deplină pe parcursul investigaţiei, reţinute şi în Raport, dar şi durata redusă a presupusei încălcări, gravitatea redusă şi impactul asupra concurenţei.
La data de 6 iulie 2011 reclamanta a depus cerere precizatoare în care a menţionat numărul de înregistrare al deciziei contestate şi a reiterat motivele arătate în acţiune.
La termenul de judecată din 21 septembrie 2011, Curtea din oficiu a invocat excepţia netimbrării acţiunii.
Prin sentinţa nr. 5240 din 21 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat cererea de chemare de judecată ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de plată până la primul termen stabilit de instanţă, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 prevede sancţiunea anulării cererii, întrucât taxa se plăteşte anticipat, până la primul termen de judecată.
Astfel, Curtea constatând împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat acţiunea ca netimbrată.
Împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, învederându-se că cererea de chemare în judecată promovată de societate nu este supusă timbrării, aşa cum în mod eronat a apreciat prima instanţă.
Se mai arată în motivarea căii de atac că atât din petitul cererii introductive de instanţă, cât şi din cel al cererii precizatoare, rezultă foarte clar faptul că societatea reclamantă a contestat un înscris constatator al unei amenzi contravenţionale, solicitându-se în principal, exonerarea de la plata amenzii şi în subsidiar reducerea cuantumului acesteia.
În acest context se apreciază că cererea formulată se încadrează în situaţia de excepţie prevăzută la art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, arată recurenta, că în cazul de faţă instanţa de judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al acţiunilor în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată cu modificările ulterioare.
Recursul este fondat.
Incontestabil, atât din petitul cererii introductive de instanţă, cât şi din cel al cererii precizatoare, rezultă cu claritate că reclamanta a contestat un înscris constatator al unei amenzi contravenţionale, solicitând în principal, exonerarea de la plata amenzii şi, în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia.
Astfel, cum rezultă chiar din dispozitivul deciziei atacate, recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În contextul celor anterior menţionate, acţiunea formulată de reclamanta-recurentă se încadrează în situaţia de excepţie prevăzută la art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, republicată cu modificările ulterioare, care prevede: „sunt scutite de taxă judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la amenzile de orice fel".
Or, în cazul de faţă, instanţa de judecată a aplicat regula cu privire la caracterul taxabil al acţiunilor în contencios administrativ, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, republicată, cu modificările ulterioare, care prevede: „acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege; cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinţe sau oricărui alt înscris; cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă.
Cu toate acestea, o asemenea calificare este greşită deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile din ipoteza normei juridice incluse la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, întrucât nu există o vătămare produsă printr-un act administrativ şi nu există un refuz nejustificat al unei autorităţi publice cu privire la un drept recunoscut de lege.
în plus, art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997, nu impune nicio limitare în aplicabilitatea sa cu privire la natura actelor juridice prin care se impun amenzi contravenţionale ori cu privire la autorităţile publice emitente.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, republicată cu modificările ulterioare şi pe cale de consecinţă este exceptată acţiunea promovată de reclamanta-recurentă de la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru.
De altfel, soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar este în acord cu cele statuate prin Procesul verbal încheiat la data de 3 mai 2007, cu ocazia şedinţei Plenului Judecătorilor Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii unei practici unitare în cauzele în care s-au pronunţat soluţii contradictorii.
Fată de cele mai sus arătate, cum motivul de recurs constând în nelegala anulare a acţiunii ca netimbrată, atunci când legea prevede expres că o atare acţiune este scutită de taxa judiciară de timbru, este un motiv de ordine publică ce poate fi invocat şi după expirarea termenului legal de motivare a recursului, şi cum acest motiv se priveşte ca fiind întemeiat, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I. SRL împotriva sentinţei nr. 5240 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 17/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1716/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
