ICCJ. Decizia nr. 1716/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1716/2012
Dosar nr. 1722/36/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Reclamanta SC C.D. SA a chemat în judecată M.T., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-l oblige la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 15.942 m.p. aferent complexului D.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că urmare divizării SC M. SA, SC C.D. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra activului cu acelaşi nume şi a terenului aferent conform Protocolului de predare - primire din 20 octombrie 1995.
Fiind îndreptăţită la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform HG nr. 834/1991 şi Legii nr. 137/2002, reclamanta a arătat că a solicitat C.L. Constanţa avizul necesar emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă răspunsul a fost negativ, propunându-i-se vânzarea terenului prin negociere directă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 123/ CA din 14 aprilie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D., în suprafaţă de 15.942 m.p., cu următoarele vecinătăţi: la Nord – proprietatea C.L. Constanţa; la Sud – proprietatea C.L. Constanţa; la est – alee acces faleză, plajă; la vest – drum asfaltat.
Totodată a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că justeţea demersului reclamantei a fost analizată în raport de adresa din 24 septembrie 2008 apreciată drept un refuz nejustificat, aceasta fiind limita investirii nu şi în raport de adresa din 12 februarie 2009 care prin ea însăşi poate constitui un refuz de eliberare a atestatului solicitat.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.D.R.T., care a invocat în primul rând, motivul prevăzut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată de o instanţă alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În motivarea acestui motiv de recurs, societatea comercială a susţinut că Sentinţa civilă nr. 123/2011 a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual, de acelaşi judecător care pronunţase şi prima sentinţă, Sentinţa civilă nr. 587/2009, casată cu trimitere pentru rejudecare prin Decizia nr. 3412/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În al doilea rând, a invocat motivul de recurs prevăzut la arft.304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În susţinerea acestui motiv de recurs, ministerul a susţinut că deşi a depus la dosarul cauzei o copie a C.F. nr. 786 a municipiului Constanţa care este proprietarul unei suprafeţe de teren de 4.357,84 m.p., în timp ce societatea comercială are intabulat un drept de folosinţă pentru acelaşi teren şi fără ca situaţia juridică a terenului respectiv să fi fost elucidată, instanţa de fond a obligat ministerul să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 15.942 m.p., care include şi suprafaţa anterior menţionată.
De asemenea, s-a mai susţinut că hotărârea pronunţată este nelegală şi pentru faptul că încalcă prevederile Legii nr. 7/1996, HG nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665/1992, Legii nr. 137/2002, HG nr. 517/2002 şi OUG nr. 88/1997, pentru argumentele prezentate în cererea de recurs.
În concluzie, ministerul recurent a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
2.2. Societatea comercială intimată a depus concluzii scrise, răspunzând criticilor recursului şi solicitând respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că acelaşi judecător a pronunţat şi prima şi a doua hotărâre în dosarul aflat în al doilea ciclu procesual.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 587/2009 judecătorul a admis acţiunea formulată de societatea comercială şi a obligat ministerul de resort să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D. situat în Staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 123/2011 pronunţată de acelaşi judecător ca urmare a casării primei hotărâri şi trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiaşi Curţi de Apel, acţiunea formulată a fost admisă din nou, ministerul de resort fiind obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent Complexului D., situat în Staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 15.942 m.p.
Este adevărat că judecătorul a formulat cerere de abţinere care, însă, i-a fost respinsă de completul care a soluţionat-o.
Instanţa de recurs constată că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora este incompatibil judecătorul care şi-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă.
Or, în cauză, prin Sentinţa civilă nr. 587/2009, admiţând acţiunea, constatând caracterul nejustificat al refuzului ministerului de resort de a emite actul administrativ pretins şi dispunând obligarea acestei autorităţi să emită certificatul pentru terenul în litigiu, judecătorul a soluţionat fondul cauzei, spunându-şi astfel părerea cu privire la pricină, în sensul art. 27 pct. 7 C. proc. civ., situaţie care îl făcea incompatibil să judece a doua oară aceeaşi cauză.
Astfel fiind, rezultă că Sentinţa nr. 123/2011 este nelegală, fiind casabilă în condiţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce va atrage admiterea recursului şi trimiterea dosarului pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Având în vedere soluţia adoptată, cercetarea celuilalt motiv de recurs a devenit superfluă, urmând ca criticile respective să fie avute în vedere de instanţa de rejudecare ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.D.R.T. împotriva Sentinţei civile nr. 123/ CA din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1706/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
