ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1718/2012
Dosar nr.9651/1/2011
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local Odoreu prin Primar şi Primarul Comunei Odoreu s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5/2011 şi a Procesului-verbal nr. 4017/2010 ale Camerei de Conturi Judeţene Satu Mare cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sporurilor salariale reprezentând: prima de concediu acordată personalului contractual, indemnizaţia lunară de dispozitiv, prima de concediu acordată personalului contractual, indemnizaţia lunară de dispozitiv, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, drepturile speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi sporul de confidenţialitate acordat persoanei care a avut funcţia de consilier juridic, precum şi cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de premii, prime şi indemnizaţii persoanelor care au ocupat funcţii de demnitate publică.
De asemenea s-a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 şi cu privire la dispunerea măsurilor pentru recuperarea sumelor privind sporurile acordate şi la suspendarea aplicării prevederilor din acordul şi contractul colectiv de muncă, din hotărârile Consiliului Local şi din Dispoziţiile Primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite.
S-a solicitat totodată şi suspendarea efectelor încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că încheierea contestată nu face decât se reitereze temeiurile cuprinse în actele atacate iniţial, respectiv că entitatea intimata, Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare a efectuat auditul public extern asupra contului de execuţie şi a bilanţului contabil pe anul 2009 la Comuna Odoreu, întocmind Procesul-verbal de constatare nr. 4017/2010 din data de 9 decembrie 2010 prin care s-a stabilit că acordarea sporului de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000, Legii nr. 188/1999; Legii nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001, OG 6/2007, OG nr. 9/2008, OG nr. 10/2008, Legii nr. 138/1999; acordarea dreptului special pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, primei de concediu pentru angajaţii contractuali, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de confidenţialitate pentru consilierul juridic, indemnizaţii şi premii acordate persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, s-au făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 şi art. 12 din Legea nr. 130/1996; a prevederilor art. 31 şi 72 din Legea nr. 188/1999; art. 22 din HGR. nr. 833/2007, art. 14, 22 şi 23 din Legea nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001; OUG nr. 24/2000; OG nr. 6/2007; OG Nr. 9/2008; OG nr. 10/2008 şi HGR. nr. 281/1993.
De asemenea s-a arătat că s-a întocmit în baza procesului-verbal de constatare Decizia nr. 5/2011, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului, dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora şi suspendarea aplicării prevederilor din acordul şi contractul colectiv la nivel de unitate, din Hotărârile Consiliului local şi din dispoziţiile primarului, cu precizarea că măsurile trebuie luate până la data de 03 martie 2011, depunerea contestaţiei nesuspendând obligaţia de executare.
La punctul 1, încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale se referă la aspecte de nelegalitate a constatărilor cu privire la acordarea dreptului special pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, primei de concediu pentru angajaţii contractuali, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de confidenţialitate pentru consilierul juridic, indemnizaţii şi premii acordate persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
La punctul 2 referitor la cheltuieli cu bunuri şi servicii, s-a arătat de reclamanţi că din nou interpretarea actului atacat este subiectivă, deoarece corelarea resurselor financiare cu „competentele şi atribuţiile prevăzute de lege" sunt desigur supuse arbitrariului, deci argumentarea nu este sustenabilă.
Referitor la acordarea indemnizaţiei de dispozitiv s-a menţionat de reclamanţi că aceasta a fost acordată cu respectarea prevederilor art. 236 C. muncii, a Ordinului M.A.I. nr. 496/2003 şi a art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Totodată au mai precizat reclamanţii că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, acesta făcând parte din categoria „alte drepturi" pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, dacă are aprobat bugetul cu această destinaţie.
Referitor la acordarea primei de concediu pentru personalul contractual reclamanţii au prezentat aceleaşi argumente ca şi cele menţionate la punctul 1 din încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011.
Referitor la acordarea primei individuale s-a menţionat că aceasta se constituie într-un premiu distinct de celelalte premii de care a beneficiat personalul instituţiei în anul 2009 şi pentru care nu a fost emisă şi hotărâre a Consiliului Local.
În ceea ce priveşte pct. 6 din încheierea atacată, referitor la acordarea sporului de confidenţialitate, s-a arătat că acest spor s-a acordat în baza şi în conformitate cu prevederile din Statul de Funcţii aprobat de Primarul Comunei Odoreu, prin aplicarea procentului de 15% la sariul de încadrare.
În motivarea cererii de suspendare, s-a susţinut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii esenţiale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat şi de iminenţa producerii unei pagube.
Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii Consiliul Local Odoreu şi Primarul Comunei Odoreu privind suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestor acte.
Prin aceeaşi încheiere din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a prorogat discutarea asupra excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, invocată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Cu privire la fondul cererii, Curtea a arătat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
S-a reţinut că susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare o solicită în vederea argumentării cazului bine justificat nu conduc la concluzia existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură acesta.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că prin recomandarea făcută prin Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Satu Mare privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal nu este de natură a crea o pagubă iminentă astfel cum este definită de lege.
Împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, Consiliul Local Odoreu şi Primarul Comunei Odoreu au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din data 16 februarie 2011, instanţa de control judiciar a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs referitoare la soluţia instanţei de fond privind prorogarea discutării excepţiei de nelegalitate a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.
Înalta Curte urmează a respinge excepţia invocată în considerarea următoarelor argumente.
Excepţia inadmisibilităţii reprezintă o excepţie procesuală, mijlocul procedural prin care, în condiţiile legii, se invocă neregularităţi procedurale sau lipsuri privitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, ori aplicarea normelor legale referitoare la acestea.
Recursul de faţă este promovat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, respectiv încheierea din data de 22 noiembrie 2011, care dispune expres asupra cererii de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 a Curţii de Conturi, atacată în condiţiile dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este Decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudenţa constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 şi nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 şi respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curţii de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competenţa curţii de apel în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că revine tribunalului - Secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Consiliul Local al Comunei Odoreu prin Primar şi Primarul Comunei Odoreu împotriva încheierii din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1716/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 172/2012. Contencios → |
|---|
