ICCJ. Decizia nr. 172/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 172/2012
Dosar nr.416/2/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, la data de 04 mai 2011, reclamanta S.A.A. a chemat în judecată pârâţii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Nr. 85 „Profesor Vasile Bunescu" solicitând obligarea pârâţilor în solidar să-i plătească daune materiale şi morale totale de 2.000.000 RON (câte 1.000.000 RON fiecare), sumă care constituie prejudiciu direct şi delictual pentru care se constituie parte civilă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că deschide prezenta acţiune cu privire la calificativul viciat grav în „bine", deşi toate actele arată fără dubiu că merita „foarte bine" pentru anul şcolar 2009 - 2010. Calificativul este lovit de nulitate absolută fiind stabilit în absenţa sa, efectiv „la secret" şi cu mare întârziere, cu mult după 31 august 2010 când a survenit încheierea anului şcolar, respectiv pe 20 septembrie 2010, adică deja în noul an şcolar în care nu mai funcţiona la Şcoala Nr. 85.
Reclamanta a apreciat că merită calificativul „foarte bine", printre altele pentru că a participat la activităţile metodice organizate de I.S.M.B. şi acesta este conform punctajului fişei de evaluare 857 din 27 mai 2010 semnată de şeful de catedră, fişă depusă la Şcoala Nr. 85, orice altă soluţie reprezentând o viciere gravă a calificativului căci, practic, este ca şi cum Şcoala Nr. 85 ar fi dat „aprobare tacită" pentru calificativul „foarte bine" care rezultă din fişa de evaluare.
Pârâtul I.S.M.B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 5207 din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.A.A. şi pe pârâţii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Nr. 85 „Profesor Vasile Bunescu" în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut în considerentele hotărârii că textul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel" instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor şi anume criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice şi criteriul valoric.
În speţă este aplicabil primul criteriu care are în vedere autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti astfel că instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, în vigoare de la data de 29 octombrie 2010 „Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.
Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.
Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".
Prin sentinţa nr. 5207 din 20 septembrie 2010, atacată cu recurs în prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Aşa fiind şi având în vedere prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora o astfel de hotărâre nu este supusă nici unei căi de atac, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN TEMEIUL LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.A.A. împotriva sentinţei nr. 5207 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1736/2012. Contencios → |
|---|
