ICCJ. Decizia nr. 1790/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1790/2012
Dosar nr. 5389/302/2010
Şedinţa publică din 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 martie 2010, reclamantul C.G.F. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei la analizarea dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 29261/ CC şi la transmiterea acestuia către evaluator, precum şi la plata de penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, de la data emiterii dispoziţiei nr. 6957 din 3 noiembrie 2006 de către Primăria Municipiului Piteşti, a efectuat demersuri în vederea finalizării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, pârâta tergiversând în mod nejustificat soluţionarea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 3608 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei să examineze Dosarul nr. 29261/ CC şi să-l transmită la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Piteşti, str. S., în 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că de la data primirii dosarului de la Primăria municipiului Piteşti, dosarul de despăgubire nr. 29261/ CC nu a fost examinat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, ca primă etapă a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, încălcându-se astfel dreptul reclamantului de soluţionare a litigiului într-un termen rezonabil.
Instanţa de fond a apreciat că se impune şi stabilirea de penalităţi pe zi de întârziere, ca o garanţie în vederea executării obligaţiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că dosarul de despăgubire a fost analizat şi ulterior restituit primăriei, în vederea reanalizării notificării şi completării documentaţiei cu privire la existenţa dreptului de proprietate la data preluării imobilului.
În consecinţă, a arătat pârâta, faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire nu reprezintă un refuz nejustificat, astfel încât hotărârea instanţei de obligare la transmiterea dosarului la evaluator nu este întemeiată.
Pârâta a criticat sentinţa şi sub aspectul aplicării sancţiunii unor penalităţi pe zi de întârziere, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile care apare ca nejustificată faţă de caracterul incomplet al dosarului de despăgubiri.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea în parte a sentinţei pentru considerentele ce urmează.
Astfel, deşi dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevăd vreun termen pentru operaţiunile şi actele pe care pârâta este obligată să le realizeze în cadrul derulării procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activităţile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi sustrase oricărei constrângeri temporale .
În cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, pârâta are obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile ce-i revin, astfel încât procedura administrativă de acordare a despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil.
În cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona dosarul de despăgubiri al reclamantului, în condiţiile în care, deşi înregistrat la comisie din anul 2006, de-abia după introducerea acţiunii, respectiv la 7 iulie 2010, pârâta a procedat la verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de restituire în natură, ocazie cu care s-a solicitat Primăriei municipiului Piteşti completarea documentaţiei.
În exercitarea atribuţiilor conferite de lege, pârâta nu beneficiază de o marjă de apreciere discreţionară asupra ordinii de soluţionare a dosarelor, finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 trebuind să se facă într-un termen rezonabil, aspect în raport de care rezolvarea petitului principal în sensul admiterii lui este întemeiată.
Cât priveşte capătul de acţiune referitor la stabilirea termenului de 30 de zile de la comunicare sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, acesta a fost greşit soluţionat, instanţa de fond nemotivând aplicarea prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă şi va modifica în parte sentinţa numai sub aspectul înlăturării menţiunilor privind stabilirea termenului de 30 de zile sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3608 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură menţiunile din hotărâre privind termenul de 30 de zile fixat în sarcina autorităţii pârâte sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1795/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
