ICCJ. Decizia nr. 191/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 191/2012
Dosar nr. 424/64/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov - secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Oraşul Săcele prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 publicată în M. Of. nr. 226 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare. Ulterior, cererea a fost precizată în sensul că reclamant este Municipiul Săcele prin primar.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, a arătat că măsura luată prin H.G. nr. 345/2011, atacată în cauză, este nelegală şi abuzivă, având în vedere că au fost încălcate dispoziţiile art. 174 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 care prevăd modalitatea de desfiinţare a spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv prin hotărâre de guvern iniţiată de instituţia prefectului sau consiliului judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii, or, în speţă, nu aceste autorităţi au iniţiat respectivul act administrativ.
Totodată, a susţinut că urmare refuzului C.A.S.S. de a mai încheia contract cu Spitalul municipal Săcele a încetat activitatea spitalicească, astfel că nu se mai asigură la nivelul oraşului Săcele şi pentru localităţile limitrofe asistenţa medicală şi cea de urgenţă prin microstaţia de ambulanţă, iar sistarea contractelor în derulare prin acumularea de penalităţi pentru neplata la termen, precum şi prin întreruperea activităţii serviciilor publice furnizate spitalului, produc o perturbare previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, calificând H.G. nr. 345/2011 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, fără a exista nicio aparenţă de nelegalitate. A susţinut că existenţa cazului bine justificat presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidente ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză, iar cât priveşte condiţia pagubei iminente, nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât nu se face dovada unui prejudiciu pur material, cuantificabil în bani, nici pentru o instituţie şi nici pentru o persoană fizică şi nici a unei pagube care nu ar putea fi îndreptată în urma soluţionării cererii în anulare.
Ministerul Sănătăţii a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat să dobândească calitatea de pârât, cerând, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Sub aspectul inadmisibilităţii, a invocat faptul că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 C. civ., introducerea plângerii prealabile trebuie făcută anterior sesizării instanţei, iar reclamantul a formulat plângerea prealabilă şi a sesizat instanţa în aceeaşi zi, respectiv 29 aprilie 2011. Pe fondul cauzei, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 127/F din 15 iunie 201, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de intervenientul în interes propriu Ministerul Sănătăţii; a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării dispoziţiilor Hotărârii de Guvern nr. 345 din 31 martie 2011 publicată în M. Of. nr. 226 din 31 martie 2011, privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, cu privire la Spitalul Municipal Săcele prevăzut în Anexa 2 la poziţia 18, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Ministerul Sănătăţii, obligând pârâtul şi intervenientul la plata a câte 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, respingând celelalte cheltuieli solicitate.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată de intervenient, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. Cum în cauză pârât este Guvernul României care nu a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile, iar textul de lege menţionat este unul imperativ, o altă parte din cauză nu poate invoca această excepţie.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii atacate, având în vedere modalitatea de derulare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 32/2011 pusă în aplicare concomitent cu publicarea ei, iar prin executarea acesteia s-ar aduce prejudicii reclamantului determinate de faptul că serviciul public al asigurării asistenţei medicale la nivelul oraşului Săcele şi al localităţilor limitrofe va avea de suferit ca urmare a imposibilităţii spitalului de a mai încheia contracte cu C.A.S., fapt ce va avea repercusiuni şi asupra autorităţii publice locale Municipiul Săcele.
Referitor la cererea de intervenţie formulată în cauză de Ministerul Sănătăţii, în interes propriu, prima instanţă a reţinut că, în această formă a intervenţiei principale, intervenientul nu a invocat un drept al său, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte intervenţia în interesul altei persoane, cererea nu poate fi conturată în acest mod, nefiind exprimată o astfel de intenţie în sensul sprijinirii apărării pârâtului, intervenientul formulând apărări proprii, chiar şi sub forma excepţiei inadmisibilităţii.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- intimatul – reclamant nu a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv anterior introducerii acţiunii în justiţie, iar nu ulterior acestui moment;
- în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond existenţa cazului bine – justificat, având în vedere că prin art. IV din O.U.G. nr. 32/2011 s-a dispus ca în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Guvernul să adopte, pentru anul 2011, hotărârea prevăzută de art. 245 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Rezultă că nu se putea urma calea prevăzută de Legea nr. 52/2003 (cel puţin 30 de zile de consultare publică), deoarece atât Raportul comisiei de selecţie, cât şi H.G. nr. 345/2011 pentru aprobarea acestuia trebuiau perfectate în 7 zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 32/2011;
- în mod greşit s-a reţinut existenţa în cauză a pagubei iminente, constând în neîncheierea contractului de furnizare servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău, deoarece acest contract nu reprezintă singura sursă de venit a spitalelor, art. 190 din legea nr. 95/2006 prevăzând numeroase surse şi activităţi din care spitalele pot obţine venituri (donaţii, închirieri de spaţii sau aparatură medicală, asocieri investiţionale, servicii medicale ş.a).
În drept recurenţii şi-au întemeiat motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, acest motiv de recurs este nefondat, deoarece la dosarul de fond a fost depusă dovada efectuării acestei proceduri (fila 148 dosar), plângerea fiind respinsă. Prin urmare, în mod întemeiat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat instanţa de fond a reţinut în mod corect că termenul de 7 zile în care a fost evaluat Spitalul Municipal Săcele este insuficient pentru o analiză temeinică a tuturor criteriilor prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii, această îndoială asupra legalităţii actului administrativ rezultând şi din situaţia specifică a spitalului menţionat, al cărui serviciu de urgenţă a fost dotat cu aparatură modernă în anul 2009.
În mod corect a fost apreciată de către instanţa de fond şi condiţia pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, fiind evident că neîncheierea contractului cu C.A.S.S. conduce la încetarea activităţii spitaliceşti şi neasigurarea asistenţei medicale de urgenţă pentru un număr important de locuitori, precum şi la acumularea de datorii şi penalităţi pentru întreruperea contractelor de furnizare de utilităţi către spital.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 127/F din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 185/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
