ICCJ. Decizia nr. 1818/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818/2012
Dosar nr. 1304/44/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 175 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea privind anularea H.G. nr. 735/2010 formulată de reclamanţii P.G., G.L., B.G., S.E. şi A.S. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor; totodată, a respins ca nefondate celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a apreciat ca fiind esenţial în soluţionarea cauzei faptul că H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată prin disp. art. 10 din O.U.G. nr. 1/2011.
Se reţine, astfel, că, aşa cum au arătat şi reclamanţii în acţiune, "anularea H.G. nr. 735/2010 va fi o consecinţă a anulării articolelor din Legea nr. 119/2010 şi a imposibilităţii acestei legi".
Acest fapt este prevăzut şi în art. 10 din O.U.G. nr. 1/2011 astfel că legiuitorul a statuat că pe data intrării în vigoare a ordonanţei H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010.
În acest context acţiunea reclamanţilor apare, în opinia instanţei de fond, ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care a respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 735/2010 şi ca nefondate celelalte capete de cerere.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 175 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii P.G., G.L., B.G., S.E. şi A.S., în temeiul art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susţinut, în esenţă, următoarele:
Susţin recurenţii că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte H.G. nr. 735/2010 iar celelalte capete de cerere ca nefondate, fără a se face vreo referire la faptul că prin cererea completatoare depusă la data de 14 februarie 2011 au solicitat şi anularea O.U.G. nr. 1/2011 care a înlocuit H.G. nr. 735/2010, care s-a dovedit a fi neconstituţională şi nelegală.
Mai arată recurenţii că instanţa de fond nu a avut în vedere toate motivele acţiunii atât cele din cererea introductivă cât şi cele din cererea completatoare, motivarea acesteia fiind făcută în câteva fraze, fără a se face nicio referire la motivele de anulare a O.U.G. nr. 1/2011.
Susţin recurenţii că deşi prin cererea completatoare au criticat pentru nelegalitate şi neconstituţionalitate şi O.U.G. nr. 1/2011 alături de Legea nr. 119/2010 prin raportare la obligaţiile asumate de România sub egida Cartei ONU, a Consiliului Europei şi Tratatului de aderare la UE, instanţa de fond nu a avut în vedere aceste aspecte.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 şi văzând dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost învestită "se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa".
Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond, a motivat hotărârea recurată în mod superficial şi confuz, cu referire doar la abrogarea H.G. nr. 735/2010, fără a observa că reclamanţii şi-au modificat şi completat acţiunea la data de 10 februarie 2011, tocmai ca efect al abrogării respectivului act normative prin O.U.G. nr. 1/2011 şi fără a expune motivele de fapt şi de drept în raport de care au fost respinse ca nefondate restul cererilor formulate de către reclamanţi, ceea ce cu uşurinţă se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa fondului.
Totodată, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată, fără a proceda la o analiză a tuturor capetelor de cerere cuprinse în acţiunea cu care a fost învestită, aşa cum a fost precizată şi completată de către reclamanţi, şi implicit fără a analiza argumentele expuse în susţinerea respectivelor capete de cerere, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale unora dintre părţile litigante.
În aceste condiţii, este evident că ceea ce legiuitorul a numit "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei" nu se regăseşte în considerentele sentinţei recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.
În consecinţă, se apreciază ca fiind incident în cauză motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice şi cu respectarea tuturor principiilor de drept, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va da eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că va manifesta rol activ în vederea stabilirii obiectului acţiunii cu care a fost învestită, identificării dispoziţiilor legale incidente raportului juridic, astfel, dedus judecăţii şi va analiza punctual atât din perspectiva susţinerilor reclamanţilor cât şi a apărărilor pârâtului, toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt cu atât mai mult cu cât reclamanţii şi-au precizat şi completat în mod succesiv acţiunea, iar în cauză au fost formulate cereri de intervenţie accesorii.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 2 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.G., G.L., B.G., S.E. şi A.S., împotriva Sentinţei nr. 175 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1791/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1819/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
