ICCJ. Decizia nr. 1853/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1853/2012
Dosar nr. 10214/1/2011
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 decembrie 2011 sub nr. de Dosar 10214/1/2011, revizuienta SC I.F. SA, a solicitat în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. revizuirea Deciziei civile nr. 1448 din data de 20 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru contrarietate cu Decizia nr. 3162 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi, Deciziei nr. 1626 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj şi Decizia nr. 1872 din 9 decembrie 2010 a Tribunalului Braşov.
În motivarea cererii formulate susţine revizuienta că Decizia nr. 1448/2011 a Curţii de Apel Iaşi este potrivnică altor trei hotărâri definitive pronunţate în dosare în care a avut calitatea de reclamant iar A.N.A.F., reprezentată prin Direcţiile sale judeţene a avut calitatea de pârâtă. Astfel, se arată că cele patru hotărâri definitive sunt date în aceeaşi pricină, însă în dosare diferite, în care există identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică elementele caracteristice autorităţii de lucru judecat.
În acest sens, susţine revizuienta că obiectul celor patru dosare constă în stabilirea de către instanţa de judecată dacă permisele de călătorie în interes personal pe căile ferate acordate angajaţilor şi membrilor de familie ai acestora, înregistrate conform art. 55 alin. (4) din Codul fiscal şi cheltuielile cu biletele de tratament, odihnă şi transport, înregistrate conform art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal sunt sau nu deductibile.
În acest sens, arată revizuienta că există contrarietate între dispozitivele celor patru hotărâri, în condiţiile în care prin Decizia nr. 1448/20 decembrie2011 Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de chemare în judecată, stabilind astfel caracterul nedeductibil al cheltuielilor reglementate de art. 55 alin. (4) din Codul fiscal şi respectiv de art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, în condiţiile în care prin Decizia nr. 3162/15 octombrie2010 Tribunalul Galaţi a constatat caracterul abuziv şi nelegal al reverificării reglementate de art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1626 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Dolj a constatat caracterul deductibil al cheltuielilor reglementate de art. 55 alin. (4) din Codul fiscal iar prin sentinţa civilă nr. 1872 din 09 decembrie 2010 Tribunalul Braşov a constatat caracterul deductibil al cheltuielilor reglementate de art. 55 alin. (4) din Codul fiscal şi respectiv de art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal.
Prin urmare, având în vedere elementele mai sus enumerate, rezultă în mod clar, în opinia revizuientei, că între cele patru cauze, referitoare la deductibilitatea cheltuielilor ce au făcut obiectul verificărilor, există autoritate de lucru judecat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
În cauză intimata nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ.
2. Hotărârea supusă revizuirii
Prin Decizia civilă nr. 1448 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 910/ CA din 31 mai 2011 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins acţiunea prin care reclamanta SC I.F. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 106 din 22 ianuarie 2010 emisă de către D.G.F.P. Iaşi, anularea Deciziei de impunere nr. 1071 din 09 noiembrie 2009, anularea raportului de inspecţie fiscală parţială nr. C 14343 din 05 noiembrie 2009, emis de către D.G.F.P. - Activitatea de inspecţie fiscală şi pe cale de consecinţă exonerarea de la plata sumei de 41.125 lei, din care 18.060 reprezentând impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor şi suma de 23.065 lei reprezentând majorări de întârziere.
3. Hotărârile în raport de care se solicită revizuirea
Prin sentinţa civilă nr. 3162 din 15 octombrie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 2749 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.F. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Galaţi şi a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 317/2009 şi a Deciziei de impunere nr. 590/2009, emise de A.N.A.F. – D.G.F.P. Galaţi, şi exonerarea reclamantei de sumele stabilite în sarcina sa prin respectivele acte administrative.
Prin sentinţa civilă nr. 1626 din 16 noiembrie 2009, irevocabilă prin Decizia nr. 784 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Informatica Feroviară SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj şi a dispus anularea Deciziei nr. 437 din 20 iulie 2009, emisă de D.G.F.P. Dolj, a raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 1958 din 20 mai 2009 şi a Deciziei de impunere nr. 128 din 20 mai 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1872/ CA din 9 decembrie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3059/ R din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.F. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov şi a dispus anularea Deciziei nr. 9525 din 21 decembrie 2009, emisă de pârâtă, a raportului de inspecţie fiscală nr. 6851 din 01 octombrie 2009, emis de pârâtă în ceea ce priveşte Capitolul III, punctul 1, prin care s-a constatat caracterul nedeductibil al cheltuielilor înregistrate de către reclamantă cu autorizaţiile de călătorie acordate membrilor de familie şi salariaţilor în cuantum de 274.342 lei şi exonerarea reclamantei de la obligaţia modificării rezultatului fiscal pentru perioada 2004 - 2008.
4. Hotărârea instanţei competente a se pronunţa asupra revizuirii
Analizând cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuientă, in raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, revizuirea este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune efectuarea unui control al legalităţii şi temeiniciei hotărârile supuse revizuirii.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C proc. civ. "revizuirea unei hotărâri ramase definitive in instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere… dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, in una şi aceeaşi pricină, intre aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Aşadar condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în lipsa unor hotărâri potrivnice date in aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, adică hotărârile potrivnice să conţină elementele caracteristice existenţei lucrului judecat în condiţiile in care raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri in mod diferit, prin nesocotirea lucrului judecat.
Înalta Curte constată că in cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute imperativ de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în situaţia in care din simpla lecturare a hotărârilor indicate de revizuientă se poate lesne observa că acestea au la bază raporturi juridice litigioase în care diferă atât obiectul cât şi părţile.
Astfel, în cele patru dosare în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti la care face referire revizuienta, au fost contestate acte administrativ-fiscale distincte, respectiv decizii de soluţionare a contestaţiilor, decizii de impunere şi rapoarte de inspecţie fiscală, prin care s-au stabilit, în sarcina revizuientei, de către diverse organe fiscale judeţene, obligaţii fiscale diferite atât sub aspectul cuantumului cât şi în ceea ce priveşte perioada de calcul.
Simplu fapt că revizuienta a avut mai multe litigii în care instanţele de judecată, în exercitarea controlului de legalitate asupra unor acte administrativ-fiscale contestate, au avut de dezlegat aceeaşi problemă de drept, respectiv deductibilitatea unor cheltuieli prin prisma interpretării dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, nu poate conduce la reţinerea identităţii de obiect, cum în mod greşit se susţine prin cererea de revizuire.
Totodată, câtă vreme au fost contestate în instanţă acte administrativ-fiscale distincte emise de organe fiscale diferite, ceea ce a impus citarea acestora în calitate de pârâte, în baza art. 13 din LCA, nu poate fi reţinută nici identitatea de părţi, ca şi condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susţine revizuienta.
Faptul că prin Decizia a cărei revizuire se solicită a fost dată o altă interpretare dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi, respectiv art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, decât cea dată prin hotărârile judecătoreşti în raport de care a fost formulată cererea de revizuire, nu atrage incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind fără putere de tăgadă faptul că jurisprudenţa neunitară, în interpretarea şi aplicarea unor norme de drept, nu poate determina o rejudecare a recursului şi pronunţarea unei soluţii în sensul dorit de revizuentă, întrucât această situaţie ar conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice ce rezultă implicit din cuprinsul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi în mod constant din jurisprudenţa CEDO şi care implică respectarea principiului res iudicata.
În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea puterii de lucru judecat şi nici întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. întrucât nu există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect, astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC I.F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1448 din 20 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1845/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1855/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
