ICCJ. Decizia nr. 2/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2/2012
Dosar nr. 3410/2/2009
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul G.E. şi pe cale de consecinţă a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului G.E.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele consideraţiuni:
Potrivit Notei de Constatare din 01 octombrie 2008 (filele 15 – 23), în baza cererii din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificat pârâtul G.E. cu dosarul de reţea nr. R 284039 (cota C.N.S.A.S.), în două volume, depus în fotocopii certificate la dosar (filele 38-189). S-a arătat că aceste documente atestă că pârâtul a fost recrutat în vederea acoperirii informative a Institutului de cercetări şi proiectări miniere din Cluj-Napoca, mai precis atelierul de cercetare, proiectare, studii asimilări piese utilaje şi prototipuri, fiindu-i atribuit numele conspirativ „P.”, în anul 1978 (filele 39 – 45 dosar CAB).
La data de 26 august 1978 pârâtul a semnat un „angajament” (fila 46 dosar fond) potrivit căruia s-a angajat „voluntar şi conştient” să colaboreze „organizat şi secret cu organele de securitate”, în cadrul colaborării urmând să furnizeze „informaţii care privesc activitatea unor persoane îndreptate împotriva securităţii statului precum şi împotriva securităţii naţionale”, informaţiile urmând a le semna cu numele de „P.”.
Nota de Constatare din 01 octombrie 2008, întocmită de Direcţia de Investigaţii a C.N.S.A.S. sintetizează activitatea de colaborator/informator a pârâtului în raport de o serie de documente ale dosarului, unele dintre ele fundamentând acţiunea reclamantului, astfel cum rezultă din multiplele Note informative olografe ale acestuia sau consemnate de ofiţerul de securitate.
Potrivit Notei Raport din data de 18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofiţer a relatării verbale a informatorului „P.”, (f. 113 dosar fond), acesta a informat organele de securitate despre faptul că ing. L.P. „face parte din gruparea baptistă având din câte a observat rolul de a face legătura între baptiştii din Cluj, respectiv cei de la I.C.T.M.S.N. şi alte grupări din diferite localităţi. Sus-numitul are chiar un autoturism primit din partea grupării baptiste cu care se deplasează foarte des în diferite localităţi din tară. În luna noiembrie 1981 şi-a depus cerere pentru a i se aproba efectuarea unei călători turistice în SUA însă nu a fost încă discutat în comisie. Sursa este de părere că nu ar trebui să i se aprobe cererea, deoarece tatăl său şi un frate sunt deja stabiliţi în SUA, iar L.P. ar putea să nu se reîntoarcă în ţară.”
Nota ofiţerului precizează că „,Într-adevăr L.P. este mai de mult înscris în evidenţa dos. de obiectiv 1223 pentru activitate în gruparea religioasă baptistă. În scop preventiv va trebui să discut cu O.V. secr. com. P.C.R. pe institut”.
Prin însemnarea marginală a ofiţerului din data de 19 februarie 1982 se precizează: „,În dimineaţa zilei de mai sus l-am sesizat pe O.V. secr. com. P.C.R. pe institut care a promis că nu-i va aproba cererea” iar în cea din data de 22 februarie 1982: „În discuţiile purtate cu O.V. secr. com. P.C.R. şi I.I. locţiitor am stabilit ca L.P. să nu primească adeverinţă deoarece este cunoscut că face parte din gruparea baptistă din partea căreia a primit în dar o maşină cu care făcea dese deplasări în afara Clujului fiind semnalat că deţine funcţia de curier”.
Prin Nota informativă olografă din 19 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 129 dosar fond pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii cu privire la pericolul prezentat de „elemente maghiare” din cadrul „serviciilor sau birourilor din I.C.P.M.S.N. care deţin date mai mult sau mai puţin secrete”, propunând, printre altele, anularea unui post telefonic montat „la atelierul de machete /…/ unde stau (sau ce lucrează?) mai mulţi (toţi) maghiari”.
Sarcina dispusă de ofiţer a fost formulată astfel: „să urmărească în ce măsură se asigură securitatea experimentării unor invenţii, prototipuri în cadrul I.C.T.M.S.N. Să se apropie şi mai mult de B.A., în DUI.”
Măsurile luate au vizat: „Verificări prin rez. <A.L.> şi investigaţii asupra locurilor amintite şi a persoanelor ce lucrează în acestea”.
Prin Nota informativă olografă din 01 februarie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 143 dosar fond), pârâtul a înştiinţat organele informative despre numita A., îngrijitoare la grădiniţa care i-a povestit unei educatoare de la aceeaşi grădiniţă că „la revelionul 1977 - 1978, una din îngrijitoare, pe nume A., (?) care locuieşte în curtea grădiniţei, a avut invitaţi, unul dintre ei, (sau poate mai mulţi) forţând uşa de la intrarea in sala de la parter a clădirii, intrarea la grupa mare, şi a spart (sau rupt) portretul secretarului general.”
Conform notei ofiţerului (fila 144), materialul furnizat de pârât a fost „de primă sesizare”, iar pe baza lui au fost dispuse măsuri de identificare a persoanelor menţionate şi discuţii cu acestea pentru confirmarea celor întâmplate, cu „propunerea de predare la Serv. I”.
Prin Nota informativă olografă din 21 august 1979, semnată cu numele conspirativ „P.” (f. 133 dosar fond), pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii în legătură cu numita P.I., care într-o discuţie referitoare la o vizită pe care o făcuse în Ungaria, a afirmat că s-ar mai duce în Ungaria dar nu mai are dreptul decât peste doi ani, iar cei de acolo ar fi întrebat-o „De ce ai voştri nu deschid graniţele că ungurii au deschis cu toţi vecinii chiar şi cu austrieci”, afirmând că „Acolo nu-i obligatorie manifestarea la zilele naţionale. Numai cine vrea să meargă.”
Prin nota marginală ofiţerul de securitate a subliniat necesitatea verificării dacă numita P.I. a informat despre întrebarea primită la întoarcere, iar măsura dispusă a fost de „verificare la protocol dacă au prezentat sau nu material la întoarcere şi ce aspecte au cuprins”.
Prin Nota Raport din 18 februarie 1982, cuprinzând consemnarea de către ofiţer a relatării verbale a informatorului „P.”, acesta informează că „P.A., inginer proiectant automatizări şi şef proiect automatizare la separatorul magnetic /…/ are un verişor pe numele de P.C. rămas ilegal în 1978 în R.F.G.”, iar nota ofiţerului precizează că „despre P.D. nu s-a cunoscut până în prezent că are relaţii în vest. Deoarece lucrează la partea de automatizare a separatorului, va fi contactată pe acest motiv pentru stabilirea cauzelor întârzierii lucrărilor de punere în funcţiune, după care propuneri.”
Prin Nota informativă olografă din 29 septembrie 1979, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii în legătură cu numitul Z., pe balustrada balconului căruia „a apărut, sau expus intenţionat, fiindcă balconul se află chiar deasupra uşii principale de intrare în bloc, o cutie paralelipipedică /…/ cu inscripţia MAV HUNGARYA. De fapt literele sunt presate în peretele cutiei de tablă ce dă impresia râsului isteric al unui ins nebun într-o sală imensă în care chiar depunerea prafului provoacă zgomot. (…). Dar este într-adevăr expusă, parcă o provocare”, nota fiind completată de schiţa locului respectiv.
Prin nota ofiţerului de securitate s-a stabilit ca măsură „Deplasarea la locul indicat şi identificarea locatarului”.
Prin Nota informativă olografă din 21 septembrie 1978, semnată cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii în legătură cu atitudinile unor colegi la întâlnirea de rămas bun cu numitul S.S., căruia i se aprobase plecarea definitivă în SUA, în special a numiţilor B.A., M.A., T.F., S.M., S.T., M., „de naţionalitate maghiară, care până acum nu au fost văzuţi în compania numitului”, care l-au rugat să le „dea şi carnetul pentru a-şi nota adresa pentru S.”, a numitei S.M., care-i oferă lui S.S. un „dicţionar de cuvinte în l. engleză”, şi fiind întrebată dacă este un dicţionar român-englez, aceasta răspunde „-E!!! Român-englez. Maghiar-englez, apărut anul trecut la Budapesta”, a numitului S.L., despre care relatează că „priveşte la cei din jur de parcă meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar fi cuvenit lui”, a numitei V.I., despre care redă răspunsul la întrebarea originii palincii recomandate a fi luată de S.S. în SUA „Eh, palincă românească”, adăugând „cu o figură de parcă ar fi înghiţit un ou stricat”.
Prin nota ofiţerului de securitate s-a stabilit ca măsură „Efectuare de verificări prin sursa P.A.”.
S-a mai reţinut că prin notele informative olografe din 09 septembrie 1978, 12 decembrie 1978, 19 decembrie 1978, 19 august 1979, 11 mai 1981, 16 iulie 1981, 12 mai 1983, 28 iulie 1984, semnate cu numele conspirativ „P.”, pârâtul a furnizat organelor de securitate informaţii în legătură cu alţi colegi de serviciu sau vecini, referitoare la familiile şi preocupările acestora, precum şi relaţiile cu persoane din străinătate, o serie de alte note informative, note raport şi rapoarte informative cuprinzând de asemenea descrierea situaţiilor familiale şi profesionale ale unor colegi, relaţiile dintre aceştia, precum şi aspecte de natură tehnică de la locul de muncă al pârâtului.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare, fie şi temporară, din ţară ş.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:
- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă;
- dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei;
- dreptul la libera circulaţie;
- dreptul la viaţă privată.
În consecinţă, prima instanţă a stabilit că pârâtul a acceptat nesilit colaborarea cu organele de securitate, apărările acestuia neputând fi reţinute în raţionamentul juridic al cauzei şi nefiind de natură a duce la respingerea acţiunii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Raportat la conţinutul informaţiilor oferite, îndeosebi a celor din cuprinsul notelor informative olografe, instanţa de fond a reţinut că o serie din acestea conţin aprecieri extrem de personale şi chiar răutăcioase ale pârâtului, precum Nota informativă olografă din 21 septembrie 1978, în cuprinsul căreia, referindu-se la S.L., relatează că „priveşte la cei din jur de parcă meritul pentru aterizarea pe Lună i s-ar fi cuvenit lui”, iar despre V.I., despre care redă răspunsul la întrebarea originii palincii recomandate a fi luată de S.S. în SUA „Eh, palincă românească”, adăugând „cu o figură de parcă ar fi înghiţit un ou stricat”.
De asemenea, instanţa a apreciat că în cauză, apărările pârâtului referitoare la motivele şi aspectele de ordin psihologic care l-au determinat să accepte racolarea şi colaborarea cu organele fostei Securităţi nu au relevanţă, nefiind de natură să facă inaplicabile dispoziţiile legale reţinute anterior.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul G.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unor ample relatări şi redări a unor pasaje din cuprinsul actelor depuse la dosar, recurentul-reclamant, fără a indica motivul de nelegalitate pe care îşi întemeiază cererea de recurs, a susţinut, în esenţă, următoarele critici şi a prezentat o serie de consideraţiuni şi aprecieri după cum urmează:
- nota de constatare a C.N.S.A.S. a fost întocmită eronat, iar încadrarea în prevederile O.U.G. nr. 24/2008 s-a realizat nelegal, pe seama viciului de analiză a dosarului şi al caracterului trunchiat al analizei;
- s-a ignorat împrejurarea că în perioada 1978-1984 pârâtul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii similare regimului aplicat anchetatorilor sau condamnaţilor politici, fiind prins la mijloc între instituţia politică şi forjat de instituţia securităţii statului totalitar, fiindu-i impuse discreţionar verificări de către ofiţerul de securitate, cu trimitere directă la acte indicate ale dosarului C.N.S.A.S. nr. R 284039;
- alte acte ale dosarului C.N.S.A.S., expres indicate adeveresc că pârâtul era urmărit şi ţinut sub control, supravegheat în cerc informativ;
- actele menţionate nu au fost analizate în nota de constatare, după cum nelegală apare şi susţinerea primei instanţe, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate în sensul că respectivele mijloace folosite de către reprezentanţii puterii din acea perioadă nu sunt de natură să conducă la concluzia unei recrutări prin constrângere sau pe baza unui material compromiţător;
- ofiţerul de securitate a realizat mistificări grosolane iar presiunile la care a fost supus nu sunt un caz singular;
- raportat la o analiză detaliată a conţinutului unora dintre documentele indicate, recurentul a susţinut că ofiţerul de securitate a minţit, atribuindu-i fraudulos paternitatea respectivelor note pe care a scris comentarii mincinoase pentru a induce ideea voluntariatului, astfel că este abuzivă invocarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;
- în nota de constatare nu s-au menţionat minciunile nepermise ale ofiţerului de securitate ca şi acţiunile acestuia de urmărire şi supraveghere directă prin hărţuire psihică şi şantajare continuă;
- obstrucţionarea solicitării pârâtului pentru reanalizarea dosarului nr. R 284039 şi a corectării Notei de constatare din 1 octombrie 2008, cu încălcarea dreptului constituţional;
- hărţuirea politică de marginalizare a recurentului prin suspendarea abuzivă de frecventare a cursurilor liceale, începută în anul 1964, ceea ce demonstrează traumatizarea sa psihică şi intimidarea pe termen lung;
- constrângerea sistematică exercitată de un ofiţer al securităţii, prin mijloace discreţionare, în activitatea profesională – cercetare ştiinţifică, inventică şi proiectare, desfăşurată în cadrul institutului între anii 1978 şi 1984, prin înşelăciune, urmărire şi şantaj;
- starea de perplexitate în care a fost adus în acea perioadă a fost cauzată de acţiunile ofiţerului, prin constrângere, pe seama intensificării hărţuirii psihice, în contextul prezentării unor ample susţineri referitoare la conţinutul unor rapoarte privind rezumatele invenţiilor şi activităţilor întreprinse până la acea dată;
- după anul 1989, în contextul reluării activităţii de inventică, soluţia”eliberare contra inventică” s-a dovedit fezabilă pentru a-l dezarma pe ofiţerul care printr-o practică discreţionară şi-a permis, prin mistificări grosolane, să-i atribuie informaţiile cuprinse în mai multe note raport referitoare la L.P., P.D., separatorul magnetic, la tema de cercetare de la IM Achireş şi referitoare la Asistenţa tehnică de la Aghireş;
- şi ultima frază cuprinsă în Nota de constatare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care se afirmă că a întocmit personal o notă informativă în data de 3 octombrie 1988 este neconformă realităţii şi prejudiciază efortul recurentului de a evada din încorsetarea discreţionară creată prin hărţuire psihică, intimidare şi şantaj de către ofiţer;
- aprecieri referitoare la anvergura şi procedurile de urmărire de către ofiţerul de securitate şi agenţii coordonaţi de acesta în perioada 1977-1988, cu trimiteri şi extrase dintr-o serie de note informative (filele 19-20 recurs) mare parte scrise de ofiţerul M., din care rezultă randamentul scăzut al sursei „P.”;
- ofiţerul a folosit ca procedeu predilect mistificarea, prin mai multe documente aflate la dosar, cu referire la aceleaşi note-raport semnalate (filele 30-36 recurs);
- este abuzivă invocarea de către reclamantul C.N.S.A.S. a prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 293/2008, apreciat ca neconstituţional, câtă vreme există probe clare că ofiţerul de securitate a minţit, în condiţiile în care reclamantul s-a salvat din captivitatea acestuia în anul 1984 şi nu în anul 1991 cum se susţine (filele 36-39 recurs);
- cu referire la împrejurările, modul de redactare şi conţinutul angajamentului, s-a arătat că acesta a fost întocmit în aceleaşi împrejurări ca şi toate celelalte note, în condiţii de folosire a mijloacelor discreţionare, ofiţerul prevalându-se de respectarea jurământului militar depus faţă de patrie şi de obligaţiile constituţionale minimale impuse propriilor cetăţeni (filele 40-42 recurs);
- au fost reluate împrejurările, condiţiile şi modul de redactare a informărilor evocate de ofiţerul de securitate în perioada 1978-1984 (filele 42-47 cererea de recurs) prin mijloace discreţionare de hărţuire psihică, înşelăciune şi şantaj.
3. Procedura de soluţionare a recursului
La datele de 21 februarie 2011 şi respectiv 2 martie 2011 recurentul-reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri (170 file) cuprinzând, inter alia, acte şi diplome personale, de studii, de inventică, respectiv certificate de inventator, copie carte de muncă, copia Vol I din Dosarul C.N.S.A.S. – cota S.R.I. R2844039 (filele 121-233) ca şi un Raport de expertiză grafică extrajudiciară, din 19 februarie 2011, efectuat la solicitarea directă şi exclusivă a recurentului, în care se analizează scrisul caligrafiat din jurnalul personal, în perioada 25-27 septembrie 1988, prin comparaţie cu cel cuprins în conţinutul notelor raport din 3 octombrie 1988; 24 octombrie 1985; 18 februarie 1982; 21 martie 1985 şi 8 decembrie 1987, executate de ofiţerii de securitate în rapoartele întocmite de ei.
De menţionat că instanţa de recurs nu a solicitat şi nici încuviinţat efectuarea acestei expertize, numai depunerea ei, în cadrul administrării probelor cu înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ.
În cursul judecării recursului, recurentul-reclamant a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar prin încheierea din 5 aprilie 2011 (fila 365 dosar recurs) s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea acesteia.
Totodată, la data de 16 iunie 2011, recurentul-reclamant, în temeiul art. 182 C. proc. civ. a depus în scris o cerere prin care a arătat că înţelege să defăimeze ca false toate înscrisurile întocmite de ofiţerul de securitate M.T. prezentate de reclamantul C.N.S.A.S. şi expres arătate în cuprinsul cererii (filele 373 şi 377 -382 dosar recurs).
Prin încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 182-183, şi pentru motivele pe larg expuse în acea încheiere, a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înscrisurile defăimate ca false de recurent, respingând totodată motivat cererea de suspendare a judecării recursului.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1416 din 20 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 (filele 407-411 dosar fond).
Totodată la dosar s-au depus documente ce atestă demersurile ca şi răspunsul autorităţilor solicitate (Consiliul Judeţean Cluj, I.J.P. Cluj, Ministerul Administraţiei şi Internelor) prin care se arată că nu se cunosc şi nu se deţin date despre persoana indicată, sub numele de M.T., cu privire la care chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, prin încheierea din 25 octombrie 2011, că nu s-au furnizat de către recurent nici un fel de date de identificare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (fila 474 dosar recurs) a comunicat prin adresa din 4 ianuarie 2012 că în temeiul art. 10 lit. p) C. proc. pen., raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., coroborat cu art. 184 C. proc. civ. s-a dispus clasarea lucrării având ca obiect falsul reclamat, faptele fiind vădit prescrise, cu menţiunea că devin incidente dispoziţiile art. 184 C. proc. civ., falsul putând fi cercetat direct de instanţă.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că nu se impune casarea sau modificarea sentinţei, în considerarea celor în continuare arătate.
Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât nu a indicat motivul de nelegalitate pe care îşi fundamentează calea de atac exercitată.
Criticile decelate faţă de hotărârea primei instanţe sunt însoţite de ample consideraţiuni, aprecieri şi interpretări de ordin personal ale recurentului, astfel cum rezultă de altfel şi din expunerea rezumativă a conţinutului cererii de recurs de mai sus, într-o încercare de sistematizare.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate se subsumează, cu precădere, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi din această perspectivă le va examina, răspunzând prin argumente comune, grupate, deopotrivă criticilor dar şi susţinerilor şi aprecierilor personale ale recurentului.
O primă categorie de critici şi susţineri vizează împrejurarea că nu au fost examinate şi avute în vedere aspectele prezentate de recurent în faţa instanţei de fond, vizând împrejurările în care a acceptat şi semnat angajamentul cu securitatea, cu referire amplă şi expresă la constrângerile de natură psihologică, exercitate asupra sa.
Contrar celor susţinute de recurent, atât în ceea ce priveşte conţinutul şi modul de întocmire al notei de constatare de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cât şi al împrejurărilor în care a fost semnat angajamentul la data de 26 august 1978 (fila 46 dosar fond), Înalta Curte constată că prima instanţă s-a referit în mod direct şi a analizat explicit acest document, înlăturând motivat pretinsele elemente de constrângere sau de şantaj la care de altfel recurentul revine şi în cererea de recurs.
Chiar în ipoteza admiterii unor posibile presiune de ordin psihologic resimţite de către recurent, Înalta Curte, în acord cu cele statuate şi de prima instanţă, reţine că acestea nu transpar din documentele depuse la dosar ce atestă acceptul „voluntar şi conştient de colaborare, organizat şi în secret” al recurentului, în sensul furnizării unor informaţii cu numele de „P.” (fila 46 dosar fond) nu numai la momentul semnării angajamentului, dar şi ulterior, cu ocazia întocmirii numeroaselor note furnizate.
Pretinsele constrângeri şi elemente de şantaj susţinute atât la fond cât şi în recurs, nu sunt evidenţiate de materialul probator al cauzei, după cum nici simplele afirmaţii vizând întocmirea trunchiată a dosarului de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu au fost cu nimic probate.
Prima instanţă a analizat în detaliu atât conţinutul mai multor Note olografe, semnate cu numele „P.” (datate 19 august 1979; 01 februarie 1979; 21 august 1979; 20 septembrie 1979; 21 septembrie 1978) şi a făcut trimitere la multe altele ca şi notele ofiţerului de securitate prin care au fost evaluate şi valorizate informaţiile furnizate de recurent, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, şi pe baza acestor elemente a stabilit calitatea de colaborator a pârâtului, din perspectiva prevederilor legale incidente.
Totodată instanţa de fond, examinând şi apărările pârâtului formulate prin întâmpinare, reluate chiar dacă printr-o mult mai amplă formă şi în recurs, a înfăţişat motivele pentru care argumentele referitoare la mijloacele şi metodele de lucru ale reprezentanţilor fostei securităţi din acea perioadă, conduc la respingerea acţiunii, nefiind de natură a înlătura forma de răspundere instituită prin O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte împărtăşeşte această interpretare şi apreciază că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică atestată.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reţinut de altfel şi de către prima instanţă, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.
Rezultă aşadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiţii legale referitoare la:
- acţiunile persoanei în cauză: furnizarea de informaţii sub orice formă;
- conţinutul informaţiilor: referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi
- scopul acestor informaţii: să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În raport de aceste dispoziţii, nu pot fi reţinute ca relevante, din perspectivă juridică, susţinerile recurentului referitoare la împrejurarea că a fost şantajat la momentul semnării angajamentului, iar ulterior forţat să colaboreze, întrucât legiuitorul, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) menţionat, a prevăzut expres şi limitativ situaţia în care o persoană nu este considerată colaborator al Securităţii.
Ori, recurentul nu a dovedit că se încadrează într-o astfel de situaţie, că a furnizat informaţii „în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată”, astfel că sunt nefondate criticile sub aceste aspecte, după cum nu poate fi acceptată nici asimilarea cu astfel de „împrejurări” a mijloacelor de „hărţuire psihică, şantaj, intimidare” invocate de recurent.
De altfel, Înalta Curte reafirmă, în sensul celor statuate în mod constant în jurisprudenţa sa cristalizată în această materie, că norma de exceptare invocată nu poate fi interpretată decât în sensul strict prevăzut de legiuitor, nefiind stabilite şi avute în vedere grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz.
Totodată, Înalta Curte a reţinut, în cazuri similare, că definiţia dată de art. 2 lit. b) nu impune existenţa unei pluralităţi de acte de colaborare, fiind suficientă şi o singură informaţie care să respecte însă condiţiile prevăzute de textul de lege sus arătat.
Din această perspectivă, Înalta Curte, înlăturând ca nedovedite probator toate susţinerile şi alegaţiile recurentului, vizând fie conţinutul pretins nereal al notelor de informaţii, fie al notelor ofiţerului de securitate, chiar şi al unor note olografe, fie pretinsul caracter denaturat al acestora, apreciază că deplină relevanţă în sensul constatării calităţii de colaborator al securităţii al recurentului, prezintă împrejurarea că urmare a informărilor sale, o serie de persoane dintre cele menţionate în note au fost luate în evidenţă de către organele de securitate.
Or, în aceste condiţii, nu se poate reţine că în raport cu rigorile regimului trecut recurentul nu ar fi avut reprezentarea consecinţelor informaţiilor solicitate şi nu ar fi acceptat producerea lor, dată fiind şi durata îndelungată a colaborării, acestea presupunând în mod evident, cel puţin efectuarea unor investigaţii suplimentare asupra celor luaţi în evidenţă, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţă privată, la propriile convingeri religioase, la drepturile şi libertăţile fundamentale.
De altfel, în acest sens a statuat şi Curtea Constituţională, în deciziile pronunţate, arătând că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În fine, în strânsă legătură cu acest aspect, faţă de susţinerile recurentului vizând „falsificările” şi „minciunile” cuprinse în notele scrise de ofiţerul de securitate, cpt. M.T. şi faţă de defăimarea ca false a unor înscrisuri ce ai fost expres indicate, Înalta Curte a admis cererea în temeiul art. 182 – 183 C. proc. civ. rămasă însă fără efect, dată fiind prescrierea faptelor comunicată prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (fila 474 recurs).
Totodată, instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune casarea cu trimitere a cauzei, solicitată subsidiar de recurent, pentru cercetarea falsului de instanţa civilă, prin orice mijloc de probă, pe considerentul că precaritatea şi mai bine spus lipsa oricăror informaţii referitoare la aşa-numită persoană autoare a falsului nu susţine şi nu demonstrează utilitatea unei casări cu trimitere, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. şi aceasta cu atât mai mult cu cât nici necesitatea administrării de probe noi nu a rezultat cu evidenţă, în raport de probatoriul existent la dosar (adresele depuse la dosar recurs, filele 460 şi urm. demonstrează că nici o autoritate publică dintre cele sesizate nu deţine date despre dl. M.T.).
În fine, cu referire la înscrisul intitulat „Raport de Expertiză Grafică” din 19 februarie 2011 depus în recurs, împreună cu alte înscrisuri personale, Înalta Curte reţine că acesta nu este de natură a demonstra şi proba susţinerile recurentului vizând „falsul” reclamat, cu privire şi la unele din notele sale olografe, câtă vreme respectiva lucrare tehnică nu compară scrisul executat de recurentul-pârât în notele informative adresate securităţii cu scriptele sale de comparaţie, fiind de fapt comparat scrisul executat de ofiţerii de securitate în rapoartele întocmite de ei, cu scrisul executat într-un jurnal personal pe care pretinde că l-a ţinut recurentul.
Ca atare lucrarea expertului nu tinde a demonstra că notele informative semnate cu numele conspirativ „P.” nu ar fi fost scrise de recurent, ci faptul că notele redactate şi semnate de ofiţerii de securitate nu sunt scrise de mâna sa. Cum notele informative scrise de recurent şi semnate cu numele conspirativ „P.” nici nu au fost avute în vedere, în mod corect şi instanţa de recurs le-a avut în vedere, apreciind că au fost asumate de recurent.
Apreciind că nici împrejurarea că însuşi recurentul a fost urmărit de organele de securitate, nu exclude stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul prevăzut de lege, Înalta Curte reţinând că nici una dintre criticile şi/sau susţinerile recurentului nu sunt întemeiate şi de natură a atrage modificarea soluţiei legale şi amplu argumentate a primei instanţe, pe temeiul sus-arătat, va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.E. împotriva sentinţei civile nr. 3838 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 219/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
