ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 198/2012
Dosar nr. 11351/2/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, obligarea acestora la plata sumei de 62.350,50 Iei, reprezentând ajutoarele stabilite conform Anexei IV.2 la Legea nr. 330/2009 şi a drepturilor pentru echipament conform H.G. nr. 1061/2002, plus dobânda legală de la dată trecerii în rezerva până la data plăţii efective a sumei menţionate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de funcţionar public, angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe funcţia de şef serviciu, gradul profesional de comisar-şef de poliţie în cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, iar din data de 16 iunie 2010 i-au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, cu drept la pensie de serviciu, conform ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. ll/3153 din data de 21 iunie 2010.
Drepturile la pensia de serviciu au fost stabilite prin Decizia de pensionare din 22 iulie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Casa de Pensii în baza legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor şi având în vedere neacordarea unor sume de bani datorate în temeiul legii de către autoritatea angajatoare, s-a adresat celor două autorităţi pârâte sub mai multe aspecte, la data de 15 octombrie 2010.
Reclamantul a arătat că nu a primit un răspuns din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor nici până la data formulării acţiunii, la adresa din 15 octombrie 2010, iar de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a primit un răspuns parţial la adresa din data de 15 octombrie 2010, în i s-au indicat exact sumele şi temeiul legal pentru care acestea sunt datorate, fără a se arăta momentul la care se va efectua plata lor.
A susţinut reclamantul că lipsa răspunsului din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor este abuzivă şi îi creează prejudicii majore, împiedicându-l să-şi exercite drepturile de natură salariala acordate de lege, iar culpa acestei autorităţi este sugerată explicit chiar de către pârâta Direcţie, care arată că aprobarea acordării sumelor de bani reprezentând contravaloarea drepturilor cuvenite reclamantului şi care formează obiectul prezentei judecăţi poate fi făcută numai de către Minister, în calitatea acestei instituţii de ordonator principal de credite.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că rezolvarea nefavorabilă a unei cereri adresată unei autorităţi administrative nu echivalează cu un răspuns nejustificat dacă soluţia dată cererii a avut un temei şi un termen legal, astfel că răspunsul său prin adresa din 09 noiembrie 2010 la solicitarea reclamantului nu poate fi calificat drept un refuz nejustificat, emis cu exces de putere. A invocat şi prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în vigoare din data de 03 iulie 2010, potrivit cărora începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori trecere în rezervă.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere art. 7 alin. (2) şi art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare, arătând că atribuţiile privind stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte din cadrul Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, sunt în competenţa exclusivă a şefului acestei direcţii, care este ordonator terţiar de credite, invocând Anexa nr. 15 la Ordinul M.A.I. nr. 192 din 30 august 2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I, act normativ care a abrogat Ordinul M.A.I. nr. S/263 din 08 august 2007, şi prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002.
Prin sentinţa nr. 2558 din 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins cererea formulată de reclamant faţă de acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a obligat pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la plata sumei de 2643,11 lei cu titlu de dobândă legală pe perioada 16 iunie 2010-18 februarie 2011, precum şi la suma de 3000 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 7 alin. (2) şi art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că atribuţiile privind stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sunt în competenţa exclusivă a şefului acestei direcţii, care este ordonator terţiar de credite.
Totodată, a avut în vedere Anexa nr. 15 la Ordinul M.A.I. nr. 192 din 30 august 2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I, act normativ care a abrogat Ordinul M.A.I. nr. S/263 din 08 august 2007, prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002, precum şi dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi art. 117 alin. (3) din O.G. nr. 83/2001, potrivit cărora Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, condus de un director care are calitatea de ordonator de credite.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a deţinut funcţia de şef serviciu, gradul profesional de comisar-şef de poliţie în cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, iar din data de 16 iunie 2010 i-au încetat raporturile de serviciu, iar prin Decizia de pensionare din 22 iulie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Casa de Pensii în baza legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor i s-au stabilit drepturile la pensia de serviciu.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul beneficiază de dreptul la ajutoarele stabilite de Anexa IV.2 la 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi drepturile pentru echipament stabilite de H.G. nr. 1061/2002. Acest drept a fost recunoscut deoarece mai întâi a încasat suma de 726 lei, pentru ca ulterior să încaseze şi diferenţa de 61.140 lei, constatând astfel că debitul principal s-a stins prin plată.
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că întrucât suma menţionată a fost plătită cu întârziere reclamantului, rezultă că acesta a fost prejudiciat cu lipsa de folosinţă a sumei de bani datorate, lipsă de folosinţă pe care O.G. nr. 9/2000 o stabileşte ca fiind egală cu dobânda legală, obligând astfel pârâta la plata sumei de 2643,11 lei cu titlu de dobândă legală pe perioada 16 iunie 2010-18 februarie 2011.
La calculul dobânzii legale, prima instanţă a ţinut seama de dobânda de referinţa a B.N.R. care a fost de 6,25% pe an în perioada iunie-decembrie 2010, rezultând o dobândă de 0,017 % pe zi, iar cele două perioade de timp în funcţie de care se va calcula dobânda legală datorată, sunt: perioada 16 iunie 2010 (data trecerii în rezervă) – 29 decembrie 2010 (data plăţii sumei de 726 lei), respectiv 195 de zile calendaristice şi perioada 16 iunie 2010 - 18 februarie 2011 (data primului termen de judecată), respectiv 250 de zile calendaristice.
În privinţa cheltuielilor de judecată constând în onorariul de 5314,4 lei, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micşorându-l astfel la 3 000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamantul M.C.F. cât şi pârâta D.R.P.C.I.V.
Prin recursul său, reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul de a dispune inclusiv obligarea pârâtelor la plata sumei de 193,50 lei reprezentând debitul principal rămas, obligarea acestora la plata a dobânzilor în cuantum de 2989,12 lei de la data pronunţării şi în continuare până la data plăţii efective a sumei menţionate precum şi obligarea pârâtelor la plata integrală, iar nu parţială a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3514,4 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs fundamentate în drept pe dispoziţiile procedurale ale art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., reclamantul arată că după ultima plata efectuată la data de 23 martie 2011 de către pârâtă a rămas o diferenţă de 193,5 lei din debitul principal reprezentând ajutor stabilit conform anexei IV pct. 2 la Legea nr. 330/2009 şi drepturi pentru echipament conform H.G. nr. 1061/2002, diferenţa asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel prin sentinţă. De asemenea, instanţa de fond în mod nejustificat nu a acordat dobânda legală până la momentul plăţii integrale a debitului principal, stabilind această obligaţie numai până la data plăţii sentinţei.
Referitor la cheltuielile de judecată onorariul avocatului a fost redus nejustificat, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., deoarece suma percepută reprezintă sub 10% din valoarea obiectului cererii şi este proporţională cu munca depusă de acesta.
În ceea ce priveşte recursul D.R.P.C.I.V. recurenta a solicitat Înaltei Curţi modificarea parţială a hotărârii atacate, în sensul respingerii pretenţiilor intimatului – reclamant având ca obiect dobânda legală aferentă perioadei 16 iunie 2010 – 18 februarie 2011 şi cheltuieli de judecată ca neîntemeiate.
În motivarea recursului, această recurentă a invocat ca excepţie procedurală necompetenţa materială a instanţei de judecată ce a soluţionat fondul cauzei susţinând că prezenta cauză se referă la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 330/2009, fiind un litigiu supus reglementării dreptului comun.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut în esenţă, că în sarcina sa nu poate fi reţinută vreo culpă în achitarea cu întârziere către intimatul – reclamant a ajutorului şi a drepturilor de echipament, întrucât îndeplinirea de către instituţie a acestei obligaţii era dependentă de alocarea, în bugetul D.R.P.C.I.V. a fondurilor la respectivele capitole de către pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite. Rezultă că nu există temei legal care să permită calcularea în sarcina sa a dobânzii legale la suma de bani reprezentată de ajutorul stabilit în raport cu solda lunară netă avută în luna schimbării poziţiei de activitate, respectiv contravaloare drepturi echipament în raport de dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond precum şi motivele de recurs invocate de părţi, motive ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, aceasta este neîntemeiată deoarece obiectul litigiului îl constituie elemente ale raportului de serviciu existent între reclamantul – funcţionar public în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - D.R.P.C.I.V. şi această din urmă instituţie, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, astfel că instanţa de fond a stabilit în mod corect competenţa de judecată în favoarea instanţei de contencios administrativ.
Referitor la restul de debit pretins de reclamant în valoare de 193,5 lei, acest capăt de cerere a rămas fără obiect, deoarece recurenta – pârâtă D.R.P.C.I.V. a achitat întreaga sumă reprezentând ajutoare stabilite conform anexei 4 pct. 2 la Legea nr. 330/2009 şi a H.G. nr. 1061/2002 pe parcursul litigiului, debitul principal al acţiunii fiind astfel stins.
De asemenea, sunt neîntemeiate criticile formulate de fiecare din părţi în legătură cu obligarea autorităţii pârâte la plata dobânzii legale pentru achitarea cu întârziere a debitului de 61.140 lei. Dobânda aferentă debitului menţionat a fost calculată în baza O.G. nr. 9/2000, pentru perioada 16 iunie 2010 – 18 februarie 2011, astfel cum reclamantul a investit instanţa, iar această dobândă se datorează ca o compensaţie pentru lipsa de folosinţă a respectivei sume de bani, fiind independentă de ideea de culpă în sensul descris de recurenta D.R.P.C.I.V.
Referitor la aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., criticile sunt, de asemenea, neîntemeiate, având în vedere complexitatea redusă a raporturilor juridice deduse judecăţii şi rezolvarea pe cale amiabilă a unor aspecte ale litigiului. Totodată, nu pot fi primite criticile recurentei – pârâte referitoare la nereţinerea lipsei sale de culpă pentru inexistenţa fondurilor în bugetul instituţiei, deoarece obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa de natură procesuală, în sensul art. 274 alin. (1).
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de M.C.F. şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinţei nr. 2558 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 2/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
