ICCJ. Decizia nr. 1937/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1937/2012
Dosar nr. 388/33/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul cererii de chemare în judecată şi procedura în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 martie 2011, reclamanta B.G.L.D., în contradictoriu cu Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei obligarea pârâtului de rând unu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de stabilire a valorii despăgubirilor pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca şi emiterea titlului de despăgubire; obligarea în solidar a pârâţilor de rând doi şi trei A.N.R.P. şi Statul Român la plata sumei reprezentând contravaloarea despăgubirilor stabilite de comisie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin dispoziţia primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 aferente imobilului mai sus identificat. Această dispoziţie a rămas irevocabilă prin neatacare iar ulterior a fost înaintată cu întreg dosarul A.N.R.P. aşa cum rezultă din adresa nr. 733669 din 22 mai 2008. Cu toate acestea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi nu a emis decizia de stabilire a valorii imobilului şi nici nu a emis titlul de despăgubire. De asemenea A.N.R.P. şi Statul prin Ministerul Finanţelor Publice nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru plata sumei reprezentând contravaloarea despăgubirilor.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a statului, în considerarea că acesta nu este subiect al unui raport juridic şi ca inadmisibilă neexistând nici un act care să poată fi anulat şi nici un refuz de soluţionare a cererii.
În plus a arătat că în cauză trebuie avute în vedere dispoziţiile O.U.G. 62/2010 privind suspendarea emiterii titlurilor de plată şi valorificarea titlurilor de despăgubire.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a învederat instanţei că soluţionarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, după parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, după completare şi ţinând seama de decizia 2815/2008.
La rândul său A.N.R.P. a invocat excepţia prematurităţii plăţii despăgubirilor în considerarea că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, plata se face în baza opţiunii după deţinerea titlului de despăgubire iar reclamanta nu deţine un titlu de despăgubire în urma parcurgerii procedurii administrative şi nu a parcurs procedura instituită de lege. Totodată a arătat că prin O.G. nr. 62/2010 pe o perioadă de doi ani s-a suspendat emiterea titlurilor de plată, valorificarea titlurilor de despăgubire urmând să se facă doar prin conversie, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2011 Curtea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reţinând că singura situaţie în care statul poate fi chemat în judecată prin Ministerul Finanţelor Publice (dat fiind situaţiile reprezentării de A.N.R.P.) este cea în care se solicită obligarea la alocare fonduri suplimentare/modificare bugetară.
2.Hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 284 din 11 mai 2011 a admis excepţia prematurităţii petitului vizând obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor şi în consecinţă a respins cererea de obligare la plată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca prematură.
A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B.G.L.D. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat această pârâtă să emită în favoarea reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca.
A obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să achite reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 1317 din 27 martie 2006 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul revendicat situat în municipiul Cluj-Napoca în favoarea reclamantei.
Dosarul aferent a fost apoi predat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În lipsa unor comunicări, în privinţa dosarului înaintat, reclamanta s-a adresat în vederea soluţionării cererii de despăgubire. Prin adresa nr. 733669 din 22 august 2008 s-a comunicat reclamantei faptul că stabilirea atât a evaluatorului cât şi dosarul ce se înaintează acestuia se face aleatoriu cu ajutorul programului de calculator şi prin urmare demararea procedurii este condiţionată de selectarea în condiţiile amintite dosarul său nefiind încă selectat.
Curtea a reţinut că obiectul cererii constă în verificarea legalităţii şi temeiniciei refuzului soluţionării dosarelor respectiv trimiterea către evaluator şi emiterea deciziei prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Actul normativ invocat, în cuprinsul său reglementează şi procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzând şi termen de predare a dosarelor de 60 de zile (art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).
Din actul normativ enunţat rezultă că în operaţiunea de administrare, respectiv organizare, legiuitorul a stabilit anumite termene rezonabile. Ca urmare şi în soluţionarea cererii vizând analizarea situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privinţa verificării legalităţii, transmiterea dosarului evaluatorului sau societăţii de evaluatori, implicit întocmirea raportului şi emiterea deciziei, se impune soluţionarea într-un termen rezonabil. În speţă însă se constată că de la solicitarea adresată autorităţii îndrituite a trecut aproape trei ani şi cererea nu a fost rezolvată urmare a modului defectuos, a justificărilor nerelevante fundamentate pe aleatoriu, complexitate, număr mare de dosare. Ori, această modalitate defectuoasă de aplicare şi rezolvare este mult peste termenul rezonabil, iar din această perspectivă refuzul nu poate să nu fie considerat nejustificat. A stabili altfel şi a admite teza indusă de pârâtă înseamnă a omite disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce statuează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanţă imparţială instituită de lege care va hotărî şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil” precum şi disp. art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie ce prevăd că „orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Ori, dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantei prin emiterea deciziei primarului reprezintă o valoare patrimonială şi are deci caracteristicile unui bun în sensul art. 1, iar în acest context, prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.
Criteriul aleatoriu stabilit de comisie în funcţie de care vor soluţiona dosarele nu prezintă o garanţie suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea dosarelor ce-i sunt transmise. Cu alte cuvinte cetăţeanului nu îi sunt oferite criterii obiective pentru ca aceştia să poată întrevedea şi controla modul cum autoritatea îşi exercită atribuţiile şi apoi să poată evalua în ce măsură drepturile îi sunt lezate prin conduita autorităţii.
Curtea a reţinut şi jurisprudenţa Curţii Europene care a statuat în privinţa caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul potrivit căruia el se apreciază în funcţie de împrejurările cauzei şi criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţii competente precum şi miza procesului pentru cei interesaţi (cauza M. împotriva României).
Prima instanţă a apreciat că, în speţă, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul adresării autorităţilor pentru despăgubiri iar apoi pentru emiterea titlului de despăgubire şi nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare şi de reparaţie justă.
Reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de dreptul său, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide şi eficiente care să permită reparaţia echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea că dosarul nu a fost repartizat încă, aşa cum s-a mai arătat, aceasta însă nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispoziţiilor de plată; iar în acest sens Curtea Europeană s-a pronunţat statuând că mijloacele utilizate nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive”, concept care cuprinde şi existenţa unei decizii a unei autorităţi administrative întrucât obligaţia de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi împotriva Albaniei).
Prin urmare plecând de la cele înscrise în Convenţie, Curtea, a statuat că susţinerile reclamantei cu privire la nesoluţionarea în termen a cererii de emitere a titlului, de numire evaluator şi emitere a titlului de despăgubire sunt întemeiate.
În privinţa solicitării privind obligarea autorităţii la plata sumei reprezentând contravaloarea imobilului, Curtea, a achiesat la poziţia exprimată de autoritate în sensul că cererea este prematură. Astfel a reţinut că potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 după emiterea titlurilor de despăgubire aferente Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite un titlu de conversie şi /sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii în vederea conversiei în acţiuni iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.
Reţinând că emiterea titlului de plată se face după ce a fost emis titlul de despăgubire şi se formulează de către titular cerere de opţiune; că emiterea titlurilor de plată a fost suspendată prin O.U.G. nr. 62/2010 iar valorificarea titlurilor emise se face prin conversia lor la fondul proprietatea corespunzător sumei pentru care s-a făcut opţiunea iar în speţă nu este formulată cerere de opţiune, prima instanţă a reţinut că petitul privind obligarea la plată a fost prematur introdus.
Cât priveşte cheltuielile reţinând complexitatea redusă a obiectului demersului în contextul previzibilităţii soluţiei date în multe alte cauze cu acelaşi obiect faptul că nu au fost mai multe termene care să necesite prezenţa apărătorului iar pretenţiile au fost admise în parte Curtea, a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând dispoziţiile cu caracter general cu privire la art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că neemiterea titlului de despăgubire constituie un refuz nejustificat şi că în cauză nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a dosarului de despăgubire, neţinând seama de apărările privind complexitatea procedurii administrative reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că decizia conţinând titlul de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabileşte un termen pentru soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorităţii emitente.
Susţine că în mod netemeinic şi nelegal a fost obligată direct la emiterea titlului de despăgubire fără respectarea etapei evaluării imobilului solicitat şi fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi existenta unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
O critică distinctă vizează obligarea comisiei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Sub acest aspect, recurenta-pârâtă arată că fată de obiectul pricinii şi a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea lor corespunzătoare.
De asemenea instanţa de fond nu a ţinut cont de apărarea cuprinsă în întâmpinare, potrivit căreia aceasta comisie este o entitate fără personalitate juridică, nu are buget propriu, reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pe cale de consecinţă, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.
4.Apărarea formulată de intimata-reclamantă.
Intimata-reclamantă B.G.L.D. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei conform chitanţei fiscale justificative reprezentând onorariu de avocaţial, insistând asupra refuzului nejustificat de îndeplinire a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului unei obligaţii legale, contrar prevederilor art. 6 din C.E.D.O. iar prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlu de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce atingere şi noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 în faţa instanţei de fond arată că este nefondat, deoarece prima instanţă a dispus reducerea onorariului avocaţional în condiţiile art. 274 alin .(3) C. proc. civ. la 500 lei, iar o nouă reducere în temeiul aceluiaşi text normativ nu este posibilă şi pe de altă parte nu se impune raportat la complexitatea cauzei care nu este una minoră.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi drept relevante.
Intimata-reclamantă B.G.L.D. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren situat în Cluj Napoca pentru care a formulat notificare din anul 2001 iar prin Dispoziţia Primarului din 27 martie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 247/2005 Titlu VII.
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt respectiv că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 1317/2006, a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind numărul de înregistrare 17501/ CC, însă până la pronunţarea sentinţei, nu s-au derulat procedurile prevăzute de Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Este adevărat în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ menţionat, sunt parcurse mai multe etape, etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispoziţiile ari. 16 alin. (1) şi (2) capitolul V Titlul VII. modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale etapa evaluării, etapă în care dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007
Deşi legea nu impune un termen pentru emiterea deciziei, ea prevede anumite etape în soluţionarea cererilor de retrocedare, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie soluţionate într-un termen rezonabil, deoarece intimata-reclamantă are dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, potrivit art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, cuprinde şi durata procedurilor administrative impuse de lege anterior sesizării instanţei, în speţă fiind inclusă şi procedura administrativă conform Titlului VII din Legea nr. 247/2007.
Calculul termenului rezonabil începe de la momentul formulării notificării, anul 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care se constată că instanţa de fond a procedat în mod corect la obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, caz în care trebuie urgentată procedura de evaluare a imobilului care odată finalizată poate determina emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
A proceda altfel, ar însemna a accepta conduita culpabilă a recurentei-pârâte care datorită lipsei de eficienţă în derularea etapelor procedurii instituite precum şi a lipsei de diligenţă în rezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil, ar lipsi pe reclamantă de protecţia ce îi este asigurată de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Referitor la cheltuielile de judecată, Înalta Curte, constată că prin sentinţa atacată a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Temeiul legal al obligării la plata cheltuielilor de judecată îl reprezintă art. 274 C. proc. civ., această parte fiind evident în culpa procesuală.
Este lipsită de obiectivitate susţinerea recurentei că suma 500 lei stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată este nejustificat de mare după ce instanţa de fond a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la stabilirea cheltuielilor s-a avut în vedere complexitatea redusă a obiectului demersului judiciar, faptul că nu au fost stabilite mai multe termene care să necesite prezenţa operatorului.
Cât priveşte susţinerea că această entitate nu are un buget propriu, pentru a suporta aceste cheltuieli de judecată, este evident că este neîntemeiată de vreme ce legea prin art. 247 C. proc. civ. nu distinge sub acest aspect decât dacă este în „partea căzută în pretenţii” ceea ce nu se poate contesta în cauză.
Aceste elemente constituie argumente pentru păstrarea sentinţei fondului sub aspectul obligării comisiei la continuarea procedurii administrative, în temeiul Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., pentru partea căzută în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 284 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă în cuantum de 400 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1935/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1938/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
