ICCJ. Decizia nr. 1941/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1941/2012
Dosar nr. 426/33/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia primei instanţe.
Prin acţiunea în contencios fiscal, formulată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 24 august 2010 reclamanta SC V.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala A Finanţelor Publice Maramureş, a solicitat anularea Deciziei nr. 405 din 9 august 2010 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva sumelor stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 1195 din 27 mai 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestaţie, în termen legal, în condiţiile art. 205 şi următoarele C. proc. fisc., împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, nr. 1195 din 27 mai 2010 solicitând anularea în parte a acestui act administrativ fiscal, în ceea ce priveşte suma de 980.868 lei. Prin decizia nr. 405 din 09 august 2010 autoritatea pârâtă a hotărât suspendarea soluţionării contestaţiei formulate până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Prin sentinţa nr. 229 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.T. SRL împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş.
A anulat Decizia nr. 405 din 09 august 2010 emisă de pârâtă cu obligarea acesteia să soluţioneze în fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 1195 din 27 mai 2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa sub sancţiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Potrivit raportului de inspecţie fiscală încheiat la 26 mai 2010, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 980.868 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere şi TVA aferent, pentru operaţiuni comerciale efectuate în perioada 2007 – 2009.
Împotriva raportului de inspecţie fiscală mai sus menţionat şi a deciziei de impunere nr. 1195/2010 reclamanta a formulat contestaţie în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc.
Prin decizia nr. 405/2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea unei soluţii definitive într-o procedură judiciară penală.
Pentru a dispune în acest sens, intimata a reţinut că între constatările organelor de inspecţie fiscală, măsurile dispuse prin decizia de impunere nr. 1195/2010 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentantul SC V.T. SRL, există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei supuse judecăţii. S-a spus că organul administrativ jurisdicţional nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale. Măsura s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. 92/2003 precum şi pe prevederile art. 19 alin. (3) C. proc. pen.
S-a statuat că în funcţie de soluţia pronunţată pe latura penală şi de constituirea statului ca parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea pe această cale a prejudiciului cauzat bugetului de stat, procedura administrativă va fi reluată.
Curtea a constatat că dosarul penal invocat în susţinerea măsurii de suspendare priveşte însă presupuse activităţi infracţionale desfăşurate de SC B.G.C. SRL şi reprezentanţii acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj a fost sesizată prin adresa nr. 700641/2010 de către Garda Financiară Maramureş cu privire la cele constatate în baza procesului verbal nr. 182/2010 încheiat la SC B.G.C. SRL. În cuprinsul actului de sesizare s-a relevat că în perioada 2007 - 2008 SC B.G.C. SRL nu a raportat tranzacţiile efectuate cu un nr. de 18 societăţi comerciale de pe raza jud. Maramureş printre care figurează şi reclamanta SC V.T. SRL, existând astfel suspiciunea că reprezentantul legal al societăţii a omis evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale şi a denaturării veniturilor.
Garda financiară a solicitat începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor de ascundere a bunului ori a sursei impozabile, prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea 241/2005 şi infracţiunea de omisiune în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005.
În actul de sesizare s-a arătat că făptuitorii sunt consideraţi reprezentanţii legali ai SC B.G.C. SRL.
Totodată Curtea, a reţinut că sesizarea penală în discuţie nu priveşte activitatea desfăşurată de societatea reclamantă după cum nu îi vizează nici pe reprezentanţii legali ai acestei societăţi. Un alt aspect relevant este acela că sesizarea penală respectivă, nu poate fi raportată decât la o parte din creanţa fiscală contestată.
Creanţa fiscală generată de relaţiile reclamantei cu SC B.G.C. SRL este în cuantum de 210.070 lei, în timp ce prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 26 mai 2010 în sarcina reclamantei s-a stabilit o creanţă fiscală în cuantum de 980.868 lei.
A statuat Curtea, că sesizarea penală nu are nici cea mai mică legătură cu privire la constatările organelor de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte activitatea reclamantei în domeniul imobiliar şi sarcinile fiscale impuse, reprezentând impozitul pe profit şi TVA aferent proiectelor imobiliare care constituie punctul III al contestaţiei formulate de către reclamantă. Totodată, cercetarea realizată în dosarul penal cu privire la activitatea infracţională de desfăşurată de reprezentanţii legali ai SC B.G.C. SRL nu poate evidenţia modul de soluţionare a contestaţiei cu privire la creanţele fiscale generate de relaţiile comerciale ale reclamantei cu celelalte societăţi individualizate în raportul de inspecţie fiscală.
Un alt argument al instanţei de fond a fost şi acela că eventualele infracţiuni pe care reprezentanţii legali ai SC B.G.C. SRL le-ar fi săvârşit, nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra modului în care contestaţia formulată de reclamantă ar trebui soluţionată cel puţin în privinţa creanţelor fiscale care nu au legătură cu acest furnizor. Atâta timp cât sesizarea vizează activităţile desfăşurate de SC B.G.C. SRL şi nu de către reclamantă ori reprezentanţii legali ai acesteia, Curtea, a apreciat că nici în privinţa creanţei fiscale aflate în legătură cu relaţia comercială stabilită cu SC B.G.C. SRL, nu se justifică suspendarea pe temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Instanţa a mai invocat şi celeritatea procedurii care reprezintă una dintre garanţiile procesuale conferite de dreptul la un proces echitabil şi presupune soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil aşa cum statuează prevederile art. 6 din Convenţie şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Durata procedurii include şi durata procedurii prealabile atunci când aceasta este obligatorie.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând a fi analizată cauza sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind în parte criticabilă sentinţa recurată sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă expune situaţia de fapt şi motivele care au determinat emiterea Deciziei nr. 405 din 09 august 2010, respectiv s-a constatat existenţa unor fapte de natură penală pentru care au fost sesizate organele abilitate, faptele au fost constatate de Garda Financiară care este subordonată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi implicit Ministerului Finanţelor Publice.
Susţine că în mod greşit s-a reţinut că faptele penale invocate nu privesc activitatea desfăşurată de societatea reclamantă şi că între constatările organelor de inspecţie fiscală şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentantul reclamantei nu există o strânsă legătură de care depinde soluţionarea cauzei.
Sub acest aspect, prioritate de soluţionare o au organele penale potrivit principiului „penalul ţine în loc civilul”. Pe de altă parte, petenta recunoaşte că relaţiile comerciale avute cu cealaltă societate implicată au generat creanţe fiscale.
3. Apărarea intimatei.
Prin întâmpinarea formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi depusă la dosar intimata-reclamantă SC V.T. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistând asupra faptului că presupusa creanţă fiscală generată de relaţiile comerciale cu SC B.G.C. SRL reprezintă doar o parte din creanţa fiscală totală contestaţia, iar suspendarea dispusă în cauză nu se justifică, în condiţiile în care din actele depuse rezultă că există un dosar penal privindu-i pe fostul şi actualul administrator al SC B.G.C. SRL şi nu pe reprezentantul său legal sau activitatea intimatei.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta, a apărărilor cuprinse în întâmpinare şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul este fondat numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 405 din 09 august 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş prin care s-a dispus suspendarea pe fond a contestaţiei formulate de societate împotriva Deciziei de impunere nr. 1195 din 27 mai 2010 privind obligaţii fiscale suplimentare contestate în parte, pentru suma de 980.868 lei, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
În contextul faptic descris pe larg la pct. I.1 din cuprinsul prezentei decizii soluţia de admitere a acţiunii pronunţată de prima instanţă este împărtăşită şi de Înalta Curte.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., „organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
Aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 405/2010 temeiul suspendării soluţionării contestaţiei îl constituie „strânsa interdependenţă între constatările organelor de inspecţie fiscală măsurile dispuse prin decizia de impunere nr. 1195 din 27 mai 2010 şi caracterul infracţional al faptelor săvârşite de reprezentantul SC V.T. SRL Organele administrativ jurisdicţionale nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale”.
Potrivit textului de lege menţionat, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda soluţionarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Recurenta-pârâtă porneşte în adoptarea Deciziei nr. 205/2010 ca şi în argumentarea criticilor aduse hotărârii recurate, de la o premisă falsă, respectiv necesitatea suspendării şi reluarea procedurii administrative respectiv pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Prima instanţă a reţinut că dosarul penal invocat în susţinerea măsurii de suspendare priveşte însă presupuse activităţi infracţionale desfăşurate de SC B.G.C. SRL şi reprezentanţii acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj a fost sesizată prin adresa nr. 700641/2010 de către Garda Financiară Maramureş cu privire la cele constatate în baza procesului verbal nr. 182/2010 încheiat la SC B.G.C. SRL. Sesizarea penală în discuţie nu priveşte activitatea desfăşurată de societatea reclamantă după cum nu îi vizează nici pe reprezentanţii legali ai acestei societăţi.
Astfel, nu se constată o legătură necesară între cercetările efectuate asupra societăţii comerciale menţionate şi creanţe fiscale contestate de intimata-reclamantă, în condiţiile art. 205 C. proc. fisc.
Este adevărat că în dosarul de fond, iniţial s-a depus un înscris reprezentând sesizarea făcută de Garda Financiară Maramureş către Direcţia Naţională Anticorupţie privind procesul verbal de constatare nr. 1832/2010 privind pe SC B.G.C. SRL care în perioada 2007 - 2008 a avut relaţii comerciale cu 18 societăţii comerciale printre care şi intimata-reclamantă, înscris contestat prin întâmpinare că ar face parte din adresa nr. 700641/2010, însă chiar şi aşa în cauză nu s-au constatat elemente din care să rezulte existenţa unei infracţiuni legate de activitatea societăţii intimate care ar putea fi reţinute ca temei pentru întreruperea procedurii de soluţionare a contestaţie fiscale.
În lipsa unor elemente clare în sensul textului de lege menţionat, soluţia procedurală adoptată de recurenta-pârâtă nu ar face decât să prelungească în mod nejustificat dezlegarea raportului fiscal, dincolo de termenul rezonabil în care potrivit principiului bunei administrări ar trebui derulate procedurile administrative.
În fine, singurul motiv pentru care Înalta Curte, constată că se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei este reprezentat de dispoziţia privitoare la termenul de 10 zile de soluţionare a contestaţiei fiscale.
Aceasta, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să soluţioneze contestaţia în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză neimpunându-se un alt termen mai energic pentru reluarea şi finalizarea procedurii administrative.
Termenul general pentru executarea benevolă este apreciat că suficient şi acoperitor pentru ca subiectul obligat să procedeze la executarea unei hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune stabilirea altui termen prin dispozitiv, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta curte, va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei nr. 229 din 8 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură dispoziţia privitoare la termenul de 10 zile de soluţionare a contestaţiei.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1938/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1944/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
