ICCJ. Decizia nr. 1938/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1938/2012
Dosar nr. 584/54/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 584/54/2011, la data de 11 martie 2011, reclamanţii L.G. şi L.M. au chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziţiei nr. 3659 din 12 iulie 2006 emisă de Primarul mun. Tg. Jiu.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin notificarea nr. 2592 din 01 iunie 2001, depusă prin intermediul executorului judecătoresc la Primăria Municipiului Tg Jiu, s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 438 m.p. şi despăgubiri pentru suprafaţa de 472 m.p. şi o casă de locuit, situate în Tg. Jiu, expropriate prin decretul 408/1981.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 368 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Gorj, a obligat Primăria Tg. Jiu la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 403 m.p. şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 507 m.p. corespunzător valorii de 743.798.000 lei vechi.
Împotriva sentinţei a fost declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 3225 din 05 octombrie 2004 a schimbat în totalitate sentinţa în sensul respingerii cererii reclamanţilor ca rămasă fără obiect, deoarece prin Dispoziţia 1223 din 14 septembrie 2004 a Primăriei Tg. Jiu s-a restituit în natură reclamanţilor suprafaţa de 403 m.p. urmând ca pentru restul imobilului să se înainteze o ofertă de despăgubiri.
În acest sens, prin Dispoziţia nr. 3659 din 12 iulie 2006, Primarul Municipiului Tg. Jiu a stabilit că se vor acorda măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg. Jiu, Gorj (teren intravilan în suprafaţă de 507 m.p. şi construcţie demolată în suprafaţă de 179 m.p.), preluat abuziv.
Dosarul a fost înaintat de Primăria Tg. Jiu către A.N.R.P. sub nr. 26652 din 19 iulie 2006, fiind înregistrat sub nr. 24899/ CC şi, deşi au trecut mai mult de 5 ani de la înaintarea dosarului nici până în prezent nu a fost emisă decizia de despăgubire.
Reclamanţii au susţinut că A.N.R.P. a tergiversat de la data respectivă desfăşurarea procedurii legale de evaluare a imobilului în cauză şi de emitere a dispoziţiei de despăgubiri potrivit legislaţiei în vigoare, fapt ce reiese şi din adresele de răspuns la memoriile efectuate de reclamanţi.
În acest sens, au arătat că a fost efectuată o evaluare potrivit raportului 1299 din 06 august 2008 unde se stabilea cu titlul de despăgubiri suma de 785.616 lei (echivalent 219.268 EURO) aşa cum reclamanţii au fost informaţi prin adresa nr. 738348 din 05 iunie 2008.
Urmare a memoriului reclamanţilor înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 779529/2009, autoritatea, prin răspunsul oferit în 27 ianuarie 2009, a arătat că, din cauza faptului că evaluatorul agreat şi stabilit de autoritate nu a respectat standardele internaţionale de evaluare, dosarul va fi trimis la alt evaluator, fapt nerealizat nici în prezent, mai mult de atât dosarul a fost analizat în continuare pe baza evaluării existente, iar prin adresa din 20 iulie 2009 s-a solicitat Primăriei Tg. Jiu completarea dosarului cu alte documente, aşa cum reiese din adresa menţionată, anexată cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 14 aprilie 2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că potrivit proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Şi pârâta Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că în şedinţa din data de 24 februarie 2011, s-a aprobat transmiterea dosarului la evaluare, acesta fiind transmis la evaluare, conform Anexei nr. 934 la contractul de prestări servicii nr. 123/2006, urmând ca decizia să se emită după parcurgerea etapelor de evaluare.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2.Hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 316 din 10 iunie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat această autoritate să emită reclamanţilor decizie privind titlul de Despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziţiei nr. 3659 din 12 iulie 2006, emisă de Primarul Municipiului Tg-Jiu.
Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a constatat că excepţia este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII, Cap. III al Legii nr. 247/2005.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. III „Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi”.
Prin urmare, obligaţia legală a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri şi cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă legitimare procesuală pasivă în acţiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. De asemenea, în cadrul unor astfel de acţiuni, nici M.F.P. nu are nici-o atribuţie în emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri.
Analizând fondul cauzei deduse judecăţii, Curtea, a reţinut următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 2592 din 01 iunie 2001, s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 438 m.p. şi despăgubiri pentru suprafaţa de 472 m.p. şi o casă de locuit, situate în Tg. Jiu, expropriate prin Decretul nr. 408/1981.
Prin sentinţa civilă nr. 368 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Gorj a obligat Primăria Tg. Jiu la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 403 m.p. şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii de 743.798.000 lei vechi pentru terenul de 507 m.p. ocupat de construcţii. Împotriva sentinţei a fost declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 3225 din 05 octombrie 2004 a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca rămasă fără obiect, deoarece prin Dispoziţia 1223 din 14 septembrie 2004 emisă de Primarul mun. Tg. Jiu s-a restituit în natură reclamanţilor suprafaţa de 403 m.p. urmând ca pentru restul imobilului care nu se poate restitui în natură să se înainteze o ofertă de despăgubiri.
Prin Dispoziţia nr. 3659 din 12 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. Jiu s-a propus acordarea de despăgubiri către reclamanţi pentru imobilul situat în Tg. Jiu, jud. Gorj, respectiv teren în suprafaţă de 507 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 179 m.p., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dosarul a fost înaintat de Primăria Tg. Jiu către A.N.R.P. aşa cum rezultă din adresa nr. 26652 din 19 iulie 2006 emisă de Primăria Tg. Jiu, formându-se dosarul de despăgubiri nr. 24899/CC/2006.
Urmare a petiţiilor adresate A.N.R.P., reclamanţii au fost informaţi prin adresa nr. 738348/05 iunie 2008, că dosarul urmează să fie transmis către evaluatorul desemnat, apoi cu adresa nr. 717789 din 29 iulie 2008, că dosarul a fost transmis evaluatorului.
Urmare a memoriului reclamanţilor înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 779529/2009, reclamanţilor le-a fost comunicat, cu adresa 779529 din 27 ianuarie 2009, că dosarul urmează să fie atribuit unui alt evaluator în vederea efectuării unui nou raport de evaluare, întrucât raportul întocmit iniţial de evaluatorul desemnat nu a respectat standardele internaţionale de evaluare.
Curtea a constatat că acţiunea reclamanţilor are ca obiect o obligaţie de a face, de efectuarea a demersurilor legale pentru parcurgerea întregii proceduri administrative care se finalizează prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit atribuţiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Obiectul dosarului este acela al obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva nesoluţionării într-un termen rezonabil, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, a stabilit Curtea, întemeierea acţiunii pe aceste dispoziţii nu dă dreptul instanţei să analizeze şi să se pronunţe asupra cuantumului despăgubirii şi să oblige pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubiri în baza raportului iniţial de evaluare, aşa cum au solicitat reclamanţii prin precizarea la acţiune, având în vedere că potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.
Aplicarea principiului acordării unor despăgubiri juste şi echitabile în raport de practica jurisdicţională internă şi internaţională impune ca la momentul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor suma stabilită cu titlu de despăgubire să corespundă valorii de piaţă a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaţionale.
Instanţa a constatat că dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2006, a fost analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, a fost făcută o evaluare, apoi dosarul a fost transmis unui alt evaluator, întrucât raportul întocmit iniţial de evaluatorul desemnat nu a respectat standardele internaţionale de evaluare.
Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întemeiată pe dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., autorităţii administrative pârâte îi revenea obligaţia de a emite într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor.
Or, întrucât dosarul de despăgubire a fost transmis pârâtei încă din cursul anului 2006, instanţa a constatat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau potrivit legii, astfel că, doar din cauza culpei acesteia reclamanţii nu se pot bucura de bunul lor, iar nerespectarea termenelor de soluţionare a cererii nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanţilor pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume reale echivalente.
Prima instanţă a avut în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. care a stabilit că, deşi Legea nr. 10/2001 le oferă părţilor interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât şi la o procedură contencioasă ulterioară, dacă este cazul, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă (cauza R.I. contra României, hotărârea din 12 octombrie 2006; cauza M. şi alţii contra României, hotărârea din 19 octombrie 2006; cauza F. contra României, hotărârea din 13 ianuarie 2009; cauza V. contra României, hotărârea din 9 decembrie 2008).
Totodată, a mai fost avută în vedere şi Cauza V. contra României precum şi prima hotărâre pilot în cauza M.A. şi alţii împotriva României (nedefinitivă), 30767/05 şi 33800/06, 12 octombrie 2010, într-un dosar având ca obiect un imobil naţionalizat, prin care Curtea Europeană a reţinut că România trebuie să ia măsuri generale pentru a asigura o protecţie efectivă a drepturilor garantate prin prevederile Convenţiei şi a îngheţat examinarea tuturor cauzelor similare, pentru o perioadă de 18 luni.
Astfel, prima instanţă a constatat că, prin comportamentul pârâtei, se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, motiv pentru care a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 şi că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil, iar depăşirea unui termen de 10 ani de la data notificării şi a unui termen de aproape 5 ani de la data înregistrării dosarului la pârâtă, constituie deja o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, Curtea, a obligat autoritatea la plata către reclamanţi a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa depusă la dosar.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, fără a ţine seama de succesiunea etapelor procedurale reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007 şi de împrejurarea că dosarul intimatei - reclamante a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, a fost transmis la evaluator şi urmează să fie supus aprobării Comisiei.
Recurenta – pârâtă a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă şi poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancţiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta – pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil.
Intimata – reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Târgu Jiu, jud. Gorj, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziţia nr. 3659 din 12 iulie 2006, emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu, în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Potrivit susţinerilor recurentei – pârâte, dosarul aferent dispoziţiei menţionate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 24899/ CC şi a parcurs etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, a transmiterii către evaluator şi a întocmirii raportului de evaluare, dar, deşi în motivarea recursului s-a făcut o afirmaţie privind ataşarea dovezii raportului de evaluare, acest înscris nu a fost depus la dosar.
Or, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text care nu poate fi ignorat în orientarea conduitei autorităţilor naţionale.
Cu privire la obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Recurenta – pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.
Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuţiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentinţa şi sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, invocând, în principal, prevederile art. 275 C. proc. civ. şi, în subsidiar, pe cele ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuieli de judecată, pentru că nu are buget pentru acest scop şi a reprezentat în proces Statul Român.
Instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Câtă vreme acţiunea reclamantei a fost admisă, fiind reţinută încălcarea duratei rezonabile a procedurii administrative, autoritatea pârâtă are calitatea de „parte căzută în pretenţii” în sensul textului de lege menţionat, iar suma de 300 lei, reprezentând onorariul de avocat, nu poate fi considerată excesivă în raport cu miza litigiului şi demersurile efectuate pentru recunoaşterea dreptului pretins de reclamantă.
Totodată, pârâta are calitatea de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, neavând relevanţă, sub aspectul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, modul său de organizare administrativă sau de structurare a bugetului.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 316 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1941/2012. Contencios → |
|---|
