ICCJ. Decizia nr. 1944/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1944/2012
Dosar nr. 10921/2/2010
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor şi dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 10921/2/2010, reclamantul I.G. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004, recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru I.N.C. şi M.C.; obligarea Ministerului Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă la emiterea a două decizii, prin care să se constate că defuncţii I.N.C. şi M.C. beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 219/1999, privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 173/2006, art. 2 şi art. 3, repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin neemiterea actelor administrative, solicitând în acest sens obligarea pârâtului la plata daunelor de 100.000.000 lei. Totodată a solicitat, în baza art. 274 C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că, urmare a cererilor sale cu nr. 28839 din 18 martie 2010 şi 28840 din 18 martie 2010, pârâtul, prin adresa nr. 28839/2010 din 25 iunie 2010, i-a comunicat, în esenţă, că solicitările de acordare a calităţii de luptători în rezistenţa anticomunistă numiţilor I.N.C. şi M.C. sunt tardiv introduse, fiind depuse ulterior datei de 27 noiembrie 2006, prevăzută ca ultimă zi de depunere a cererilor, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. II din Legea nr. 173/2006 care a modificat şi completat O.U.G. nr. 214/1999.
Reclamantul, a arătat că, în acest mod, comisia i-a prejudiciat grav interesele şi drepturile recunoscute de lege prin art. 7.1 alin. (1).
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 3433 din 13 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă să soluţioneze cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că, prin art. 2 din Legea nr. 173/2006 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, „persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România; se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă”.
Curtea a apreciat că ar fi contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce protejează proprietatea, ca o persoană care ar avea drepturi conform O.U.G. nr. 219/1999 să le piardă prin invocarea termenului de decădere prevăzut de art. 2 din Legea nr. 173/2006. A reţinut că art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţie are o forţă juridică superioară Legii nr. 173/2006, deoarece, potrivit art. 20 din Constituţie: “(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
Prima instanţă a apreciat că există o neconcordanţă între art. 2 din Legea nr. 173/2006 şi art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţie, întrucât se limitează în timp recunoaşterea unui drept cu conţinut mixt patrimonial şi nepatrimonial, astfel că a obligat pârâtul să soluţioneze cererea pe fond, cu verificarea îndreptăţirilor invocate de reclamant.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul – pârât a invocat cazul de modificare statuat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că hotărârea instanţei de fond contravine prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, referitoare la termenul de depunere a cererilor de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pe care Curtea Constituţională le-a considerat constituţionale prin Decizia nr. 466 din 20 septembrie 2005.
De asemenea, a arătat că soluţia instanţei de fond a fost întemeiată greşit pe prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care vizează protecţia proprietăţii – drept pe care Legea nr. 173/2006 nu este susceptibilă de a-l încălca.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimatul – reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul, pe care le-a considerat nejustificat, de rezolvare a cererii privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru defuncţii I.N.C. şi M.C.
Prin adresa nr. 28839 din 25 iunie 2010, Comisia pentru constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă îi comunicase intimatului – reclamant că potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 173/2006, publicată în M. Of. nr. 438 din 22 mai 2006, care a modificat şi completat O.U.G. ne. 214/1999, s-a acordat un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 noiembrie 2006, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, puteau depune cerere pentru constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Cererea părţii a fost însă formulată la data de 18 martie 2010, ulterior datei expirării termenului de decădere – 27 noiembrie 2006.
Regula potrivit căreia cererea de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă este supusă unui termen este prevăzută în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, text care a fost supus controlului de constituţionalitate şi în privinţa căruia, prin decizia nr. 466 din 20 septembrie 2005, publicată în M. Of. nr. 962 din 31 octombrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:
„Instituirea unui termen înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv îşi poate exercita prerogativa conferită de lege nu contravine principiului egalităţii în drepturi, atât timp cât tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei le este aplicabil acelaşi tratament juridic, fără privilegii şi fără discriminări. Principiul egalităţii în drepturi presupune aplicarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate în situaţii identice şi impune, totodată, reguli diferite pentru persoane care se află în situaţii deosebite. Or, instituirea unui termen în cadrul căruia se poate valorifica un drept nu poate crea o stare de inegalitate, de discriminare între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, atât timp cât acestea acţionează în concordanţă şi cu respectarea dispoziţiilor legii. Imposibilitatea exercitării dreptului are natura unei sancţiuni legale, fiind o consecinţă firească a nerespectării normelor juridice aplicabile”.
De altfel, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 253 din 15 iunie 2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, că „exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru şi cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Curtea Constituţională observă că recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi, ca urmare a recunoaşterii acestei calităţi, acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 214/1999, nu pot avea loc sine die, stabilirea unui termen pentru exercitarea acestui drept fiind necesară pentru instituirea şi menţinerea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile şi a ordinii de drept, specifice unui stat democratic. Lipsa de diligenţă a titularului dreptului nu se poate constitui într-un argument pentru a susţine încălcarea principiului nediscriminării între persoanele care îşi exercită dreptul subiectiv în limitele termenului prescris şi cele care, neglijând prevederile legale, sunt în situaţia de a fi pierdut posibilitatea exercitării dreptului.
Totodată, Curtea, constată că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, astfel că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, care sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.”
În plus, Înalta Curte, reţine că, deşi măsurile de reparaţie reglementate în art. 7 din O.U.G. nr. 214/1998 în favoarea persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă cuprind şi o componentă patrimonială, înlăturarea regulilor şi termenelor procedurale statuate pentru demersurile de recunoaştere a acestei calităţi nu poate fi făcută prin prisma art. 1 din protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a drepturilor omului, aşa cum a procedat prima instanţă.
Dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, implică obligaţia părţii interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru recunoaşterea şi protecţia dreptului pretins, aplicarea normelor de drept procesual neputând constitui, prin ea însăşi motiv de încălcare a drepturilor de proprietate.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă împotriva sentinţei nr. 3433 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului I.G. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1941/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1947/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
