ICCJ. Decizia nr. 1999/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1999/2012
Dosar nr. 9391/2/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice T. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 62 din 21 septembrie 2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 43.498.731 lei stabilite de inspecţia fiscală a A.N.A.F. - D.G.A.M.C., arătând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, executarea deciziei atacate ar atrage cu evidenţa blocarea conturilor societăţii, sechestrarea şi valorificarea bunurilor mobile şi imobile ale acesteia, având în vedere cuantumului debitului fiscal şi situaţia financiară a societăţii.
A mai învederat reclamanta că şi condiţia cazului bine justificat este îndeplinită, având în vedere neregularităţile procedurale privind desfăşurarea inspecţiei fiscale, respectiv, lipsa avizului de inspecţie fiscală şi lipsa comunicării acestui aviz, precum şi durata inspecţiei fiscale de aproape 1 an şi jumătate, în condiţiile în care legea instituie un termen maxim de 6 luni.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 7232 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice T. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse pentru suspendarea executării actului administrativ, întrucât argumentele invocate de reclamantă în susţinerea cazului bine justificat sunt în majoritate, aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Cu privire la argumentele reclamantei ce nu ţin de fondul cauzei, prima instanţă reţinut că nu acestea nu pot fi reţinute, întrucât deşi dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. prevăd termenele de comunicare a avizului de inspecţie fiscală şi respectiv, cazurile în care nu este necesară comunicarea acestuia, totuşi nu stabilesc vreo sancţiune în situaţia în care avizul de inspecţie fiscală nu a fost comunicat contribuabilului în termenul prevăzut la alin. (1).
De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că depăşirea duratei de 6 luni a inspecţiei fiscale nu atrage decăderea organului fiscal din dreptul de a emite sau îndeplini orice act cu consecinţe juridice fiscale, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nici condiţia prevenirii unei pagube iminente nu este îndeplinită, în cauză, reclamanta nedovedind demararea procedurii de executare silită pentru a proba iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul societăţii.
Conchizând, instanţa de fond a constatat că,în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reţinută prin decizia de impunere în totalul cifrei de afaceri a societăţii, cuantumul mare al obligaţiilor stabilite de organele de control fiscal şi trimiterea făcută la imposibilitatea achitării datoriilor către terţi şi a ratelor scadente la creditele bancare contractante, nu constituie argumente în înţelesul legii.
Recursul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice T. SA Bucureşti, criticând soluţia instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-au arătat în esenţă următoarele:
- În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Se învederează de recurent că decizia de impunere nr. 62 din 21 septembrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu a respectat normele de procedură fiscală, reglementate de O.G. nr. 92/2003.
Astfel, se arată că organele fiscale nu au respectat obligaţia de comunicare a avizului de inspecţie fiscală potrivit art. 101 şi art. 102 C. proc. civ. şi durata inspecţiei fiscale reglementată de art. 104 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care a fost de aproape un an şi jumătate.
Se arată că decizia de impunere este nelegală deoarece organele fiscale au reţinut eronat că facturile ce nu le-au fost puse la dispoziţie (fiind distruse în incendiu) dovedeau existenţa unor tranzacţii comerciale purtătoare de TVA şi nu au luat în calcul toate elementele relevante pentru estimare.
- Şi în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevenirea unei pagube iminente instanţa de fond a aplicat greşit legea, arată recurenta.
Se arată că, prejudiciul nu este format numai din obligaţiile datorate bugetului de stat ci şi din sumele pe care le va datora având în vedere că nu îşi poate executa obligaţiile contractuale faţă de furnizori, clienţi, la termenele stabilite având credite externe şi interne, majoritatea de la B.E.R.D., B.E.I. şi B.I.R.D., garantate de Guvernul României.
De asemenea, s-a mai arătat că blocarea conturilor societăţii şi indisponibilizarea sumelor de bani existente şi viitoare, ar duce la concedierea salariaţilor, producând o instabilitate financiară, atât la nivel naţional cât şi internaţional, cu consecinţe grave iremediabile.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
- Înalta Curte, constată în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită de recurenta, reclamantă, motivele invocate nefiind în măsură să creeze o îndoială serioasă care să ducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal.
Recurenta – reclamantă susţine că nu au fost respectate anumite norme procedurale privind comunicarea avizului de inspecţie fiscală şi durata inspecţiei fiscale (art. 101, 102, 104 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003), însă aceste chestiuni nu pot fi analizate distinct de fondul cauzei, fiind necesare probatorii.
De asemenea împrejurările arătate de recurent privind dispariţia facturilor în incendiu şi greşita reţinere a organelor fiscale privind existenţa unei tranzacţii comerciale purtătoare de TVA, sunt combătute de pârâtul – intimat care a arătat că nu s-a făcut dovada că aceste 195 de facturi au fost distruse, că o factură emisă în iulie 2006, a fost înregistrată în februarie 2007 şi pentru o factură nu s-a prezentat exemplarul albastru.
Toate aceste susţineri nu relevă în mod evident vreun indiciu de nelegalitate iar pentru dezlegarea lor vor fi administrate probatorii de către instanţa investită cu anularea actului administrativ fiscal, nefiind chestiuni care pot fi tranşate la nivel de aparenţă.
- Referitor la prejudiciul iminent – prevăzut de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public” se reţine că această condiţie nu este îndeplinită.
În primul rând, se poate analiza această condiţie cumulativ cu existenţa unui caz bine justificat, nu poate fi apreciată în mod izolat. Cum nu este relevată vreo împrejurare care să constituie un caz bine justificat, nu sunt cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prejudiciul iminent nu poate fi constituit din împrejurarea că s-ar indisponibiliza conturile societăţii şi ar fi în stare de faliment, fiind deja consacrată o practică judiciară în acest sens.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice T. SA Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 7232 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1995/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2012/2012. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
