ICCJ. Decizia nr. 2023/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2023/2012

Dosar nr. 1139/57/2011

Şedinţa publică de la 24 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanţii S.L. şi P.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei,Comerţului şi Mediului de Afaceri, Comisia pentru soluţionarea Întâmpinărilor reprezentată prin preşedinte, Alexandru Săndulescu, Ministerul şi Guvernul României, să se dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 200 lei/zi de întârziere pentru întârzierea emiterii hotărârii motivate de soluţionare a întâmpinărilor reclamanţilor la propunerea de expropriere în vederea realizării investiţiei de interes naţional „ Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Sentinţa nr. 183/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, Comisia pentru soluţionarea Întâmpinărilor a fost obligată să procedeze de îndată la emiterea unei noi hotărâri motivate cu privire la întâmpinările depuse împotriva propunerilor de despăgubiri ale expropriatorului şi, deşi au revenit cu o nouă cerere de executare, nici la acesta nu au primit vreun răspuns.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu a figurat ca parte în litigiul finalizat prin pronunţarea Sentinţei nr. 183/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, şi Deciziei nr. 1055/2006 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care a arătat în esenţă că nu îi revine calitatea de titular al obligaţiei raportului material dedus judecăţii.

Pârâta Comisia pentru soluţionarea Întâmpinărilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că afirmaţiile reclamanţilor nu se susţin întrucât Comisia s-a întrunit în şedinţa din data de 21 martie 2007 şi a analizat solicitările reclamanţilor, hotărând prin procesul verbal din data de 21 martie 2007, în acord şi cu sentinţa civilă nr. 183/2005 a curţii de Apel alba Iulia, că îşi menţine motivat punctul de vedere anterior, în conformitate cu expertiza efectuată în cauză.

Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 20 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Guvernul României şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.L. şi P.I. împotriva acestor pârâţi, ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Totodată, Curtea de apel, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Comisia pentru Soluţionarea Întâmpinărilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 183/2005 pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1055/2006, au fost anulate procesul verbal şi Hotărârea din data de 12 mai 2005 emise de către Comisia pentru soluţionarea Întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere în vederea realizării investiţiei de interes naţional „ Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria” şi a fost obligată Comisia să emită o nouă hotărâre motivată.

S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că potrivit procesului verbal din 21 martie 2007, Comisia a rediscutat pretenţiile reclamanţilor şi a hotărât menţinerea punctului de vedere exprimat anterior, conform propunerii raportului de expertiză, fiind întocmită şi predată fiecărui reclamant o expunere motivată cerută de către instanţa judecătorească, expunere care se găseşte ataşată la procesul verbal menţionat.

Având în vedere că pârâta Comisia pentru soluţionarea Întâmpinărilor a pus în executare Sentinţa civilă nr. 183/2005 pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acţiunea formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, judecătorul fondului a constatat că aceşti pârâţi nu au fost parte în litigiul finalizat prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 183/2005, pârâţii neavând vreo obligaţie în legătură cu executarea acestei hotărâri, drept pentru care ei nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Recursul.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.L. şi P.I., criticând soluţia instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au arătat în esenţă, următoarele:

- Consideră recurenţii că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât sentinţa nr. 183 din 5 august 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, nu cuprinde un termen de executare, astfel că se aplică termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, adică de la data de 29 martie 2006. Din considerentele sentinţei recurate rezultă că pârâta a pus în executare sentinţa nr. 183 din 5 august 2005, la data de 21 martie 2007.

- Comisia pentru Soluţionarea Întâmpinărilor nu a pus în executare sentinţa nr. 183 din 5 august 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, deoarece şi-a menţinut punctul de vedere exprimat prin hotărârea anulată prin sentinţa menţionată, în pofida faptului că la data de 5 august 2005, instanţa de contencios administrativ dispusese că pârâta să emită o hotărâre motivată.

- În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în faţa instanţei de recurs.

Pârâtul – intimat Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată – arătând că în mod direct instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.

- În ceea ce priveşte încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se constată că acest motiv este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „ În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Înalta Curte, reţine că nu se poate aprecia că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de executare a sentinţei civile nr. 183 din 5 august 2005, câtă vreme recurenţii au primit procesul verbal din 21 martie 2007 al hotărârii emise de aceasta în considerarea acestei sentinţe, l-au contestat în instanţă şi ulterior au renunţat la judecarea contestaţiei (sentinţa civilă nr. 14/CA/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia).

Aceştia nu au solicitat în anul 2007 atunci când s-a executat cu întârziere, amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie a persoanei obligate la executare şi această solicitare nu poate fi primită în 2011, după renunţarea reclamantei la judecată, rămânând astfel definitiv stabilită valoarea terenului.

- Al doilea motiv de recurs privind menţinerea punctului de vedere al Comisiei pârâte în emiterea hotărârii, nu este, de asemenea fondat pentru că de asemenea această cerere a făcut obiectul dosarului nr. 14/CA/2007 la care reclamanţii – recurenţi au renunţat. De altfel un alt proces privind valoarea reală a terenului expropriat, se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, în aceste condiţii, cererea reclamanţilor cade sub incidenţa prevederilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. privind exercitarea cu bună credinţă a drepturilor procedurale.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, neexistând motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.L. şi P.I. împotriva sentinţei nr. 20 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2023/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs