ICCJ. Decizia nr. 2033/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2033/2012
Dosar nr. 10672/2/2010
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 192 din 27 aprilie 2009 emis pentru de eliberarea sa din funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Cluj începând cu data de 24 mai 2009 şi acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice; reintegrarea sa în funcţia deţinută, respectiv director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Cluj; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data eliberării din funcţia deţinută şi până la plata efectivă; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a mai solicitat să se constate că Ordinul nr. 192 din 27 aprilie 2009 este nelegal datorită faptului că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. cu nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, ordonanţă în temeiul căreia s-a emis ordinul contestat.
Prin cererea de intervenţie formulată în cauză, H.L.A. a solicitat să se constate că cererea reclamantului este inadmisibilă, deoarece nu a cerut reîncadrarea pe un post pentru ocuparea căruia Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat până acum două concursuri, la care reclamantul nu s-a prezentat şi pe care nici nu le-a contestat, şi netemeinică şi nelegală, pentru că postul în care solicită să fie reîncadrat reclamantul nu mai există.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de reclamantul M.M.L. la cererea de intervenţie formulată în interes propriu de către H.L.A. s-a solicitat a se avea în vedere că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anulare act administrativ, respectiv dreptul reclamantului, funcţionar public, de a cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ, respectiv a Ordinului nr. 192 din 27 aprilie 2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, or, terţul H.L.A. nu este titularul unui astfel de drept pe care să-l ocrotească prin formularea cererii de intervenţie în interes propriu.
Prin cererea precizatoare la cererea de intervenţie în interes propriu, formulată în scris la termenul de judecată din data de 03 iunie 2011 de către intervenientul H.L.A., s-a solicitat respingerea ca netemeinică a cererii formulate de reclamantul M.M.L. şi să se constate inexistenţa dreptului reclamantului de a fi încadrat pe postul/funcţia publică de director executiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Cluj şi de asemenea a se constata că are calitatea de funcţionar public ca urmare a câştigării concursului organizat de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici în perioada 20 - 22 septembrie 2010, conform prevederilor Legii nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 4125 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.M.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
- a anulat Ordinul nr. 192 din 27 aprilie 2009 începând cu data de 06 noiembrie 2009;
- a dispus reintegrarea petentului pe o funcţie echivalentă salarial celei din care a fost demis;
- a obligat Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să plătească petentului drepturile salariale aferente funcţiei echivalente începând cu data de 06 noiembrie 2009, în mod actualizat cu indicele inflaţiei, până la data plăţii efective;
- a admis, în parte, cererea de intervenţie voluntară formulată de intervenientul H.L.A. şi a constatat că intervenientul are calitatea de funcţionar public în urma câştigării concursului organizat de A.N.F.P. în 20 - 22 septembrie 2010;
- a respins celelalte capete de cerere ale intervenţiei, ca nefondate;
- a respins cererile privind cheltuielile de judecată, conform art. 276 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că actul atacat în speţă s-a întemeiat şi pe dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituţională prin Decizia C.C.R. nr. 1257 din 07 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009 şi că toate actele administrative care se întemeiază pe o ordonanţă declarată neconstituţională nu mai pot avea efecte juridice din momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, deci îşi pierd efectele juridice pentru viitor, devin inaplicabile pentru viitor.
Curtea a apreciat că petentul a urmărit lipsirea de efecte juridice a ordinului atacat pentru viitor, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale şi având în vedere obiectul cererii, respectiv „anulare act”, a admis acest capăt de cerere cu efecte începând din data publicării deciziei C.C.R., adică din data de 06 noiembrie 2009 (M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009).
S-a reţinut de către instanţă faptul că a proceda în alt mod, în sensul anulării ordinului din data emiterii sale, ar fi în contradicţie cu teoria nulităţii, cu principiul „tempus regit actum” şi cu efectele constituţionale ale Deciziilor Curţii Constituţionale: “au putere numai pentru viitor” (art. 147 alin. (4) din Constituţie).
Având în vedere că funcţia de director executiv a fost reorganizată ca atribuţii, dar şi faptul că intervenientul a susţinut un concurs legal şi l-a câştigat, Curtea, a apreciat că măsura reintegrării pe vechea funcţie ar fi nu numai imposibilă obiectiv, dar şi nedreaptă pentru cei care au susţinut concursurile, întrucât ar vătăma încrederea legitimă a acestora.
În consecinţă, instanţa de fond a admis în parte acest capăt al cererii principale, obligând intimata la reintegrarea pe o funcţie echivalentă salarial, apreciind că din petitul capetelor cererii este evident că petentul urmăreşte reintegrarea pe o funcţie echivalentă ca atribuţii şi ca salariu.
S-a apreciat că interesul petentului este acela de a reveni la o funcţie cu salariu echivalent şi că intimatul trebuie să suporte riscurile declarării ca neconstituţionale a actelor iniţiate de Guvern şi care privesc reorganizări în interiorul său.
Curtea, a apreciat că emitentul trebuie să achite drepturile salariale la zi către petent, de la data declarării ca neconstituţionale a temeiului ordinului, adică din data de 06 noiembrie 2009, iar, cu privire la cererea de intervenţie precizată, a apreciat că este evident că intervenientul are un interes în conservarea propriului post, rezultat din reorganizarea postului iniţial al petentului, în plus intervenientul s-a pregătit pentru concursul corespunzător cu speranţa legitimă că va obţine un post superior, inclusiv din punct de vedere salarial. Or, a-l înlătura pe intervenient de pe postul câştigat prin concurs, ar însemna privarea sa de un bun, în sensul art. 1 din protocolul 1 la C.E.D.O., în speţă indemnizaţia aferentă.
Astfel, instanţa de fond a admis în parte şi cererea de intervenţie precizată, constatând calitatea intervenientului de funcţionar public, ca urmare a câştigării concursului organizat de A.N.F.P.
Conform art. 276 C. proc. civ., Curtea, a apreciat asupra cheltuielilor de judecată efectuate, considerând că fiecare parte din acest dosar urmează să suporte propriile cheltuieli de judecată.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi reclamantul M.M.L.
2.1. În recursul formulat de Ministerul Culturii au fost invocate motivele prevăzute la art. 304 pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- admiţând acţiunea, instanţa de fond a dispus reintegrarea reclamantului „într-o funcţie publică echivalentă salarial”, deci într-o funcţie publică inexistentă în statul de funcţii, ceea ce reprezintă o depăşire a atribuţiilor recunoscute puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.);
- de asemenea, admiţând acţiunea şi dispunând reintegrarea reclamantului „într-o funcţie publică echivalentă salarial” cu funcţia deţinută, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, din moment ce reclamantul a solicitat reintegrarea pe funcţia deţinută anterior, aceea de director executiv, în privinţa căreia a reţinut în mod corect că nu mai există (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.);
- motivarea soluţiei adoptate este superficială şi contradictorie (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- soluţia pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată o interpretare greşită dispoziţiilor legale incidente în cauză (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
2.2. În recursul formulat de reclamantul M.M.L. au fost invocate motivele prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9 în condiţiile art. 3041 din C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea instanţei de fond este nemotivată, considerentele acesteia fiind străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), reţinând în mod greşit că reintegrarea sa pe funcţia deţinută anterior ar fi imposibilă obiectiv;
- instanţa de fond, anulând Ordinul nr. 192/2009, trebuia să dispună şi reintegrarea sa în funcţia publică de conducere din care a fost eliberat nelegal;
- în mod greşit a admis instanţa cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul H.L.A.;
- în mod greşit a respins instanţa de fond cererea de obligare a autorităţii la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie, reclamantul-recurent a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea soluţiei pronunţate în sensul admiterii integrale a menţiunii, respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de H.L.A. şi admiterea cererii sale privind cheltuielile de judecată.
2.3. Recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul formulat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cerând respingerea acestuia şi susţinând, în esenţă, că motivele invocate sunt neîntemeiate.
2.4. Intimatul-intervenient H.L.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamantul M.M.L., solicitând respingerea acestuia şi susţinând că acţiunea formulată este inadmisibilă, nefiind parcursă procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursurile formulate sunt întemeiate pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se regăseşte în ambele recursuri, instanţa de recurs reţine că este neîntemeiat.
Într-adevăr, potrivit acestui motiv, o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Or, în cauză, soluţia pronunţată a fost motivată în concordanţă cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate, deşi doar în mod succint, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului în ceea ce priveşte hotărârea adoptată.
De altfel, atât autoritatea publică recurată cât şi reclamantul au adus critici şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, referindu-se în mod explicit la considerentele avute de instanţă la soluţionarea pe fond ca cauzei.
Recursul formulat de reclamant este întemeiat în ceea ce priveşte admiterea cererii de intervenţie în interes propriu a intimatului H.L.A. în privinţa căruia instanţa de fond a constatat că „are calitatea de funcţionar public în urma câştigării concursului organizat de A.N.F.P. în 20 din 22 septembrie 2010.
Or, în cauză, este necontestat că acţiunea formulată de recurentul-reclamant nu a vizat, sub nici o formă rezultatele concursului respectiv, ci anularea Ordinului nr. 192/2009 care a avut ca obiect eliberarea recurentului-reclamant din funcţia publică de conducere, astfel încât cererea de intervenţie a fost admisă în mod neîntemeiat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de minister, într-adevăr, judecătorul fondului, dispunând reintegrarea reclamantului „pe o funcţie echivalentă salarial celei din care a fost demis”, a pronunţat o soluţie nelegală, recurabilă în condiţiile art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ.
Astfel, în primul rând, judecătorul a acordat ceea ce nu i s-a cerut, interpretând fără temei că reclamantul, prin cererea de reintegrare pe funcţia publică de conducere deţinută anterior, ar fi urmărit „reintegrarea pe o funcţie echivalentă ca atribuţii şi ca salariu”, care nu exista la data pronunţării în statul de funcţii al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cluj.
În cauză, este necontestat că recurentul-reclamant fusese eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul naţional al judeţului Cluj, care funcţiona ca serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, existentă la data emiterii Ordinului nr. 192 din 27 aprilie 2009.
Or, ulterior, H.G. nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister a fost abrogată prin H.G. nr. 90/2010, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost înfiinţat Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Astfel, Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional al judeţului Cluj a fost reorganizată în Direcţia pentru cultură şi patrimoniu naţional a judeţului Cluj.
În aceste condiţii, în organigrama ministerului recurent nu s-a mai regăsit direcţia condusă de recurentul-reclamant la data eliberării sale din funcţie şi nici în Statul de funcţii nu a mai existat funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional al judeţului Cluj, ci aceea de director executiv al Direcţiei pentru cultură şi patrimoniu naţional al judeţului Cluj care, între timp, fusese ocupată prin concurs de intervenientul H.L.A.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că reintegrarea reclamantului pe funcţia publică de conducere deţinută anterior nu mai era posibilă, soluţia legală fiind însă, aceea de respingere a cererii de reintegrare.
De altfel, prin Ordinul nr. 251 din 22 mai 2009, reclamantul, în baza acordului dat, a fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier I, gradul profesional superior la Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional al judeţului Cluj.
În această situaţie, obligarea ministerului la plata despăgubirilor până la data reintegrării nu mai are justificare, urmând ca diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite funcţiei publice de conducere să-i fie achitate pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data pronunţării prezentei decizii, când a fost clarificată situaţia juridică a carierei sale profesionale, perturbată în urma emiterii unui ordin rămas fără temei legal, prin declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009.
În ceea ce priveşte excepţia invocată prin întâmpinare de intervenient, instanţa de recurs reţine că aceasta este nefondată, acţiunea formulată având ca temei dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, caz în care procedura plângerii prealabile nu este obligatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.M.L. şi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva Sentinţei civile nr. 4125 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de reintegrare şi obligă ministerul pârât să plătească reclamantului diferenţa drepturilor salariale începând cu 22 mai 2009 şi până la data prezentei decizii.
Respinge cererea de intervenţie formulată de H.L.A.
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2023/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 2046/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
