ICCJ. Decizia nr. 2074/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2074/2012
Dosar nr. 616/46/2011
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti la data de 10 mai 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent poziţiei 1 din Hotărârea nr. 1779/2011 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 322/F-Cont din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti a fost admisă acţiunea reclamantului C.G. formulată în contradictoriu cu Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a formulat acţiune în justiţie pentru ca pârâtele Comisia Locală şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren în discuţie, acţiune admisă prin sentinţa nr. 8848 din 8 noiembrie 2010, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac.
În temeiul acestei sentinţe, reclamantul s-a adresat cu cerere Primăriei Municipiului Piteşti, la data de 26 ianuarie 2011, în vederea restituirii în natură a imobilului asupra căruia i s-a stabilit drept de proprietate, iar întrucât imobilul teren era afectat de alte construcţii, Primăria Municipiului Piteşti a înaintat întreaga documentaţie la Comisia Judeţeană de Fond Funciar, care prin Hotărârea nr. 1779/2011 a validat cererea în sensul de a i se acorda despăgubiri reclamantului în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa a constatat că răspunsul autorităţii, în sensul că solicitarea reclamantului trebuie verificată în vederea stabilirii îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă, nu se justifică, atâta vreme cât o sentinţă judecătorească a statuat asupra situaţiei juridice a imobilului revendicat şi a întinderii dreptului de proprietate revendicat de reclamant.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că dosarul reclamantului trebuia trimis la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, etapă din procedura administrativă pe care autoritatea pârâtă nu a respectat-o.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt a cauzei şi a precizat că în cauză nu poate fi reţinută vreo culpă a instituţiei recurente cu privire la soluţionarea dosarului reclamantului, procedura prevăzută de lege fiind în curs de desfăşurare, fără a putea fi vorba despre vreo tergiversare a emiterii titlului de despăgubire, având în vedere că dosarul a fost înaintat instituţiei la data de 7 aprilie 2011, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 mai 2011.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond, întrucât în această cauză recurenta a comunicat reclamantului cu adresa din 13 mai 2011 stadiul dosarului ce-l priveşte precum şi procedurile ce urmează a fi parcurse în vederea emiterii deciziei de despăgubire.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi rejudecând cauza pe fond va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că, de la data înregistrării dosarului ce-l priveşte pe reclamant la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi până la data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei de judecată, au trecut practic 35 de zile, situaţie în care practic nu era timpul material necesar pentru parcurgerea etapelor administrative obligatorii prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fiind justificate criticile formulate de recurentă pe acest aspect, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi modificată în sensul respingerii acţiunii formulate ca neîntemeiată.
Înalta Curte reţine că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste şi echitabile, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menţionat.
În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acţiune, în limitele competenţei sale, lăsând la aprecierea sa şi stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor, având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând şi perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare.
În exercitarea acestei libertăţi de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală şi proporţională cu scopul urmărit şi anume acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile, fără a aduce atingere principiului egalităţii subiecţilor de drept vizaţi.
În consecinţă, instanţa de control judiciar a constatat că în cauza dedusă judecăţii nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative.
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 322/F-Cont din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2067/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2076/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
