ICCJ. Decizia nr. 2076/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2076/2012
Dosar nr. 648/54/2011
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova la data de 21 martie 2011, reclamanta O.C. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâţilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 269 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta O.C. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în bd. T. Vladimirescu, conform dispoziţiei nr. 945 din 14 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin şi a respins acţiunea cu privire la A.N.R.P., cu obligarea pârâtei Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tr. Severin.
Prin dispoziţia nr. 945 din data de 1 aprilie 2005, Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare pentru imobilul mai sus precizat, a admis cererea formulată de petenta O.C. de restituire în echivalent şi a stabilit că imobilul a fost evaluat la suma de 496.000.000 lei, în limita căruia se vor acorda, ca măsură reparatorie în echivalent, titluri de valoare nominală.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
Instanţa de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar, în cauza de faţă, împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor, constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.
În speţa de faţă, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care se apreciază că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
Instanţa a respins însă acţiunea reclamantei faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, avându-se în vedere că obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi cea anterioară şi subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, instanţa a reţinut ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această pârâtă prin întâmpinare.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanţa de judecată a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că în cauza dedusă judecăţii a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, precum şi etapa privind verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamantă, ocazie cu care s-a constatat că lipsesc înscrisuri privind construcţia demolată.
Recurenta a arătat că în mod nelegal a fost obligată direct la emiterea deciziei de despăgubire, cu ignorarea faptului că nu există înscrisuri privind construcţia demolată.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la faptul că a fost obligată instituţia pârâtă la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, deşi în vederea parcurgerii etapei evaluării, trebuie identificat imobilul ce urmează a fi evaluat, ignorându-se faptul că nu există înscrisuri privind construcţia demolată, precum şi faptul că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, pune în imposibilitate C.C.S.D. să pună în executare o hotărâre irevocabilă în acest sens.
A fost criticată şi soluţia de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că aceste cheltuieli pot fi acordate proporţional cu admiterea cererii, că onorariul stabilit este nepotrivit de mare faţă de munca avocatului depusă în soluţionarea cauzei. Recurenta a solicitat respingerea acestor cheltuieli ca neîntemeiate, arătând şi faptul că această Comisie reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi nu poate fi obligată această instituţie în nume propriu la plata cheltuielilor de judecată.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Instanţa de control judiciar a constatat că recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte a constatat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în strada B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 124, municipiul Drobeta Turnu Severin, iar prin Dispoziţia nr. 945 din 14 aprilie 2005 Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent dispoziţiei arătate mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantei a fost transmis de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4024/CC, reţinând că dosarul reclamantei a parcurs etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, însă în urma analizării dosarului potrivit deciziei nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a constatat că dosarul reclamantei de despăgubire trebuie completat cu acte din care să reiasă suprafaţa imobilului construcţie notificat, materialele folosite la edificare, anul construirii etc.
Înalta Curte a constatat că intervalul mare de timp, pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas, de altfel, nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistenţă concluziei reţinută de instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că s-a înaintat în derularea procedurilor administrative.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul soluţionării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, evident cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, căci demersurile acestei autorităţi pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente.
De asemenea, Înalta Curte reţine că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste şi echitabile, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menţionat.
În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acţiune, în limitele competenţei sale, lăsând la aprecierea sa şi stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor, având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând şi perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare.
În exercitarea acestei libertăţi de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală şi proporţională cu scopul urmărit şi anume acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile, fără a aduce atingere principiului egalităţii subiecţilor de drept vizaţi.
În consecinţă, instanţa de control judiciar a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative şi, pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâtă va fi respins de Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinând soluţia instanţei de primă jurisdicţie.
Nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor judiciare nu poate fi reţinută de Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Constatând că în cauză intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea, însă va reaprecia onorariul avocaţial, în raport de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 269 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2074/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2079/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
