ICCJ. Decizia nr. 2055/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2055/2012
Dosar nr. 798/36/2011
Şedinţa de la 26 aprilie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 314/CA din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta C.N.A.P.M. SA şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acţiune împotriva Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Departamentul III de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale din cadrul Curţii de Conturi, încheiere prin care s-a respins contestaţia formulată de C.N.A.P.M. SA, împotriva Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa.
Instanţa a apreciat că, deşi se contestă Încheierea emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul Curţii de Conturi, litigiul priveşte Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, structură fără personalitate juridică, ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcţiile Curţii de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Constanţa.
Cu alte cuvinte, actul administrativ supus cenzurii instanţei este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entităţii publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanţă.
Instanţa a reţinut că şi în această materie competenţa materială a instanţei se determină conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, indiferent de organul care soluţionează contestaţia, emiţând decizia/dispoziţia atacată în instanţă.
Prin urmare, a apreciat instanţa, instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la altă competenţă materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiaşi text de lege, excepţia de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a considerat că dispoziţiile art. 228 din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispoziţiile legale mai sus citate.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii de declinare că prin extinderea competenţei materiale a curţii de apel la toate încheierile date în soluţionarea contestaţiilor, fără a distinge cu privire la emitentul actului contestat, se încalcă dispoziţiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, transformându-se curtea de apel într-o instanţă de fond pentru toate litigiile rezultate din activitatea curţii de conturi, aspect nereglementat prin Legea nr. 94/1992.
Ţinând seama de ierarhia actelor normative şi având în vedere că prin atribuţiile conferite de lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competenţă specială şi derogatorie a instanţelor de judecată, instanţa a reţinut competenţa instituită de lege şi nu pe cea stabilită de hotărârea Curţii de Conturi.
Pentru considerentele expuse şi având în vedere că litigiul priveşte un act emis de o autoritate publică locală, curtea a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 259 din 27 ianuarie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Curtea de Conturi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de C.N.A.P.M. SA, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Constanţa, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa.
S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
S-a mai reţinut că în cadrul procedurii reglementate de art. 228 citat, instanţa are a verifica în primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, urmând ca pe cale incidentală să analizeze şi legalitatea deciziei emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, respectiv a procesului-verbal încheiat de aceeaşi entitate.
Tribunalul a apreciat că, în speţă, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 din menţionatul regulament, respectiv cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea Încheierii emise de Curtea de Conturi este de competenţa curţii de apel.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, tribunalul a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În cauză este necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi, cu consecinţa anulării măsurilor cuprinse în capitolul II, pct. 1 şi 3 din Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanţa.
În drept, Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 şi Încheierea nr. III/11 din 20 iunie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 decembrie 2011 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.P.M. SA şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2131/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2075/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
