ICCJ. Decizia nr. 2090/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2090/2012
Dosar nr. 1126/59/2011
Şedinţa de la 27 aprilie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, să se dispună anularea parţială a H.G. nr. 488 din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac Arad”, cu referire la poziţia nr. 187 din lista referitoare la persoana antecesoarei sale, B.D., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a criticat nivelul scăzut al sumei prevăzute ca despăgubire în anexa H.G. nr. 488 din 11 mai 2011, arătând că se încalcă principul neretroactivităţii prin tendinţa de a modifica o situaţie născută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 şi că prin stabilirea unei despăgubiri mult sub valoarea reală a terenului, se aduce atingere art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Prin Sentinţa civilă nr. 7 din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de apel, şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă.
În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Timişoara, a reţinut că Legea nr. 255/2010 nu dă în atribuţia altei autorităţi sarcina de a stabili sumele individuale, iar prin sintagma „hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă în condiţiile legii” se înţelege fie H.G., fie hotărârea autorităţii administraţiei publice locale sau judeţene.
Devin astfel incidente dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţelor judecătoreşti, acţiunea urmând a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21 şi 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar conform art. 21 din acest act normativ, soluţionarea acestor cereri este de competenţa tribunalului sau a Tribunalului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Prin urmare, legiuitorul a reglementat prin lege instanţa şi calea de atac susceptibilă de a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate nelegale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, iar prin sentinţa civilă nr. 524 din 29 februarie 2012 a fost constatată necompetenţa Tribunalului Arad, secţia civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi înaintat dosarul la Înalta Curte, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Tribunalul Arad, secţia civilă, în motivarea soluţiei, a apreciat că în raport de petitul acţiunii, anularea parţială a H.G. nr. 488 din 11 mai 2011, instanţa civilă nu poate analiza legalitatea unui act administrativ prin care s-a dispus exproprierea unei suprafeţe şi propus despăgubirile ce vor fi acordate.
Chiar dacă actul administrativ atacat are legătură cu procedura de expropriere, s-a considerat că legalitatea acestuia nu poate fi analizată decât de instanţa de contencios administrativ potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie.
Nu poate fi confundat obiectul prezentei cauze cu cel aflat pe rolul Tribunalului Arad, şi prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata unei sume determinate de 25.408 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, cerere care este de competenţa exclusivă a instanţei civile, potrivit Legii nr. 33/1994.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, în baza art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a arătat, reclamanta s-a adresat Curţii de Apel Timişoara, solicitând anularea parţială a H.G. nr. 488 din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad” publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 367 din 26 mai 2011 cu privire la art. 31 şi art. 7, Anexa 2 la H.G. nr. 416/2010 cuprinzând Lista imobilelor care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”, situate pe raza localităţii Pecica, proprietarii sau deţinătorii acestora precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, cu referire la poziţia nr. 187 din listă, referitoare la persoana antecesoarei B.D., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, cu cheltuieli de judecată.
S-a solicitat anularea acestei Hotărâri de Guvern pentru că a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, dar şi dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.
La stabilirea competenţei instanţei trebuie avut în vedere obiectul cererii, reţinându-se că în materia exproprierii, procedurile prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică pot fi contestate fie la instanţa de contencios administrativ, fie la instanţa civilă.
Din modul de redactare al Cap.II, utilitate publică şi declararea ei şi Cap.III, măsuri premergătoare exproprierii, rezultă că aceasta reprezintă faza administrativă a procedurii de expropriere pentru cauze de utilitate publică şi litigiile legate de actele emise în cadrul acesteia pot fi soluţionate de instanţa de contencios administrativ.
Prin urmare, având în vedere că obiectul acţiunii l-a reprezentat anularea parţială a hotărârii de Guvern prin care s-a reglementat procedura de expropriere pentru utilitate publică, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este cea de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Este adevărat că în Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, s-a prevăzut posibilitatea ca expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 din acelaşi act normativ, să se adreseze instanţei competente, iar acţiunea se soluţionează potrivit art. 21 şi 27 din Legea nr. 33/1994, însă, reclamanta nu a indicat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile Legii nr. 255/2010, la care Curtea de Apel Timişoara, a făcut ample referiri pentru a putea fi considerată instanţă competentă instanţa civilă.
Cererea reclamantei a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 16 din Legea nr. 554/204 şi chiar dacă în cuprinsul acţiunii se fac referiri şi la cuantumul despăgubirilor nu poate fi calificată cererea ca fiind una întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 pentru a fi competentă instanţa civilă, astfel că va fi stabilită competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere şi principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil.
De altfel, la dosarul Tribunalului Arad a fost depusă o copie a cererii reclamantei M.V. formulată în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin care solicită despăgubiri în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe M.V. şi Guvernul României, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2068/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2108/2012. Contencios → |
|---|
