ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2165/2012
Dosar nr. 222/33/2011
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 martie 2010 pe rolul Tribunalului Maramureş, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC C. SRL – Maramureş, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.A.D.R. Maramureş”), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.A.D.R.”) şi Guvernul României, a solicitat instanţei următoarele:
- Să i se recunoască dreptul la despăgubiri pentru daunele produse culturilor acesteia, respectiv grâu de toamnă, triticale de toamnă, orzoaică de primăvară, ovăz, porumb boabe şi măr în anul agricol 2009, ca urmare a calamităţilor naturale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură;
- Să fie obligat pârâtul M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală a culturilor grâu de toamnă, triticale de toamnă, orzoaică de primăvară, ovăz, porumb boabe şi măr în judeţul Maramureş în anul 2009 şi să îndeplinească toate formalităţile legale în vederea acordării despăgubirilor;
- Să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală a culturilor grâu de toamnă, triticale de toamnă, orzoaică de primăvară, ovăz, porumb boabe şi măr în judeţul Maramureş în anul 2009 şi să stabilească condiţiile şi limitele despăgubirilor;
- Să anuleze adresa nr. 673 din 10 martie 2010 emisă de pârâta D.A.D.R. Maramureş cuprinzând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii acesteia de acordare a despăgubirilor pentru calamităţile naturale suferite în agricultură în cursul anului 2009.
- Să dispună obligarea pârâtei D.A.D.R. Maramureş la plata efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamantei cu titlu de prejudiciu produs prin fenomene naturale, în cuantum de 351.470 lei.
- Să dispună obligarea pârâtului M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin calamităţi naturale în cuantum de 351.470 lei şi să aloce aceste sume pârâtei D.A.D.R. Maramureş în vederea plăţii;
- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum va fi precizat şi dovedit.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că, în calitate de producător agricol, a însămânţat în cursul anului 2009 culturi de porumb, orzoaică de primăvară şi ovăz, iar, din toamna anului 2008, au rămas în cultură grâu de toamnă, triticale de toamnă şi măr toate însămânţate/cultivate în epoca optimă cu soiuri şi hibrizi certificaţi.
În perioada de vegetaţie a culturilor, s-a semnalat o lipsă acută a precipitaţiilor în intervalul 25 martie 2009 – 29 aprilie 2009, 5 mai 2009 – 25 mai 2009, 27 mai 2009 – 18 iunie 2009 toată luna iulie şi respectiv septembrie 2009.
În aceste condiţii, societatea a înregistrat pierderi ale recoltelor cu efecte dezastruoase asupra rezultatelor economice.
Susţine reclamanta că este îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri pentru daunele produse culturilor în conformitate cu Legea nr. 381/2004, iar refuzul de acordare a acestora este unul nejustificat.
2. Hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 5034 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Maramureş, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in primă instanţă Curţii de Apel Cluj.
3. Apărările pârâţilor.
Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia prematurităţii cererii, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând, totodată, respingerea acţiunii în fond.
Pârâta D.A.D.R. Maramureş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Guvernului României solicitând ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii, chematul să fie obligat la plata acestor sume.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii depunerii precizării de acţiune în raport cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia calităţii sale procesuale pasive pentru capetele de cerere 1 - 2 şi 4 - 6, precum şi excepţia lipsei plângerii prealabile. În privinţa fondului, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
4. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 362 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- A respins excepţia tardivităţii depunerii precizării de acţiune, invocată de pârâtul Guvernul României, reţinând că precizarea de acţiune depusă, cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ., la termenul din 10 noiembrie 2010, ca primă zi de înfăţişare în care părţile legal citate puteau pune concluzii, deoarece la termenele de judecată anterioare s-a procedat la comunicarea actelor depuse, întâmpinări şi probe, precum şi la comunicarea cererii de chemare în garanţie;
- A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii invocate de pârâţi, reţinând că pârâţii au calitate procesuală pasivă, având în vedere obligaţiile ce le revin în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 381/2002, precum şi capetele de cerere formulate de reclamantă;
- A respins excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţie invocată de pârâţii M.A.D.R. şi Guvernul României, reţinând că acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, iar, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă;
- A respins excepţia prematurităţii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reţinând că excepţia a fost invocată prin raportare la lipsa hotărârii de Guvern prin care să fie stabilită starea de calamitate, însă, prin precizarea de acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea respectivei hotărâri de guvern;
- A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României, reţinând că în ipoteza admiterii petitului având ca obiect obligarea D.A.D.R. Maramureş la plata despăgubirilor, îndeplinirea obligaţiei respective este condiţionată de existenţa hotărârii Guvernului care să stabilească zonele calamitate şi despăgubirile ce urmează a fi plătite, astfel că cererea de chemare în garanţie este admisibilă în raport cu dispoziţiile art. 60 C. proc. civ.
- A respins acţiunea formulată de reclamant;
- A respins cererea de chemare în garanţie.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe drepturile prevăzute de Legea nr. 381/2002, conform cărora persoanele afectate de calamităţi pot obţine despăgubiri după urmarea unei proceduri prevăzute de actul normativ respectiv.
În privinţa reclamantei, prin adresa nr. 763 din 10 martie 2010 pârâta D.A.D.R. Maramureş a arătat că documentaţia privind calamităţile naturale înregistrate în anul 2009 la culturile agricole deţinute de societate a fost verificată şi corespunde prevederilor Legii nr. 381/2002.
La dosar au fost depuse actele care constituie documentaţia necesar a fi înaintată M.A.D.R., pentru a se solicita emiterea hotărârii de Guvern pentru declararea stării de calamitate.
Procedura ce trebuie urmată este descrisă în art. 9 şi 15 din Legea nr. 381/2002.
În cauză, aşa cum rezultă din poziţiile procesuale exprimate de părţi şi actele depuse, deşi a fost înaintată propunerea pentru emiterea hotărârii de Guvern, aceasta nu a fost emisă.
Din actul transmis Guvernului României de către M.A.D.R. rezultă atât suprafaţa afectată, cât şi valoarea alocaţiei bugetare necesare.
În raport cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 381/2002 şi art. 15 din Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 419/2002, manifestarea de voinţă a pârâtului Guvernul României sub forma unei hotărâri de declarare a stării de calamitate impune analiza de oportunitate a situaţiei concrete. Textul legal enumeră elementele ce trebuie avute în vedere de Guvernul României pentru a emite hotărârea de declarare a stării de calamitate, precum starea vremii într-un anumit interval de timp, dar şi starea efectivă a terenurilor afectate de secetă, precum şi mărimea zonelor afectate.
Curtea de apel, a reţinut că realizarea acestor analize aparţine în exclusivitate pârâtului Guvernul României, în calitatea sa de emitent al actului ce trebuie emis, astfel încât, aşa cum s-a arătat anterior, emiterea deciziei are un caracter de oportunitate, şi nu de legalitate.
Întocmirea documentaţiei reprezintă doar o primă etapă în cadrul procedurii de emitere a hotărârii Guvernului, iar existenţa propunerii de emitere a hotărârii nu înlătură dreptul exclusiv a pârâtului Guvernul României de a decide cu privire la emiterea actului de declarare a stării de calamitate.
În raport cu această împrejurare, instanţa a reţinut că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice, o asemenea probă nefiind utilă cauzei.
5. Recursul declarat de reclamantă.
Împotriva sentinţei civile nr. 362 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C. SRL – Maramureş.
Recurenta-reclamantă susţine că, deşi a fost învestită cu capătul principal de cerere referitor la recunoaşterea dreptului societăţii la despăgubiri pentru daunele produse culturilor în anul 2009 ca urmare a calamităţilor naturale în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 381/2002, instanţa de fond s-a limitat la analiza în exclusivitate a celui de-al treilea capăt de cerere vizând obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea prin care să declare starea de calamitate naturală a culturilor din Judeţul Maramureş în anul 2009 şi să stabilească limitele şi condiţiile despăgubirilor. Sub acest aspect, recurenta critică faptul că instanţa de fond a reţinut că pârâtul Guvernul României are un drept exclusiv şi absolut de a analiza oportunitatea emiterii hotărârii pentru declararea stării de calamitate, aspecte care nu îmbracă forme de legalitate, fără a exista astfel posibilitatea unei cenzuri a instanţei de judecată. Susţine recurenta că instanţa de contencios administrativ are dreptul de a analiza dacă există refuzul nejustificat şi excesul de putere al autorităţii publice, iar dreptul de apreciere conferit autorităţii nu poate conduce la încălcarea drepturilor subiective ale persoanelor vătămate. În consecinţă, recurenta susţine că instanţa avea obligaţia de a proceda la analiza efectivă a condiţiilor refuzului pârâtului Guvernul României de a emite actul administrativ de declarare a stării de calamitate.
Printr-o altă critică din recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea agricultură, agronomie care să clarifice dacă a existat starea de calamitate a culturilor societăţii pentru a se putea aprecia cu privire la caracterul legal sau nelegal al refuzului M.A.D.R. de a sesiza Guvernul României, respectiv al refuzului pârâtului Guvernul României de a emite hotărârea privind starea de calamitate naturală.
În continuarea susţinerilor din recurs, recurenta-reclamantă reia argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată referitoare la culturile înfiinţate de societate în anul 2009, calamităţile naturale care au afectat în anul respectiv culturile societăţii şi pierderile suferite ca urmare a stării de calamitate, susţinând că atâta timp cât instanţa nu a analizat toate elementele obiective şi nu a administrat proba cu expertiza tehnică echivalează cu necercetarea fondului cererii.
Printr-o a doua serie de critici, în argumentarea dreptului societăţii la obţinerea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002, recurenta-reclamantă arată că, prin adresa nr. 673 din 10 martie 2010, pârâta D.A.D.R. a comunicat societăţii faptul că documentaţia aferentă dosarului administrativ aferent despăgubirilor cuvenite ca urmare a calamităţilor naturale din anul 2009 a fost verificată şi corespunde prevederilor Legii nr. 381/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a legii, ceea ce demonstrează dreptul reclamantei la plata efectivă a despăgubirilor, potrivit art. 4, art. 6, art. 8 alin. (1) lit. a), art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 381/2002, şi refuzul nejustificat al acestei pârâte de a plăti efectiv despăgubirile. Totodată, susţine recurenta că, potrivit art. 7, art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 381/2002, pârâtul M.A.D.R. avea obligaţia de a aproba sumele aferente acordării despăgubirilor şi de a le aloca efectiv D.A.D.R. Maramureş.
6. Apărarea intimaţilor-pârâţi.
Intimatul-pârât M.A.D.R. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că ministerul şi-a îndeplinit obligaţia de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate, aşa cum rezultă din adresa nr. 1251258 din 30 septembrie 2009, precum şi faptul că plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu poate fi realizată în lipsa unei asemenea hotărâri a Guvernului.
Intimata-pârâtă D.A.D.R., prin concluziile scrise depuse la dosar, a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că instituţia şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi de Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 419/2002.
Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată de Legea nr. 281/2010. totodată, în raport cu procedura legală de acordare a despăgubirilor, intimatul-pârât susţine că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi de Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 419/2002, astfel că nu poate invoca propria sa culpă, iar instanţele de judecată nu se pot substitui executivului în privinţa acordării unui drept recunoscut de lege, obligându-l să emită o hotărâre cu un anumit conţinut.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat: (I) recunoaşterea dreptului la despăgubiri pentru daunele produse culturilor, ca urmare a calamităţilor naturale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002; (II) obligarea pârâtului M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală a culturilor în anul 2009 şi să îndeplinească toate formalităţile legale în vederea acordării despăgubirilor; (III) obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală a culturilor în anul 2009 şi să stabilească condiţiile şi limitele despăgubirilor; (IV) anularea adresei nr. 673 din 10 martie 2010 emisă de pârâta D.A.D.R. Maramureş cuprinzând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii acesteia de acordare a despăgubirilor pentru calamităţile naturale suferite în agricultură în cursul anului 2009; (V) obligarea pârâtei D.A.D.R. Maramureş la plata efectivă a despăgubirilor cuvenite reclamantei cu titlu de prejudiciu produs prin fenomene naturale, în cuantum de 351.470 lei; (VI) obligarea pârâtului M.A.D.R. să aprobe sumele necesare reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin calamităţi naturale în cuantum de 351.470 lei şi să aloce aceste sume pârâtei D.A.D.R. Maramureş în vederea plăţii.
Curtea de apel, prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, a reţinut, în esenţă, că pârâţii D.A.D.R. Maramureş şi M.A.D.R. au îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002, fiind înaintată pârâtului Guvernul României documentaţia şi propunerea de pentru emiterea hotărârii de Guvern, care însă nu a fost emisă, acţiunea reclamantei fiind respinsă cu motivarea că manifestarea de voinţă a pârâtului Guvernul României în sensul emiterii unei hotărâri de declarare a stării de calamitate impune o analiză de oportunitate care aparţine în exclusivitate pârâtului respectiv, în calitatea sa de emitent al actului, astfel încât emiterea actului are un caracter de oportunitate, iar nu de legalitate.
Înalta Curte, reţine, însă, că Legea nr. 554/2004 reglementează un contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicţie, în sensul că, admiţând acţiunea, instanţa nu este limitată la a anula în tot sau în parte actul administrativ nelegal sau la a obliga autoritatea publică să reanalizeze cererea petiţionarului, ci poate dispune măsuri menite să asigure înlăturarea efectivă, completă şi adecvată a efectelor vătămătoare ale conduitei administrative, prin restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat şi repararea pagubei produse.
Astfel, atunci când, din probele administrate în cadrul controlului judecătoresc, rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a unei cereri, instanţa poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conţinutul solicitat de reclamant, fără ca această dispoziţie să poată fi interpretată o imixtiune în activitatea administraţiei publice.
În acest sens, conform art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, reţine că instanţa de contencios administrativ, soluţionând cererea cu care a fost învestită, poate să oblige autoritatea publică, în speţă Guvernul, să emită un act administrativ, iar verificarea caracterului justificat al refuzului soluţionării unei cereri poate viza şi modul de exercitare a dreptului de apreciere, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege.
Or, în cauză, întrucât instanţa de fond s-a rezumat la aprecierea că emiterea hotărârii de Guvern solicitată prin acţiune reprezintă o chestiune de oportunitate care este de competenţa exclusivă a Executivului, deşi avea posibilitatea legală de a evalua conduita pârâtului prin prisma prevederilor art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, reţine că prima instanţă nu a procedat la o analiză în fond a cauzei, sub aspectul drepturilor pretinse de reclamantă şi al caracterului conduitei autorităţilor publice, considerat vătămător de către petentă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă pentru ca, în raport cu toate susţinerile şi apărările părţilor, să analizeze în fond drepturile pretinse de reclamantă şi caracterul conduitei administrative a autorităţilor publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C. SRL – Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 362 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2164/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2170/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
