ICCJ. Decizia nr. 2164/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2164/2012
Dosar nr. 49238/3/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate.
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII–a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul D.V.D. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, contestând Decizia nr. 224601 din 19 august 2010 a Casei Locale de Pensii sector 3 privind recalcularea pensiei de serviciu.
În cadrul litigiului respectiv, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Prin încheierea de şedinţă din 5 septembrie 2011, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII–a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate de reclamant.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de apel, cu privire la excepţia de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 6724 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010;
- a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul D.V.D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Pensii Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
2.1. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, Curtea de apel, a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004, care nu fac nici-o distincţie între actul administrativ cu caracter normativ şi cel cu caracter individual, ambele categorii de acte pot forma obiectul excepţiei de nelegalitate. Sub acest aspect, a fost avută în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2.2. Pe fondul cauzei, Curtea de apel, a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantului că H.G. nr. 737/2010 încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi reglementările europene care ocrotesc dreptul de proprietate, având în vedere că Legea 119/2010 a făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate respinse prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010 şi nr. 873 din 25 iunie 2010.
Instanţa a avut în vedere că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 1 lit. a), b) şi d) şi i) şi art. 2 şi 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, iar dispoziţiile art. 1 lit. c) din aceeaşi lege sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Pornind de la aspectele reţinute de Curtea Constituţională, instanţa de fond a apreciat că, atâta timp cât actul normativ de bază, Legea nr. 119/2010, nu încalcă normele constituţionale, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensia specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat, iar partea necontributivă a pensiei de serviciu este un drept câştigat doar cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu se poate concluziona că H.G. nr. 737/2010 prezintă elementele de nelegalitate invocate de reclamant.
Curtea de apel, a mai reţinut că instanţa de contencios constituţional a analizat Legea nr. 119/2010 şi sub aspectul respectării art. 20 din Constituţie prin raportare la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţia socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent), dar şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor).
În consecinţă, instanţa a apreciat că nu se poate reţine că H.G. nr. 737/2010 contravine dispoziţiilor din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi celor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, enumerate în motivarea excepţiei, care coincid cu cele în raport de care au fost formulate criticile de neconstituţionalitate apreciate neîntemeiate.
În ceea ce priveşte aprecierea că H.G. nr. 737/2010 încalcă prevederile legii în baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu, prevederi ce au fost abrogate la data de 01 ianuarie 2011, instanţa a reţinut că actul administrativ conţine norme de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis şi nu norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 119/2010. În acest sens, s-a reţinut că rolul H.G. nr. 737/2010 este de a reglementa procedeele tehnice de realizare a operaţiunii de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, măsura recalculării pensiilor de serviciu fiind dispusă prin Legea nr. 119/2010, iar nu prin hotărârea de Guvern contestată.
Curtea de apel, a respins susţinerile referitoare la nelegalitatea H.G. nr. 737/2010 în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 67/2007 şi ale art. 194 din Legea nr. 263/2010, ca lipsite de obiect.
Curtea de apel a înlăturat susţinerile reclamantului întemeiate pe Hotărârea Plenului C.S.M. din 15 octombrie 2009 şi Hotărârea nr. 2 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, reţinând că instanţa analizează legalitatea H.G. nr. 737/2010 în raport cu actele normative în temeiul şi pentru executarea cărora a fost emisă.
3. Recursul declarat de reclamantul D.V.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul D.V.D., fără a-şi încadra expres criticile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere niciunul dintre motivele invocate în susţinerea excepţiei de nelegalitate.
Susţine recurentul-reclamant că nelegalitatea H.G. nr. 737/2010 este recunoscută prin faptul că a fost abrogată de art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011, prin expunerea de motive la respectiva ordonanţă de urgenţă. În aceste condiţii, recurentul-reclamant susţine că pot fi supuse controlului de legalitate şi actele administrative abrogate, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Arată recurentul că H.G. nr. 737/2010 contravine prevederilor legii în baza cărora i-a fost calculat pensia de serviciu, prevederi care erau în vigoare la data emiterii şi aplicării hotărârii de Guvern şi care au fost abrogate abia la data de 01 noiembrie 2011, prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.
De asemenea, recurentul consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că prevederile H.G. nr. 737/2010 devin lipsite de obiect în raport cu prevederile art. 2 lit. a) şi art. 3 din O.U.G. nr. 67/2007 şi faţă de dispoziţiile art. 194 din Legea nr. 263/2010.
Totodată, recurentul critică faptul că instanţa nu a ţinut seama de împrejurarea că H.G. nr. 737/2010 contravine jurisprudenţei secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte drepturile dobândite.
Sub un alt aspect, recurentul arată că prevederile H.G. nr. 737/2010 sunt nelegale în raport cu prevederile art. 148 alin. (2), (3) şi (4) din Constituţie şi ale reglementărilor europene care trebuie să fie aplicate cu preeminenţă. În acest sens, se invocă Raportul reuniunii de consultare privind încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale şi/sau de pensii în sistemele de securitate socială legate de profesie, aşa cum sunt definite în Directiva 86/378/ EEC, modificată prin Directiva 96/97/ EC şi se susţine că este obligatorie aplicarea directivelor, precum şi a prevederilor O.U.G. nr. 67/2007. În acest sens, recurentul invocă dispoziţiile art. 14 din Directiva 2006/54/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
Mai susţine recurentul-reclamant că aspectele de politică economică reţinute de Curtea Constituţională în motivarea Deciziei nr. 871/2010 rămân în afara reglementărilor europene în domeniul pensiilor în raport cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauzele C-385/08 şi C-386/08 şi afirmă că H.G. nr. 737/2010 face parte dintr-un mecanism de anulare a obligaţiilor fixate statutului român prin Raportul reuniunii de consultare menţionat anterior, de care statul s-a derobat prin adoptarea Legii nr. 119/2010.
În final, recurentul-reclamant invocă faptul că revine judecătorului naţional competenţa de aplicare cu prioritate a dreptului comunitar, în sensul celor reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-314/08, Hotărârea din 19 noiembrie 2009.
4. Apărarea intimatei-pârâte Casa Naţională de Pensii Publice.
Intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că H.G. nr. 737/2010 este legală, fiind emisă în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţie şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Se arată, totodată, că nici un dintre dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene invocate de recurent nu interzic statului să intervină asupra sistemelor de securitate socială şi să suprime unul dintre sistemele de securitate socială, cum este cel ocupaţional. Susţine intimata-pârâtă că pensia de serviciu acordată recurentului-reclamant nu face parte din categoria pensiilor ocupaţionale la care se referă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza B.C.G.R.E.A. Group. Totodată, intimata-pârâtă invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza A.M.F. contra României, în care s-a reţinut că reforma sistemului de pensii a fost justificată în mod obiectiv şi că nu a fost afectată partea contributivă a pensiei, fiind doar înlăturată partea necontributivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
1.1. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Soluţia instanţei de fond dată excepţiei este legală şi temeinică, întrucât natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a H.G. nr. 737/2010 nu atrage inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, la această concluzie ajungându-se printr-o interpretare logică, sistematică şi istorico-teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Evoluţia în timp a actualei legi a contenciosului administrativ şi însăşi terminologia uzitată în textele ce reglementează excepţia de nelegalitate nu sunt de natură să configureze un fine de neprimire a excepţiei de nelegalitate a actelor administrativ-normative, principiul coerenţei legislative impunând interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv, deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.
Pe baza argumentului de interpretare logică, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepţiei de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal şi abstract.
Totodată, nu poate fi ignorată, în această privinţă, practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care s-a pronunţat în mod repetat în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ, atât anterior cât şi ulterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.
Interpretând legea naţională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituţia României, într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Înalta Curte, reţine că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-şi orienteze conduita în acord cu imperativele legii. De aceea, atunci când textul unei legi, aşa cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004, este confuz sau susceptibil de varii înţelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudenţă uniformă, care să asigure celor implicaţi în procedurile judiciare posibilitatea de a-şi regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile şi interesele legitime să nu fie atinse în substanţa lor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979).
1.2. În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate.
Prin H.G. nr. 737/2010 a fost reglementată metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În aplicarea acestei hotărâri, reclamantului i-a fost recalculată pensia.
În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate analizează concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauză, H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care formează obiectul excepţiei de nelegalitate, a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea organizării punerii în executare a dispoziţiilor legii respective.
Criticile pe care recurentul le aduce sentinţei pronunţate de Curtea de apel, reprezintă o reiterare criticilor de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 737/2010, în integralitatea sa, prin raportare la: 1) dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) şi h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; 2) Decizia nr. 2 din 15 iunie 2010 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 3) dispoziţiile O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială; 4) Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/ CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/ CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996; 5) Directiva 2006/54/ CE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă); jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Cu referire la criticile raportate la dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2001, Înalta Curte, reţine că abrogarea H.G. nr. 737/2010 prin O.U.G. nr. 59/2011, ca eveniment de tehnică legislativă intervenit după intrarea în vigoare a actului respectiv, nu este de natură a demonstra nelegalitatea respectivei hotărâri a Guvernului. De altfel, în debutul ordonanţei de urgenţă care conţine expunerea motivelor care au fundamentat adoptarea actului nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 este nelegală. Totodată, aşa cum s-a reţinut anterior, legalitatea H.G. nr. 737/2010 se analizează în raport cu dispoziţiile actelor normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, astfel că un act normativ ulterior, cum este O.U.G. nr. 59/2011, nu poate fundamenta ideea că actul administrativ cu caracter normativ emis anterior şi în baza unei alte reglementări ar fi fost emis în mod nelegal.
În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine prevederilor legii în baza cărora i-a fost calculat pensia de serviciu, prevederi care erau în vigoare la data emiterii şi aplicării hotărârii de Guvern contestate şi care au fost abrogate abia la data de 01 noiembrie 2011, prin art. 196 din Legea nr. 263/2010. Este întru-totul corectă argumentaţia Curţii de apel, în sensul că H.G. nr. 737/2010 conţine norme de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis şi nu norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 119/2010. Eventualele critici ale actelor normative cu forţă juridică de lege pot forma obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, dar nu pot atrage nelegalitatea actelor administrative cu caracter subsidiar emise în aplicarea şi executarea lor, în limitele pe care aceste acte le impun.
Cu referire la critica din recurs în sensul că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului drepturilor câştigate, instanţa are în vedere faptul că problema atingerii aduse acestui principiu a fost analizată şi de Curtea Constituţională care, în considerentele Deciziei nr. 873/2010, a argumentat că Legea nr. 119/2010, în temeiul şi pentru executarea căreia a fost adoptată H.G. nr. 737/2010, nu contravine acestui principiu (pct. I paragrafele 3 şi 4 din motivarea Deciziei nr. 873/2010 a Curţii Constituţionale).
Susţinerile din recurs, întemeiate pe Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/ CEE din 24 iulie 1986 şi Directiva 2006/54/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, nu pot fi primite atâta timp cât cele două acte reglementează punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, iar H.G. nr. 737/2010 nu cuprinde nici-o dispoziţie care să prevadă vreo distincţie între bărbaţi şi femei cu privire la dreptul la pensie, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat sub aspectul nerespectării celor două directive.
Sub acest aspect, Înalta Curte, are în vedere şi faptul că, în considerentele Deciziei nr. 873/2010, Curtea Constituţională a reţinut că nici dispoziţiile Legii nr. 119/2010 nu intră în conflict cu Directiva 96/97/ CE a Consiliului Uniunii Europene de modificare a Directivei 86/378/ CEE, „care creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei”. Astfel fiind, atâta timp cât actul normativ cu forţă juridică superioară nu intră în conflict cu actul european menţionat, nici actul administrativ subsidiar – H.G. nr. 737/2010 – emis pentru executarea şi în limitele impuse de actul de bază (Legea nr. 119/2010) nu contravine reglementării respective.
Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici susţinerile recurentului întemeiate pe aspectele extrase din Raportul reuniunii de consultare privind încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale şi/sau de pensii în sistemele de securitate socială legate de profesie, aşa cum sunt definite în Directiva 86/378/ CEE, modificată prin Directiva 96/97/ EC, şi nici criticile formulate prin raportare la O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială.
Aserţiunile din recurs referitoare la aspectele de politică economică şi la nerespectarea obligaţiilor internaţionale ce revin statului român, care reprezintă veritabile critici fie la adresa deciziilor Curţii Constituţionale, fie cu privire la Legea nr. 119/2010, nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului administrativ emis în baza şi pentru executarea legii respective. În acest sens, Înalta Curte, are în vedere cu precădere faptul că, în privinţa conformităţii cu Constituţia a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, iar, în baza art. 147 alin. (4) din Constituţie, soluţia şi considerentele instanţei de contencios constituţional sunt obligatorii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.V.D. împotriva sentinţei civile nr. 6724 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2133/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
