ICCJ. Decizia nr. 2142/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2142/2012
Dosar nr.2175/2/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 2175/2/2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
1. obligarea pârâtei să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Braşov, str. Dr. F., nr. 6;
2. obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menţionat;
3. obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere de 500 RON/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei de desemnare a evaluatorului şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei următoarele:
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată iniţial la Primăria Municipiului Braşov şi ulterior retransmisă spre competentă soluţionare la SC R. SRL Braşov, unde s-a constituit dosarul intern nr. 398/46425/22 august 2001, a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Braşov, str. Dr. F. nr. 6.
După numeroase tergiversări din partea instituţiilor statului s-a emis Decizia nr. 844 din 02 iunie 2010, prin care s-au propus despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001, raportat la împrejurarea că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, întrucât a fost înstrăinat.
Această decizie a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2010, fiind înregistrată sub nr. 48116/CC/2010.
În repetate rânduri s-a adresat pârâtei cu cereri prin care a solicitat comunicarea stadiului soluţionării dosarului şi soluţionarea acestuia, însă nu a primit niciun răspuns, deşi obligaţia legală a acesteia era de a comunica un răspuns în termen de 30 de zile.
Dreptul de soluţionare în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este nepermis pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze soluţionarea cererii, în condiţiile în care de la emiterea Deciziei nr. 844 din 02 iunie 2010 a trecut aproximativ un an de zile până la data sesizării instanţei. În aceste condiţii, reclamanta a susţinut că rezultă clar refuzul pârâtei de a-i soluţiona cererea cu celeritate, astfel că se impune obligarea acesteia la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, în baza dispoziţiilor art. 13 alin. (13) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Privitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata penalităţilor de întârziere, reclamanta a invocat art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 a I.C.C.J. şi faptul că obligaţia de a numi un evaluator este o obligaţie de „a face", care nu poate fi adusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.
Prin Sentinţa civilă nr. 6072 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta B.S. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în dosarul nr. 48116/CC/2010 şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi data executării obligaţiei.
A respins în rest acţiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la plata daunelor cominatorii invocată de pârâtă este neîntemeiată şi va fi respinsă având în vedere, pe de o parte, precizarea la acţiune formulată de reclamantă în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora „soluţiile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere."
- Pe fondul cauzei a apreciat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau pentru parcurgerea fiecăreia dintre etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII, astfel că omisiunea legiuitorului va fi complinită prin raportare la termenul rezonabil de soluţionare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
- În cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat că termenul rezonabil de soluţionare a cererii nu a fost respectat, în condiţiile în care notificarea formulată de reclamantă a fost soluţionată după 9 ani, deşi termenul legal este de 90 de zile, iar de la data înregistrării dosarului nr. 48116/CC/2010 la Comisia Centrală şi până la data sesizării instanţei nu s-a întreprins nicio operaţiune administrativă în vederea analizării acestuia şi emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
- Termenul rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, cât şi de durata procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu ale procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranţa legitimă a reclamantei că într-un interval de timp rezonabil şi previzibil cererea îi va fi soluţionată, iar dreptul la despăgubiri va fi realizat.
A mai reţinut prima instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile privitoare la desemnarea evaluatorului şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se vor stabili de instanţă, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi data executării obligaţiilor.
O astfel de măsură se impune, dat fiind faptul că procedura derulată până în prezent în vederea soluţionării definitive a dosarului de despăgubire nu îi oferă reclamantei o minimă garanţie şi o protecţie efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.
A fost respinsă în rest acţiunea precizată, ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere solicitate, apreciindu-se că valoarea de 100 RON pe zi de întârziere este de natură să asigure aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor instanţei în termenul de 30 de zile impus de legiuitor prin art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestuia în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.
S-a susţinut că, în speţă, s-au parcurs etapele transmiterii, înregistrării şi analizei dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent Dispoziţiei nr. 844 din 2 iunie 2010 emisă de Primăria municipiului Braşov fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 48116/CC, fiind parcursă etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, iar etapa evaluării se află în derulare, conform Deciziei nr. 2185/2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a mai susţinut că nu s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece potrivit practicii CEDO trebuie avute în vedere complexitatea cauzei, conduita părţilor şi a autorităţilor şi importanţa litigiului.
S-a arătat că în mod greşit prima instanţă a procedat la stabilirea sancţiunii plăţii unei penalităţi de 100 RON pe zi întârziere, în cazul nerespectării termenului de emitere a titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în condiţiile în care întocmirea rapoartelor de evaluare aparţine altor entităţi, iar termenul de executare a evaluării prevăzut în contractele de prestări servicii încheiate cu evaluatori autorizaţi este de 20 de zile, după care raportul de evaluare se comunică părţilor, care sunt îndreptăţite să formuleze obiecţiuni, aşa încât nu se poate aprecia asupra duratei procedurii de evaluare, sarcina plăţii penalităţilor fiind excesivă pentru recurentă.
Recursul este întemeiat.
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este în parte întemeiat, după cum se va arăta în continuare:
1. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti declarat împotriva Sentinţei nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, vizând soluţia de obligare la desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire, nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluţia primei instanţe, ci reia susţinerile şi argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea şi etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia şi pe cale de consecinţă, concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluţionării solicitării intimaţilor-reclamanţi, de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire, aceste motive de recurs putând fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe învestite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimatei.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptăţeşte autoritatea publică de a determina discreţionar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 parag. 1 CEDO.
Termenul rezonabil priveşte atât durata procedurilor administrative preliminare, cât şi timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise şi de executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel că Statul Român avea obligaţia de a organiza astfel funcţionarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerinţe şi persoanele îndreptăţite să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 CEDO.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a autorităţilor publice.
Atunci când Statul Român şi-a asumat obligaţia de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri şi care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunţându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viaşu împotriva României din 9.XII.2008, Katz şi Faimblat din anul 2009.
În speţă, raportat la perioada îndelungată, de 10 ani, care a trecut de la data declanşării procedurii de restituire a imobilului preluat abuziv de statul comunist, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa CEDO, nefiind justificate.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita admitere a capătului de acţiune referitor la stabilirea termenului de 30 de zile de la comunicare sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 100 RON pe zi de întârziere, se constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanţa obligă o autoritate administrativă să emită un act administrative se poate stabili şi plata unei penalităţi.
Penalităţile au caracterul unei sancţiuni şi ca urmare, la aplicarea acestora trebuie să se aibă în vedere circumstanţele cauzei şi ansamblul atribuţiilor autorităţii.
În cazul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta este învestită cu emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru toate imobilele din ţară care intră sub incidenţa Legii nr. 247/2005, situaţie în care în mod obiectiv există dificultăţi de soluţionare a cererilor.
Având în vedere că textul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu conţine o normă imperativă şi în raport de activitatea pârâtei, nu se impunea acordarea penalităţilor de întârziere.
Se reţine şi că potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii prin hotărârea criticată, apare ca neîntemeiată.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă să emită Decizia de acordare a despăgubirilor, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 Cod procedura civilă, recursul se va admite, se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că se va respinge cererea reclamantei de obligare la penalităţi de întârziere de 100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi data executării obligaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamantei de obligare la penalităţi de întârziere de 100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi data executării obligaţiei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2126/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2167/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
