ICCJ. Decizia nr. 2169/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2169/2012
Dosar nr.9568/1/2011
Şedinţa publică din 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin Rezoluţia din 6 decembrie 2010, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr. 244/CDJ, sub aspectul săvârşirii de către doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a dispune astfel, Comisia de disciplină a constatat că incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru judecători şi procurori nu vizează persoanele care nu îndeplinesc atribuţii cuprinse în sfera de competenţă referitoare la înfăptuirea actului de justiţie şi care nu exercită în mod nemijlocit atribuţiile specifice funcţiei de judecător sau procuror.
2. Împotriva Rezoluţiei din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători în dosarul nr. 244/CDJ, au formulat contestaţie Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, solicitând infirmarea rezoluţiei de clasare şi cercetarea disciplinară a doamnei judecător L.B. pentru încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 raportată la calitatea de judecător, care atrage răspunderea disciplinară, potrivit art. 98 alin. (1) teza a II-a, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din acelaşi act normativ.
Prin contestaţie, s-a susţinut că, în mod greşit, Comisia de disciplină pentru judecători a reţinut că fapta imputată doamnei judecător vizează modul de exercitare a atribuţiilor specifice funcţiei de secretar de stat pe care aceasta o îndeplineşte în prezent, având în vedere faptul că, prin păstrarea calităţii de judecător, doamna judecător se află, în privinţa răspunderii disciplinare, sub incidenţa prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceleaşi argumente, s-a susţinut că, în mod greşit, Comisia de disciplină a apreciat că nu este aplicabilă, în cazul de faţă, procedura constatării încălcării normelor prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
3. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a calificat contestaţia formulată de Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, ca reprezentând plângere prealabilă, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată şi completată, care prevăd că rezoluţia de clasare poate fi atacată potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ de persoana indicată la art. 451 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis plângerea prealabilă formulată de Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, a revocat Rezoluţia de clasare din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători în dosarul nr. 244/CDJ şi a transmis lucrarea la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
În motivarea hotărârii adoptate, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege pentru funcţia de judecător şi procuror este pe deplin aplicabil şi în cazul judecătorilor şi procurorilor detaşaţi, chiar dacă aceştia nu exercită în perioada detaşării atribuţiile specifice funcţiei de judecător sau procuror, astfel că răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor detaşaţi poate fi angajată în condiţiile prevăzute de art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a formulat contestaţie doamna judecător L.B., secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând anularea hotărârii şi menţinerea Rezoluţiei de clasare dispusă de Comisia de disciplină pentru judecători.
În motivarea contestaţiei, doamna judecător a susţinut că secţia pentru judecători nu are competenţa de a revoca rezoluţia Comisiei de disciplină pentru judecători, având în vedere caracterul jurisdicţional al acestui act şi că o rezoluţie de clasare poate fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei exclusiv pe calea recursului contencios, dat în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, în mod exclusiv, ca urmare a modificării şi completării Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin OUG nr. 59/2009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, legiuitorul optând pentru eliminarea recursului ierarhic.
Totodată, se susţine că, prin hotărârea respectivă, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a intrat în sfera abuzului prin tendinţa de a-şi subordona comisiile de disciplină, care sunt organe ale Consiliului Superior al Magistraturii cu independenţă funcţională, astfel cum reiese din economia dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Prin Hotărârea nr. 797 din 14 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiţiei, împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a adopta această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele:
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are competenţa de a soluţiona plângerile prealabile formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Comisia de disciplină pentru judecători, întrucât rezoluţia de clasare a comisiei de disciplină este calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ şi nu un act de jurisdicţie, chiar dacă în materie disciplinară secţia pentru judecători funcţionează ca instanţă de judecată. Tocmai pentru acest motiv legiuitorul a prevăzut în mod expres că atacarea rezoluţiei trebuie să parcurgă etapele contenciosului administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 7 alin. (1), care prevede că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, plângerea prealabilă se adresează autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, este organul ierarhic superior, în ceea ce priveşte soluţiile comisiilor de disciplină.
Soluţia pronunţată prin hotărârea contestată este temeinică şi nu poate fi primită susţinerea că rezoluţia de clasare a comisiei de disciplină pentru judecători nu este susceptibilă de revocare, întrucât, în caz contrar, dispoziţiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care permit atacarea rezoluţiei de clasare, rămân fără finalitate. Scopul dispoziţiilor respective este tocmai acela de a asigura de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţia pentru judecători, în calitate de organ administrativ ierarhic superior, un control al legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de clasare dispuse de Comisia de disciplină.
Prin hotărârea atacată, secţia pentru judecători nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, ci a analizat dispoziţiile legale care reglementează interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor, inclusiv în situaţia detaşării acestora la alte instituţii, în raport cu aceste dispoziţii apreciind că se impune completarea cercetărilor, motiv pentru care a dispus revocarea Rezoluţiei Comisiei de disciplină pentru judecători din dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010.
6. Împotriva Hotărârii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător L.B. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta susţine că, prin hotărârea atacată, în mod greşit s-a reţinut că rezoluţia de clasare emisă de Comisia de disciplină este un act administrativ, întrucât rezoluţia respectivă este un act administrativ cu caracter jurisdicţional, care poate fi cenzurat sub aspectul temeiniciei şi legalităţii numai pe calea recursului contencios dat în competenţa instanţelor de contencios administrativ, aşa cum rezultă din împrejurarea că OUG nr. 59/2009 a abrogat art. 46 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementa recursul ierarhic exercitat pe calea contestaţiei împotriva rezoluţiei.
Printr-o a doua critică din recurs, se susţine că secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu are atribuţia de a revoca rezoluţia de clasare emisă de Comisia de disciplină, deoarece este exclus recursul graţios în privinţa unui asemenea act, atâta timp cât o asemenea atribuţie nu este prevăzută de Legea nr. 317/2004, iar secţia pentru judecători nu este un organ ierarhic superior al Comisiei de disciplină. Totodată, susţine recurenta, că secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate să fie atât organ ierarhic superior Comisiei de disciplină atunci când soluţionează procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, cât şi instanţă de judecată disciplinară atunci când soluţionează sesizarea aceleiaşi Comisii. Mai susţine recurenta că, prin soluţia pronunţată şi motivarea acesteia, secţia pentru judecători s-a pronunţat asupra fondului cauzei, determinând incompatibilitatea membrilor săi în ipoteza în care Comisia de disciplină în urma completării cercetărilor ar învesti aceeaşi secţie cu soluţionarea acţiunii disciplinare. Subsumat aceleiaşi critici, recurenta susţine că, ulterior sesizării, numai Comisia de disciplină poate dispune completarea verificărilor, dar numai înainte de pronunţarea rezoluţiei de clasare.
Printr-o a treia critică din recurs, recurenta susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât, deşi contestaţia formulată de Asociaţia Magistraţilor din România împotriva rezoluţiei de clasare a fost înregistrată la data de 05 ianuarie 2011, nu a fost citată pentru termenul din 18 octombrie 2011 când a fost pronunţată Hotărârea nr. 786/2011 şi s-a aflat în imposibilitate de a lua cunoştinţă de faptul că a fost pusă în discuţie natura juridică de plângere prealabilă a contestaţiei formulate. Subsumat aceleiaşi critici, recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în şedinţa din 27 ianuarie 2011, secţia pentru judecători a hotărât amânarea discutării notei Comisiei de disciplină privind contestaţia formulată de Asociaţia Magistraţilor din România la data de 18 octombrie 2011.
Printr-o a patra critică din recurs, recurenta susţine că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a pronunţat asupra aspectelor referitoare la memoriile Ministerului Justiţiei cuprinse în contestaţia formulată.
Printr-o a cincea critică din recurs, recurenta susţine că modul de exercitare a prerogativelor ce revin Consiliului Superior al Magistraturii are scopul de a compromite un magistrat şi un demnitar al statului, iar hotărârea contestată are ca efect încălcarea dreptului de petiţionare consacrat de Constituţie şi de OG nr. 27/2002 şi a fost adoptată cu exces de putere. Subsumat acestei critici, recurenta solicită obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata de daune morale reprezentând echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.
7. Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi excepţia lipsei de interes.
În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul susţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât hotărârea contestată nu priveşte cariera şi drepturile judecătorilor în sensul atribuţiilor ce revin Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 35 - 36 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci un act administrativ emis în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din aceeaşi lege.
În susţinerea excepţiei lipsei de interes, intimatul susţine că, în executarea Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011, prin Rezoluţia din 3 noiembrie 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus completarea de către Inspecţia Judiciară a verificărilor prealabile în dosarul nr. 244/CDJ/2010, iar, prin Rezoluţia din 17 noiembrie 2011, Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de această împrejurare, susţine intimatul că nu mai subzistă interesul recurentei constând în anularea soluţiei dispuse prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 prin care a fost revocată Rezoluţia de clasare din 6 decembrie 2010 şi transmiterea lucrării la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
8. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta solicită respingerea excepţiilor invocate de intimat.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta susţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie o excepţie de la regula cu caracter general conform căreia actele administrative pot fi atacate conform procedurii reglementate de Legea contenciosului administrativ, în sensul că recursul împotriva actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii poate fi exercitat numai de către magistraţi şi numai pentru litigiile care privesc cariera şi drepturile acestora. În cauză, recurenta susţine că are calitatea de magistrat, iar hotărârea atacată priveşte cariera sa, iar intimatul nu a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 şi în mod greşit a calificat ca plângere prealabilă contestaţia formulată de Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România.
În ceea ce priveşte excepţiei lipsei de interes, recurenta susţine că interesul în promovarea cererii de chemare în judecată rezidă în demonstrarea faptului că întreaga procedură de soluţionare a contestaţiei împotriva rezoluţiei iniţiale de clasare precum şi hotărârea secţiei pentru judecători au fost abuzive şi nelegale, iar împotriva ultimei rezoluţii de clasare poate fi formulată o nouă contestaţie, care să fie soluţionată de aceeaşi manieră. Totodată, recurenta solicită a se avea în vedere faptul că a invocat excesul de putere şi exercitarea discreţionară a atribuţiilor ce revin secţiei pentru judecători, materializate în soluţia pronunţată şi nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul dispoziţiilor art. 137 coroborat cu art. 158 alin. (1) şi art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cu prioritate excepţia de necompetenţă materială a instanţei, pe care a constatat-o întemeiată.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului litigiul are ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a admis plângerea prealabilă formulată de Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, a revocat Rezoluţia de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 şi a transmis lucrarea la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
Conform dispoziţiilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, în forma în vigoare la data emiterii rezoluţiei de clasare, acest act putea fi contestat "de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluţiei".
Începând cu data de 27 martie 2011, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 36/2011, acest text normativ a căpătat următorul conţinut: "Rezoluţia de clasare dispusă în condiţiile alin. (1) sau, după caz, în condiţiile alin. (12), poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de persoana indicată la art. 451 alin. (1) şi de persoana vizată".
În raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluţionarea unor plângeri administrative prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, este elocvent faptul că procedura de contestare - pe calea recursului declarat la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor prevăzută de art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este reglementată distinct de procedura de contestare - în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 - prevăzută de art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a rezoluţiei de clasare emisă de Comisia de disciplină. Dispoziţiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu care a fost adoptată Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt cuprinse în Secţiunea a 4-a - "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor" a Capitolului IV - "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii" din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, invocate drept temei legal al prezentei cereri de chemare în judecată, sunt cuprinse în Capitolul III - "Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii".
Obiter dictum, se poate susţine că, în sens foarte larg, toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera şi drepturile judecătorilor, însă, un asemenea argument cu caracter de maximă generalitate nu poate conferi consistenţă teoriei că toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sunt supuse recursului declarat la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Acceptarea unei asemenea teorii ar lipsi de conţinut dispoziţiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează formularea şi soluţionarea, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, a contestaţiilor formulate împotriva rezoluţiei de clasare emise de Comisia de disciplină.
În consecinţă, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor reglementate de art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci este un act emis în procedura administrativă de contestare a hotărârii secţiei pentru judecători, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva rezoluţiei de clasare dispusă de Comisia de disciplină.
Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe L.B. şi Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2167/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2172/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
