ICCJ. Decizia nr. 2170/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2170/2012
Dosar nr. 11435/2/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 noiembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.A.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în parte a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1082/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte:
- Art. 1 alin. (1) lit. e) care prevede „sau în curs de urmărire penală”;
- Art. 11 lit. l) care prevede: candidaţii sunt obligaţi să depună o declaraţie pe propria răspundere că nu sunt în urmărire penală sau nu au cunoştinţă de aceasta.
În motivarea cererii, reclamantul arată că ocupă funcţia de manager interimar al Institutului de Pneumologie „M.N.” şi intenţionează să participe la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager.
Prin dispoziţiile contestate din Regulamentul aprobat prin Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1082/2010 este prevăzută condiţia ca persoana care participă la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager să nu fie în curs de urmărire penală.
Reclamantul susţine că dispoziţiile respective contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 52 C. proc. pen., referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie, referitoare la alegerea liberă a profesiei şi a locului de muncă.
Totodată, reclamantul susţine că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii nu face nici-o distincţie cu privire la începerea urmăririi penale.
În susţinere, reclamantul invocă dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Apărarea pârâtului Ministerul Sănătăţii.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi la fondul cauzei, pârâtul susţine că dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie şi ale art. 52 C. proc. pen., invocate de reclamant nu au nici-o relevanţă în soluţionarea cauzei, iar prevederile contestate de reclamant sunt în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi ale H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
3. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civile nr. 4239 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată, reţinând că pârâtul a argumentat excepţia pe baza unor aspecte ce ţin de fondul cauzei, care urmează a fi analizate de instanţă cu ocazia examinării pe fond a pricinii;
- A admis cererea formulată de reclamantul M.A.R. şi a anulat în parte Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1082/2010 în privinţa art. 1 alin. (1) lit. e) referitor la „în curs de urmărire penală” şi art. 11 lit. l) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel, a reţinut, în esenţă, că este nelegală instituirea prin dispoziţiile contestate a condiţiei de admitere la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager de spital ca persoana candidată să nu fie în curs de urmărire penală, întrucât o asemenea condiţie nu este prevăzută de Legea nr. 95/2006 şi contravine prezumţiei de nevinovăţie, cu încălcarea art. 23 alin. (11) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie.
4. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei civile nr. 4239 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. fără a structura criticile în motivele de modificare invocate.
În memoriul de recurs, recurentul-pârât reia apărările cuprinse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei prin care a solicitat respingerea acţiunii, deoarece actul administrativ contestat nu încalcă nici-o prevedere legală în vigoare respectându-se dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi ale H.G. nr. 144/2010, şi nu conţine dispoziţii discriminatorii ci doar condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către candidaţi în vederea ocupării prin concurs a funcţiei de manager al unei unităţi sanitare din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii.
Arată recurentul că prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 52 C. proc. pen. nu au relevanţă în soluţionarea cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele.
1.Argumentele e fapt şi de drept relevante.
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1082/2010 privind „Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii”.
Intimatul-reclamant M.A.R. a solicitat anularea în parte a actului administrativ respectiv art. 1 alin. (1) care prevede că „ Ocuparea funcţiei de manager din spitalele publice aflate în reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se face prin concurs, la care au acces persoane fizice care întrunesc cumulativ condiţiile:
e) nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală”; precum şi art. 11 lit. I) potrivit căruia „Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:
I) declaraţia pe propria răspundere că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală asupra sa;”
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă instituirea condiţiei obligatorii de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager de spital, pentru candidaţi să nu fie în curs de urmărire penală este nelegală pentru că intră în contradicţie cu Constituţia care în art. 28 alin. (11) prevede că „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, persoana este considerată nevinovată”, iar în art. 41 alin. (1) că „alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei precum şi a locului de muncă este liberă”.
Principiul prezumţiei de nevinovăţie este consacrat şi în C. proc. pen. care în art. 52 prevede că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Este adevărat că în cuprinsul acţiunii, s-a făcut trimitere la prevederile art. 23 privind Libertatea Individuală din Constituţie, însă judecătorul fondului a indicat corect textul constituţional care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Chiar dacă recurentul-pârât are dreptul să instituie condiţii speciale pentru persoanele fizice care doresc să ocupe funcţia de manager în spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii, dreptul său de apreciere nu poate fi exercitat arbitrar, fără o justificare rezonabilă, pentru că, potrivit art. 2 alin .(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor constituie exces de putere.
Mai mult condiţionarea participării la concurs pentru ocuparea funcţiei de manager prin impunerea condiţiei privind depunerea de către candidat a unei declaraţii că nu este în curs de urmărire penală, condiţie care nu a fost prevăzută prin Legea nr. 95/2006 este excesivă şi nu a fost justificată obiectiv de un scop legitim.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
În consecinţă, faţă de cele arătate constatând că sentinţa primei instanţe este legală, în temeiul art. 312 alin .(1) şi (3) C. proc. civ., recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 4239 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2165/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2199/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
