ICCJ. Decizia nr. 2212/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2212/2012
Dosar nr. 7112/1/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 27 septembrie 2010 pronunţată de Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 7112/1/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus trimiterea recursului declarat de G.C.V. împotriva Hotărârii nr. 582 din 6 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
Hotărând astfel instanţa a reţinut că recursul nu vizează controlul judecătoresc al unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii date în îndeplinirea rolului său de instanţă disciplinară pentru magistraţi, cenzurabilă potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 24 pct. 2 din Legea nr. 304/2004 ci a unei hotărâri date de consiliu potrivit atribuţiilor stabilite prin art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004.
Apreciind Hotărârea nr. 522 din 6 mai 2010 ca având caracterul unui act administrativ cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2903 din 12 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul G.C.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nu există nici un element care să conducă la concluzia că membrii completului de judecată au intenţionat ca prin soluţia pronunţată să aducă atingere drepturilor reclamantului, ca parte în proces şi nu se poate reţine că aceştia au acţionat cu rea credinţă.
S-a mai reţinut că dezlegarea dată excepţiei de tardivitate este rezultatul unei simple erori materiale care poate fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare pe care reclamantul a şi urmat-o.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul G.C.V.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa interpretând greşit actul juridic, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al Notei nr. 1819/IJ/1442/SIJ/2009 al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat că fapta se încadrează în prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
A susţinut recurentul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa refuzând să constate că fapta se încadrează în prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că nu a solicitat inspecţiei judiciare să pună în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum s-a reţinut prin Hotărârea nr. 522 din 6 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători şi Rezoluţia din 3 august 2009 a Comisiei de disciplină pentru Judecători, dosar nr. 228/CDJ/2009, întrucât modificarea şi desfiinţarea deciziei nr. 313 din 19 martie 2009 a fost realizată prin contestaţie în anulare, soluţionată prin Decizia nr. 1394 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava.
Consideră recurentul că Decizia nr. 313 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, reprezintă o eroare judiciară săvârşită de cei trei judecători care au compus completul de judecată, din vina acestora, fapt dovedit prin Nota nr. 1819/IJ/1442/SIJ din iulie 2009 a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii precum şi decizia nr. 1394 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, iar instanţa de fond a ignorat fără temei legal, cu rea credinţă, atât nota inspecţiei fiscale cât şi concluziile acesteia din care rezultă neglijenţa în exercitarea funcţiei de judecător, prin încălcarea normelor de procedură, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 267 din T.C.E.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul formulat în cauză, este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate de reclamant l-a constituit anularea Hotărârii nr. 522 din 6 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători prin care a fost respinsă contestaţia formulată de acesta, împotriva rezoluţiei Comisiei de Disciplină din 3 august 2009 în dosarul nr. 228/CDJ/2009, prin care s-a dispus clasarea sesizării reclamantului formulată cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către judecătorii Curţii de Apel Suceava, în ceea ce priveşte pronunţarea deciziei civile nr. 313 din 19 martie 2009, prin care a fost respinsă greşit excepţia tardivităţii formulării recursului declarat de SC D. SA Fălticeni şi s-a admis recursul acesteia, în baza unui borderou depus de recurentă după încheierea dezbaterilor.
Recurentul-reclamant susţine în esenţă că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică întrucât nu a analizat şi reţinut concluziile cuprinse în Nota Inspecţiei Judiciare nr. 1819/1442/SIJ/2009 prin care s-a constatat că abaterile sesizate în legătură cu cei trei judecători ai Curţii de Apel Suceava, se încadrează şi prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
Criticile formulate de recurent sunt nefondate, instanţa de fond analizând legalitatea actului administrativ atacat respectiv hotărârea nr. 522 din 5 mai 2010 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, în raport de întregul material probator administrat în cauză, inclusiv Nota nr. 1819/IJ/1442/SIJ/2009 întocmită de inspecţia judiciară, ca act premergător declanşării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorilor prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată „Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei Judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare”.
Răspunderea disciplinară a magistraţilor este reglementată printr-o procedură specială prevăzută de dispoziţiile art. 44 şi 48 din Legea nr. 317/2004, acţiunea disciplinară fiind exercitată de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, care au calitatea de titulari ai acţiunii disciplinare, iar cercetările şi verificările efectuate de către inspectori vizează doar stabilirea situaţiei de fapt şi în raport de aceasta, să înainteze comisiei propuneri, care au un caracter consultativ.
În cauză, prin rezoluţia de clasare din 3 august 2009 pronunţată în dosarul nr. 228/CDJ/2009, Comisia de Disciplină pentru Judecători a dispus clasarea lucrării faţă de judecătorii respectiv sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se totodată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, orice verificare disciplinară nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, a căror desfiinţare sau modificare nu poate fi obţinută decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Această rezoluţie de clasare a fost menţinută prin hotărârea nr. 522 din 6 mai 2010 a secţiei pentru Judecători care a făcut obiectul cauzei soluţionate de către instanţa de fond.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora existenţa abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 a fost dovedită prin nota de constatare cât şi prin decizia civilă nr. 1394/2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, întrucât, astfel cum s-a reţinut în mod corect şi de către instanţa de fond, din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat o încălcare a drepturilor procesuale ale contestatorului, cu ocazia soluţionării recursului, excepţia de tardivitate fiind pusă în discuţia părţilor.
Nota de constatare, astfel cum a arătat în precedent, având caracterul unui act premergător declanşării procedurii disciplinare, propunerile formulate au doar caracter consultativ, şi în consecinţă nu sunt obligatorii pentru reţinerea săvârşirii unei abateri disciplinare.
În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1394/2009 invocată de recurent, prin care i-a fost admisă contestaţia în anulare formulată reţinându-se că modul de soluţionare al excepţiei de tardivitate s-a datorat unei erori materiale, nu poate fi considerată o dovadă a încălcării drepturilor procedurale ale recurentului-contestator de natură a angaja răspunderea disciplinară a judecătorilor, pentru abaterea prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C.V. împotriva sentinţei civile nr. 2903 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2211/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2213/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
