ICCJ. Decizia nr. 2214/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2214/2012
Dosar nr. 233/39/2011
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe calea contenciosului administrativ, să se dispună anularea Deciziei nr. 570 din 09 noiembrie 2010 emisă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor potrivit căreia a fost sancţionată cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia pe care o îndeplinesc cu 5% pe o perioadă de 3 luni”, pentru neglijenţă şi superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor legale sau a celor primite de la şefii ierarhici ori de la autorităţile anume abilitate de lege în baza sesizării formulate de comisarul şef M.P.H. fost director al Penitenciarului Botoşani.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în sesizarea formulată împotriva sa de către comisar şef M.P.H., s-a arătat că a efectuat modificări şi consemnări pe unele documente după ce acestea au produs efectele operaţiunilor pentru care au fost aprobate.
Astfel, în cursul lunii august 2010 a fost acuzată de către contabilul şef al unităţii că a efectuat modificări în documente care au legătură cu plata facturilor SC G.T. SRL Botoşani/SC T.D. SRL Botoşani, aferente lucrării de investiţie, respectiv că a făcut modificări în caietul cu procesele verbale ale comisiei de prioritizare a plăţilor pentru bunuri şi servicii, care în anul 2010 nici măcar nu a fost înregistrat în evidenţa registraturii unităţii cum se procedează anual cu fiecare registru. La solicitarea unei note interne a prezentat punctul său de vedere în scris conducerii unităţii.
Mai precizează faptul că ordinele de plată cu care A.N.P. virează în cont cheltuielile de capital (subvenţiile) sunt distincte şi nu pot avea altă destinaţie decât cea indicată respectiv pentru lucrări de investiţii, prin urmare aceste plăţi nu pot fi prioritizate, solicitarea de fonduri şi alocarea efectuându-se separat/distinct. Astfel, ambele plăţi, respectiv cea de 93.195,79 lei din data de 30 septembrie 2009 şi cea de 300.350,07 lei din data de 30 noiembrie 2009 au fost efectuate din subvenţii. La finele lunii februarie 2010 cu prilejul verificării registrului care cuprindea prioritizarea plăţilor pentru bunuri şi servicii a constatat că au fost incluse şi plăţile pentru cheltuielile de capital, sens în care i-a solicitat explicaţii numitului P.I. care avea acesta sarcină de serviciu, luându-i acestuia şi o notă de relaţii, din care rezultă că din dispoziţia contabilului şef a scris în registrul de prioritizare a plăţilor pentru bunuri şi servicii şi cheltuielile de capital.
Prin nota nr. F/26312 din 29 martie 2010 i s-a cerut să argumenteze în scris motivele pentru care nu a acceptat să semneze documentaţia de atribuire a lucrărilor suplimentare în anul 2010. Cu toate că s-a opus demarări acestei proceduri de achiziţie,din dispoziţia directorului unităţii aceasta a avut loc. În aceste condiţii a fost încheiat contractul pentru lucrări suplimentare nr. F23560 din 09 martie 2010 a cărui execuţie urma a se finaliza în data de 31 mai 2010.
Ulterior atribuirii contractului pentru lucrări suplimentare F23560 din 09 martie 2010 s-a pronunţat, la data de 23 februarie 2010, încheierea nr. 42, prin care, judecătorul sindic a dispus la solicitarea societăţii SC G.T. SRL deschiderea procedurii generale de insolvenţă,fiind numit un administrator judiciar. Deşi executantul lucrării cu care unitatea avea încheiat contractul de bază a cesionat contractul de execuţie de lucrări, toate facturile au fost întocmite de către SC G.T. SRL,şi numai plăţile s-au efectuat către SC T.D. SRL pe baza notificărilor de cesiunii de creanţe primite. După ce a fost semnat contractul de lucrări suplimentare care a fost atribuit SC G.T. SRL, cu. adresa 243 din 23 martie 2010 acesta a solicitat prelungirea termenului de execuţie a ambelor contracte de lucrări cu 154 de zile, iar în şedinţa consiliului de conducere din data de 29 martie 2010, aceasta nu s-a aprobat decât pentru 70 de zile exact pentru perioada de întrerupere a lucrărilor (21 decembrie 2009 - 01 martie 2010) şi numai pentru contractul de bază F/426859 din 17 septembrie 2008 .In legătură cu prelungirea termenului de execuţie a fost informată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Cu prilejul avizării actului adiţional nr. F35790 din 01 iunie 2010 aferent contractului de lucrări suplimentare F/23560 din 09 martie 2010 prin care se prevedea prelungirea termenului de execuţie a motivat în scris de ce nu este de acord cu prelungirea termenului de execuţie şi a semnat. Având în vedere că la demararea procedurii de atribuire a contractului pentru lucrări suplimentare nu a semnat cu obiecţiuni ci a purtat o discuţie explicând conducerii că este necesară depunerea situaţiei economico-financiară a acestei societăţi, ţinând cont de faptul că avea informaţii, chiar de la antreprenor că asupra contului din trezorerie a fost instituită poprire asiguratorie. În această situaţie, a refuzat să semneze pentru avizarea actului adiţional.
La data de 03 iunie 2010 a primit nota internă nr. F/36317, din care rezulta că activitatea sa este necorespunzătoare.
Ca urmare a audierilor şi analizării documentelor depuse la dosarul de cercetare a abaterii disciplinare comisia de disciplină a reţinut că reclamanta se face vinovată de abaterea prevăzută de art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004, republicată, constând în:
- „neglijenţă şi superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor legale sau a celor primite de la şefii ierarhici ori de la autorităţile anume abilitate de lege”.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 226 din 10 iunie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea deciziei nr. 570 din 9 noiembrie 2010 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în speţă, sesizarea a fost înregistrată la Administraţia Naţională a Penitenciarelor sub nr. 500455 din 09 august 2010 iar sancţiunea disciplinară a fost aplicată la data de 09 noiembrie 2010 cu depăşirea termenului de maxim 90 de zile în care aceasta putea fi aplicată.
Faţă de această situaţie, Curtea, constată că decizia nr. 570 din 09 noiembrie 2010 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este lovită de nulitate fiind dată cu nerespectarea termenului de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Deosebit de aceasta, Curtea, constată că decizia de sancţionare contestată este nulă şi pentru lipsa unor elemente obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 C. muncii.
Astfel, din tot materialul probator rezultă că reclamanta s-a opus la semnarea contractului de cesiune de lucrări încheiate între SC G.T. SRL Cătămărăşti Deal şi SC T.D. SRL Cătămărăşti Deal şi la efectuarea de plăţi către cesionar, plăţile neînsuşite de către reclamantă din procesele verbale fiind efectuate tocmai către acest cesionar. Chiar martorii audiaţi de către comisia de disciplină arată această situaţie de fapt iar martora C.G. (fila 122 dosar) precizează că asupra reclamantei au fost făcute anumite presiuni faţă de atitudinea de neînsuşire a acestui contract. Rezultă că, menţiunile de neînsuşire a plăţii către SC T.D. SRL a unor sume de bani sunt în concordanţă cu poziţia exprimată de reclamantă chiar de la început cu privire la acest contract.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor O.M.J. nr. 2856/C/2004.
Se arată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin care a fost anulată decizia de sancţionare a reclamanta-intimată din 9 noiembrie 2011, este nelegală şi netemeinică, motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale actului administrativ de sancţionare nefiind îndeplinite în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului legal de 90 de zile în care putea fi aplicată sancţiunea se arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 331 alin. (1) din Regulament aprobat prin O.M.J. nr. 2856/C/2004, în cauză termenul de 90 de zile începe să curgă de la sesizarea abaterii la Comisia de disciplină 17 august 2010 şi nu de la înregistrarea sesizării sub nr. 500455 din 9 august 2010.
În ceea ce priveşte lipsa elementelor obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) C. muncii se arată că aceste dispoziţii cu caracter general nu erau aplicabile, fiind aplicabilă norma specială reprezentată de Regulamentul aprobat de O.M.J. nr. 2857/C/2004.
În ceea ce priveşte aprecierea instanţei în sensul că reclamanta – intimată nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa se arată că în mod corect comisia de disciplină a reţinut în sarcina reclamantei abaterea prevăzută de art. 96 lit. b) din Legea nr. 293/2004, în condiţiile în care reclamanta nu şi-a exercitat cu profesionalism atribuţiile de serviciu şi nu a uzat de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 republicată.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi a depus acte solicitând prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea, îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată prin care a fost admisă acţiunea intimatei şi a fost anulată decizia de sancţionare nr. 570 din 9 noiembrie 2010 este dată cu aplicarea corectă a legii, cele trei aspecte de nelegalitate neputând fi reţinute.
Primul motiv de nelegalitate privind termenul de 90 de zile în care se putea aplica sancţiunea nu poate fi reţinut.
În primul rând depăşirea termenului maxim de 90 de zile în care putea fi aplicată sancţiunea nu a fost singurul motiv pentru care a fost anulată decizia, iar în al doilea rând în mod corect s-a constatat aplicarea dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 293/2004 şi nu a dispoziţiilor din Regulament, termenul de 90 de zile începând să curgă de la data înregistrării sesizării la autoritatea recurentă 9 august 2010 şi nu de la data înregistrării sesizării la comisia de disciplină aceasta fiind o procedură internă, care nu vizează dreptul persoanei vătămate şi prescrierea calificării sancţiunii.
Al doilea aspect de nelegalitate privind lipsa unor elemente obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare nu poate fi reţinut.
În mod corect instanţa de fond a constatat că decizia de sancţionare nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, respectiv data săvârşirii abaterii disciplinare şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.
Acestea trebuiau să fie menţionate, în cuprinsul deciziei de sancţionare, ca o garanţie a respectării principiului legalităţii şi al dreptului la apărare nefiind suficientă depunerea la dosar a sesizării şi a actelor în baza cărora s-a aplicat sancţiunea disciplinară.
În cuprinsul deciziei de sancţionare nu se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate reclamantei.
Ultimul aspect de nelegalitate invocat privind inexistenţa abaterii disciplinare reţinute în sarcina reclamantei nu poate fi reţinut.
Instanţa în mod corect a apreciat că în cauză nu s-a aprobat că reclamanta a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, aceasta rezultând din actele depuse şi din declaraţiile martorilor audiaţi, nefiind necesar a se uza de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 226 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2213/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2215/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
