ICCJ. Decizia nr. 2213/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2213/2012
Dosar nr. 161/35/2011
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Reclamantul M.V.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea actului administrativ nr. NLD 6605 din 06 august 2010 emis de pârâtă.
În motivare arată că, preşedintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, printr-o decizie internă, la data de 02 august 2010 a numit-o ca înlocuitor pe doamna auditor M.E.
Arată că are un interes legitim în formularea acţiunii, în înţelesul art. 2 din Legea nr. 554/ 2004, în sensul că doamna auditor M.E., ajunsă înlocuitor al preşedintelui-director general al C.A.S. începând cu 15 octombrie 2010, a semnat mai multe documente prin care a încălcat reclamantului drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 188/ 1999 şi de Legea nr. 53/2003.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu depusă la dosar în şedinţa publică din 08 aprilie 2011, S.M. solicită anularea actului administrativ nr. NLD 6605 din 06 august 2010 emis de pârâtă, prin care a fost aprobată Decizia preşedintelui C.A.S. Bihor nr. 267/2010 privitor la numirea doamnei M.E. ca înlocuitor I al preşedintelui director general al C.A.S. Bihor.
Arată că, în urma aprobării organigramei Casei de Asigurări de Sănătate Bihor din data de 29 noiembrie 2010 şi a Deciziei nr. 308 din 30 noiembrie 2010 privind eliberarea sa din funcţia de director, a fost înlăturată din conducerea C.A.S. Bihor, deţinând în prezent doar o funcţie de execuţie.
Prin notele de şedinţă înregistrate la data de 06 mai 2011, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului.
Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 138/CA/2011 din 17 iunie 2011 a admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de M.V.V.
De asemenea, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.M. respingând ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de această intervenientă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în speţă, reclamantul îşi justifică interesul prin aceea că numita M.E., în perioada în care îndeplinea atribuţiile preşedintelui C.A.S. Bihor, cu delegare, a emis un număr de înscrisuri prin care a răspuns la diverse cereri adresate instituţiei de către reclamant, precum şi preavizul nr. DG 5894 din 30 noiembrie 2010 privind pe reclamant.
Interesul legitim în cauză trebuie să fie vătămat ca urmare a emiterii actului administrativ nr. NLD 6605 din 06 august 2010 şi nu întemeiat pe acte administrative care nu fac obiectul dedus judecăţii în speţă.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.M., se constată că, conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, astfel că parcurgerea procedurii prealabile era obligatorie.
Invocarea de către intervenientă a faptului că nu a formulat plângere prealabilă împotriva actului NLD 6605 din 06 august 2010 deoarece i-a fost comunicat pentru prima dată în timpul procesului, respectiv la termenul de judecată din data de 03 iunie 2011, nu este întemeiată, deoarece chiar din cuprinsul cererii de intervenţie (fila 20) rezultă că intervenienta avea cunoştinţă la momentul formulării cererii de intervenţie de cuprinsul acestui înscris.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul M.V.V., susţinând în esenţă, următoarele:
- Arată recurentul că hotărârea instanţei de fond este greşită întrucât a reţinut excepţia lipsei de interes, în condiţiile în care prin actul administrativ atacat al pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nr. NLD 6605 din 06 august 2010 s-a permis D-nei M.E. să acceadă temporal la funcţia de preşedinte – director general CAS Bihor.
Din această ipostază această persoană i-a vătămat recurentului numeroase drepturi şi interese. Astfel l-a determinat pe recurent să aducă la îndeplinire atribuţiile specifice unui medic cu drept de practică, iar prin documentul intitulat preaviz nr. DG 5894 din 30 noiembrie 2010 l-a disponibilizat pe recurent. A mai făcut referire recurentul la adresa nr. 881957 din 29 aprilie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Pârâta – intimată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că este nefondată pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 „ persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 „interes legitim privat este posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”.
Reclamantul – recurent nu justifică un interes direct în ceea ce priveşte actul administrativ contestat şi care este adresat altui subiect de drept, ci invocă vătămări produse prin alte acte, preaviz, emise de numita M.E. şi pe care spune că le-a atacat pe cale separată.
În aceste condiţii, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a situaţiei de fapt raportată la prevederile legale incidente în cauză. Astfel, recurentul – reclamant nu este parte în raportul de drept administrativ care conferă calitate procesuală titularilor de drepturi şi obligaţii născute, modificate sau stinse ca efect al actului administrativ supus judecăţii.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 138/ CA din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2214/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
