ICCJ. Decizia nr. 2236/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2236/2012
Dosar nr. 4762/2/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.Z. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a contestat Decizia de Returnare de pe teritoriul României nr. 2731366 din 17 mai 2010 şi a solicitat anularea actului administrativ şi a măsurii de revocare a vizei de intrare în România precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este angajat al societăţii comerciale multinaţionale H.T. Co. Ltd. care are sediul în China. Această societate are şi reprezentanţe, filiale şi sucursale la nivel mondial, iar una dintre acestea este si SC H.T. SRL cu sediul în România.
Societatea comercială din România are ca unic asociat o altă societate comercială H.T. B.V cu sediul în Olanda.
Societatea olandeză are la rândul său asociat unic SC H.T.C. U.A. Ultima societate are ca acţionariat următoarea structură: 99% din capitalul social este deţinut de SC H.T. Co. Ltd. cu sediul în China (angajatorul său) şi 1% din capitalul social deţinută de H.Y. Management Co. Limited.
Societatea din China şi societatea din România au încheiate cu principalele companii de telefonie mobilă din România: SC V. SRL România, SC O. SRL, SC R. SRL, SC R.&R. SRL mai multe contracte comerciale care se află în derulare.
Reclamantul susţine că a obţinut viza de intrare în România în data de 05 martie 2010 la Bonn, R.P. China, iar la data de 14 mai 2010 se afla împreună cu alţi colegi angajaţi ai societăţii din China, în derularea unor întâlniri de afaceri cu reprezentanţi ai societăţii SC H.T. SRL din România şi SC R. SRL în legătură cu derularea a două proiecte, parte dintre contractele cadru intervenite între angajatorul său şi SC R. SRL, iar implementarea acestora face obiectul convenţiei de aderare din care este parte societatea din China.
Reclamantul a arătat că în timpul acestei întâlniri de afaceri derulată la sediul societăţii din România, întrucât era necesară accesarea intranetului acestei societăţi, în condiţii de siguranţă se afla în faţa unui monitor când reprezentanţii autorităţii pârâte au iniţiat finalizat un control în urma căruia au dispus reţinerea paşaportului său până la data de 19 mai 2010, când i-a fost returnat împreună cu Decizia contestată în cauză. Pârâtul a reţinut că reclamantul şi colegii săi au prestat activităţi lucrative în favoarea societăţii române fără a avea autorizaţie de muncă.
La data de 18 aprilie 2011, după ce instanţa a rămas în pronunţare, în temeiul art. 151 C. proc. civ. cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării introducerii în cauză a Ministerului Afacerilor Externe faţă de capătul de cerere privind anularea măsurii de revocare viză dispusă de această autoritate publică.
Pârâtul M.A.E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 4676 din 6 iulie 2011 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Afacerilor Externe şi a admis anularea Deciziei de Returnare nr. 2731366 din 17 mai 2010 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări precum şi anularea Deciziei de revocare a vizei de intrare în România pentru reclamant, emisă de Ministerul Afacerilor Externe.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Susţinerea pârâtului în sensul că a dispus măsura revocării vizei la cererea Oficiului Român pentru Imigrări nu conduce la constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.E.. Actul administrativ de revocare viză de şedere este un act emis conform unor atribuţii conferite de lege acestei autorităţi publice, iar manifestarea de voinţă finalizată în revocarea vizei aparţine acestei autorităţi şi nu O.R.I.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocate prin concluziile orale de autoritatea publică nu va fi analizată ca o veritabilă excepţie, ci ca o apărare în cauză întrucât vizează fondul actelor contestate. Având în vedere că acţiunea priveşte dreptul de şedere în scop de afaceri şi nu dreptul de şedere în scop de angajare în muncă se apreciază că acţiunea nu este lipsită de obiect.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că reclamantul nu a încălcat scopul pentru care i s-a acordat viză de şedere.
Astfel funcţia deţinută în cadrul societăţii din China dovedeşte că s-a deplasat în România, în legătură cu contractul cadru încheiat de angajatorul său cu societatea din România, pentru verificarea viabilităţii produselor şi soluţiilor furnizate de societatea din China.
Fiind vorba despre un program Software Licenţiat furnizat de societatea din China verificarea actualizărilor şi îmbunătăţirilor programului nu putea fi făcută decât prin accesare computer.
Situaţia constatată de autoritatea pârâtă în sensul că reclamantul opera programe pe laptop într-un cadru organizat, alături de alţi cetăţeni români sau chinezi, având asupra lor legitimaţii de acces în unitate demonstrează în fapt că activitatea străinului a fost în scop economic pentru contractele încheiate de angajatorul său cu firma din România unde a fost depistat de O.R.I.
Cu privire la solicitarea de revocare a măsurii revocării vizei se constată că este de asemenea neîntemeiată pentru aceleaşi considerente reţinute la analiza legalităţii deciziei de returnare.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 în ceea ce priveşte legalitatea măsurii de revocare a vizei de intrare în România şi legalitatea respingerii lipsei calităţii procesuale pasive.
Se arată că dispoziţia administrativă privind anularea vizei reclamantului a fost consecutivă şi indisolubil legată de solicitarea intimatului O.R.I. şi a reprezentat o conformare obligatorie, recurentul neavând drept de opţiune.
Se arată că atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale şi O.R.I. solicită motivat recurentului revocarea vizei, autoritatea recurentă este ţinută în mod formal să accepte solicitarea deoarece legea nu prevede o marjă de apreciere în această privinţă.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea, îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cât şi soluţia pe fond de admitere a acţiunii.
În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive, recurentul având calitatea de organ emitent al deciziei de revocare a vizei de intrare în România, a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant.
Pe fondul cauzei în mod corect a fost admisă cererea de anulare a deciziei de revocare a vizei de intrare în România pentru reclamant, acest act având caracter subsidiar în legătură şi în raport cu decizia de anulare a deciziei de returnare nr. 2731366 din 17 mai 2010 emisă de O.R.I.
Motivele pentru care a fost constatată nelegalitatea deciziei de returnare au determinat şi anularea deciziei de revocare a vizei de intrare în România. În cauză nu se poate reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 în cauză nefiind vorba de culpă în ceea ce priveşte decizia de revocare contestată.
În măsura anulării actului principal care îl reprezintă decizia de returnare în mod corect şi pentru aceleaşi motive s-a anulat şi actul subsecvent respectiv decizia de revocare a vizei de intrare în România a reclamantului.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 4676 din 6 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2234/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2248/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
