ICCJ. Decizia nr. 2248/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2248/2012
Dosar nr. 206/2/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta D.L.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea Deciziei de imputare nr. 118956 din 24 iulie 2009 emisă de D.G.P.M.B., a Hotărârii nr. 171400 din 07 septembrie 2009 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.P.M.B. şi a Hotărârii nr. 96 din 04 decembrie 2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, precum şi plata drepturile băneşti ce i se cuvin în cuantumul legal începând din aprilie 2009 la zi, suma actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă de la data introducerii cererii de chemare în judecată la data plăţii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 20 iunie 2008 - 23 octombrie 2008 a beneficiat de concediu pre şi post natal, iar în octombrie 2008, la încetarea concediului de maternitate a depus toate documentele necesare pentru concediul de creştere şi îngrijire a copilului, la sediul D.G.P.M.B. - Biroul Resurse Umane, însă în cadrul hotărârii atacate se menţionează faptul ca prin adresa nr. 221245 din 18 iunie 2009 D.G.P.M.B. - Serviciul Management Resurse Umane a comunicat Serviciului Financiar - contabilitate faptul că reclamanta a depus la data de 21 aprilie 2009 şi documente clasificate, cererea şi documentele necesare acordării concediului pentru creşterea si îngrijirea copilului.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 2337 din 25 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a respins cererea formulată de reclamanta D.L.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin adresa nr. 1598249 din 26 mai 2009 secţia 5 a comunicat D.G.P.M.B. faptul că în perioada 24 octombrie 2008 - 20 aprilie 2009 reclamanta a absentat nemotivat de la serviciu, iar în urma contactării acesteia, reclamanta a precizat că la data de 16 august 2008 a născut şi după aceea s-a aflat în concediu medical postnatal până la data de 23 octombrie 2008, fapt menţionat în adeverinţa medicală nr. 701 din 12 martie 2009 eliberată de Cabinetul medical din cadrul D.G.P.M.B.
Din analiza actelor de la dosar, prima instanţă a constatat că reclamanta a depus actele pentru a beneficia de concediu de creştere a copilului până la vârsta de 2 ani abia la data de 21 aprilie 2009, fără a respecta dispoziţiile art. 10 lit. a) din O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în mod corect, prin Dispoziţia S.M.R.U. nr. S/1521 din 20 mai 2009 s-a stabilit că reclamanta beneficiază de indemnizaţie netă şi întreruperea activităţii la cerere, începând cu data de 21 aprilie 2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că actele atacate sunt temeinice şi legale, întrucât reclamanta nu a depus nici-o dovadă referitoare la depunerea documentelor în discuţie anterior datei de 21 aprilie 2009, iar depoziţia martorului audiat nu constituie o probă în sensul depunerii actelor anterior datei de 21 aprilie 2009, deoarece mărturia este indirectă, de vreme ce martorul nu a văzut actele pe care le-ar fi depus soţul reclamantei şi nici dacă le-a depus în mod efectiv.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia procesul-verbal de cercetare administrativă nu i-a fost comunicat, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este lipsită de relevanţă, comisia de cercetare administrativă neavând obligaţia legală de a comunica reclamantei procesul-verbal de cercetare administrativă, ci numai decizia de imputare, a cărei comunicare s-a efectuat, astfel cum reclamanta confirmă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.L.R., criticând soluţia instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. invocându-se repronunţarea instanţei asupra tuturor capetelor de cerere şi aplicarea greşită a legii, în raport de situaţia de fapt şi probele administrate.
Se solicită, în principal casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în subsidiar modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulate.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond, motivat şi nejustificat a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 118956 din 24 iulie 2009 şi a hotărârii nr. 171400 din 7 septembrie 2009 prin care a fost respinsă contestaţia prin înlăturarea probelor administrate de recurentă, reţinând în esenţă faptul că reclamanta nu a depus nici o dovadă referitoare la depunerea documentelor privind efectuarea concediului de creştere a copilului anterior datei de 21 aprilie 2009.
Recurenta arată că în perioada 20 iunie 2008 – 23 octombrie 2008 a fost în concediu pre şi post natal, iar în luna octombrie 2008 a depus la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Biroul Resurse Umane – documentele necesare pentru concediul de creştere şi îngrijire a copilului.
Se arată că în mod greşit i s-a imputat suma de 6453 lei reţinută în decizia de impunere pe motiv că ar reprezenta drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 24 octombrie 2008 – 20 aprilie 2004, pe motiv că recurenta nu depusese actele în octombrie 2008, ci ulterior în 21 aprilie 2009. recurenta susţine în motivele de recurs că a depus documentele necesare din luna octombrie 2008 dar acestea s-au pierdut în arhiva Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fără vina sa, iar în perioada octombrie 2008 – aprilie 2009 nu a lipsit nemotivat de la serviciu, ci a fost în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, iar sumele imputate nu reprezintă drepturi salariale, ci indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi i se cuveneau în mod legal.
În susţinerea motivelor de recurs se solicită de recurentă proba cu acte conform art. 305 C. proc. civ.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La dosar părţile au depus acte, iar în termenul de amânare a pronunţării reclamanta-recurentă a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate şi actele noi depuse în recurs, Curtea, îl apreciază ca fondat, în cauză urmând a se face aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., respectiv casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Rejudecarea cauzei se impune pe de o parte pentru stabilirea cu certitudine a naturii juridice a sumelor încasate de recurentă în perioada octombrie 2008 – aprilie 2009 faţă de actele noi depuse, care sunt contradictorii, iar pe de altă parte în cauză fiind apreciată ca utilă în subsidiar efectuarea unei expertize contabile pentru precizarea cuantumului corect al sumei imputate, după stabilirea naturii juridice – drepturi salariale poziţia intimatului sau indemnizaţie creştere copil – opinia recurentei-reclamante.
Aceasta deoarece fapt necontestat recurenta-reclamantă a lipsit de la serviciu în perioada în litigiu 24 octombrie 2008 – 20 aprilie 2009, în opinia sa motivat deoarece se afla în perioada concediului de creştere şi îngrijire copil, iar sumele încasate nu reprezintă drepturi salariale ci indemnizaţie creştere copil.
În raport de actele noi depuse de părţi, în recurs, instanţa cu ocazia rejudecării va stabili corect natura sumelor încasate de recurentă în perioada octombrie 2008 - aprilie 2009 şi în raport de această situaţie de fapt se va aprecia asupra utilităţii efectuării în cauză a unei expertize contabile.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.L.R. împotriva Sentinţei nr. 2337 din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2236/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2251/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
