ICCJ. Decizia nr. 2456/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2456/2012
Dosar nr. 150/36/2011
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta CN A.P.M. SA Constanţa a formulat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 306 din 17 decembrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a deciziei nr. 286 din 15 octombrie 2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 306 din 17 decembrie 2009, solicitând să se dispună:
- în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea parţială a deciziei nr. 286 din 15 octombrie 2010, numai cu privire la majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 767.873 RON;
- în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se constate faptul că nu datorează suma de 767.873 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată şi că A.N.A.F. a procedat în mod nelegal şi neîntemeiat la calcularea acestor sume.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare a inspecţiei fiscale ce a avut ca obiect perioada 01 ianuarie 2006 - 30 aprilie 2009, efectuate la sediul societăţii de către inspectorii fiscali din partea A.N.A.F., în data de 15 decembrie 2009 a fost încheiat un Raport de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 29318 din 16 decembrie 2009.
În baza raportului de inspecţie fiscală, A.N.A.F. a emis decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, transmisă reclamantei prin adresa din 29 decembrie 2009, prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare pentru CN A.P.M. SA, împotriva deciziei astfel emise reclamanta formulând contestaţie în baza dispoziţiilor art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
Prin decizia nr. 286 din 15 octombrie 2010, A.N.A.F., prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a soluţionat contestaţia formulată dispunând desfiinţarea parţială a deciziei de impunere nr. 306/2009 pentru suma de 20.792 RON, reprezentând 15.939 RON TVA şi 4.853 RON majorări de întârziere aferente TVA şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de CN A.P.M. SA pentru suma totală de 767.873 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Reclamanta a criticat decizia nr. 286 din 15 octombrie 2010 în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei pentru suma de 767.873 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată, susţinând că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2002, CN A.P.M. SA a achiziţionat de la SN C. 41 km căi ferate în valoare de 8.681.071 RON, din care TVA în sumă de 1.386.053 RON, contract atacat în instanţă de operatorii portuari.
S-a mai precizat că prin sentinţa civilă nr. 2131 din 12 martie 2004 pronunţată de instanţa de fond s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pe considerentul că, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, căile ferate fac parte din domeniul public al statului, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanta a contestat majorările de întârziere calculate în sumă de 767.873 RON pentru perioada 26 iunie 2006 - 31 decembrie 2007, având în vedere faptul că la data la care s-a încheiat controlul de fond pentru anii 2001 - 2005 se ştia de existenţa deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006, invocată şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. 12985 din 07 aprilie 2008, la acea dată fiind recunoscute toate veniturile şi cheltuielile realizate începând cu data achiziţiei liniilor CF precum şi dreptul de deducere a TVA la achiziţia liniilor CF, organele de inspecţie fiscală prevalându-se de opinia legală a Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 613316, 613333 din 15 noiembrie 2007, în care la pagina 6 s-a precizat că pot fi şterse numai efectele juridice, nu şi faptele materiale care prin însăşi existenţa lor pot da naştere unor efecte juridice deosebite.
În consecinţă, a apreciat reclamanta, dreptul de proprietate se presupune în starea iniţială, drepturile şi obligaţiile companiei ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare rămânând neschimbate, inclusiv dreptul de deducere a TVA, decizia nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărând repunerea părţilor în starea anterioară, fără a preciza momentul la care trebuie să aibă loc această repunere.
Opinia legală în speţă mai reţine că punerea în executare a deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006 presupune stornarea operaţiunii de achiziţie „în baza unei facturi de stornare emisă de furnizor";, conform art. 159 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 fără să se precizeze momentul la care furnizorul trebuia să emită acea factură de stornare.
CN C. SA nu a emis o factură de stornare şi nici nu o putea emite până nu se reglementa regimul juridic al liniilor de cale ferată, acest lucru întâmplându-se abia prin publicarea H.G. nr. 881 din 01 august 2007 în M. Of. nr. 553 din 14 august 2007 şi încadrarea lor la bunuri proprietate publică a statului dată în concesiune CN C. SA.
A opinat reclamanta că pentru a se face o stornare este necesar să se cunoască valoarea corectă, care valoare a fost stabilită abia în decembrie 2007, când a fost încheiată tranzacţia extrajudiciară nr. 31538 din 14 decembrie 2007, abia de la acest moment CN C. SA fiind în măsură să emită o factură de stornare, însă, întrucât valoarea liniilor de cale ferată, stabilită prin tranzacţia menţionată, era mai mare decât cea de la data achiziţiei, datorită actualizărilor conform tranzacţiei extrajudiciare, repunerea părţilor în starea anterioară, conform deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a efectuat în baza facturii din 31 decembrie 2007 emisă de către CN A.P.M. SA, factură în baza căreia CN A.P.M. SA a colectat TVA în sumă de 1.506.229,20 RON faţă de 1.386.053 RON TVA dedus la achiziţie.
Reclamanta a mai susţinut că inspectorii fiscali nu au ţinut cont de faptul că la pagina 7 din opinia legală se face referire la prevalenţa economicului asupra juridicului atunci când sunt recunoscute în vederea impozitării veniturilor realizate de companie din exploatarea liniilor de cale ferată, după declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, deci se recunoaşte că după această dată de 17 mai 2006 au fost realizate operaţiuni taxabile.
Ca urmare, a apreciat reclamanta nu poate fi anulat dreptul de deducere a TVA pentru un bun achiziţionat atunci când acesta este folosit în scopul realizării de operaţiuni taxabile.
Se mai arată că în perioada iunie - decembrie 2006 CN A.P.M. SA din exploatarea liniilor CF în cauză, a realizat venituri în sumă de 233.912,18 RON pentru care a colectat TVA în sumă de 44.443,31 RON şi a plătit impozit pe profit în sumă de 37.425,95 RON, iar la pagina 8 din opinia legală se precizează că prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă se constată nulitatea absolută a contractului şi că pentru părţi, se impune ajustarea bazei impozabile a taxei pe valoarea adăugată.
A mai susţinut reclamanta că la data pronunţării deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu exista obligativitatea ajustării taxei pentru asemenea cazuri conform art. 138 lit. b) în formularea de la acea dată, preluată şi în textul raportului de inspecţie fiscală, în pagina 11.
Totodată, art. 138 lit. b) la acel moment, preciza că baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează „în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate";.
A susţinut reclamanta că se poate constata în mod clar că inspectorii fiscali au aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 343 din 17 septembrie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în vigoare cu 01 ianuarie 2007.
Din acest nou cuprins al art. 138 lit. b) se desprinde concluzia că ajustarea bazei de impozitare devine obligatorie doar atunci când există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care anulează un contract în cazul în care au fost formulate refuzuri, începând cu 01 ianuarie 2007, speţa de faţă neavând la baza un refuz.
În atare condiţii nu putea fi invocat un act normativ în vigoare cu 01 ianuarie 2007, pentru punerea în aplicare în luna mai 2006 a deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006, în condiţiile în care CN A.P.M. SA a fost un cumpărător de bună credinţă, iar iniţiativa anulării contractului de vânzare- cumpărare aparţine operatorilor portuari şi nu a fost urmare unor refuzuri, aşa cum este precizat şi în textul introductiv al deciziei nr. 1693/2006.
În atare condiţii, nu poate fi imputată reclamantei nerespectarea la momentul 17 mai 2006 a unui act normativ care intra în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.
La pagina 11 din Raportul de inspecţie fiscală din 16 decembrie 2009 - anexa 8 se menţionează: „de la data de 17 mai 2006 data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei, CN A.P.M. SA avea obligaţia să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa pe valoare adăugată aferentă achiziţiei dispozitivului de căi ferate, în sumă de 1.386.053 RON";, fiind invocată opinia legală, dar aşa cum s-a precizat, opinia legală a fost formulată cu încălcarea prevederilor legale existente la momentul emiterii deciziei 1693 din 17 mai 2006 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece face referire la precizările Legii nr. 343/2006, lege care a intrat in vigoare la 01 ianuarie 2007.
Prevalându-se de opinia legală, inspectorii fiscali contrazic propriile afirmaţii făcute în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală în care se precizează „retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile (...)"; făcând astfel, trimitere la art. 138 lit. b) din C. fisc. şi la pct. 23 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data de 17 mai 2006.
Se mai apreciază că, invocând aplicarea prevederilor Legii nr. 343/2006 pentru modificarea C. fisc. în vigoare cu 01 ianuarie 2007, retroactiv, pentru o speţă apărută la data de 17 mai 2006, inspectorii fiscali nu au ţinut cont de modificările aduse Normelor metodologice de aplicare a C. fisc. prin H.G. nr. 1861/2006 care introduce pct. 54 (10).
Returul bunurilor s-a efectuat la data de 12 aprilie 2007, dar începând cu 01 ianuarie 2007 au intrat în vigoare prevederile pct. 119 referitoare la ajustarea taxei deductibile pentru bunurile de capital introduse prin Legea nr. 343/2006, pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., la aceeaşi dată dispărând din Normele metodologice de aplicare precizarea pct. 23 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „retururile de bunuri au acelaşi tratamente ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate";.
Prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a respins argumentul reclamantei şi anume că la momentul pronunţării deciziei 1693 din 17 mai 2006 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „nu exista obligativitatea ajustării taxei pe valoare adăugată pentru asemenea cazuri conform art. 138 lit b)"; precizându-se că „obiectul titlului de creanţă contestat îl reprezintă calculul de majorări de întârziere şi nu neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiei de căi ferate”.
Reclamanta a criticat această concluzie, arătând că nu a contestat neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiei de căi ferate, drept care de altfel a fost recunoscut de către controlul de fond aferent perioadei 2001 - 2005, ci faptul că prin decizia de impunere nr. 306/2009 a fost anulat parţial dreptul de deducere a TVA aferent achiziţiei, calculându-se penalităţi de întârziere pentru o creanţă fiscală care a fost stabilită fără existenţa unui temei legal, în vigoare în perioada respectivă şi aplicabil acestei speţe, aşa cum prevede O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta a invocat Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul G.C.T. NV C37/1995, potrivit căreia art. 17 al Directivei a 6-a, echivalentul art. 145 din C. fisc., trebuie interpretat în sensul în care trebuie să i se permită unei persoane impozabile ce acţionează ca atare, să deducă taxa pe valoarea adăugată plătită pentru bunuri care i-au fost livrate sau pentru servicii care i-au fost prestate în scopul realizării lucrărilor de investiţie şi pe care a intenţionat să le folosească în cadrul operaţiunilor taxabile. Dreptul de deducere rămâne dobândit când, din motive de circumstanţă ce nu depind de voinţa sa, persoana impozabilă nu s-a folosit niciodată de bunurile şi serviciile achiziţionate în scopul realizării de operaţiuni taxabile.
Reclamanta a mai precizat că nu numai că a avut intenţia de a utiliza liniile CF achiziţionate în scopul realizării de activităţi taxabile dar a şi concretizat aceasta intenţie, utilizându-le în scopul realizării de operaţiuni taxabile, fapt dovedit prin constatările inspectorilor fiscali înscrise în Raportul de inspecţie fiscală din 07 aprilie 2008, respectiv recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor înregistrate începând cu data achiziţiei liniilor CF precum şi recunoaşterea dreptului de deducere TVA la achiziţia liniilor CF; înregistrarea de venituri din exploatarea liniilor CF chiar şi după pronunţarea deciziei 1693 din 17 mai 2006 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în perioada iunie-decembrie 2006), pe baza principiului prevalenţei economicului asupra juridicului.
Realizarea de activităţi taxabile nu a mai fost posibilă din culpa operatorilor portuari care au solicitat instanţei de judecată anularea contractului de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, reclamanta şi-a menţinut afirmaţia că pentru anul 2006 şi 2007 majorările de întârziere calculate de către inspectorii fiscali în suma de 767.873 RON nu au bază legală, acestea fiind calculate pe baza anularii parţiale a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată la achiziţie prin invocarea unor acte normative neaplicabile speţei.
2. Apărarea pârâtei
Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de reclamantă ca neîntemeiată, opinând că reclamanta avea obligaţia să pună în executare decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la data pronunţării acesteia, întrucât, potrivit doctrinei, hotărârile instanţelor judecătoreşti sunt susceptibile de a fi executate în momentul în care au rămas definitive şi pot fi învestite cu formula executorie.
În consecinţă, a apreciat pârâta, organele de inspecţie fiscală au stabilit în mod legal că, pentru perioada 26 iunie 2006 - 31 decembrie 2007, perioada cuprinsă între data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată şi data punerii în executare a deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta datorează majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, în suma de 767.863 RON.
A mai solicitat pârâta să se reţină că reclamanta nu contesta modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce priveşte perioada de calcul şi cota aplicată.
În raport cu prevederile aplicabile solicită să se reţină că retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, conform pct. 23 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, conform art. 145, alin. (10) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu pct. 50, alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţiile prevăzute la art. 138, lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii, ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a TVA deduse iniţial.
3. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 127/CA din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit Raportului de inspecţie fiscală din data de 15 decembrie 2009, s-a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în luna iulie 2006, CN A.P.M. SA nu are dreptul la rambursarea soldului sumei negative a TVA în cuantum de 768.231 RON. Întrucât aceasta nu şi-a ajustat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei dispozitivului de căi ferate în sumă de 1.386.053 RON (sumă ce a fost stabilită ca diferenţă TVA de plată), autoritatea fiscală a calculat, pentru perioada 26 iunie 2006 - 31 decembrie 2007 majorări de întârziere în sumă de 767.873 RON, această obligaţie fiscală fiind cuprinsă în decizia de impunere nr. 306 din 17 decembrie 2009.
A mai reţinut instanţa fondului că decizia de impunere nr. 306 din 17 decembrie 2009 cuprinde doar majorări de întârziere, astfel că nu pot fi analizate în contestaţia de faţă criticile referitoare la dreptul de deducere a TVA - ului la achiziţia liniilor CF, instanţa nefiind sesizată cu privire la actul fiscal prin care s-a anulat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei de căi ferate şi implicit prin care s-a stabilit diferenţă de TVA suplimentar de 1.386.053 RON.
Prin urmare, a apreciat prima instanţă, atât timp cât nu s-a stabilit irevocabil că reclamanta avea drept de deducere a TVA aferentă achiziţiei de căi ferate şi în consecinţă nu are de plată diferenţă de TVA, rezultă că în mod corect s-au calculat majorări de întârziere pentru această diferenţă, de la data la care decizia nr. 1693 din 17 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuia pusă în aplicare, adică de la pronunţare şi până la data executării efective a acesteia.
4. Recuresul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi dispoziţiile cu caracter general ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a făcut o expunere a obiectului cererii deduse judecăţii şi a argumentelor pentru care a solciitat anularea actelor administrativ fiscale contestate deoarece pentru anii 2006 şi 2007 majorările de întârziere calculate de către inspectorii fiscali în suma de 767.873 RON nu au bază legală, acestea fiind calculate pe baza anularii parţiale a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată la achiziţie prin invocarea unor acte normative neaplicabile speţei.
Printr-un motiv de recurs separat recurenta-reclamantă critică hotărârea în temeiul art. 308 pct. 8 C. proc. civ. susţinând că a fost schimbată natura obiectului dosarului şi a probelor depuse în instanţă. Astfel, în mod greşit s-a reţinut că CN A.P.M. SA nu a contestat actul fiscal care a anulat dreptul de deducere a TVA ci doar majorările de întârziere.
Arată că prin cererea de chemare în judecată a precizat că majorările de întârziere aferente TVA au fost calculate fără o bază legală şi că a contestat în instanţă anularea parţială a dreptului de deducere a TVA aferente achiziţiei, care iniţial fusese recunoscut, cu consecinţa anulării deciziei prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare în cuantum de 767.873 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată şi că acţiunea a vizat decizia de impunere nr. 306 din 17 decembrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală şi decizia nr. 286 din 15 octombrie 2010 privind soluţionarea contestaţiei.
În cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat de recurentă că înţelege să se folosească la proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză fiscală, solicitare care nu a fost făcută în condiţiile art. 305 C. proc. civ., în faţa instanţei de recurs.
5. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă A.N.A.F. prin concluziile scrise formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 146 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală Curtea de Apel Constanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt cât şi prevederile legale incidente în speţă, iar argumentele invocate de recurenta-reclamantă în motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la modificarea sentinţei primei instanţe.
Se arată că recurenta-reclamanta nu a adus nici o critică cu privire la considerentele pentru care i-a fost respinsă contestaţia pentru suma de 767.873 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
Prin concluziile scrise sunt reluate apărările pe care autoritatea fiscală le-a formulat prin întâmpinare în faţa primei instanţe şi argumentele invocate în actele administrativ fiscale contestate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Obligaţiile fiscale supuse controlului instanţei de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., constau în anularea parţială a deciziei nr. 286 din 15 octombrie 2010 cu privire la majorările de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată în cuantum de 767.873 RON calculate ca urmare a anulării dreptului de deducere a TVA aferentă achiziţiei de căi ferate care modifică decizia nr. 306 din 17 decembrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală din 16 decembrie 2009.
În esenţă, problema de drept litigioasă priveşte datorarea majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în suma de 767.873 RON în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2002, în baza căruia a fost emisă factura de către CN C. SA, având ca obiect vânzare căi ferate şi în urma căreia şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrisă în aceasta, a fost declarat nul prin decizia nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond este corectă, reflectând interpretarea şi aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt şi de drept rezultate din probele administrate.
Astfel s-a constatat că recurenta-reclamanta a procedat la punerea în executare a deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 31 decembrie 2007, motiv pentru care au fost calculate majorări de întarziere aferente taxei pe valoarea adăugată, în sumă de 767.863 RON, pentru perioada 26 iunie 2006 - 31 decembrie 2007.
Conform art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată cu modificările şi completările ulterioare: „Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv (...).";
Pentru perioada 26 iunie 2006 - 31 decembrie 2007, perioadă cuprinsă între data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată şi data punerii în executare a deciziei nr. 1693 din 17 mai 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta-reclamantă datorează majorări de întărziere aferente taxei pe valoarea adăugată, în sumă de 767.863 RON.
Conform art. 138 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, astfel că CN A.P.M. Constanţa SA avea obligaţia să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei dispozitivului de căi ferate, în sumă de 1.386.053 RON.
În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond privind legalitatea actelor administrativ fiscale rămâne fără consecinţe juridice susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de fond a reţinut că CN A.P.M. SA nu a contestat actul fiscal prin care s-a anulat dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiei de căi ferate şi implicit prin care s-a stabilit diferenţa de TVA suplimentar. Cu atât mai mult s-a avut în vedere contextul factual în care urmare inspecţiei fiscale desfăşurate de către A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscală din 16 decembrie 2009 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 306 din 17 decembrie 2009 şi s-a stabilit că la data de 17 mai 2006 compania a pierdut dreptul de deducere a TVA pentru cumpărarea liniilor CF în anul 2002, în baza deciziei nr. 1693/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Temeiul legal al soluţiei aduptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de CN A.P.M. SA împotriva sentinţei civile nr. 127/CA din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2487/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
