ICCJ. Decizia nr. 2574/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2574/2012
Dosar nr. 6847/2/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele D.E.L., I.C.L. şi M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea S.H., obligarea pârâtei la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Reclamanta D.E.L. a arătat că este absolventă a Universităţii S.H., Facultatea de Drept şi Administraţie Publică promoţia 2007, forma de învăţământ I.D., a susţinut examenul de licenţă pe care l-a promovat, însă, ulteriori, i s-a refuzat de către Inspectoratul Şcolar judeţean Neamţ înscrierea la examenul de titularizare, pe motiv că specializarea împreună cu forma de învăţământ absolvită nu se regăsesc în hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate provizoriu programele de studiu la momentul înscrierii în anul I.
Reclamanta I.C.L. este absolventă a Universităţii S.H., Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene promoţia 2008, forma de învăţământ I.D., a susţinut examenul de licenţă pe care a promovat, însă, ulterior, i s-a refuzat de către Inspectoratul Şcolar judeţean Neamţ înscrierea la examenul de titularizare, pe motiv că specializarea împreună cu forma de învăţământ absolvită nu se găsesc în hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate provizoriu programele de studiu la momentul înscrierii în anul I.
Reclamanta M.C. este absolventă a Universităţii S.H., Facultatea de Drept şi Administraţie Publică promoţia 2007, forma de învăţământ I.D., însă, diploma de licenţă nu-i este recunoscută pentru locul de muncă.
3. Apărările formulate de pârâta Universitatea S.H.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, şi cerere de chemare în garanţie prin care a cerut obligarea Ministerului Educaţiei la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, în cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu a 10 a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
4. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 7181 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la recunoaşterea diplomelor de licenţă şi a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respingând ca nefondată cererea de chemare în garanţie.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.
Prima instanţă a reţinut că reclamantele au fost admise să susţină examenul de licenţă, examen pe care l-au promovat, şi le-au fost eliberate diplome de licenţă, facultăţile din cadrul Universităţii S.H. recunoscând astfel titlul de licenţiate, potrivit diplomelor de licenţă eliberate.
Diplomele de licenţă ale reclamantelor sunt în fiinţă şi constituie acte administrative nerevocate sau, după caz, anulate în vreun mod, de către instanţele de judecată, iar Universitatea S.H. recunoaşte că reclamantele au urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învăţământ legal stabilite şi a emis acestora acte ce recunosc acest fapt şi calitatea de licenţiate, respectiv diplomele de licenţă.
Calitatea de unitate de învăţământ superior acreditată/neacreditată a Universităţii S.H., pentru formele de învăţământ absolvite de reclamante, vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universităţi, iar reclamantele, în baza teoriei „aparenţei dreptului”, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Eventualele abateri ale universităţii pârâte în derularea procesului de învăţământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învăţământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamantelor aflate în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învăţământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menţine un statut juridic incert.
În speţă, Universitatea S.H. a creat, faţă de studenţii înmatriculaţi (actuali absolvenţi) aparenţa de legalitate a formelor de învăţământ (aparenţă rezultată din încheierea contractelor de şcolarizare, încasarea taxelor, organizarea şi desfăşurarea de examene, inclusiv de licenţă, eliberarea diplomelor de licenţă, a suplimentelor de diplomă.
Prima instanţă a apreciat că nu li se poate imputa studenţilor înscrişi la formele de învăţământ neautorizate provizoriu/neacreditate, actuali absolvenţi, lipsa de diligentă în condiţiile în care universitatea, în calitatea sa, trebuia să depună toate diligentele în vederea legalei desfăşurări a activităţii, nici nu li se pot pretinde diligente suplimentare, câtă vreme universitatea a creat aparenţa de legalitate, rezultată din împrejurările de fapt reţinute: admitere la specializare, încasare de taxe, organizare de examene, organizare examen de licenţă, eliberare diplome de licenţă.
În plus, a reţinut că diplomele de licenţă din litigiul prezent sunt valabile, întrucât nici-o autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării/constatării nulităţii sau anulării actului. Or, de vreme ce diplomele nu au fost revocate sau, după caz, anulate, acestea1, produc în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarilor diplomelor trebuie să li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, formulată de pârâta Universitatea S.H., prima instanţă a reţinut că această pârâtă nu a căzut în pretenţii în sensul art. 60 C. proc. civ., iar diplomele de licenţă şi suplimentele la diploma au fost deja emise, aşa încât cererea apare ca nefondată.
6. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 oct.9 şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Instanţa de fond a comunicat cererea de chemare în judecată cu încălcarea prevederilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. şi nu a analizat apărările din întâmpinarea depusă la dosar.
6.2. Culpa organizării unor specializări şi forme de învăţământ nelegale aparţine Universităţii „S.H.”, iar recurentul nu are atribuţii de a recunoaşte diplomele de licenţă emise de instituţiile de învăţământ superior.
Instanţa de fond a obligat recurentul să recunoască diplomele de licenţă ale reclamantelor, fără să indice care este modul concret în care se poate duce la îndeplinire hotărârea, având în vedere că niciun act normativ în vigoare nu acordă o atare atribuţie Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Recurentul nu emite acte administrative prin care să recunoască examene de licenţă organizate de universităţi sau diplome de licenţă emise de o instituţie de învăţământ superior care face parte din sistemul naţional de învăţământ.
Recurentul recunoaşte fără nici-o formalitate diplomele de licenţă emise în condiţiile legii.
7. Apărările formulate de intimatele-reclamante D.E.L., I.C.L. şi M.C.
Prin întâmpinare, intimatele solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece Universitatea „S.H.” a creat acestora aparenţa de legalitate a organizării şi desfăşurării formelor de învăţământ urmate.
Diplomele de licenţă au fost eliberate, actele sunt în fiinţă şi constituie acte administrative nerevocate.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
1. Recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.
1.1. Intimatele-reclamante sunt posesoarele diplomelor de licenţă şi a suplimentelor de diplomă, eliberate de Universitatea „S.H.”, Facultăţile Drept şi Administraţie Publică, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, pentru forma de învăţământ I.D.
Înscrisurile au fost emise în anii 2008 - 2009 şi nu au fost revocate/anulate până în prezent.
Actele sus-menţionate au fost eliberate cu aprobarea recurentului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de recurent.
1.2. Prezenta cauză nu are drept obiect analizarea şi stabilirea împrejurării dacă formele de învăţământ I.D. ale Universităţii „S.H.” erau/nu erau autorizate/acreditate şi constatarea nelegalităţii emiterii diplomelor de licenţă şi a suplimentelor la diplomă.
În ipoteza în care recurentul-pârât susţine nelegalitatea emiterii actelor şi anularea acestora, este obligat să formuleze acţiune în instanţă, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată.
per a contrario, în prezentul dosar, Înalta Curte, nu poate constata decât faptul că actele a căror nelegalitate este contestată de către recurent sunt în fiinţă şi, în consecinţă, îşi produc efectele.
1.3. Totuşi, acţiunea reclamantelor este neîntemeiată, iar recursul trebuie admis, avându-se în vedere că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obţinerea unei alte formalităţi.
Obligaţia impusă pârâtului M.E.C.T.S. de prima instanţă nu poate fi adusă la îndeplinire. Nu există niciun text legal care să impună recunoaşterea unei diplome de licenţă.
1.4. Intimatele-reclamante, pentru a-şi proteja dreptul invocat, aveau obligaţia să se îndrepte în instanţă împotriva acelor autorităţi, instituţii care-l încălcau, respectiv: Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Academia de Studii Economice din Bucureşti sau angajatorul reclamantei M.C.
1.5. Motivele reţinute de instanţa fondului sunt în principal corecte, însă concluzia la care a ajuns judecătorul, precum şi hotărârea pronunţată sunt contrare petitului cererii şi a obligaţiilor pe care le are M.E.C.T.S. în legătură cu diplomele de licenţă deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior.
2. Fără a fi necesar a se mai analiza şi motivele de recurs subsumate încălcării unor aspecte procedurale, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, sens în care se va modifica sentinţa recurată, se va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Urmează a se menţiune dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie a Universităţii „S.H.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Sentinţei nr. 7181 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că respinge acţiunea reclamantelor D.E.L., I.C.L. şi M.C., ca neîntemeiată.
Menţine dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie a Universităţii „S.H.”.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2556/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2585/2012. Contencios → |
|---|
