ICCJ. Decizia nr. 2596/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2596/2012
Dosar nr. 9302/2/2011
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.R. SRL cu sediul în Rupea, judeţul Braşov, în contradictoriu cu A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat în baza art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. 9 din 26 septembrie 2011 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele inspecţiei fiscale nr. 349 din 26 septembrie 2011 până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de către instanţa de fond şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluţiei s-au făcut precizări privind competenţa materială şi teritorială şi au fost indicate motivele pentru care sunt îndeplinite condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
D.G.F.P. Braşov a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 7029 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9 din 26 septembrie 2011 şi a dispoziţiei privind măsurile nr. 349 din 26 septembrie 2011 emise de A.N.A.F. – D.G.F.P. Braşov până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2011 au fost respinse excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei încheieri s-a arătat că instanţa de fond are competenţă, din punct de vedere material, de a soluţiona cererea de suspendare deoarece prin actele a căror suspendare se solicită s-au stabilit datorii fiscale mai mari de 500.000 lei.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială au fost invocate dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului, dar la stabilirea competenţei teritoriale nu trebuie avut în vedere domiciliul pârâtului din cererea de suspendare, ci domiciliul pârâtului din procesul ce va viza fondul cauzei, astfel cum prevede art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.
În speţă, cele două acte administrative fiscale a căror suspendare se solicită de către reclamantă au fost atacate cu contestaţie potrivit art. 205 C. proc. fisc. la organul competent, respectiv A.N.A.F., iar decizia va putea fi contestată la sediul reclamantei, Curtea de Apel Braşov, sau al pârâtei A.N.A.F. şi astfel, Curtea de Apel Bucureşti, are competenţa teritorială de soluţionare a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite, ambele emise de D.G.F.P. Braşov.
Sentinţa instanţei de fond a fost motivată reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv plata cauţiunii în sumă de 1% din sumele contestate, respectiv 181.390,90 lei, îndeplinirea procedurii prealabile prin formularea contestaţiei înregistrată sub nr. 54334 din 17 octombrie 2011, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Braşov, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Cu privire la excepţia invocată de recurentă la instanţa de fond se consideră că soluţia a fost dată fără a fi luate în considerare prevederile legale.
În cauza de faţă, calitatea de pârât o are numai D.G.F.P. Braşov, instituţie publică locală, emitenta actelor a căror suspendare se solicită cu privire la obligaţiile fiscale ce depăşesc 500.000 lei şi, de aceea, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Braşov.
A.N.A.F. nu are calitate de parte în cauză pentru că reclamanta nu poate opta pentru sesizarea instanţei de la domiciliul acesteia numai pentru că această instituţie publică trebuie să soluţioneze contestaţia administrativă.
Din aceste motive s-a considerat că în prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti, nu este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a invocat faptul că, în mod greşit, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, fără să fie prezentate şi dezvoltate motivele.
S-a apreciat că instanţa de fond, în prezentarea cazului bine justificat, a făcut o analiză a modalităţii în care organele fiscale au stabilit obligaţiile fiscale, a analizat aspecte ce ţin de fond şi nu de aparenţa de legalitate şi nu se poate reţine prezenţa cazului bine justificat numai pentru că organele fiscale, la momentul efectuării controlului, nu au făcut referiri la un anumit text de lege sau la situaţia de fapt.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta ar întâmpina greutăţi în desfăşurarea activităţii dar această concluzie nu a avut la bază un ansamblu probatoriu din care să rezulte aceasta.
3. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, ce vizează modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, va fi analizat, mai întâi.
Competenţa materială şi teritorială în litigiile de contencios administrativ este stabilită de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum si cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ si fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ si fiscal ale Curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ si fiscal ale Curţilor de apel se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale”.
În cauză, s-a solicitat suspendarea a două acte administrativ-fiscale emise de D.G.F.P. Braşov, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar obligaţiile fiscale stabilite prin aceste acte sunt de peste 500.000 lei.
În raport de acestea, pentru că se solicită suspendarea executării unor acte emise de o autoritate publică judeţeană, dar prin care s-au stabilit obligaţii fiscale de peste 500.000 lei, competenţa materială aparţine Curţii de apel, în primă instanţă.
Din punct de vedere al competenţei teritoriale, însă, soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Într-adevăr, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul poate să se adreseze fie instanţei de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, dar în cauză reclamanta s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal care nu este nici instanţa de la domiciliul reclamantei şi nici de la domiciliul pârâtului, având în vedere că sediul reclamantei este în localitatea Rupea, judeţul Braşov, iar sediul pârâtei este în municipiul Braşov.
Nu poate fi invocat drept argument al stabilirii competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, numai pentru faptul că plângerea administrativă urmează să fie soluţionată de o autoritate publică centrală ce are sediul în Bucureşti.
Mai întâi, acest argument trebuie înlăturat având în vedere că cererea în prezenta cauză vizează suspendarea unui act administrativ fiscal în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi care vizează tocmai ipoteza în care trebuie făcută dovada că a fost formulată plângerea prealabilă, dar faptul că aceasta este soluţionată de o altă autoritate decât cea emitentă, nu atrage competenţa instanţei în raport de autoritatea ce soluţionează plângerea prealabilă, ci de autoritatea emitentă a actului.
În al doilea rând, competenţa teritorială alternativă poate fi invocată numai în cazul în care autoritatea publică centrală figurează ca pârât în litigiu în cazul unei acţiuni în anulare a unui act emis de această autoritate, a cererii de suspendare a unui act administrativ emis de o asemenea autoritate, în cazul în care s-a invocat refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere adresată unei autorităţi centrale sau dacă s-a invocat faptul că aceasta nu a răspuns în termen legal la o cerere adresată.
Or, în speţă, nu se solicită suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală pentru a fi competenţă Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de la domiciliul pârâtului, ci atât sediul reclamantei cât şi cel al pârâtei, se află în raza Curţii de Apel Braşov.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casat sentinţa şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru că recursul a fost soluţionat în baza unui motiv de recurs care prin admitere atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la o instanţă competentă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, Serviciul de Inspecţie Fiscală 4 împotriva sentinţei civile nr. 7029 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2600/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
