ICCJ. Decizia nr. 2600/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2600/2012
Dosar nr. 113/44/2012
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-GL 972 din 30 noiembrie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei administrative, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 61976 din 16 decembrie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că prin actul administrativ contestat s-a stabilit în mod nelegal în sarcina sa de plată suma de 796.387 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări şi penalităţi de întârziere.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 61 din 07 februarie 2012, a admis acţiunea reclamantei SC F. SRL şi a suspendat executarea deciziei de impunere nr. F-GL 972 din 30 noiembrie 2011 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a arătat că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În opinia Curţii de apel, analizarea realităţii şi legalităţii probelor administrate de reclamantă nu poate fi făcută în cadrul acestei cereri de suspendare, însă, ceea ce se poate reţine este faptul că reclamanta a depus o serie de documente în dovedirea legalităţii operaţiunilor financiare desfăşurate în perioada supusă controlului.
Reclamanta a făcut dovada prejudiciului iminent pe care l-ar suferi în cazul punerii în aplicare a deciziei contestate, urmare a întreruperii activităţii sale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. F-GL 972 din 30 noiembrie 2011.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine faptul că intimata-reclamantă nu a prezentat suficiente argumente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal şi nici nu a probat existenţa unui prejudiciu în situaţia executării deciziei de impunere contestate.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 13-16 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, reţine următoarele:
În speţă, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte, apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la condiţia cazului bine justificat, ci a făcut trimitere doar la dispoziţiile textului legal care constituie sediul materiei,
Mai precis, prima instanţă nu a analizat dacă există aspecte de nelegalitate ale deciziei de impunere deduse judecăţii, ci doar s-a limitat a aprecia că acestea urmează să fie analizate în cadrul acţiunii în anulare.
Procedând astfel, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în analiza condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei nr. 61 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2596/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2606/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
