ICCJ. Decizia nr. 2652/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2652/2012
Dosar nr. 10474/2/2009
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 2774 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.L., a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât şi a respins cererea reconvenţională formulată de acesta din urmă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Având în vedere că pârâtul a candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul României, fapt necontestat de altfel, s-a demarat procedura de efectuare a verificărilor, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) prin raportare la art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Urmare a acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare nr. S/DI/I/1692 din 2 iunie 2009, în temeiul căreia a sesizat instanţa cu prezenta acţiune, depunând la dosar înscrisurile identificate în arhiva ce a aparţinut fostei Securităţi, privitoare la pârât, din analiza cărora, rezultă că a fost identificat, cu privire la pârât, dosarul nr. R 292538, titular B.L.
Pârâtul a fost contactat în anul 1976 şi recrutat de către organele de Securitate, pentru a „informa asupra persoanelor care întreţin relaţii cu specialiştii francezi care lucrează în prezent în cadrul acestui obiectiv (I.C.A. Braşov N.N.) – fila 118 din dosar şi a preveni comiterea oricăror infracţiuni de natura să lovească în economia naţională ori orânduirea socialista (fila 123).
La data de 12 noiembrie 1976 pârâtul a semnat angajamentul (fila 123 din dosar) prin care se obligă să sprijine în secret, organizat şi activ organele de securitate în scopul mai sus arătat.
Pârâtul a solicitat prin cerere reconvenţionala să se constate nulitatea acestui angajament deoarece a fost constrâns psihic, moral şi material să îl semneze.
Constrângerile au culminat cu transferul sau la o anexă rudimentară a întreprinderii cu condiţii de lucru foarte grele, cu venituri reduse şi cu tehnicitate sub calificarea sa.
Prima instanţă a apreciat, sub aspectul constatării calităţii de colaborator al Securităţii că nu are relevanţă modalitatea în care a fost obţinut angajamentul de colaborare ci caracterul şi conţinutul informaţiilor furnizate de reclamant Securităţii.
Astfel potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 colaborator al Securităţii este „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
De asemenea în continuare se prevede că: „Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe”.
Aşadar s-a reţinut că legea a prevăzut doar două situaţii de natură a înlătura calitatea de colaborator al Securităţii, una când persoana a furnizat informaţiile în timpul unei anchete sau a unui proces penal şi cea de-a doua în cazul în care persoana care a furnizat informaţiile nu împlinise 16 ani.
Nici una din aceste două situaţii nu a putut fi reţinută în speţă.
A fost opţiunea legiuitorului de a reţine ca motive de înlăturare a calităţii de colaborator numai furnizarea informaţiilor în cursul unor anchete sau procese.
Prin urmare s-a arătat că celelalte apărări cu privire la existenţa unor presiuni şi repercusiuni pe linie profesională nu pot conduce la înlăturarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Cum cele două situaţii mai sus arătate sunt prevăzute expres şi limitativ de lege, faptul că pârâtul a furnizat informaţiile cu un anumit scop şi anume acela de a-şi menţine locul de muncă şi funcţia avută nu au nici o relevanţă sub aspectul stabilirii calităţii de colaborator al Securităţii.
De asemenea, nu are nici o relevanţă modul în care organele de Securitate l-au făcut pe pârât să furnizeze informaţii, respectiv prin apelarea la sentimente patriotice ori promisiunea că vor înceta constrângerile ce îl vizau.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtului că reclamantul nu ar fi făcut dovada că ar fi furnizat informaţii privitoare la fapte şi atitudini potrivnice regimului totalitar care se vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Nu are relevanţă nici momentul furnizării informaţiilor, respectiv dacă acesta este anterior sau ulterior semnării angajamentului deoarece doar furnizarea informaţiilor duce la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Cu privire la informaţiile furnizate se reţine că în privinţa “ing. B, fost angajat la I.C.A., actualmente asistent universitar la Universitatea Braşov, catedra tehnologia materialelor” că acesta în cadrul unui laborator “a făcut apologia tehnologiei americane subestimând în acelaşi timp tehnologia româneasca” (fila 138).
O astfel de opinie precum cea semnalată prin nota informativă mai sus indicată era contrară regimului totalitar comunist, care dorea să demonstreze superioritatea doctrinei comuniste şi socialiste şi decadentă societăţii occidentale, implicit şi superioritatea tehnologiei realizate în ţările comuniste faţă de cele occidentale.
Ca urmare a informaţiei furnizate de pârât s-a luat măsura semnalării persoanei în cauză la Serviciul I şi la organele de miliţie.
Dacă informaţia furnizată de pârât nu ar fi fost relevantă pentru organele de Securitate atunci nu ar fi fost luate măsurile respective.
Din nota informativă de la fila 139, reiese că pârâtul a afirmat despre două persoane, A.R şi C.V. că şi-au manifestat nemulţumiri în legătură cu sumele primite drept prime de export, în raport cu munca prestată, iar despre ing. S. chiar că „acesta va pleca din uzină”.
Şi nemulţumirile „oamenilor muncii” erau în atenţia organelor de Securitate pentru că regimul dorea să se creeze imaginea unei societăţi perfecte.
Tot astfel, în aceeaşi notă pârâtul a semnalat şi alte nemulţumiri ale altor persoane în legătură cu politica regimului privind vânzarea automobilelor, a caselor.
Din analiza materialelor operativ-informative, instanţa a reţinut că acţiunea este întemeiată.
Din conţinutul înscrisurilor anterior analizate, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi.
Pârâtul a furnizat informaţii privind persoanele care aduceau critici privind diverse aspecte ale vieţii în regimul comunist, politica privind deţinerea de automobile şi locuinţe, privind demonstrarea superiorităţii regimului, astfel cum s-a reţinut mai sus.
Legea sancţionează atitudinea de denunţare a unor activităţi şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.
Informaţiile despre diferitele persoane au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare.
Prin aducerea la cunoştinţa organelor de securitate a opiniilor referitoare la politica economică şi socială a statului totalitar a fost îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor.
Drepturile respective care au fost încălcate erau prevăzute atât în Constituţia României din 1965 (art. 28) cât şi în Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 19).
De asemenea a fost încălcat şi dreptul la viaţa privată prin aspectele semnalate în legătură cu vizitele familiei S. (filele 140-141).
Cu privire la faptul că reclamantul ar fi ascuns anumite aspecte se reţine că doar în exemplarul comunicat acestuia au fost anonimizate anumite informaţii cu scopul de a proteja informaţiile cu privire la respectivele persoane, dar în exemplarul depus în instanţă nu au fost ascunse anumite informaţii.
De asemenea pârâtul a avut posibilitatea să consulte documentele aflate la dosar, astfel încât nu i s-a încălcat nici dreptul la apărare, nici dreptul la un proces echitabil.
Nu se poate retine nici susţinerea că acţiunea reprezintă o restrângere nejustificată a exerciţiului unor drepturi ori a libertăţilor fundamentale, deoarece acţiunea a fost formulată în baza prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 şi nu s-a constatat neconstituţionalitatea acestui act normativ sub aspectul invocat de pârât.
Atunci când o persoană doreşte să candideze la o funcţie publică, cum a fost şi cazul pârâtului, acesta îşi asuma statutul de persoană publică, care impune şi cunoaşterea trecutului său cu atât mai mult a aspectelor reglementate de O.U.G. nr. 24/2008.
Nerelevante au fost apreciate ca fiind şi apărările referitoare la faptul că ar fi furnizat informaţiile deoarece avea reprezentarea apărării patriei, ori că ar fi încetat unilateral colaborarea deoarece nu ar fi dorit să furnizeze şi alte informaţii.
De asemenea, prin înscrisurile de la filele 162-166, reclamantul a dovedit si urmarea procedurii prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008.
Faţă de cele reţinute, s-a constatat şi că cererea reconvenţională este neîntemeiata, deoarece prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu are relevanţă modalitatea sau condiţiile în care s-a semnat angajamentul de colaborare, iar pe de altă parte nu se poate considera acest angajament ca fiind unic producător de efecte juridice, relevante fiind informaţiile furnizate de pârât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
2. Cererea de recurs.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal a declarat recurs pârâtul.
Apreciind că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală şi invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 3041 şi 304 C. proc. civ., recurentul a dezvoltat următoarele critici faţă de sentinţa instanţei de fond:
- prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit al acestuia (art. 304 pct. 8 teza a II-a C. proc. civ.) în condiţiile în care conceptele de contencios administrativ şi acţiune în constatare sunt incompatibile, normele legale ce definesc contenciosul administrativ nefiind întrunite în situaţia acţiunilor în constatare reglementate prin O.U.G. nr. 24/2008;
- cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost definită de legiuitor trebuie să respecte criteriile prevăzute de lege pentru promovarea unei „acţiuni în constatare”, fiind în realitate aplicabil dreptul comun;
- raportat la modalitatea în care legiuitorul a reglementat „accesul la propriul dosar şi al deconspirării Securităţii” este evident că nu orice relaţie cu securitatea este supusă deconspirării, conţinutul juridic determinat şi mult restrâns al sintagmei stabilit prin legislaţia specială fiind diferit dar impunând o analiză aprofundată, de la caz la caz, a materialului probator, de către instanţă, şi în contextul condiţiilor istorice, ceea ce în speţă nu s-a realizat;
- instanţa s-a rezumat la o verificare de suprafaţă a condiţiilor formale ale actelor administrative;
- soluţia a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), fiind nesocotită apărarea potrivit cu care angajamentul semnat de pârât la data de 12 noiembrie 1976 este lovit de nulitate, consimţământul său fiind obţinut prin constrângere, ceea ce a şi generat depunerea cererii reconvenţionale;
- angajamentul este un act juridic, bilateral, însă au fost ignorate condiţiile de valabilitate ale acestuia, soluţia fiind greşită întrucât s-a întemeiat pe confuzia evidentă între modalitatea încheierii unui act şi condiţiile de valabilitate ale acestuia;
- au fost ignorate şi prezumţiile legale prin referirea instanţei la singurele situaţii de natură a înlătura calitatea de colaborator al securităţii, întrucât legiuitorul nu a scutit părţile de dovedirea împrejurărilor care au viciat consimţământul;
- respingerea cererii reconvenţionale a fost posibilă numai în condiţiile încălcării legii;
- instanţa a aplicat greşit prevederile legii atunci când a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, hotărârea fiind lipsită astfel şi de temei legal;
- hotărârea cuprinde motive contradictorii care au condus la aplicarea greşită a legii, instanţa considerând că este suficient ca drepturile şi libertăţile omului şi nu îngrădirea lor să fi fost vizate;
- judecata s-a desfăşurat cu încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţia României, pârâtul fiind privat de dreptul la un proces echitabil, chiar zelul redării in extenso a conţinutului acţiunii fiind de natură a demonstra identificarea instanţei cu punctul de vedere al părţii reclamante şi rezolvarea în manieră inechitabilă a susţinerilor părţii pârâte, ceea ce echivalează chiar cu nemotivarea hotărârii.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, raportat la actele şi lucrările dosarului dar şi la dispoziţiile legale incidente din materia supusă verificării reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
3.1.Susţinerile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 teza a II-a C. proc. civ. şi vizând greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii nu sunt întemeiate în condiţiile în care instanţa de fond, legal învestită cu soluţionarea „acţiunii în constatare” în temeiul prevederilor exprese cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008 a examinat cauza în limitele învestirii şi fără a schimba înţelesul vădit al acţiunii, astfel cum s-a afirmat.
Criticile şi susţinerile recurentului pe acest aspect, reprezentând în mare parte consideraţiuni şi reflecţii personale, de ordin teoretic cu privire la competenţele generale ale instanţei de contencios administrativ, sunt de altfel contrazise şi de statuările Curţii Constituţionale, în această materie.
Sesizată cu soluţionarea unor numeroase excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008, mai precis cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat în numeroase decizii că o astfel de reglementare satisface exigenţele constituţionale referitoare la instanţele judecătoreşti a căror competenţe sunt atribuite prin lege (a se vedea în acest sens Deciziile nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 430 din 24 iunie 2009 şi 1309/2011).
Aşa fiind, instanţa de fond de contencios administrativ a judecat cauza de faţă, conform competenţelor ce i-au fost stabilite prin lege, nefiind incidentă ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în condiţiile în care nici „natura” şi nici „înţelesul” actului dedus judecăţii nu a fost schimbat, cu atât mai mult cu cât, după cum în mod constant s-a reţinut şi în doctrină, acest motiv de recurs urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.
Demersul judiciar al C.N.S.A.S. are ca bază legală prevederile O.U.G. nr. 24/2008 care legitimează acest tip de acţiune în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
3.2. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi, şi motivele de recurs vizând greşita interpretare şi aplicare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către prima instanţă, în soluţionarea cauzei.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte, observă că judecătorul fondului a realizat o analiză pertinentă şi aprofundată a actelor şi lucrărilor dosarului şi raportat la înscrisurile existente a concluzionat, cu temei, în sensul îndeplinirii cerinţelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii a recurentului.
Recurentul a semnat angajamentul de colaborator la 12 noiembrie 1976, dobândind numele conspirativ de L. (fila 123 dosar fond). Solicitarea recurentului de constatare a nulităţii acestui angajament, urmare a pretinsei constrângeri de ordin moral nu a fost demonstrată şi nici reţinută ca atare, considerentele primei instanţe referitoare la modalitatea efectivă de întocmire a acestuia şi mai cu seamă la situaţiile de excepţie prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 fiind în aprecierea Înaltei Curţi, în concordanţă cu voinţa legiuitorului şi cu scopul reglementării.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator al securităţii” este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, note, rapoarte scrise, relatări verbale, prin care se denunţau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Câtă vreme acelaşi text de lege stabileşte, în raport de conţinutul noţiunii de „colaborator al Securităţii” că se consideră ca fiind exceptate numai persoanele care au furnizat informaţiile în condiţii expres arătate (în timpul anchetei, în stare de reţinere ori de arest pentru motive politice, etc.) ori cele care nu împliniseră vârsta de 16 ani la data colaborării, în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât, în raport de situaţia sa, nu se regăseşte în nici una dintre situaţiile de excepţiile limitativ prevăzute, nefiind deci posibilă extinderea cadrului legal la alte situaţii.
Înalta Curte, contrar celor afirmate de recurent, reţine că o corectă dezlegare a fost dată de prima instanţă şi în ceea ce priveşte solicitarea de constatare pe calea unei cereri reconvenţionale a nulităţii absolute a angajamentului semnat.
Cu precădere, este de reţinut că potrivit normei citate simpla furnizare de informaţii, în condiţiile expres arătate, poate atrage aplicabilitatea acesteia, nefiind imperios necesară existenţa unui angajament semnat, în acest scop.
Totodată, o atare dezlegare este în acord şi cu statuările Curţii Constituţionale care, în Decizia nr. 1416/2011 a stabilit că într-o acţiune în constatarea calităţii de colaborator promovată de C.N.S.A.S. pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a analiza întregul material depus de C.N.S.A.S.
3.3. Din această perspectivă Înalta Curte, apreciază că hotărârea atacată este şi întemeiată întrucât prima instanţă a examinat şi valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.
Definiţia colaboratorului Securităţii se raportează exclusiv la atitudinea informatorului care trebuie să conştientizeze consecinţele delaţiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realităţile vremii, informaţiile sale nu puteau fi trecute cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puţin la deschiderea unei acţiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.
Din această perspectivă notele informative minuţios analizate de instanţa de fond (cele de la filele 138 referitoare la ing. B., fost angajat la I.C.A. şi 139 vizând persoanele A.R. şi C.N.) relevă faptul că recurentul a furnizat informaţii despre persoane care aduceau critici regimului comunist, în variate forme, îşi manifestau nemulţumirea faţă de modul în care le era recompensată munca prestată şi urmarea directă a constat în semnalarea persoanelor respective în atenţia organelor de miliţie şi/sau chiar de securitate.
Aşa fiind corect au fost reţinute încălcările drepturilor persoanelor respective la libertatea de exprimare, la libertatea opiniilor şi mai ales la viaţa privată, chiar în condiţiile în care acestea puteau fi exercitate la acel moment.
3.4. Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentului vizând existenţa unor motivări contradictorii şi a principiului unei judecăţi echitabile.
Distincţia operată în ceea ce priveşte informaţiile furnizate, între „opinii” şi „atitudini”, corectă din punct de vedere semantic nu este de natură să conducă la o altă concluzie câtă vreme conţinutul notelor informative, apreciate ca relevante din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fac trimitere în mod evident la veritabile „atitudini” ale persoanelor denunţate faţă de performanţele tehnologiei comuniste şi nu la simple „opinii”, nu lipsită de relevanţă în acest sens fiind şi urmarea, respectiv semnalarea persoanelor respective la organele de miliţie.
Totodată, împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns punctual şi în detaliu fiecărui argument dintre cele înfăţişate în apărare de către recurent nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, cum susţine recurentul şi nici cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Instanţa de fond a examinat şi a răspuns problemelor esenţiale ridicate de părţi, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus.
Constatând aşadar că nu sunt incidente cauzei nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind corespunzător şi cuprinzător motivată şi reţinând netemeinicia şi a celorlalte critici formulate, pentru argumentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul B.L. împotriva sentinţei nr. 2774 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2606/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2653/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
