ICCJ. Decizia nr. 2653/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2653/2012
Dosar nr. 1479/44/2011
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 27 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi a obligat pârâtul să emită actul de reintegrare a reclamantei pe postul de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, începând cu data de 12 octombrie 2011, şi să plătească reclamantei diferenţa dintre salariul aferent acestei funcţii şi salariul încasat efectiv după data de 12 octombrie 2011 şi până la executarea obligaţiei de reintegrare, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Instanţa de fond a respins excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.P.S.; de asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi şi a respins, în consecinţă, acţiunea introdusă în contradictoriu cu acest pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 13 februarie 2007, urmare a susţinerii unui concurs, reclamanta a fost numită în funcţia de inspector şef adjunct relaţii de muncă, conform Ordinului 110 din 12 februarie 2007 emis de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Prin Ordinul 457 din 23 aprilie 2009, în baza art. 3 alin. (1) din O.U.G. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009.
Prin adresă a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti i s-au comunicat reclamantei funcţiile publice vacante din cadrul I.T.M. Galaţi.
În aceste condiţii, a solicitat mutarea pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare I, cerere aprobată prin Ordinul 1327 din 26 mai 2009, prin care s-a dispus modificarea raportului de serviciu începând cu 22 mai 2009.
Prin Ordinul nr. 911 din 25 mai 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul I.T.M. Galaţi, potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. 37/2009, începând cu data de 25 mai 2009.
Prin decizia 267 din 13 octombrie 2009, începând cu data de 14 octombrie 2009, reclamantei îi încetează contractul de management, potrivit prevederilor O.U.G. 105/2009 şi cu aceeaşi dată încetează suspendarea raportului de serviciu şi îşi reia activitatea în funcţia publică de execuţie.
Ulterior, prin decizia nr. 392 din 15 octombrie 2009, în baza O.U.G. nr. 105/2009, începând cu data de 15 octombrie 2009, atribuţiile funcţiei de conducere de director coordonator adjunct au fost delegate reclamantei.
Prin decizia 462 din 26 octombrie 2009, potrivit art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul I.T.M. Galaţi.
Prin decizia 629 din 25 februarie 2010, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009, reclamantei îi încetează contractul de management începând cu 01 martie 2010, iar cu aceeaşi dată încetează suspendarea raportului de serviciu şi reclamanta îşi reia activitatea în funcţia publică deţinută anterior.
Prin decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 s-a dispus ca decizia amintită anterior să se aplice de la data intrării în vigoare a prevederilor legale cuprinse în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999.
Începând cu data de 01 iulie 2010 a exercitat cu caracter temporar funcţia publică de conducere vacantă de inspector şef adjunct, conform deciziilor nr. 1084 din 30 iunie 2010, 20 din 12 ianuarie 2011 şi 546 din 11 iulie 2011.
În final, prin ordinul nr. 2303 din 11 octombrie 2011 s-a dispus încetarea exercitării cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere de inspector şef adjunct şi reluarea activităţii în funcţia publică avută anterior promovării temporare începând cu data de 12 octombrie 2011.
Instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtului în sensul că reclamanta trebuia să conteste ordinul de eliberare din funcţia publică de conducere şi că modificarea raportului de serviciu s-a făcut la cererea reclamantei, arătând că aceasta s-a conformat ordinelor şi deciziilor emise cu privire la locul său de muncă, participând la concursuri şi profesând mai departe.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009.
Instanţa Constituţională a reţinut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispoziţiunilor art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”.
Printre instituţiile fundamentale ale statului şi care fac obiectul criticii de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform căreia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
În sensul art. 2 lit. j) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Serviciile publice deconcentrate reprezintă, aşa cum se menţionează şi în doctrină, prelungiri în teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuţii de putere publică.
Cât priveşte înţelesul sintagmei „afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului”, se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora, structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.
Cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională, a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.
Prin O.G. nr. 37/2009 aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională.
Astfel, prin modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de „director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
Potrivit art. 3 din această ordonanţă de urgenţă, funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţează. În locul acestor funcţii este instituită funcţia „director coordonator al serviciului public deconcentrat”, care va fi ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează. Persoanele care urmează să ocupe aceste funcţii sunt numite prin „act administrativ” al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv şi îşi vor exercita funcţiile în baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat „contractului individual de muncă”.
Această construcţie juridică deficitară şi confuză ridică problema statutului juridic al „directorului coordonator” şi a naturii juridice a „contractului de management”.
Prin reglementările sale, O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, a mai statuat Curtea Constituţională, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând, astfel, dispoziţiunile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Nu în cele din urmă Curtea Constituţionala, a mai stabilit că prin dispoziţiile sale O.G. nr. 37/2009 a exprimat o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 1 şi 5 si 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa nr. 1 din O.U.G. 105/2009, texte care se regăseau şi în O.G. 37/2009.
Prin decizia 414/2010 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 27 şi art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
S-a reţinut că, în contextul celor două decizii menţionate anterior a intervenit legea de modificare a Legii nr. 188/1999. Noutatea adusă prin această lege, în raport cu cele două ordonanţe de urgenţă menţionate, constă în faptul că funcţia de conducător al serviciilor publice deconcentrate revine la regimul de funcţie publică, fiind astfel eliminată categoria directorilor-coordonatori, ce avea statutul de personal contractual. Numai că noua lege înlocuieşte funcţia de director executiv şi director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrate şi instituie o nouă categorie de funcţii publice, şi anume cea de director şi director adjunct al acestor servicii. Rezultă că posturile contractuale create prin cele două ordonanţe de urgenţă în cursul anului 2009 nu revin la forma iniţială – posturi de director executiv şi director executiv adjunct, ci sunt transformate într-o nouă categorie de funcţii publice de conducere – director şi director adjunct.
Curtea Constituţională, a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatării neconstituţionalităţii unor acte abrogatoare (precum cele două ordonanţe de urgenţă menţionate în raport cu funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate), „acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte”.
Prin urmare, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi art. 1 pct. 1 şi 5 şi 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.
În acest context legislativ este introdusă funcţia de director şi director adjunct ai serviciilor publice deconcentrate, care, la momentul intrării în vigoare a legii, ar înlocui funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate.
Prin această nouă modificare, Curtea Constituţională, a constatat existenţa unei vădite instabilităţi legislative cu privire la funcţia de conducător al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce pune sub semnul întrebării tratamentul juridic aplicat acestei funcţii în raport cu alte categorii de funcţii de conducere din administraţia publică. Se pune sub semnul întrebării şi scopul Legii nr. 188/1999, care prevede, în mod expres la art. 1 alin. (2) că acesta este reprezentat de crearea unui „serviciu public stabil”.
S-a concluzionat că reglementarea analizată instituie o lipsă de egalitate de tratament juridic între persoanele care deţin posturi de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate şi cele care deţin astfel de posturi la nivelul instituţiei prefectului, al aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, iar, pe de altă parte, înfrângerea principiului accesului la funcţia publică şi a celui al stabilităţii raporturilor de muncă.
În acest context, prin cererea adresata Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti la data de 28 octombrie 2011, reclamanta a solicitat emiterea actului, administrativ de reintegrare a sa în funcţia de Inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul I.T.M. Galaţi.
Faptul că restabilirea legalităţii în raportul de serviciu al reclamantei trebuia făcută de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care a trenat însă rezolvarea acestei situaţii prin numirea cu caracter temporar a acesteia în funcţia de conducere, rezultă şi din adresa nr. 60571 din 9 iunie 2010 emisă de Ministerul Justiţiei adresată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, potrivit căreia în Decizia nr. 414/2010 instanţa de contencios constituţional a prevăzut că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare, în speţă O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, ce are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, între acestea regăsindu-se contractele de management, actele administrative încheiate în aplicarea celor două ordonanţe, etc. De asemenea a precizat instanţa de contencios constituţional, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr.,37/2009 şi prin art. 1 pct. 1 şi 5 şi 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.
Având în vedere cele, de mai sus consideră că în ceea ce priveşte conducerea serviciilor publice deconcentrate, aceasta va fi asigurată prin reîncadrarea în funcţii a persoanelor destituite prin aplicarea dispoziţiilor celor două ordonanţe declarate neconstituţionale, având în vedere că măsura de destituire reprezintă tot un efect al actelor normative primare rămase fără suport constituţional.
De altfel, multe dintre persoanele respective au obţinut deja hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care instanţele au dispus reîncadrarea acestora în funcţii.
În situaţia în care persoanele respective nu doresc reîncadrarea sau aceasta nu este posibilă din motive legale, conducerea acestor servicii se poate asigura prin aplicarea art. 92 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care reglementează posibilitatea exercitării cu caracter temporar a unei funcţii vacante sau vacante temporar.
În raport de cele expuse s-a apreciat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale la emiterea actului de reintegrare a reclamantei pe postul de Inspector Şef Adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi începând cu data de 12 octombrie 2011.
În ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1), (4), (5) din Legea nr. 554/2004, se constată că acestea nu pot fi primite. Articolul menţionat anterior se referă la acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului, respectiv la situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate vizează o ordonanţă de guvern.
Astfel, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale, în M. Of. al României, Partea I.
Reclamanta a invocat însă prevederile Legii nr. 188/1999 şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 413 şi 414/2010. Este adevărat că în motivare Curtea Constituţională, se referă la neconstituţionalitatea actelor normative primare, O.G. 37/2009 şi O.G. 105/2009, însă obiectul excepţiei l-au constituit disp. art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 27 şi art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, se constată că această instituţie a emis ordinele şi deciziile pe care reclamanta le-a prezentat în expunerea situaţiei de fapt, având competenţă în modificarea sau încetarea raportului de serviciu, neavând relevanţă unde se desfăşoară efectiv raportul de serviciu,motiv pentru care se va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.T.M. Galaţi.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele critic în raport de hotărârea primei instanţe:
- instanţa de fond a ignorat împrejurarea că autoritatea recurentă a executat întocmai dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009;
- parcursul profesional al reclamantei-intimate, respectiv ordinele emise în ceea ce o priveşte, chiar în funcţia de director coordonator adjunct s-au realizat la solicitarea expresă a acesteia şi cu respectarea normelor legale ce s-au succedat, esenţial fiindcă în cazul ei nu a avut loc o încetare a raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă la I.T.M. Galaţi, ci, la cererea reclamantei, a avut loc mutarea definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I, fiind incidente prevederile art. 87 alin. (2) lit. d) şi al art. 92 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999 vizând modificarea raporturilor de serviciu la cerere;
- reclamanta, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu a contestat în condiţiile art. 1 alin. (7) şi art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 vreunul din actele administrative emise în baza celor două ordonanţe;
- instanţa de fond îşi motivează hotărârea prin referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, făcând totuşi şi referire la legea de modificare a Legii nr. 188/1999 şi la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 413/2010 şi nr. 414/2010;
- nu i-a fost respectat dreptul la apărare, prin necomunicarea tuturor înscrisurilor depuse la dosar de celelalte părţi.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse dar şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă examinării şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ. apreciază că prima instanţă a realizat în cauză o greşită aplicare şi interpretare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta S.P., a sesizat la data de 5 decembrie 2011 Curtea de Apel Galaţi, cu solicitarea de reintegrare a sa pe postul de inspector şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, începând cu data de 12 octombrie 2011 şi de acordare a diferenţei dintre salariul aferent funcţiei solicitate şi cel încasat efectiv, actualizată, până la punerea în executare a obligaţiei de reintegrare.
În cuprinsul cererii sale reclamanta a indicat ca temei legal al demersului iniţiat prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999 cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 413/2010 şi respectiv 414/2010, făcând totodată trimitere şi la o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o cauză similară (Decizia nr. 3882 din 5 iulie 2011).
Instanţa de fond a reţinut că la data de 13 februarie 2007, reclamanta, în urma susţinerii unui concurs, a fost numită în funcţia de inspector şef adjunct (Ordinul nr. 110 din 12 februarie 2007), după care a urmat Ordinul nr. 457 din 23 aprilie 2009 prin care, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere şi mutarea, la cererea reclamantei, prin Ordinul nr. 1327 din 26 mai 2009, pe o funcţie publică de execuţie.
Au urmat apoi încă 7 ordine emise în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin care aceasta, în esenţă, a deţinut temporar funcţia publică de conducere, inclusiv prin delegare.
Ultimul act administrativ în ceea ce priveşte o priveşte pe reclamantă a fost Ordinul nr. 2303 din 11 octombrie 2011 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, prin care, începând cu data de 12 octombrie 2011, conform art. 92 din Legea nr. 188/1999, se prevede că reclamantei îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere de inspector şef adjunct, cu consecinţa reluării activităţii în funcţia publică avută anterior promovării temporare.
Reţinând acest parcurs profesional, cu detalierea tuturor actelor administrative emise, instanţa de fond nu a acordat relevanţă juridică împrejurării invocate de recurent în sensul că nici unul dintre aceste ordine nu a fost contestat în condiţiile legii contenciosului administrativ, nici chiar ultimul ordin menţionat.
Înalta Curte, apreciază că este întemeiată critica recurentei ce vizează practic lipsa de temei legal a cererii de faţă, raportat la împrejurarea că prima instanţă a motivat contradictoriu soluţia adoptată.
În adevăr, Înalta Curte, reţine că instanţa de fond, deşi face trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr, 1629 din 3 decembrie 2009 dar şi la Deciziile nr. 413/2010 şi 414/2010 din cuprinsul cărora a şi preluat pasaje ample în considerente şi chiar la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, republicată, omite să constate că prevederile art. 4 şi 5 ale art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu puteau fi incidente, cel puţin în raport de data formulării acţiunii reclamantei.
Textele de lege arătate menţionează expres posibilitatea introducerii direct la instanţa de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de 1 an, calculat de la data publicării deciziei de declarare a neconstituţionalităţii, acţiunea putând avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale, anularea actelor administrative emise în baza acestora precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Instanţa de fiind nu a motivat cum anume a ajuns la concluzia că data de 5 decembrie 2011, de formulare a cererii de m faţă, raportat la cele patru decizii ale Curţii Constituţionale, satisface cerinţa prevăzută în art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M. Of. în noiembrie 2009, Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, în ianuarie 2010, iar cele două decizii nr,. 413/2010 şi 414/2010 au fost ambele publicate în M. Of. nr. 291 din 4 mai 2010, mai cu seamă că raportat la precizările reclamantei a fost avute în vedere declararea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009 şi a O.U.G. nr. 105/2009.
Cu alte cuvinte, Înalta Curte, apreciază că prima instanţă nu putea reţine natura juridică a acţiunii reclamantei ca fiind circumscrisă prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
În fine, instanţa de control judiciar apreciază că recursul de faţă este întemeiat şi în considerarea criticilor vizând măsura dispusă, de obligare a recurentului la emiterea unui nou act administrativ, de reintegrare a reclamantului în funcţia de conducere, fără a se aprecia asupra legalităţii şi eventual a menţinerii sau nu a ordinului ultim menţionat, nr. 2303 din 11 octombrie 2011, şi cu atât mai mult cu cât nu s-a indicat nici temeiul legal ce susţine o atare soluţie.
Înalta Curte, arată totodată că referirea reclamantei intimate la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3882 din 5 iulie 2011, cu titlu de precedent judiciar nu este relevantă în cauză întrucât în acel dosar s-a făcut aplicarea şi au fost incidente prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, republicată, ceea ce în speţă, după cum s-a demonstrat, nu este aplicabil.
Faţă de toate consideraţiunile arătate, apreciind aşadar că recursul de faţă este întemeiat conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, îl va admite şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind lipsită de temei legal, respectiv ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 27 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei S.P., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2672/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
