ICCJ. Decizia nr. 2650/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2650/2012
Dosar nr. 1446/33/2011
Şedinţa publică de la 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 52 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii D.V. şi D.E.M., în contradictoriu cu pârâtele D.D. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Drept urmare a aplicat pârâtei D.D., în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 31 octombrie 2011 şi până la emiterea titlului de despăgubire, conform S.C. nr. 445 din 23 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1633/33/2010 al Curţii de Apel Cluj, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 4378 din 28 septembrie 2011 a Î.C.C.J.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii petitului referitor la aplicarea amenzii, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 10376 din 29 noiembrie 2007, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin procesul-verbal de predare-primire din 14 octombrie 2008 emis de Instituţia Prefectului judeţului Cluj, făcând în prezent obiectul dosarului de despăgubire nr. 42035/CC, aflat pe rolul pârâtei.
La data de 28 decembrie 2010, evaluatorul numit de A.N.R.P., SC R. SA, departamentul evaluări, a efectuat evaluarea imobilului în litigiu în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la suma de 576.000 lei.
Antecesorul reclamanţilor, D.I., a făcut repetate demersuri în vederea emiterii de către pârâtă a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul nr. 42035/CC, promovând, în final, acţiunea înregistrată sub nr. 1633/33/2010, pe rolul Curţii de Apel Cluj, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 446 din 23 noiembrie 2010, modificată prin Decizia nr. 4378 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind admisă acţiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi fiind obligată aceasta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca str. Bucureşti (fosta str. Moricz Zsigmond), înscris iniţial în CF. Cluj-Napoca, casă demolată şi teren.
Întrucât petentul din acest dosar şi titularul dispoziţiei emise de primar a decedat, reclamanţii, în calitate de moştenitori, au continuat demersurile în vederea obţinerii titlului de despăgubire, care au rămas însă până în prezent fără rezultat.
Aşa fiind, au promovat prezenta acţiune, prin care s-a cerut a se face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ, prin aplicarea amenzii preşedintelui Comisiei şi prin obligarea acesteia la despăgubiri pe zi de întârziere, în condiţiile în care C.C.S.D. trebuia să emită până la data de 28 octombrie 2011 decizia reprezentând titlul de despăgubire (dată la care a expirat termenul de 30 de zile de la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 1633/33/2010) obligaţie pe care nu a îndeplinit-o până în prezent, cu toate demersurile întreprinse în acest sens de către petenţi.
Raportat la faptul că C.C.S.D. nu a pus în executare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, corect arată reclamanţii că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi anume aplicarea conducătorului autorităţii publice, pârâta de rând 2 din prezenta speţă, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data indicată în cuprinsul acţiunii şi până la punerea în executare a acesteia, mai exact până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor.
Nu poate fi reţinută excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, pe considerentul că nu există o decizie a primului-ministru, prin care aceasta să fie desemnată în calitate de preşedinte a C.C.S.D., în condiţiile în care s-a relevat că pârâta are calitatea de preşedinte a A.N.R.P.
Or, conform prevederilor art. 13 alin. (2) şi (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în componenţa C.C.S.D. intră şi preşedintele A.N.R.P., iar lucrările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt conduse de către preşedintele A.N.R.P. Coroborând aceste prevederi legale cu dispoziţiile art. 14 al aceluiaşi act normativ, sunt corecte susţinerile reclamanţilor conform cărora, din moment ce pârâta a fost numită în funcţia de preşedinte al A.N.R.P., de drept este şi preşedinta C.C.S.D. şi conduce lucrările acestei comisii. Numirea pârâtei în funcţia de preşedinte al C.C.S.D. prin decizia primului-ministru are, ca atare, doar efect declarativ.
În acest context, se constată că, în lipsă de alte stipulaţii contrare, titlul de despăgubire trebuia emis de către C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a titlului deţinut de către reclamanţi, nerespectarea lui deschizând astfel posibilitatea de a acţiona în justiţie pe calea procedurii de executare în materia, contenciosului administrativ, relevante fiind dispoziţiile art. 24 alin. (2) din LCA.
Se apreciază că justificările prezentate de pârâtă în vederea probării caracterului justificat al nerespectării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile date în această materie, în termenul legal, inclusiv invocarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii petitului I, nu sunt pertinente şi apte a fundamenta teza că autoritatea nu este culpabilă.
Aspectele ce privesc reorganizarea administraţiei nu pot fi opuse particularului, care are prerogativa în continuare să beneficieze de respectarea dreptului la o bună administraţie în armonie cu legislaţia şi practica administrativă pertinentă.
De asemenea, nu poate fi opus cu succes particularului ca şi motiv al întârzierii emiterii titlului de despăgubire lipsa unei armonizări a practicii administrative în materia numirii preşedintelui C.C.S.D., din moment ce cel al A.N.R.P. a fost deja desemnat.
Dacă ar fi să se admită această teză s-ar da credit unei marje de apreciere mult prea mari a administraţiei, care pentru astfel de motive ar putea bloca o perioadă neprecizată de timp punerea în executare a unei hotărâri irevocabile, cu consecinţe importante pe terenul drepturilor particularului garantate de Legea fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, în special a dreptului la un proces echitabil ce implică soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Astfel, în practica pertinentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că termenul rezonabil în materie civilă include şi durata unor proceduri administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, în mod obligatoriu, de parcurgerea unei atari proceduri, caz în care calculul termenului rezonabil are ca punct de plecare data la care a fost sesizată autoritatea administrativă competentă (C.E.D.O., hotărârea din 26 septembrie 2000 în cauza J.B. împotriva Franţei paragraf 19).
De aceea se impune a se statua că procedurile administrative interne trebuie să fie gestionate de aşa manieră încât să nu interfereze cu drepturile garantate particularilor.
Aceste considerente sunt incidente, parţial, şi în privinţa justificării excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestei pârâte pe împrejurarea că, nici chiar ulterior emiterii deciziei primului-ministru nr. 132 din 9 decembrie 2011, preşedintelui C.C.S.D. nu îi sunt aplicabile prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât o astfel de distincţie nu are suport legal.
Astfel, în susţinerea acestei excepţii, pârâta a relevat că potrivit legii speciale, respectiv art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuţia de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această Comisie fiind un organism colegial alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul comisiei. De asemenea, preşedintele Comisiei Centrale asigură conducerea lucrărilor Comisiei Centrale, însă votul acestuia este egal cu al celorlalţi membri, neexistând raporturi de subordonare faţă de preşedintele acesteia. În plus, conform art. 14 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală decide cu majoritatea de voturi a celor prezenţi.
Aşa fiind, partea chemată în judecată în calitate de preşedinte a C.C.S.D. invocă în susţinerea excepţiilor, atât a lipsei calităţii procesuale, cât şi a inadmisibilităţii aplicării amenzii prevederilor de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, că nu are un instrument legal de a determina votul celorlalţi membri ai comisiei şi că, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti, răspunderea aparţine Comisiei în întregul său şi nu preşedintelui, care are un drept de vot egal cu ceilalţi membri.
Deşi nu se neagă aspectele relevate de pârâtă, în privinţa modului de funcţionare a C.C.S.D., nu este mai puţin adevărat că ele nu par a avea relevanţă, din perspectiva prevederilor imperative ale art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, întrucât interpretarea dată de aceasta este de natură să restrângă excesiv, dacă nu să golească de conţinut aceste dispoziţii, textul legal necondiţionând aplicabilitatea lui la situaţiile în care obligaţia este stabilită prin hotărârea judecătorească, direct în sarcina conducătorului autorităţii publice sau la cele în care există, în cadrul acesteia, raporturi prepus-comitent.
În plus, nu se poate susţine că nu există nici un instrument la îndemâna pârâtei pentru a asigura respectarea unei dispoziţii date prin hotărâre judecătorească irevocabilă, din moment ce chiar aceasta relevă că îi revine atribuţia de a convoca membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea participării la lucrările şedinţei comisiei, aşa cum s-a întâmplat şi în data de 14 decembrie 2011, când însă nu a putut fi discutată ordinea de zi, din lipsă de cvorum.
Nu sunt întemeiate restul pretenţiilor formulate, privind plata, de către pârâta C.C.S.D., a despăgubirilor de 1500 lei, pe zi de întârziere, în favoarea reclamanţilor, solicitate pe aceeaşi perioadă, întrucât modul de cuantificare al despăgubirilor nu este în acord cu legislaţia specială în domeniu, respectiv cu Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, conform art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII ";Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, este suspendată. De asemenea conform alin. (2) şi (3) din art. 3 „valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1)”.
Ca atare, luând în calcul aceste prevederi, rezultă că reclamanţii nu ar fi putut beneficia, nici dacă ar fi fost în posesia deciziei C.C.S.D., de suma stabilită prin raportul de evaluare.
În condiţiile în care reclamanţii aveau la dispoziţie două opţiuni, respectiv pe aceea a conversiei în acţiuni sau pe aceea a primirii titlului de plată, după expirarea perioadei de suspendare, de 2 ani, prejudiciul suferit prin întârziere ar putea consta, eventual, în drepturile aferente acţiunilor care ar fi putut fi emise pe numele lor, neexistând însă nici un indiciu în sensul în care ele ar fi echivalente cu suma solicitată prin acţiune.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.D. - preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ., se arată, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005, care prevăd că atribuţia emiterii titlului de despăgubire revine Comisiei, ca organism colegial, coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, şi că nu a existat intenţia tergiversării soluţionării dosarului de despăgubire şi nici a nesocotirii hotărârii judecătoreşti executorii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul formulat şi declarat în termenul legal, prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 446/2010 a Curţii de Apel Cluj – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modificată prin Decizia nr. 4378/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta din urmă fiind obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca str. Bucureşti.
Intimaţii-reclamanţi din cauza de faţă, în calitate de moştenitori ai reclamantului D.I., care între timp a decedat, au continuat demersurile în vederea obţinerii titlului de despăgubire, care au rămas fără rezultat.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, executarea unei hotărâri definitive şi irevocabile (cum este cazul sentinţei civile nr. 446/2010 a Curţii de Apel Cluj) prin care o autoritate publică este autorizată să emită un act, se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care acest termen nu este respectat, devin incidente dispoziţiile art. 24 pct. 2 din aceeaşi lege.
Dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ prevăd în mod expres că: „în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conductorului autorităţii publice… o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere…”.
În raport de dispoziţiile legale sus enunţate, în mod corect instanţa de fond a pronunţat soluţia recurată având în vedere că pârâta-recurentă C.C.S.D. nu a pus în executare în termenul legal şi nici până la pronunţarea soluţiei, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor aparţine C.C.S.D. care este un organ colegial şi că în această situaţie, ea, în calitate de preşedinte, nu poate fi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, este lipsită de relevanţă în raport de textul legal invocat care în mod explicit face vorbire de „conducătorul autorităţii publice”.
De altfel, aceeaşi susţinere nu poate fi primită deoarece textul legal aplicat în cauză nu condiţionează aplicabilitatea sa de forma de organizare a autorităţii obligate printr-o hotărâre judecătorească.
În raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.D. – preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 52 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2654/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
