ICCJ. Decizia nr. 269/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 269/2012
Dosar nr. 7388/2/2010
Şedinţa de Ia 20 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei /. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei romane si pe cale de consecinţă obligarea pârâtului să primească cererea de redobândire a cetăţeniei romane împreuna cu actele necesare şi obligarea la acordarea daunelor interese de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii până la momentul primirii efective a cererii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 19 februarie 2010 a depus prima cerere scrisa către secţia consulara a Ambasadei României din Chişinău, cererea sa nefiind soluţionată nici până la acest moment.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea acţiunii arătând că după data de 16 august 2010, toate acţiunile în justiţie care aveau ca obiect „primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române"; nu mai pot fi fundamentate pe un pretins refuz al M.A.E. de a le înregistra potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1991.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 1794 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei excepţia lipsei de obiect a acţiunii şi a respins cererea formulată de reclamantul C.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cererile de redobândire a cetăţeniei române formulate de cetăţenii moldoveni sunt primite, începând cu data de 16 august 2010, fără o programare prealabile, iar reclamantul nu a probat că, după această dată, s-a adresat secţiei consulare a ambasadei cu o cerere.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că cererea de chemare în judecată apare ca fiind lipsită de obiect, iar în raport de data la care reclamantul s-a adresat iniţial cu cerere pârâtului (19 februarie 2010), a apreciat că pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală şi a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod eronat instanţa a dispus obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe la plata cheltuielilor de judecată.
Or, potrivit art. 276 C. proc. civ., pentru a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, era necesar ca instanţa să încuviinţeze acţiunea reclamantului, fie şi într-o măsură oarecare, iar în speţă, deşi acţiunea reclamantului a fost respinsă pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1290, 3 lei.
Recurentul mai susţine că problema culpei trebuia analizată la momentul judecării cauzei şi ar fi trebuit dovedită printr-o rezistenţă a Ministerului Afacerilor faţă de îndeplinirea pretenţiilor reclamantului.
De asemenea, recurentul mai susţine că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală şi în considerarea faptului că instanţa de fond a interpretat greşit noţiunea de „ a cădea în pretenţii";.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a probat că s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei cu o cerere de redobândire a cetăţeniei române, obligând pârâtul la 1290,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul C.L. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 24 august 2010 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea Ministerului Afacerilor Externe, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii";, înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Astfel cum a reţinut şi Curtea de apel, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, începând cu data de 16 august 2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
Dezlegarea dată de către instanţă acţiunii, de respingere a acesteia ca rămasă fără obiect, face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii"; a pârâtului, având în vedere că nu s-a constatat o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat"; de a da curs pretenţiilor reclamantului.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare nici nu-l putea obliga pe pârât la cheltuieli de judecată, acesta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1794 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2694/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
