ICCJ. Decizia nr. 2743/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2743/2012
Dosar nr. 1193/2/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi cadrul procesual.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrul de sindicat B.G.V., a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, în principal, suspendarea de urgenţa a executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în temeiul art. 14 – 15 din Legea nr. 554/2004, anularea dispoziţiei nr. 737 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie, obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantum cu echivalentul drepturilor băneşti lunare care i se cuveneau pentru activitatea desfăşurată precum şi cheltuieli de judecată. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea sancţiunii aplicate de destituire din poliţie în aceea de mustrare scrisă.
În motivarea acţiunii s-a arată că a fost îndeplinită procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004, în sensul că la data de 31 ianuarie 2011, a fost depusă contestaţia la I.G.P.R., înregistrată la nr. 7899 din 31 ianuarie 2011 împotriva Dispoziţiei nr. 737 din 26 ianuarie 2011.
S-a mai precizat că în conformitate cu prevederile art. 69. alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ca urmare a menţinerii măsurii destituirii din poliţie, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, astfel încât acesta va suferi un prejudiciu ireparabil, paguba iminentă şi ireversibilă constând în faptul că familia acestuia, pentru a-şi acoperi obligaţiile patrimoniale către banca creditoare angajate şi garantate în baza veniturilor realizate în principal din calitatea de poliţist, va fi executată mobiliar şi imobiliar.
S-a mai precizat că, în momentul în care se va restabili situaţia anterioară, pagubele deja produse nu vor mai putea fi reparate, reclamantul fiind şi în imposibilitatea acoperirii cheltuielilor de întreţinere curente.
Totodată, consecinţele pecuniare sunt dublate de cele sociale şi profesionale, prejudiciul de imagine rezultat ca urmare a aplicării unui act administrativ abuziv, netemeinic şi nelegal cum este destituirea din poliţie, pe motiv de activitate sindicală şi întreruperea pregătirii profesionale continue, fiind aspecte ireparabile, mai ales că, din împrejurările arătate şi deduse judecăţii, există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt dovedite, atât prin existenţa unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalităţii deciziei de destituire din poliţie care rezultă din motivele contestaţiei formulate, cât şi prin iminenţa producerii unui prejudiciu.
În baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost invocată excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 737 din 26 ianuarie 2011.
S-a arătat că în cuprinsul Dispoziţiei contestate, se menţionează faptul că a fost comisă abaterea disciplinară de „comportare necorespunzătoare în serviciu şi societate care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi a prestigiului instituţiei.”
S-a susţinut că sub aspectul efectuării cercetării prealabile şi a consiliului de disciplină prevăzute de O.M.A.I. nr. 400/2004, subzistă fără echivoc, încălcarea mai multor prevederi, respectiv lipsa actului de sesizare privind declanşarea procedurii prealabile, act de sesizare care nu este materializat în sensul legii, respectiv existenţa unei plângeri, a unui denunţ sau a unui proces verbal de sesizare din oficiu.
Totodată, reclamantul a precizat că au fost încălcate prevederile art. 34 din O.M.A.I. nr. 400/2004, care stipulează că „în situaţia în care 2 sau mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru fapte săvârşite în comun, li se vor întocmi dosare separate, cu un singur raport de cercetare prealabilă, cu excepţia cazului în care cei 2 provin din unităţi diferite, în speţă fiind întocmite în mod greşit 4 (patru) rapoarte de cercetare prealabilă, încălcându-se prevederile textului de lege.
A fost invocată încălcarea prevederilor art. 15, 60 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 10, 51 şi 52 din O.M.A.I. nr. 600/2005.
În motivarea cauzei pe fond s-a arătat că, în ziua de 16 noiembrie 2010, în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. din I.P.J. Neamţ, reclamantul a acordat un interviu în mass-media, acest interviu neimplicând un cadru instituţionalizat în sensul O.M.A.I. nr. 319/2002, ordin care nu îi este opozabil reclamantului, pentru faptul că nu a fost respectat principiul publicităţii (în sensul de a fi publicat în M. Of. conform Legii nr. 24/2000 şi nici nu i-a fost adus la cunoştinţă conform prevederilor regulamentelor interne pe bază de. semnătură).
S-a mai apreciat că dispoziţia de sancţionare este abuzivă, netemeinică şi nelegală, întrucât încalcă prevederile constituţionale, în mod concret art. 30 al Constituţiei României republicată şi ale art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale precum şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ratificate prin Legea nr. 30/1994 şi publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994.
Se mai face precizarea că, Preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor Neamţ, M.G. a fost scos din cercetarea prealabilă de către Corpul de Control al M.A.I. care a respectat dreptul la liberă exprimare doar în ceea ce îl priveşte pe domnul M.G.
Totodată, reclamantul este membru al Biroului Teritorial S.N.P.P.C. din cadrul I.P.J. Neamţ şi numai în această calitate, aflându-se sub protecţia Legii nr. 54/2003, cu respectarea acesteia şi în virtutea dreptului la libera exprimare, a făcut acest protest sub forma unei declaraţii de presă.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Prin încheierea din data de 01 aprilie 2011 s-a respins cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. 737 din 26 ianuarie 2011 pentru considerentele care au fost expuse în această încheiere, iar prin sentinţa civilă nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În raport cu criticile formulate, s-a apreciat că susţinerea reclamantului referitoare la lipsa actului de sesizare privind declanşarea cercetării prealabile nu poate fi primită, deoarece cercetarea prealabilă se declanşează prin dispoziţia de zi pe unitate emisă de către şeful competent, în care se nominalizează ofiţerul care va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, sesizarea care a stat la baza declanşării cercetării prealabile constând în Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. 253.261 din 24 noiembrie 2010";, din conţinutul căruia reiese faptul că în ziua de 16 noiembrie 2010, agentul şef principal B.V. după terminarea conferinţei de presă, susţinută de şeful inspectoratului la sediul LP.J. Neamţ, a acordat un interviu reprezentanţilor mass-media, în afara cadrului legal, ocazie cu care a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu ce a adus grave prejudicii de imagine prestigiului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
S-a apreciat că prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt incidente în cauză, întrucât dispoziţiile detaliate se referă strict la situaţia în care doi sau mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru fapte săvârşite în comun.
De asemenea, s-a apreciat că apărarea în sensul că inspectorul general nu este competent de a emite actul administrativ nu poate fi primită, deoarece competenta de aplicare a sancţiunii este stabilită de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi nu de Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, ca normă legală specială în raport de competenţa generală de gestiune a resurselor umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevăzând că, actul administrativ de sancţionare a poliţistului este emis de persoana competentă să aplice sancţiunea disciplinară, conform legii.
Totodată, art. 54 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că încheierea Consiliului împreună cu dosarul de cercetare prealabilă se prezintă şefului unităţii care a investit Consiliul, de către preşedintele acestuia, şeful unităţii urmând să emită, dacă este cazul, dispoziţia de sancţionare a celui în cauză.
Astfel, avându-se în vedere faptul că ministrul administraţiei şi internelor a dispus, în temeiul art. 36 lit. c) din aceeaşi reglementare, sesizarea şi consultarea Consiliului de Disciplină la nivelul I.G.P.R. şi acesta a fost constituit prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române şi în raport de prevederile legale anterior menţionate, competenţa de emitere a dispoziţiei de sancţionare revenea persoanei competente care a emis dispoziţia de constituire a Consiliului de Disciplină, respectiv Inspectorul General al Poliţiei Române.
S-a mai apreciat că susţinerea potrivit căreia interviul a fost acordat în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. nu poate fi reţinută, în condiţiile în care activitatea la care se face referire s-a desfăşurat în interiorul inspectoratului judeţean de poliţie, agentul fiind în uniforma de serviciu, în timpul programului şi asistat de mai mulţi poliţişti.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constatat neîntemeiată acţiunea, deoarece prin fapta comisă reclamantul a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind mediatizarea datelor şi informaţiilor obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conform cărora „persoanele autorizate să ţină legătura cu mass-media şi să furnizeze date şi informaţii sunt comandanţii (şefii) structurilor M.A.I., cadrele din compartimentul relaţii cu presa/purtătorii de cuvânt, precum şi persoanele desemnate de şefii eşaloanelor superioare, atunci când este cazul";.
De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) teza a II-a, art. 13 alin. (2) şi art. 14 din acelaşi act normativ, rezultă în mod imperativ că pentru concordanţa între documentaţia avută la dispoziţie şi informaţiile difuzate presei, răspunderea aparţine celui care furnizează datele respective, iar responsabilitatea pentru datele şi informaţiile date publicităţii contrar prevederilor legale revine în exclusivitate lucrătorului M.A.I. care a acţionat astfel, nerespectarea prevederilor ordinului atrăgând după sine răspunderea disciplinară, administrativă sau penală, după caz, precum şi răspunderea materială sau civilă, dacă s-a produs o pagubă.
Judecătorul fondului a constatat că au fost încălcate şi prevederile art. 6 lit. j), respectiv „integritatea morală care presupune adoptarea unui comportament, conform normelor etice acceptate şi practicate în societate"; din H.G. nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică şi Deontologie al Poliţistului, dar şi prevederile art. 12, art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform cărora. Poliţistul, evită comportamentul care ar putea afecta încrederea populaţiei, apără prestigiul instituţiei şi profesiei.";, „Poliţistul trebuie să se comporte civilizat şi să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă şi fermă";.
S-a mai apreciat că împrejurarea ce rezultă din cuprinsul materialului probatoriu, respectiv că în cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ exista în acele zile o situaţie tensionată care a fost necorespunzător gestionată de către inspectorul şef, nu exonerează pe reclamant de fapta comisă care este probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
3. Recursul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor în numele şi pentru B.G.V., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt reluate aspectele de nelegalitate atât formale cât şi pe fond învederate în cuprinsul acţiunii pentru care a solicitat anularea actului administrativ de sancţionare disciplinară respectiv Dispoziţia nr. 737/2011 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În concluziile scrise depuse la dosar reclamantul B.G.V. solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii, în principal, a acţiunii şi anularea dispoziţiei I.G.P.R. nr. 737 din 26 ianuarie 2011, cu repunerea în situaţia anterioară, iar în subsidiar, schimbarea sancţiunii aplicate, de „destituire din poliţie”, în cea de „mustrare scrisă”.
Susţine recurentul că a contestat Dispoziţia nr. 737/2011 pentru carenţe procedurale, dar mai ales pentru că situaţia de fapt este alta, nesăvârşind vreo abatere disciplinară, ceea ce face ca sancţiunea aplicată să nu fie justificată, organele de cercetare disciplinară au dat o interpretare greşită declaraţiei sale în presă în condiţiile în care a încercat să salveze onoarea şi demnitatea colegilor săi faţă de acuzaţiile grave din mass-media că poliţiştii din judeţul Neamţ sunt corupţi.
Mai arată că sancţiunea aplicată este disproporţionată faţă de fapta comisă, în condiţiile în care alţi colegi au fost cercetaţi pentru aceeaşi faptă, săvârşită în acelaşi context, însă lor li s-a aplicat sancţiunea cu „mustrare scrisă” iar diferenţa de tratament sancţionator nu se justifică decât printr-o discriminare evidentă, în condiţiile în care timp de 15 ani nu a fost sancţionat şi a primit calificativul maxim de foarte bine pentru activitatea desfăşurată.
3. Apărarea intimatului-pârât I.G.P.R.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 ianuarie 2012, intimatul-pârât I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa nulitate a Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 737/2011 cât şi a celor ce vizează fondul cauzei.
Arată intimatul-pârât că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant se rezumă la aspectele învederate la fondul cauzei, astfel că prin întâmpinare reiterează apărările formulate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate a apărărilor cuprinse în întâmpinare cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant B.G.V. a suspus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, dispoziţia I.G.P.R. nr. 737 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost sancţionat disciplinar cu ";destituirea din poliţie";, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea abaterii disciplinare de „comportare necorespunzătoare în serviciu şi societate care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei";, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I, ambele cu modificările şi completările ulterioare.
Din partea expozitivă a actului sancţionator rezultă că, în esenţă, recurentului – agent şef principal de poliţie, şeful Postului de Poliţie Dochia din cadrul I.P.J. Neamţ, i s-a reţinut în sarcină abaterea disciplinară menţionată pentru că la data de 16 noiembrie 2010 a acordat un interviu postului de televiziune Realitatea TV, în sala de la etajul III a inspectoratului, fără să fie autorizat sau desemnat de şefii săi în acest sens, aşa cum se menţionează în art. 19 din Instrucţiunile M.A.I nr. 171/2001 „în cadrul M.A.I, relaţiile si activităţile cu mass-media se desfăşoară numai prin intermediul sistemului de relaţii publice";.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de respingere a acţiunii dintr-o dublă perspectivă, reţinând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancţionare, atât controlul formal cât şi controlul de fond, criticile sunt nefondate.
Astfel, în urma verificării respectării procedurilor legale de aplicare a sancţiunii, în raport de cauza de nulitate invocată în mod corect s-a apreciat că sub aspect procedural nulitatea Dispoziţiei contestate, nu poate fi reţinută.
Motivul de nelegalitate privind lipsa actului de sesizare privind declanşarea cercetării prealabile este neîntemeiat, întrucât cercetarea prealabilă se declanşează prin dispoziţia de zi pe unitate emisă de către persoana competentă, în care se nominalizează ofiţerul care va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
În cauză cercetarea prealabilă s-a declanşat prin „Raportul Corpului de Control al Ministrului din 24 noiembrie 2010";.
În mod corect s-a apreciat că prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt incidente în cauză, întrucât dispoziţiile menţionate se referă strict la situaţia în care doi sau mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru fapte săvârşite în comun, iar competenta de aplicare a sancţiunii este stabilită de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi nu de Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, ca normă legală specială în raport de competenţa generală de gestiune a resurselor umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevăzând că, actul administrativ de sancţionare a poliţistului este emis de persoana competentă să aplice sancţiunea disciplinară, conform legii.
Totodată, în mod corect a fost înlăturată apărarea reclamantului care a susţinut că interviul a fost acordat în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. în condiţiile în care activitatea la care se face referire s-a desfăşurat în interiorul inspectoratului judeţean de poliţie, agentul era în uniforma de serviciu, în timpul programului, fiind asistat de mai mulţi poliţişti.
Contextul factual nu este contestat şi nici nu poate fi exclusă vinovăţia recurentului-reclamant pentru săvârşirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, astfel cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, în sensul că şi în situaţia în care în cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ exista în acele zile o situaţie tensionată care a fost gestionată necorespunzător de către inspectorul şef, aceasta nu îl exonerează pe reclamant de fapta comisă prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.
Soluţia instanţei de fond a fost dată fără a fi analizate susţinerile reclamantului privind individualizarea sancţiunii aplicate respectiv, dacă fapta imputată poliţistului funcţionar public cu statut special poate fi apreciată ca fiind o abatere disciplinară care a avut consecinţe grave şi dacă instanţa de contencios administrativ poate realiza ea însăşi individualizarea sancţiunii disciplinare.
În acest context, Înalta Curte trebuie să aprecieze dacă fapta reclamantului care a dat declaraţie în presă, respectiv a acordat un interviu postului de televiziune, menţionat fără a fi autorizat sau desemnat de şefii săi în acest sens, reprezintă o abatere disciplinară care să aibă consecinţe grave.
Analizând circumstanţele factuale în care la data de 16 noiembrie 2010, recurentul a dat declaraţii în presă în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada unor consecinţe grave ale abaterii săvârşite de recurentul-reclamant şi că sancţiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancţiunii disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002.
Abaterea disciplinară prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
În cauză, faţă de reclamantul-recurent s-a luat cea mai gravă sancţiune, care reprezintă, totodată, şi un mod de încetare a raportului de serviciu.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, trebuie avut în vedere tot contextul în care a fost săvârşită, cauzele, gravitatea, consecinţele acesteia precum şi gradul de vinovăţie al poliţistului.
La aceste aspecte, se adaugă şi cele privind activitatea desfăşurată anterior de către poliţist.
Potrivit art. 59 din Statutul poliţistului, „la stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acestuia, de gradul de vinovăţie al poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”.
În acest sens, recurentul – reclamant a susţinut că timp de 15 ani a primit pentru activitatea profesională calificativul maxim, de „foarte bine”, şi că nu a fost sancţionat disciplinar.
În raport de criteriile legale de individualizare a sancţiunii, Înalta Curte apreciază că sancţiunea destituirii din funcţie a recurentului este disproporţionată faţă de abaterile reţinute în sarcina sa, având în vedere şi împrejurările în care acesta nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reţinute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte reţine că, într-adevăr în cauză s-a probat existenţa abaterii disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002. În acelaşi timp însă, se constată că sancţiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancţiunii disciplinare, respectiv împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, de gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie al poliţistului şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
În virtutea contenciosului de plină jurisdicţie pe care îl realizează, Înalta Curte apreciază că poate realiza ea însăşi individualizarea sancţiunii disciplinare prin aplicarea recurentului – reclamant a sancţiunii trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul anulării în parte a dispoziţiei nr. 737/2010, aplicându-se reclamantului B.G.V. sancţiunea prevăzută de art. 58 lit. c1) din Legea nr. 360/2002, cu plata drepturilor băneşti aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. pentru B.G.V. împotriva sentinţei civile nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Modifică în parte Dispoziţia nr. 737 din 26 ianuarie 2011 a I.G.P.R. în sensul că înlocuieşte sancţiunea destituirii din Poliţie aplicată reclamantului B.G.V. cu sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut.
Obligă pârâtul la drepturile băneşti aferente către reclamantul B.G.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2695/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2748/2012. Contencios → |
|---|
