ICCJ. Decizia nr. 2694/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2694/2012

Dosar nr. 7327/1/2010

Şedinţa publică de la 30 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 167/F/CA din 09 iunie 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Sibiu.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenienta F.S.D.P.S.L., precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de aceeaşi intervenienta.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenienta A.C.M.E., precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de aceeaşi intervenienta.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamantul A.I. nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 554/2004, deoarece acesta nu a formulat acţiune împotriva autorităţii publice competente să realizeze executarea silită a hotărârilor judecătoreşti invocate în motivarea cererii şi nici nu a demonstrat că a încercat să execute silit aceste hotărâri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intervenienta A.C.M.E.

La termenul din 6 aprilie 2011, pentru lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 24 aprilie 2012, cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de A.C.M.E., împotriva sentinţei nr. 167/F/CA din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia - secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2694/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs