ICCJ. Decizia nr. 2748/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2748/2012
Dosar nr. 2105/54/2011
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi procedura în primă instanţă.
Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării Ordinului nr. II/4004 din 19 octombrie 2011, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 25 octombrie 2011, prin ordinul a cărui suspendare o solicită, a fost încunoştinţat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului - Olt că i-au încetat raporturile de serviciu, din funcţia de adjunct şef poliţie municipală Caracal, având în vedere că a împlinit vârsta de 55 ani, precum şi dispoziţiile legale în această materie.
Reclamantul a mai arătat că ordinul a cărui anulare o solicită este nelegal şi discriminatoriu, de vreme ce vârsta standard de pensionare pentru poliţişti este de 60 de ani iar menţinerea în activitate după vârsta de 55 ani doar a unor categorii de poliţişti este o discriminare evidentă, fiind încălcate principiile de bază ale Legii nr. 263/2010.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Curtea de Apel Craiova - secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 564 din 7 noiembrie 2011 a respins cererea de suspendare executare act administrativ individual formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea ordinului prin care reclamantul a fost pensionat.
3. Recursul reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.I., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând ca în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. să fie examinată cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în speţă, fiind probată cererea de suspendare atât sub aspectul cazului bine justificat cât şi al pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege, care nu au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.
Apreciază că motivele expuse în cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter individual precum şi cele reiterate în recurs, reprezintă argumente juridice valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ şi că este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, având în vedere că împrejurările legate de starea de fapt şi de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Referitor la condiţia existenţei unei pagube iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) şi definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 arată că încetarea raporturilor de serviciu în condiţiile menţionate în Ordin, prejudiciul material este viitor şi previzibil, atât din punct de vedere juridic cât şi economic, având în vedere că de la data de 25 octombrie 2011, data comunicării ordinului, nu a mai putut desfăşura activitatea profesională şi începând cu data de 22 octombrie 2011 nu a mai beneficiat de drepturi salariale şi nici pensie pentru limită în vârstă, întrucât, potrivit Legii nr. 263/2010, anexa 6, putea să i se acorde, la cerere, aceste drepturi cel mai devreme, începând cu data de 22 ianuarie 2012, cerere pe care nu am făcut-o nici până în prezent deoarece exista posibilitatea ca intimatul-pârât să invoce acceptarea Ordinului şi justificarea legalităţii măsurilor luate.
Lipsa drepturilor băneşti îl pune în imposibilitate să achite obligaţiile contractuale faţă de furnizorii de servicii şi plata ratelor lunare pentru două împrumuturi contractate cu V.R., sucursala Caracal.
În susţinerea cererii de recurs reclamantul a depus înscrisuri privind demersurile efectuate pentru revocarea Ordinului M.A.I. nr. II/4004 din 19 octombrie 2011, acte de studii şi de venituri precum şi convenţiile de credit cu anexele aferente.
4. Apărările intimatului.
Prin întâmpinarea formulată în baza art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurentul – reclamant nu a reuşit să facă dovada că urmare a ordinului a cărui suspendare se solicită i s-ar cauza un prejudiciu material viitor semnificativ sau, în lipsa sa, ar fi grav perturbată activitatea unei instituţii publice, chiar dacă este posibil ca veniturile recurentului-reclamant să se diminueze ca urmare a pensionării, iar în privinţa cazului bine justificat trebuie avută în vedere situaţia celui care solicită suspendarea, şi nu eventualele vicii ale actului a cărui suspendare se cere, deoarece acest lucru este analizat de către instanţa învestită cu judecarea cererii principale de anulare a actului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze. Îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută.
Astfel, în cauza de faţă nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiţii, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din examinarea sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.
Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte constată că nu se poate pronunţa asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu cu drept la pensie şi echivalarea gradului profesional ce cel militar de colonel în rezervă, specialitatea „poliţie” prin analiza în profunzime a argumentelor legate de vârsta standard de pensionare, limita de vârstă în raport de care se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, pentru poliţişti şi marja de apreciere în luarea acestei norme de către M.A.I. în privinţa funcţionarilor publici cu statut special, aspecte ce constituie, în optica instanţei de control judiciar, o chestiune de fond care depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.
În conţinutul Ordinului M.A.I. nr. II/4004 din 19 octombrie 2011 a cărui suspendare a fost solicită în cauză conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost menţionate temeiurile de drept care au fost avute în vedere la emiterea acestuia, fiind menţionată inclusiv vârsta ofiţerului şi contributivitatea în raport de care recurentul-reclamant pretinde că este discriminat şi susţine că a menţine după 55 de ani până la 60 ani numai o anumită categorie de poliţişti, este o discriminare, fiind încălcate principiile de bază ale Legii nr. 263/2010.
În concluzie, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepţie a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute neimpunându-se a fi analizate aspecte care vizează condiţia existenţei unei pagube iminente.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr. 564 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2743/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2760/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
