ICCJ. Decizia nr. 2760/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2760/2012
Dosar nr. 1279/1/2012
Şedinţa publică de la 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Judecata în primă instanţă.
La data de 11 mai 2011, reclamantul P.V.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române din Cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, anularea Dispoziţiei nr. 1470 din 25 martie 2011, a încheierii nr. 100.256 din 14 martie 2011 şi Ordinului nr. 11/2620 din 27 aprilie 2011, reintegrarea sa în funcţia avută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite şi cheltuieli de judecată, iar până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei, suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1470 din 25 martie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamantul a criticat sancţionarea sa disciplinară în mod abuziv, cu trecerea într-o funcţie inferioară, susţinând că actele supuse anulării au fost emise în baza unor acte normative nepublicate în M. Of.
A mai arătat reclamantul că faptele apreciate ca fiind abateri disciplinare, nu sunt concrete, ci generice, nefiind menţionate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în timpul cercetării prealabile. Totodată s-a susţinut nerespectarea dispoziţiile art. 14, 28 şi 29 din Ordinul nr. 400/2009 şi art. 4 din Ordinul nr. 665/2008.
A invocat de asemenea reclamantul nulitatea încheierii nr. 100.256 din 14 martie 2011 a şedinţelor Consiliului de disciplină din data de 14 martie 2011 şi 17 martie 2011, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de art. 53 lit. a)-j), cât şi nelegalitatea sancţiunii, pe motiv că nu se prevede perioada pentru care se aplică.
În ce priveşte dispoziţia, reclamantul a arătat că deşi s-au făcut aprecieri asupra activităţii Poliţiei Rm. Vâlcea, i s-a acordat diploma de excelenţă, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională în anii 2009, primul semestru al anului 2010 şi anul 2011.
Totodată, la aplicarea sancţiunii a fost avut în vedere calificativul ";bun"; acordat pentru anul 2010, contestat în instanţă şi de asemenea, o sancţiune aplicată în anul 2003, care a fost urmată de promovarea sa.
Dispoziţiile art. 15 au fost justificate prin raportare la principiile cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 39 din Ordinul nr. 400/2004.
Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca emitent al Ordinului nr. II/2620 din 27 aprilie 2011, respingerea cererii de suspendare, pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi a fondului cauzei, opinând că reclamantul nu a prezentat nici un document care să ateste implicarea sa în actul managerial, privind executarea sarcinilor de către subordonaţi, nu s-a preocupat de analiza stadiului cercetărilor efectuate în cauzele penale, fapt ce a condus la întârziere în soluţionarea acestora, nu a intervenit cu măsuri corective în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional, etc.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că actele contestate au fost emise în mod legal.
Prin sentinţa nr. 338 din 22 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admisă cererea formulată de către reclamant şi s-a dispus suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1470 din 25 martie 2011, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Împotriva acestei soluţii au promovat recurs pârâţii, iar prin Decizia nr. 4587 din 06 octombrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile, casată sentinţa atacată şi respinsă cererea de suspendare, reţinându-se, în esenţă, că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, şi chiar dacă prin trecerea reclamantului pe o funcţie inferioară, drepturile sale salariale au suferit o diminuare, diminuarea are un caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. s), din lege.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Prima instanţă a fost reinvestită cu soluţionarea fondului cauzei, iar prin sentinţa civilă nr. 500 din 28 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului a reţinut că prin încheierea nr. 100256 din 17 martie 2011 emisă de Consiliul de Disciplină al I.G.P.R. din data de 14 martie 2011 şi 17 martie 2011 a fost analizată cererea prealabilă formulată împotriva Raportului de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, întocmit de Direcţia de Control Intern, fiind audiat şi reclamantul.
Consiliul de disciplină a propus trecerea reclamantului într-o funcţie inferioară,până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional, reţinând că: ofiţerul nu a analizat corespunzător evoluţia situaţiei operative şi nu a intervenit cu măsuri corective în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional, în conformitate cu fişa postului; la nivelul Poliţiei Rm. Vâlcea nu a fost întocmită nici o analiză a fenomenului infracţional, care să evidenţieze starea infracţională şi să stea la baza planurilor de măsuri, întocmite pentru combaterea fenomenului infracţional.
Totodată, prin Dispoziţia nr. 1470 din 25 martie 2011 emisă de I.G.P.R. s-a dispus aplicarea sancţiunii faţă de reclamant, pentru activitatea desfăşurată în semestrul I al anului 2010 reţinându-se abaterile disciplinare, în mod detaliat şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările părţii, iar prin adresa nr. 102520 din 28 martie 2011 pârâtul I.G.P.R. i-a adus la cunoştinţă reclamantului, abaterile, săvârşite, înmânându-i un exemplar, sub semnătură, la data de 30 martie 2011.
La data de 01 aprilie 2011, reclamantul a întocmit raport, contestând măsura dispusă, iar prin Ordinul M.A.I. nr. II/2620 din 27 aprilie 2011, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa fondului a constatat că prin acţiunea formulată se invocă alte critici decât cele ce au fost formulate în contestaţia administrativă, fapt care ar putea să conducă la lipsa unor informaţii în actul final şi la încălcarea principiului contradictorialităţii, în faza de cercetare administrativă.
A apreciat judecătorul fondului că susţinerea privind nepublicarea în M.O. a Ordinelor nr. 400/2004 şi 600/2005 este lipsită de interes, deoarece nu-i produce vătămare reclamantului, câtă vreme acesta a avut posibilitatea să le cunoască şi chiar să-şi întemeieze apărările în baza lor, pe de altă parte, înlăturarea acestor acte normative, nefăcând imposibilă aplicarea sancţiunii, deoarece există reglementări prin dispoziţiile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.
S-au reţinut de asemenea aplicabile dispoziţiile art. 27 din H.G. nr. 555/2001 privind aprobarea Regulamentului, cu privire la procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative supuse spre aprobare Guvernului, prin care se exclud de la publicare în M.O., ordinele şi instrucţiunile având ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
S-au apreciat neîntemeiate şi criticile în privinţa nedescrierii faptelor, constatându-se că acestea sunt concretizate, unele fiind negative având impact în activitatea de ansamblu a instituţiei. Mai mult, reclamantul a semnat procesele verbale, fără obiecţiuni, a fost audiat şi i s-a permis să depună probe în cele două zile fixate, specificându-se motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.
Din analiza fişei postului, prima instanţă a constatat că sancţiunea a fost aplicată avându-se în vedere neîndeplinirea atribuţiilor din acest înscris, prima atribuţie referindu-se la exercitarea comenzii asupra efectivelor şi asigurarea executării activităţilor specifice.
A apreciat prima instanţă că evidenţa din bilanţuri,din care rezultă o situaţie generică îmbunătăţită, în raport cu anii anteriori, nu poate reflecta activitatea individuală a reclamantului, deoarece nu se poate analiza obiectivitatea acestora şi nu se pot atribui meritele unei singure persoane, motiv pentru care reclamantul trebuia să depună dovezi din care să rezulte măsurile pe care le-a întreprins pentru a nu se întârzia soluţionarea cauzelor penale şi pentru îndeplinirea celorlalte atribuţii, cât şi eventuale sancţiuni sau măsuri de sancţionare, pentru cei care nu s-au conformat.
Totodată, prin plângerea sa, reclamantul recunoaşte deficienţele constatate în activitate, invocând în acest sens lipsa adjuncţilor pentru o perioadă de 3 luni, instanţa apreciind însă relativ la această situaţie că nimic nu-l împiedica pe reclamant să-şi organizeze activitatea, adăugând la serviciile subordonaţilor, parte din aceste atribuţii.
Referitor la aceste deficienţe s-a constatat că există puncte de vedere exprimate de parchet prin care se evidenţiază întârzierea lucrărilor, iar în cadrul documentelor clasificate, ce se referă la o altă verificare incluzând şi perioada actuală, se constată deficienţe care au afectat negativ activitatea întregii instituţii.
S-a mai reţinut că deşi reclamantului i-au fost acordate „Diplome de excelenţă"; în anii 2009-2010 şi 2011, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională, pentru perioada de raportare există probe concrete privind desfăşurarea activităţii, reclamantul primind de asemenea calificativului ";bun";.
Totodată, deşi pârâţii nu puteau să se prevaleze de o sancţiune aplicată reclamantului în anul 2003, pentru care a fost reabilitat de drept, acest aspect, după cum rezultă din înscrisuri, nu a fost hotărâtor.
3. Recursul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P.V.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant nu şi-a structurat criticile în motivele de recurs invocate, expunând situaţia de fapt cu care a sesizat instanţa de contencios administrativ şi arată că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea printr-o hotărâre care nu cuprinde motivele care se sprijină, nefiind analizate pretinsele abateri reţinute în sarcina sa, nici dacă acestea există sau nu, dacă se face vinovat sau nu de săvârşirea lor.
Întrucât hotărârea instanţei de fond nu răspunde exigenţelor legii sub aspectul motivării, recurentul-reclamant solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 pct. 3 C. proc. civ.
4. Apărările intimaţilor.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimaţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Apărările comune vizează nedezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv în ce mod instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, sau în ce mod a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. De asemenea recurentul nu a motivat şi demonstrat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.
Susţin intimaţii-pârâţi că hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, instanţa manifestând rol activ în judecarea cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant P.V.I. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 1470 din 25 martie 2011 prin care a fost sancţionat disciplinar „cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut” conform art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 400/2004 pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau autorităţile abilitate de lege, conform art. 58 lit. c1) din Legea nr. 360/2002.
Recurentul-reclamant a solicitat şi anularea Încheierii nr. 100256 întocmită de Consiliul de disciplină în data de 14 martie 2011 şi a Ordinului M.A.I. nr. II/2620 din 27 aprilie 2011.
Din partea expozitivă a actului sancţionator rezultă că, în esenţă, recurentului-reclamant comisar şef de poliţie – şeful Poliţiei Municipiului Vâlcea i s-a reţinut în sarcina raportat la activitatea desfăşurată în semestrul I al anului 2010, că nu a respectat prevederile PRO-PG-04, respectiv anexă nr. 4 Cap. IV, lit. C, pct. 2, în sensul că nu a efectuat analize privind realizarea sarcinilor planificate;
- nu şi-a respectat sarcinile individualizate în Cap. D, pct. 22 şi 23 din fişa postului, care stipulează: ,,coordonează activitatea de organizare şi planificare pe linie de cercetare penală şi urmăreşte executarea sarcinilor stabilite prin nota de sarcini lunară şi analizează lunar şi de câte ori este nevoie activitatea de cercetare penală, având în vedere cu deosebire operativitatea în soluţionarea cauzelor penale";, precum şi prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Dispoziţia inspectorului general nr. 19 din 13 martie 2008, modificată şi completată cu Dispoziţia nr. 58 din 22 septembrie 2008;
- încălcarea sarcinilor individualizate la Cap. D pct. 10 din fişa potului din 13 februarie 2009, în care se stipulează: „analizează, săptămânal şi lunar evoluţia fenomenului infracţional pe raza municipiului şi a comunelor arondate, pe domenii de competenţă şi intervine cu măsuri preventive sau de sancţionare ori de câte ori situaţia impune";.
La emiterea actului administrativ sancţionator Inspectorul General al Poliţiei Române a avut în vedere raportul de cercetare prealabilă din 28 ianuarie 2011, dar şi Încheierea Consiliului de disciplină din 17 martie 2011.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de respingere a acţiunii dintr-o dublă perspectivă, reţinând că prin executarea controlului de legalitate a actului de sancţionare, atât controlul final cât şi controlul de fond, criticile sunt nefondate.
Instanţa de control judiciar apreciază ca hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., implicit prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
În doctrină şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea pronunţată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a reţinut constant că instanţele sunt obligate să-şi motiveze deciziile, dar nu li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. Aşa este şi cazul în speţă.
Mai precis judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actul de sancţionare este legal, atât din perspectiva procedurilor legale de aplicare a sancţiunii în raport de cauzele de nulitate invocate precum cât şi în privinţa fondului cauzei privind aplicarea sancţiunii disciplinare raportat la abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantului şi dreptul de apreciere al autorităţii emitente a actului administrativ contestat.
Astfel, motivul de nelegalitate privind nerespectarea dispoziţiilor art. 33 şi 62 lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 nu a putut fi reţinut întrucât raportul de cercetare prealabilă conţine toate menţiunile obligatorii pe care le prevede acest text normativ iar în dispoziţia de sancţionare descrierea faptei s-a făcut detaliat şi corespunzător cu dispoziţiile art. 62 lit. a) din Ordinul nr. 400/2004.
În dispoziţia de sancţionare sunt menţionate atât faptele cât şi motivele pentru care s-au înlăturat apărările recurentului-reclamant, prima instanţă înlăturând sub acest aspect susţinerea din acţiune.
Totodată, în mod corect a fost înlăturată apărarea recurentului-reclamant care a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 14, 28 şi 29 din Ordinul nr. 400/2004.
Astfel, la individualizarea sancţiunii disciplinare au fost avute în vedere elementele prevăzute de art. 14 din Ordinul nr. 400/2004, intimaţii insistând asupra faptului că deficienţele reţinute în activitatea de management au persistat în timp iar recurentul nu a luat măsuri pentru remedierea acestora, acest element fiind hotărâtor în aplicarea sancţiunii cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut.
Susţinerile recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea procedurii disciplinare sunt complet lipsite de suport.
Prin actele dosarului se constată că recurentului i s-a respectat dreptul la apărare, s-au administrat probele solicitate iar prima instanţă printr-o motivare convingătoare şi corectă a răspuns tuturor pretinselor neregularităţi invocate, reiterate şi în recurs. Mai mult s-a reţinut că recurentul a recunoscut deficienţele contestate, motivându-le pe lipsa adjuncţilor pentru perioada de 3 luni.
Nu i se poate imputa ofiţerului desemnat cu cercetarea prealabilă, încălcarea art. 28 din Ordinul nr. 400/2004 respectiv că nu a strâns toate probele care pot conduce la aflarea adevărului, printr-o critică generică şi lipsită de substanţă, în raport de materialul probator administrat în cauză, iar recurentul-reclamant nu a adus nici o probă în susţinerea afirmaţiilor sale, nu a prezentat nici un document care să ateste implicarea sa în cadrul managerial.
Nepublicarea în M. Of. al României, Partea I a Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a produs nicio vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constat de dispoziţiile acestuia, pe tot parcursul procesului, fiind invocate texte din cuprinsul ordinului.
În acest sens în mod corect judecătorul fondului a apreciat că această susţinere este lipsită de interes.
Constatând că nu există motive de modificare iar hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în raport cu obiectul cererii şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II 1 din decizie în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V.I. împotriva sentinţei civile nr. 500 din 28 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2748/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2761/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
