ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 278/2012
Dosar nr. 8058/86/2011
Şedinţa de la 20 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.C.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti a solicitat anularea Deciziei nr. 772 din 13 mai 2011 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 282 din 12 septembrie 2008 emisă de Comisia Judeţeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 772 din 13 mai 2011 a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 i-a fost respinsă contestaţia împotriva Hotărârii nr. 282 din 12 septembrie 2008 adoptată de către Comisia Judeţeană Suceava pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada refugiului autorilor G.L. şi G.N. şi nu s-au depus certificatul de moştenitor de pe urma defunctului G.V.V. sau actele de stare civilă pentru moştenitorii acestuia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1), (4) şi (5) din H.G.R. nr. 1120/2006 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată şi menţinerea Hotărârii nr. 222/2008 ca legală şi temeinică.
2. Hotărârea Tribunalului Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 4963 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut în esenţă, că hotărârea contestată de reclamant a fost emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, instituţie publică centrală, motiv pentru care competenţa în primă instanţă revine Curţii de Apel Suceava.
3. Hotărârea Curţii de Apel Suceava - secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 343 din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, complet specializat contencios administrativ şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003, ce reprezintă norma cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, competenţa exclusivă în ce priveşte aceste plângeri aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Suceava - secţia a Ii-a civilă, contencios administrativ şi fiscal se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.C.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Tribunalului Suceava, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 23 noiembrie 2009, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii:
- „acţiunile având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor acordate prin hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competenţa Tribunalului - secţia contencios administrativ şi fiscal";.
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).
În consecinţă, pentru considerentele arătate, înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze pricina, în primă instanţă, este Tribunalul Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.C.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Tribunalului Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2761/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 280/2012. Contencios → |
---|