ICCJ. Decizia nr. 280/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 280/2012
Dosar nr. 2409/96/2009/a1
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin încheierea din 24 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2409/96/2009, instanţa a dispus sesizarea Curţii de Apel Târgu-Mureş cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4838 din 26 august 2009 invocată de reclamanta P.E. şi a menţinut suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de şedinţă din 02 decembrie 2009, până la soluţionarea excepţiei de către Curtea de Apel Târgu-Mureş.
2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu – Mureş
Prin sentinţa nr. 194 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii excepţiei invocată prin întâmpinare şi a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, în sensul că a fost constatată nelegalitatea art. 1 şi 2 din Ordinului nr. 4838 din 26 august 2009, emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării s-a stabilit, la art. 1, că nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare se stabileşte potrivit gradului didactic şi vechimii recunoscute în învăţământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizaţia de conducere, îndrumare şi control.
Instanţa de fond, învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a reţinut că aceste prevederi ale ordinului în cauză contravin dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Potrivit acestor dispoziţii legale, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ cu caracter normativ atacat, nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene, se stabileşte la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice educator, învăţător, profesor gr. I cu o vechime de peste 40 ani, la care se adaugă indemnizaţia de conducere stabilită diferit în raport de funcţia deţinută.
Instanţa a constatat că, prin ordinul atacat, s-a modificat salariul de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare (inspector de specialitate, inspector), cu toate că, prin legea cadru aplicabilă acestei categorii de personal, s-a prevăzut modul de stabilire a salariului de bază pentru această categorie de personal.
De asemenea, instanţa a reţinut că, prin acelaşi ordin, s-a statuat, la art. 2, în sensul că dispoziţiile art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998, se abrogă, iar personalul de conducere, de îndrumare şi control din minister, inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit prevederilor H.G. nr. 250/1992, republicată.
Instanţa a analizat dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, lege în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat, care reglementează dreptul la concediu, concluzionând că prin prevederile art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 al Ministrului Educaţiei s-a modificat durata concediului de odihnă al personalului de conducere, îndrumare, control din inspectoratele şcolare.
În privinţa excepţiei de inadmisibilitate, invocată în cauză de către pârâţi, dată fiind natura actului administrativ cu caracter normativ, instanţa de fond a reţinut că jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că pot fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate, actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, o hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a omis faptul că O.M.E.C.I. nr. 4838/2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal;
- instanţa de fond a omis să cerceteze şi să constate că dispoziţiile acestui ordin sunt în conformitate cu prevederile art. X, XI, XII şi XIX din O.U.G. nr. 35/2009 pentru aplicarea cărora a fost emis;
- prin art. 2 din O.M.E.C.I. nr. 4838/2009 a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin O.M.E.C.I. nr. 3251/1998, instanţa de fond reţinând în mod greşit că ar fi vorba de o reglementare de rang superior.
În concluzie, ministerul recurent a solicitat admiterea recursului şi respingerea excepţiei de nelegalitate a O.M.E.C.I. nr. 4838/2009 ca fiind neîntemeiată.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Într-adevăr, astfel cum rezultă din încheierea nr. 5 din 24 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2409/96/2009, Tribunalul Harghita – secţia civilă, a luat act că reclamanta P.E. a invocat, în şedinţa de la acel termen de judecată, excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 4838/2009, fără însă ca aceasta să fi fost motivată, procedând la sesizarea Curţii de Apel Târgu Mureş pentru soluţionarea excepţiei.
În esenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, admiţând excepţia de nelegalitate, a constatat că Ordinul nr. 4838/2009 este lovit de nulitate cu referire doar la dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din acest ordin.
Astfel, prin Ordinul nr. 4838/2009 s-a dispus: „Art. 1 - Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare se stabileşte potrivit gradului didactic şi vechimii recunoscute în învăţământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizaţia de conducere, îndrumare şi control;
Art. 2 alin. (1) - art. 19 din Normele de metodologie privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998 publicate în M. Of., Partea I nr. 269 din 20 iulie 1998, se abrogă;
(2) Personalul de conducere, îndrumare şi control din minister, inspectorate şcolare şi casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit prevederilor H.G. nr. 250/1992, republicată.
Art. (3) – promovarea personalului contractual din unităţile finanţate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în grade/ trepte profesionale se va face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana, în condiţiile respectării prevederilor art. 22 din O.U.G. nr. 34/2009”.
Din preambulul Ordinului nr. 4838/2009 rezultă că acesta a fost emis în temeiul şi în conformitate cu prevederile art. X, XI, XII şi XIX din O.U.G. nr. 35/2009 şi potrivit prevederilor H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.I.
Astfel, conform art. X din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar „indemnizaţiile de conducere pentru personalul bugetar, atât contractual cât şi funcţionarii publici, prevăzute în actele normative, reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale”.
Instanţa de fond, ignorând aceste dispoziţii legale, s-a raportat la art. 51 din Legea nr. 128/1997, deşi, aşa cum s-a arătat, Ordinul nr. 4838/ 2009 a fost emis în temeiul, pentru organizarea executării şi pentru aplicarea O.U.G. nr. 35/2009.
Or, potrivit art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată „ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor, (…) se emit numai pe baza şi în executarea legilor, (…)”, ceea ce înseamnă, pe cale de consecinţă, că legalitatea/ nelegalitatea unor asemenea acte administrative trebuie verificată în raport cu dispoziţiile legale în baza şi în executarea cărora au fost emise.
Astfel fiind, concluzia instanţei de fond, în sensul că art. 1 din Ordinul nr. 4838/2009 este nelegal în raport cu art. 51 din Legea nr. 128/1997, va fi înlăturată, fiind contrară art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000, republicată.
Referitor la art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este nelegal, fiind contrar dispoziţiilor art. 1 şi art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997, care are o forţă juridică superioară actului administrativ în litigiu.
După cum s-a arătat deja, prin art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251/1998, prevăzându-se la alin. (2) că „personalul de conducere, de îndrumare şi control din minister, inspectorate şcolare şi casele corpului didactic, beneficiază de concediu de odihnă potrivit prevederilor H.G. nr. 250/1992, republicată”.
Deci, instanţa de fond era datoare să verifice dacă ierarhia forţei juridice a fost respectată de art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 prin raportare la Ordinul nr. 3251/1998, iar nu prin raportare la Legea nr. 128/1997.
Pe de altă parte, se impunea ca instanţa să observe că în privinţa concediului de odihnă, s-a precizat că vor fi aplicabile prevederile H.G. nr. 250/1992, republicată, în privinţa cărora nu s-a susţinut că ar fi nelegale, astfel că şi cea de-a doua concluzie a instanţei de fond este greşită.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că motivul de recurs invocat – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este întemeiat, instanţa de fond pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, iar soluţia instanţei de fond va fi modificată în sensul că excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 1 şi 2 din Ordinul nr. 4838/2009 va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 194 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2805/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
