ICCJ. Decizia nr. 2825/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2825/2012
Dosar nr. 9589/1/2011
Şedinţa publică de la 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. 3129/83/2008 al Tribunalului Satu Mare
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 august 2008 pe rolul Tribunalului Satu Mare şi precizată ulterior, reclamanta SC N.C. SRL – Negreşti Oaş a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze în parte Decizia de impunere nr. 79/2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de Inspecţie fiscală din 30 aprilie 2008 cu privire la plata sumelor de 223.529 lei reprezentând TVA şi 201.060 lei cu titlu de accesorii la TVA, precum şi anularea în parte a Deciziei nr. 39629 din 07 iulie 2008 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în perioada 09 aprilie 2008-30 aprilie 2008, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul de Inspecţie Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în baza cererii de rambursare de TVA formulată de SC N.C. SRL – Negreşti Oaş şi a decontului de TVA din 25 iunie 2007, a efectuat un control privind modul de calculare şi evidenţiere de către societate a TVA pentru perioada 01 mai 2005-31 decembrie 2007.
În urma verificărilor efectuate, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 79 din 30 aprilie 2008, reţinându-se că societatea nu este îndreptăţită la deducerea TVA-ului aferent bunurilor cumpărate, prin facturile fiscale din 31 iulie 2005, 12 decembrie 2005, 18 decembrie 2005, 22 decembrie 2005 şi, pe cale de consecinţă, a fost stabilită în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumelor de reţinute prin actele contestate.
Reclamanta arată că organul de control a stabilit în mod nelegal TVA suplimentară pentru perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2007, sumă la care a aplicat majorări de întârziere în sumă totală de 197.477 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 3.583 lei, invocând lipsa elementelor care să confirme realitatea efectuării tranzacţiilor derulate de SC N.C. SRL – Negreşti Oaş cu SC B.D.C.C. SRL – Braşov.
Susţine reclamanta că organele fiscale în mod greşit au reţinut că reprezentanţii SC B.D.C.C. SRL – Braşov nu au dat curs invitaţiei de a se prezenta la sediul organelor de control în luna aprilie 2008 şi că societatea respectivă nu a înregistrat venituri în situaţiile financiare anuale depuse pentru anul 2005 şi 2006, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate, aspecte care nu au legătură cu tranzacţiile de vânzări-cumpărări de utilaje şi materiale de construcţii efectuate în perioada 31 iulie 2005-22 decembrie 2005.
Reclamanta mai susţine că, aşa cum rezultă din înscrisurile prezentate organului de control şi depuse la dosarul cauzei, toate operaţiunile derulate cu SC B.D.C.C. SRL – Braşov au fost reale şi se încadrează în dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, având un caracter economic.
Prin sentinţa nr. 289/CA din 30 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 39629 din 07 iulie 2008 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei, a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 79 din 30 aprilie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2008 cu privire la plata sumelor de 223.529 lei reprezentând TVA şi 201.060 lei cu titlu de accesorii TVA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.965 lei cheltuieli de judecată.
2. Obiectul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. 3220/83/2008 al Tribunalului Satu Mare
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 august 2008 pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. 3220/83/2008, reclamanta SC N.C. SRL – Negreşti Oaş a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 80 din 30 aprilie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2008 şi a Deciziei nr. 39629 din 07 iulie 2008 în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulate împotriva celor două acte administrative apreciate ca fiind nelegale şi netemeinice, să dispună înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina societăţii privind plata sumelor de 96.670 lei impozit pe profit şi 96.594 lei accesorii şi obligare la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în urma aceluiaşi control menţionat la pct. 1 din prezenta hotărâre, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 80 din 30 aprilie 2008, prin care s-a reţinut că societatea nu este îndreptăţită la calcularea amortizării pentru utilajele cumpărate şi la deducerea contravalorii materialelor de construcţii achiziţionate şi, pe cale de consecinţă, s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumelor de 96.670 lei cu titlu de impozit pe profit şi 96.594 lei cu titlu de accesorii.
Reclamanta susţine că în mod nelegal organul de control a procedat la calcularea unui impozit pe profit suplimentar pentru perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2007 în sumă totală de 96.670 lei, sumă la care a aplicat majorări de întârziere în sumă totală de 89.389 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 7.205 lei.
În motivarea aspectelor reţinute, organul de control a invocat „lipsa elementelor care să confirme realitatea efectuării tranzacţiilor între SC N.C. SRL – Negreşti Oaş şi SC B.D.C.C. SRL – Braşov, întrucât reprezentanţii SC B.D.C.C. SRL – Braşov nu au dat curs invitaţiei de a se prezenta la sediul organelor de control şi că societatea respectivă nu a înregistrat venituri în situaţiile financiare anuale depuse pentru anul 2005 şi 2006, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate.
Reclamanta a susţinut însă că, aşa cum rezultă din înscrisurile prezentate organului de control toate operaţiunile derulate cu SC B.D.C.C. SRL – Braşov sunt reale şi se încadrează indispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, tranzacţiile având un caracter economic. În acest sens, arată reclamanta că a achiziţionat de la societatea respectivă, conform facturilor fiscale, preţul a fost achitat integral, potrivit extraselor de cont, bunurile au fost recepţionate, după cum rezultă din notele de recepţie, au fost întocmite fişele mijloacelor fixe şi, respectiv, bonurile de consum - pentru materialele de construcţii, iar utilajele se regăsesc şi în lista de evidenţă şi inventariere a mijloacelor fixe, întocmită la data de 31 decembrie 2005, aflându-se şi în prezent în patrimoniul societăţii, ceea ce face dovada faptului că operaţiunile comerciale sunt reale. În plus, arată reclamanta că cele trei utilaje au făcut şi obiectul unor contracte de închiriere.
Totodată, reclamanta arată că nu există dispoziţii legale care să impună, la achiziţionarea bunurilor, menţionarea pe facturi a elementelor de identificare a utilajelor - serie motor, serie saşiu, pentru recunoaşterea realităţii operaţiunii comerciale efectuate.
Prin sentinţa nr. 565/CA din 19 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N.C. SRL – Negreşti Oaş şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 39629 din 07 iulie 2008 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare privind modul de soluţionare a contestaţiei din 29 mai 2008 formulată de reclamantă şi a admis contestaţia fiscală în sensul că a anulat Decizia de impunere nr. 80 din 30 aprilie 2008 privind Raportul de inspecţie fiscală din 30 aprilie 2008 cu privire la sumele de 96.670 lei impozit pe profit suplimentar şi 96.594 lei accesorii, respectiv majorări şi penalităţi. Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.504,30 lei cheltuieli de judecată şi a respins excepţiile invocate de pârâta D.G.F.P. Satu Mare.
3. Recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalul Satu Mare în cele două dosare
Împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Satu Mare – nr. 289/CA din 30 aprilie 2009 şi nr. 565/CA din 19 decembrie 2008 – a declarat recursuri Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare în nume propriu şi în reprezentarea A.F.P. Satu Mare, recursurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Oradea.
Prin Încheierea de şedinţă din 28 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3220/83/2008, s-a dispus conexarea acelui dosar la dosarul nr. 3219/83/2008.
Prin Decizia nr. 55/CA din 28 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3219/83/2008, au fost admise recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Satu Mare, au fost casate sentinţele nr. 289/CA din 30 aprilie 2009 şi 565/CA din 19 decembrie 2008 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, cu reţinerea cauzei spre soluţionare de Curtea de apel, în primă instanţă, cauza fiind trimisă spre repartizare aleatorie la un complet de primă instanţă al Curţii de apel, ca dosar nr. 189/35/CA/2010.
4. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel, ca instanţă de fond
Prin sentinţa nr. 186/CA din 14 mai 2010, Curtea de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, acţiunile formulate de reclamanta SC N.C. SRL – Negreşti Oaş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actele administrativ-fiscale contestate, a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 223.529 lei, reprezentând TVA, plus accesorii în cuantum de 201.060 lei, precum şi plata sumei de 96.670 lei, reprezentând impozit pe profit şi accesorii aferente în cuantum de 96.594 lei.
Organele fiscale au reţinut că reclamanta nu avea dreptul de deducere a TVA şi nici de deducere a cheltuielilor pentru materiale de construcţie şi a utilajelor achiziţionate de la SC B.D.C.C. SRL – Braşov, întrucât nu există elemente care să confirme realitatea efectuării acestor tranzacţii.
Curtea de apel a reţinut că, în urma verificărilor, organul fiscal a constatat că SC B.D.C.C. SRL – Braşov nu îşi desfăşoară activitatea la sediul social declarat, că nu au fost înregistrate în contabilitatea acestei societăţi veniturile realizate din livrarea de mărfuri către societatea reclamantă, conform facturilor menţionate mai sus, respectiv că această societate nu a achitat impozitele şi taxele datorate, aferente acestor operaţiuni, precum şi faptul că societatea nu a înregistrat venituri în situaţiile financiare anuale pentru anii 2005 şi 2006.
Totodată, instanţa a reţinut că plata facturilor emise de SC B.D.C.C. SRL – Braşov a fost făcută de către reclamantă către o persoană fizică, D.V., cu care reclamanta nu are raporturi comerciale, dar de la care societatea vânzătoare a cumpărat un teren, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat în data de 21 decembrie 2005, în vederea stingerii datoriei pe care SC B.D.C.C. SRL – Braşov o avea faţă de persoana fizică respectivă.
Faţă de aceste aspecte, curtea de apel a reţinut că nu există certitudini cu privire la realizarea efectivă a acestor tranzacţii între societatea reclamantă şi SC B.D.C.C. SRL – Braşov, astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal conform cărora şi a dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Curtea de apel nu a avut în vedere expertizele întocmite în cauză de expertul contabil T.I., motivat de faptul că, faţă de obiectivele stabilite, expertizele au natură fiscală şi nu contabilă, iar efectuarea lor era de competenţa unui expert fiscal conform prevederilor H.G. nr. 13/2008.
5. Recursul declarat de reclamanta SC N.C. SRL – Negreşti Oaş împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 14 mai 2010
5.1. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., precum şi critici subsumate dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., societatea comercială reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, Curtea de apel conexând fără temei, prin Decizia nr. 55 din 28 ianuarie 2010, cele două cauze aflate în recurs pe rolul său, reţinând pentru rejudecare o cauză în care, prin totalizare, sumele contestate au depăşit pragul de 500.000 lei, prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai susţine că la data dezbaterii celor două recursuri, a invocat excepţia necompetenţei Curţii de apel, prin Notele de şedinţă pe care le-a depus, fără ca instanţa să se pronunţe asupra acestei excepţii.
Referitor la fondul cauzei, societatea comercială susţine că prin aceleaşi Note de şedinţă a solicitat administrarea unor probe necesare elucidării cauzei, însă Curtea de apel a omis să se pronunţe, adoptând astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală, ceea ce impune casarea soluţiei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
În subsidiar, societatea comercială a solicitat admiterea acţiunilor conexate şi anularea actelor administrative fiscale nelegale, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi greşita apreciere a probelor.
Astfel, susţine recurenta, Curta de apel a reţinut o situaţie de fapt contrară probelor cauzei, care dovedesc realitatea tranzacţiilor efectuate, potrivit facturilor din litigiu, instanţa de fond reţinând fără nicio motivare că tranzacţiile respective nu au conţinut economic.
5.2. Prin Decizia nr. 2399 pronunţată la data de 28 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului şi a respins recursul declarat de SC N.C. SRL – Negreşti Oaş împotriva sentinţei nr. 186/CA din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat, reţinând că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 14 iunie 2010, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea la data de 15 septembrie 2010, cu nerespectarea termenului legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
5.3. Împotriva Deciziei nr. 2399 din 28 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, SC N.C. SRL – Negreşti Oaş a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând că decizia pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale cu privire la comunicarea hotărârii instanţei de fond.
În esenţă, s-a susţinut că sentinţa nr. 186/CA din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea nu a fost niciodată comunicată societăţii, iar menţiunea de afişare a hotărârii la data de 14 iunie 2010, înscrisă în procesul-verbal de comunicare aflat la fila din dosarul de fond, nu corespunde realităţii.
În acest sens, revizuenta a arătat că a formulat plângere penală pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., împotriva numitei L.E., agentul poştal care a înscris în mod nereal menţiunea comunicării prin afişare a sentinţei recurate, plângere care a fost admisă prin Ordonanţa nr. 373/II/2 din 21 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind desfiinţate menţiunile nereal cuprinse în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinţei nr. 186/CA din 14 mai 2010, care a fost încheiat de către L.E. la data de 14 iunie 2010.
5.4. Prin Decizia nr. 2051 din 26 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia în anulare formulată de SC N.C. SRL – Negreşti Oaş împotriva Deciziei nr. 2399 din 28 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat decizia respectivă şi a fixat termen la data de 7 iunie 2012 pentru soluţionarea recursului declarat de societate împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
În esenţă, instanţa a reţinut că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul sentinţei recurate la data de 1 septembrie 2010 şi a declarat recurs la data de 15 septembrie 2010, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 301 C. proc. civ., iar decizia contestată s-a întemeiat pe erori în identificarea şi coroborarea datelor materiale determinante pentru aprecierea corectă a situaţiei de fapt, caracterul de eroare materială fiind dat de împrejurarea că la baza judecăţii emise de instanţa de recurs asupra excepţiei de tardivitate stă o eronată reprezentare a situaţiei de fapt cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinţei recurate.
II. Soluţia adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2825 din 7 iunie 2012 şi considerentele acesteia
Recursul formulat de societatea comercială este nefondat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
1. În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că este neîntemeiat.
În cauză, este necontestat că prin Încheierea din 28 ianuarie 2010 şi prin Decizia nr. 55 din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Oradea a conexat Dosarul nr. 3220/83/CA/2008 la Dosarul nr. 3219/83/CA/2008, a casat sentinţa civilă nr. 289/2009 şi, respectiv sentinţa civilă nr. 565/2008 pronunţate de Tribunalul Satu Mare şi a reţinut cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii, societatea comercială a formulat o contestaţie în anulare privind soluţia de conexare a celor două dosare şi de reţinere a cauzei pentru competentă soluţionare, contestaţie în anulare care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 369/CA din 6 mai 2010.
Or, în condiţiile intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 202/2010, prin recursul de faţă nu mai poate fi pusă în discuţie problema competenţei materiale – art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., modificat şi completat prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010.
Susţinerea recurentei că ar fi invocat această excepţie şi prin Notele de şedinţă depuse cu ocazia dezbaterilor cauzei din data de 21 aprilie 2010, care au precedat pronunţarea sentinţei civile nr. 186 din 14 mai 2010, este lipsită de temei.
Astfel, din încheierea din 21 aprilie 2010, rezultă că societatea comercială nu a fost prezentă la dezbateri (fila 11), iar Notele de şedinţă au fost depuse după dezbateri, la data de 23 aprilie 2010.
Oricum, soluţia de conexare a celor două dosare, cu consecinţa cumulării sumelor contestate şi depăşirii pragului de 500.000 lei, ceea ce a atras competenţa materială a Curţii de apel, este o soluţie legală, fiind incidente prevederile art. 164 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. din moment ce, chiar dacă era vorba de două decizii de impunere, acestea se refereau la taxe şi impozite stabilite aceloraşi operaţiuni economice, existând în mod incontestabil, o strânsă legătură care impunea o mai bună administrare a justiţiei.
2. Instanţa de recurs reţine că şi cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat.
Astfel, este necontestat că atât TVA cât şi impozitul pe profit privesc aceleaşi operaţiuni economice în privinţa cărora organele fiscale şi instanţa de fond au reţinut că nu sunt documentate ca fiind reale pentru a justifica pe de o parte deducerea TVA şi, respectiv, pe de altă parte, deducerea ca şi cheltuieli, la calculul impozitului pe profit.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în litigiu sunt operaţiunile economice privind facturile din data de 31 iulie 2005 (3 facturi) şi respectiv din data de 19 decembrie 2005 (3 facturi emise de SC B.D.C.C. SRL Braşov.
Or, din probatoriile aflate la dosar, evidenţiate în actele de inspecţie fiscală, rezultă că organele de control au stabilit că această societate comercială nu îşi desfăşura/ desfăşoară activitatea la sediul social declarat, nu a avut înregistrată în contabilitatea sa veniturile realizate din livrarea mărfurilor în litigiu către societatea comercială recurentă, precum şi că SC B.D.C.C. SRL Braşov nu a achitat taxele şi impozitele aferente acestor operaţiuni economice şi, de altfel, în anii 2005-2006, nu a înregistrat venituri în situaţiile financiare anuale.
Mai mult, s-a stabilit că societatea comercială recurentă, pentru facturile în litigiu, a efectuat plăţi în contul unei persoane fizice de la care recurenta achiziţionase un teren, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 21 decembrie 2005.
Astfel fiind, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că organele fiscale au apreciat corect aplicabilitatea art. 11 alin. (1) din Codul fiscal potrivit cărora „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei”.
3. Critica referitoare la înlăturarea expertizelor efectuate de expertul contabil T.I. (fila 173 dosar nr. 3219/83/2008 al Tribunalului Satu Mare şi fila 191 dosar nr. 3220/83/2008 al Tribunalului Satu Mare) este de asemenea neîntemeiată.
La dosarul de recurs, înainte de dezbaterile din 7 iunie 2012, apărătorul recurentei a depus un extras de pe www.xxx.ro (fila 40) din care rezultă că la data de 5 iunie 2012 expertul judiciar T.I. apare că nu are numai specialitatea contabilitate ci şi pe aceea de fiscalitate, act care este insuficient pentru a răsturna constatarea pe care instanţa de fond o făcuse la data efectuării expertizelor – 28 noiembrie 2008.
De altfel, înlăturarea celor două expertize este justificată şi prin aceea că expertul s-a pronunţat pe aspecte care priveau interpretarea probelor cauzei, dispoziţiilor legale incidente şi corectitudinea stabilirii taxei şi impozitului în litigiu în cauza de faţă, prerogative date de legiuitor în competenţa exclusivă a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.
4. Referitor la critica recursului privind omisiunea Curţii de apel de a se pronunţa asupra cererii de probatorii pe care societatea comercială recurentă o formulase prin Notele de şedinţă, instanţa de recurs reţine că această critică este neîntemeiată.
Astfel, din actele şi lucrările cauzei rezultă că în Dosarul nr. 189/35/CA/2010, dezbaterile ar fi trebuit să aibă loc la data de 21 aprilie 2010, când părţile legal citate, au lipsit, cauza fiind reţinută pentru deliberare, pronunţarea fiind amânată la data de 28 aprilie 2010, 05 mai 2010, 12 mai 2010 şi, respectiv, 14 mai 2010, când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 186/CA/ 2010, recurată în cauza de faţă.
Într-adevăr, prin cererea depusă (fila 18 dosar nr. 189/35/CA/2010), societatea comercială a cerut – la data de 5 mai 2010 „probe testimoniale” şi „o expertiză contabilă şi fiscală”, cerere formulată după ce cauza rămăsese în pronunţare, astfel că cererea de probatorii fusese făcută cu încălcarea prevederilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dovezile pot fi încuviinţate şi administrate numai până la începerea dezbaterilor.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.C. SRL – Negreşti Oaş împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2814/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 285/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
