ICCJ. Decizia nr. 297/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 297/2012
Dosar nr. 11279/2/2009
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la 27 noiembrie 2009 sub nr. 11279/2/2009, reclamanta SC R.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 solicitând în principal anularea Dispoziţiei nr. 403.931 din 14 iulie 2009, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei ca tardiv formulată şi, pe cale de consecinţă, să se constatate că societatea se afla în termen legal de a formula şi depune contestaţia, anularea în parte a Deciziei de impunere, în ceea ce priveşte suma de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar faţă de suma legal datorată şi achitată de societate şi, pe cale de consecinţă, să se constate că reclamanta nu datorează suma de 819.7581ei, cu titlu de impozit pe clădiri.
În subsidiar, reclamanta a solicitat, în situaţia în care se va trece peste cele solicitate, în sensul ca se va considera necesara soluţionarea pe fond a contestaţiei în prealabil de către D.G.I.T.L., să se constate că reclamanta se află în termen legal de a promova contestaţia şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea Dispoziţiei şi obligarea D.G.I.T.L. la soluţionarea în fond a contestaţiei, în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii, în conformitate cu art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării în parte a Deciziei de impunere, respectiv exonerarea societăţii de la plata sumei de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar faţă de suma legal datorată şi achitată de către societate şi obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauză.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, arătând că societatea reclamantă deţine pe raza sectorului 1 imobilul situat la adresa poştală str. Berthelot, conform contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2005. Potrivit declaraţiei de impunere din 28 martie 2008 întocmită de contestatoare şi depusă la organul fiscal, aceasta a declarat că valoarea de inventar a construcţiei înregistrată în contabilitate este de 9.644.213 lei.
l. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 3741 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte contestaţia completată şi formulată de contestatoarea SC R.E. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1.
A fost anulată Dispoziţia nr. 409931 din 14 iulie 2009 şi Decizia de impunere din 27 ianuarie 2009 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte suma de 964.593 lei reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009.
Instanţa a menţinut Decizia de impunere în ceea ce priveşte suma de 144.663,2 lei şi a anulat Decizia nr. 622 din 16 septembrie 2009 şi Decizia nr. 1277 din 23 noiembrie 2009 emise de pârâtă, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.704,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia de impunere din 27 ianuarie 2009 s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia plăţii sumei de 968.593 lei, către bugetul local, din care 964.421 lei reprezintă impozit pe clădiri pentru imobilul situat în Bucureşti, str. G-ral Berthelot.
În baza acestei decizii pârâta a emis forme de executare silită, Titlul executoriu din 21 mai 2009 şi somaţie de executare din 21 mai 2009, în dosarul de executare din 21 mai 2009.
Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestaţie înregistrată la D.G.I.T.L. Sector 1 sub nr. 403931 din 02 iulie 2009, iar prin Dispoziţia nr. 403931 din 14 iulie 2009 emisă de D.G.I.T.L. Sector 1 a fost respinsă contestaţia, ca tardiv formulat formulată.
Autoritatea fiscală locală de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 44 alin. (1)-(3) şi 205 alin. (1) şi 207 alin. (1) C. proc. fisc., pe de o parte şi anunţul colectiv de publicitate din 27 ianuarie 2009, contestaţia a fost depusă cu depăşirea termenului de 30 de zile calculat de la data comunicării actului administrativ-fiscal.
Împotriva Dispoziţiei nr. 403931 din 14 iulie 2009 emisă de D.G.I.T.L. Sector 1 şi a Deciziei de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009 reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 403.931 din 14 iulie 2009 comunicată societăţii la data de 15 iulie 2009, prin care a fost respinsă Contestaţia, ca tardiv formulată şi, pe cale de consecinţă, să se constatate că societatea se află în termen legal de a formula şi depune contestaţia, anularea în parte a Deciziei de impunere, în ceea ce priveşte suma de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar faţă de suma legal datorată şi achitată de societate şi, pe cale de consecinţă, să se constate că societatea nu datorează suma de 819.758 lei, cu titlu de impozit pe clădiri.
Prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din 18 septembrie 2009 a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 69.269,64 lei, accesorii aferente debitului de 409.879,5 lei, aferent deciziei de impunere din 18 iunie 2009 şi întrucât s-a strecurat o eroare cu privire la numărul deciziei de impunere, reclamantei i-a fost comunicată Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din 23 noiembrie 2009 prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 69.269,64 lei, accesorii aferente debitului de 409.879,5 lei, aferent deciziei de impunere din 27 ianuarie 2009.
Pe parcursul procesului, urmare a întocmirii Raportului de inspecţie fiscală din 17 decembrie 2009, prin care s-a stabilit obligaţie fiscală de plată suplimentară pe perioada 31 martie 2007-17 decembrie 2009 în sumă de 162.485,89 lei, pârâta a emis Decizia de impunere din 17 decembrie 2009.
În consecinţă, la data de 11 mai 2010 reclamanta a formulat o cerere completatoare a acţiunii introductive de instanţă, prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere din 27 ianuarie 2009 în ceea ce priveşte suma de 964.593 lei, reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009 stabilit în mod greşit faţă de suma legal datorată şi achitată de către societate, şi, pe cale de consecinţă, sa constate că societatea nu datorează suma de 964.593 lei, cu titlu de impozit pe clădiri, ci numai suma de 144.663. lei reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009 în cotă de 1.5% aplicată asupra valorii de impunere a clădirii, aşa cum a constat şi organul fiscal prin Raportul de inspecţie fiscală din 17 decembrie 2009; anularea Dispoziţiei nr. 403.931 din 14 iulie 2009 comunicată societăţii la data de 15 iulie 2009, prin care D.G.I.T.L. a respins contestaţia din 02 iulie 2009.
De asemenea reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 622 din 16 septembrie 2009 prin care D.G.I.T.L. a stabilit obligaţii fiscale accesorii constând în impozit pe clădiri corespunzătoare semestrului 1 al anului 2009 în cuantum de 69.269,64 lei, urmare a anulării Deciziei de impunere din 27 ianuarie 2009, anularea Deciziei nr. 1277 din 23 noiembrie 2009 prin care au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii de plată accesorii în cuantum de 69.269,64 lei aferente obligaţiilor fiscale principale constând în impozit pe clădiri pentru perioada 31 martie 2009 - 16 septembrie 2009, urmare a anulării Deciziei de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009.
Instanţa de fond a reţinut că, aşa cum a constatat prin sentinţa nr. 10312 din 26 august 2009 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin care au fost anulate formele de executare silită, Titlul executoriu din 21 mai 2009 şi somaţia de executare din 21 mai 2009 în dosarul de executare din 21 mai 2009, decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009 a fost comunicată prin Anunţul colectiv din 27 ianuarie 2009, cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată si ale punctului 1 din Anexa nr. 2 din O.M.F.P. nr. 94/2006, referitoare la modalitatea de comunicare a actelor administrativ fiscale, din care rezultă că modalitatea de comunicare a actelor administrative-fiscale prin publicitate are caracter de excepţie, momentul comunicării legale a deciziei de impunere, în mod legal fiind 01 iunie 2009.
Or, prin raportare la această dată, contestaţia din 02 iulie 2009, a fost depusă cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., motiv pentru care Curtea a admis contestaţia pentru acest capăt de cerere şi a anulat Dispoziţia de soluţionare a contestaţiei din 14 iulie 2009.
De altfel, pârâta nu a făcut nici o apărare sub acest aspect, recunoscând pretenţiile reclamantei pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte decizia de impunere din 27 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 622 din 16 septembrie 2009, respectiv Decizia nr. 1277 din 23 noiembrie 2009 prin care D.G.I.T.L. a stabilit obligaţii fiscale accesorii, reclamanta a susţinut în cererea completatoare că, deşi a reuşit în cele din urmă să se clarifice, prin intermediul inspecţiei fiscale concretizate prin emiterea Raportului şi a Deciziei de impunere nr. 2, cu privire la natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale pe care le datorează societatea, prin menţinerea, chiar şi numai formală a unor acte nelegale, societatea este prejudiciată fiind expusă în continuare arbitrariului determinării obligaţiilor sale în baza unor informaţii neconforme cu legea.
Pârâta a achiesat la pretenţiile reclamantei, arătând că din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală din 17 decembrie 2009, rezultă că organul de inspecţie fiscală a constatat că, pe anul 2009 cota de impozitare aplicată la valoarea de impunere a clădirii în sumă de 9.664,213 lei este de 1,5%, impozitul aferent fiind de 144.663,20 lei. Prin urmare, organul fiscal a revenit asupra modalităţii de stabilire a impozitului pe clădiri datorat de către reclamantă, efectuată prin decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009 stabilind, în urma inspecţiei fiscale, faptul că impozitul pe clădiri pe anul 2009 datorat de către reclamantă este de 144.663,20 lei, calculat prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de impunere a clădirii şi nu de 10%, aşa cum a fost stabilit prin decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009.
Prin finalizarea inspecţiei fiscale şi prin emiterea deciziei a intervenit, implicit, o modificare a actului administrativ atacat de către reclamantă în sensul în care impozitul datorat pentru anul 2009 este de 144.663,20 lei, calculat prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de impunere a clădirii.
Pârâta a recunoscut că, la data de 31 martie 2010, termenul legal de plată a impozitelor şi taxelor locale, reclamanta avea obligaţiile fiscale datorate faţă de bugetul local al sectorului 1 achitate în întregime.
Însă, având în vedere faptul că actul administrativ, reprezentat de decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009, a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, acesta nu mai putea fi revocat de către autoritatea emitentă, motiv pentru care se impune anularea în parte a acestuia, în sensul constatării că suma datorată de către reclamantă este în cuantum de 144.663,2 lei, reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009, calculat în cotă de 1,5% aplicată asupra valorii de impunere a clădirii.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe de timbru şi onorariu de avocat.
Instanţa a reţinut că, chiar dacă a recunoscut pretenţiile reclamantei înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta era de drept în întârziere, prin formularea contestaţiei şi respingerea acestei contestaţii ca tardiv formulată, ceea ce a determinat, din culpa acesteia formularea contestaţiei în faţa instanţei de contencios administrativ şi a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată.
Curtea a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., întrucât, onorariul avocatului achitat de reclamantă este nepotrivit de mare prin raportare la complexitatea pricinii, în condiţiile în care există şi o achiesare la pretenţiile reclamantei şi a dispus reducerea cuantumului acestor cheltuieli.
3. Recursul declarat de Direcţia Generală de Impozite şi taxe locale a sectorului 1 Bucureşti
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, invocând motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond numai sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, arătând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 şi 275 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a ţinut seama de situaţia de fapt şi de drept circumscrisă cauzei deduse judecăţii.
Recurenta a precizat că la primul termen de judecată acordat în cauză, după ce reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii introductive, recurenta-pârâtă a recunoscut pretenţiile reclamantei, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
Recurenta a arătat pe larg desfăşurarea cronologică a actelor administrative şi a operaţiunilor administrativ-fiscale efectuate, pentru a demonstra buna-credinţă a organului fiscal, cât şi faptul că, deşi a fost formulată o contestaţie administrativă împotriva actului administrativ a cărui anulare parţială s-a solicitat, nu poate fi vorba de o punere în întârziere, în sensul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei, în temeiul art. 275 C. proc. civ.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, pentru că a determinat reclamanta să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3741 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 298/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
