ICCJ. Decizia nr. 3039/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIVŞI FISCAL
Decizia nr. 3039/2012
Dosar nr. 88/2/2011
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4540 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului si Pădurilor şi Ocolul Silvic Privat Fălticeni şi cererea de intervenţie formulată în contradictoriu cu intervenientul forţat Ocolul Silvic Privat Fălticeni, ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ocolul Silvic Privat Fălticeni, a solicitat instanţei de contencios administrativ:
- de a anula adresa din 22 iunie 2010 (răspuns la plângerea prealabilă din 1 iunie şi adresa din 28 aprilie 2010, ambele emise de către parată, ca refuz de a rezolva cererea din 18 martie 2010 privind efectuarea mai multor operaţiuni administrative de către parată;
- de a obliga Ministerul Mediului şi Pădurilor să execute următoarele operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea şi protejarea dreptului de proprietate asupra pădurii situate pe raza Comunelor Baia, Raşca, Carou Luncii, judeţul Suceava, operaţiuni pe care parata a refuzat să le facă;
- de a înştiinţa persoanele ce au încheiat sau vor încheia contracte de administrare a Fondurilor de Vânătoare ce cuprind şi suprafeţele de pădure proprietatea şi folosinţa sa, de existenţa coliziunilor între prevederile art. 2, 3, 4 alin. (2), art. 5, 7, 8, 9, 11, 15, 39, 44 alin. (1) lit. e) din legea nr. 407/2006, şi cele ce se referă la exercitarea vânătorii pe terenurile proprietate particulară, că acestea intră în coliziune cu prevederile dreptului internaţional, şi anume, art. 1 din I-ul Protocol la C.E.D.O., adoptat cu legea nr. 30/1994, drept intern şi prioritar, cf. art. 11 şi 20 Constituţie, cu prevederile art. ll-77-Dreptul de proprietate şi art. 112 din Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa, tratat anexat la Tratatul de aderare a României la U.E., actualmente având prioritate faţă de legea nr. 407/2006 cu modificările aduse, aceasta potrivit art. 148 Constituţie;
- de a nu încheia contracte de gestionare, sau acte adiţionale la contractele de gestionare a Fondului de Vânătoare deja încheiate, sau de a nu încheia asemenea contracte cu nicio persoană, privitor la fondurile de vânătoare ce cuprind şi suprafeţele de pădure proprietatea sa;
- de a exclude suprafaţa de pădure proprietatea şi folosinţa sa din suprafaţă Fondurilor de Vânătoare ce cuprind actualmente şi suprafaţa de pădure proprietatea sa;
- de a obliga parata să constituie un singur Fond de Vânătoare în suprafaţă de 3000 ha care să cuprindă numai pădurea sa;
- de a atribui partea din fondurile de vânătoare aflate pe suprafaţa de pădure proprietatea sa, Ocolului Silvic Privat Fălticeni, Fălticeni judeţul Suceava ce are avize de exercitare a vânătorii şi administrează în regim silvic şi suprafaţa de pădure proprietatea sa, potrivit Amenajamentului;
- de a obliga pârâta de a gestiona Fondurile de Vânătoare - ce cuprind terenurile proprietatea sa – fără a se trece prin terenurile proprietatea sa;
Ulterior, reclamantul a formulat o cerere de intervenţie forţată cu privire la Ocolul Silvic Privat Fălticeni.
În şedinţa publică din 21 iunie 2011, Curtea de Apel a pus în discuţie admisibilitatea acţiunii, în raport cu temeiul de drept invocat de reclamant, apreciind că reclamantul urmăreşte obligarea pârâtei să se abţină de la încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cu privire la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legi nr. 18/1991.
Reclamantul este nemulţumit că pârâtul, invocând legea nr. 407/2006, permite desfăşurarea vânătorii pe terenurile proprietatea sa, fără a ţine seama de instrumentele juridice din dreptul european, care garantează dreptul de proprietate.
Prin urmare, instanţa de fond a constata că acţiunea reclamantului, aşa cum a fost formulată, nu este altceva decât o acţiune reală, de drept, comun, care tinde la ocrotirea dreptului de proprietate, cu toate prerogativele sale.
Adresele menţionate de reclamant în cuprinsul acţiunii nu sunt acte administrative, ci simple acte de corespondenţă, motiv pentru care nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
În ce priveşte cererea de intervenţie, Curtea de apela reţinut că Ocolul Silvic Privat Fălticeni are deja calitatea de pârât, dobândită prin cererea de chemare în judecată. În plus, reclamantul nu formulează, în cererea de intervenţie, nicio pretenţie în contradictoriu cu această entitate, situaţie în care cererea de intervenţie este inadmisibilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul O.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. si cu aplicarea greşită a următoarelor texte din Legea nr. 554/2004, modificată; art. 8 alin. (1) teza ultima, coroborat cu art. 18 alin. (1) teza ultimă şi cu aplicarea greşită a sintagmei ";operaţiuni administrative"; din dreptul administrativ - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recurentul mai susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (1) C.E.D.O. - motiv de recurs bazat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Acest petit a fost calificat în mod abuziv ca fiind unul dintr-un petit al unei acţiuni reale prin care se apară dreptul de proprietate prin mijloace civile ale revendicării (prin comparare de titluri asupra bunurilor) sau prin acţiune posesorie în care se cere Ministerului să nu-i tulbure posesia.
De asemenea, recurentul consideră că instanţa de fond a deformat obiectul acţiunii, prin încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., interpretând petitul ca şi cum din expresia literara a termenilor folosiţi s-ar fi promovat o acţiune civilă, ";reală";, fiind caz de refuz al pârâtei de a soluţiona o cerere privitoare la efectuarea unor operaţiuni administrative ce s-ar finaliza prin acţiuni tipice ale unei autorităţi administrative (emitere de avize, documentaţii, adrese, etc.).
Recurentul mai susţine că a cerut obligarea Ministerului de a face anumite operaţiuni administrative, a căror materializare implica emiterea, de exemplu, de avize, circulare, interne, prin care să avertizeze pe un pretendent la gestionarea unui Fond de vânzătoare ce cuprind proprietatea sa.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
De altfel, în motivele de recurs nici nu se subliniază care ar fi motivele pentru care actele contestate sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constată că aşa numitele operaţiuni administrative sunt de fapt acte de corespondenţă, menite să asigure liniştita posesie a proprietăţii recurentului, motiv pentru care nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.V., împotriva sentinţei civile nr. 4540 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 304/2012. Contencios → |
|---|
