ICCJ. Decizia nr. 298/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 298/2012
Dosar nr. 11665/2/2009
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2009 sub nr. 11665/2/2009, reclamanta SC N.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând anularea Procesului verbal din 10 aprilie 2009, emis de către Direcţia Municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi a Deciziei nr. 234 din 03 iulie 2009, emisă către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, admiterea cererii de restituire a contravalorii accizelor achitate şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând contravaloarea accizelor achitate, aferente cantităţilor de cafea solubila utilizată pentru obţinerea produsului exportat sau livrat în alt stat membru.
Prin sentinţa nr. 3742 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea SC N.R. SRL şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 234 din 03 iulie 2009 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.S.C.
Instanţa a obligat totodată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.S.C. să procedeze la analizarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal din 10 aprilie 2009 şi a respins capetele de cerere privind anularea procesului verbal din 10 aprilie 2009 şi restituirea sumei de 1.209.895 lei reprezentând c/val accize, ca inadmisibile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inspectorii vamali din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, în baza Titlului VII din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, au efectuat în ziua de 06 aprilie 2009 o inspecţie fiscală parţială la SC N.R. SRL, în vederea soluţionării mai multor cereri de restituire a accizelor, înregistrate după cum urmează: (i) 30 mai 2008 aferentă lunilor martie si aprilie 2008, prin care se solicită suma de 159.671 lei; (ii) 24 iulie 2008 aferentă lunilor mai şi iunie 2008 prin care se solicită suma de 163.793 lei; (iii) 09 octombrie 2008 aferentă lunilor iulie şi august 2008 prin care se solicită suma de 190.432 lei; (vi) 29 octombrie 2008 aferentă lunii septembrie 2008, prin care se solicită suma de 122.316 lei, (v) 03 decembrie 2008 aferentă lunii octombrie 2008 prin care se solicită suma de 172.982 lei, (vi) 12 decembrie 2008 aferentă lunii noiembrie 2008 prin care se solicită suma de 98.129 lei, (vii) 23 ianuarie 2009 aferentă lunii decembrie 2008 prin care se solicită suma de 194.956 lei, (viii) 25 februarie 2009 aferentă lunii ianuarie 2009 prin care se solicită suma de 103.616 lei.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 10 aprilie 2009, înregistrat la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale sub nr. 5303 din 10 aprilie 2009 s-a concluzionat că suma de 1.205.895 lei, reprezentând acciza aferentă cafelei solubile livrată în Uniunea Europeană sau exportată, solicitate prin cererile de restituire de accize, depuse de societate pentru perioada 01 martie 2008 - 31 ianuarie 2009, se respinge, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 210 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare coroborat cu pct. 31. (1) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Împotriva procesului-verbal reclamanta a formulat contestaţie înregistrată la A.N.A.F. din 12 mai 2009, iar prin Decizia nr. 234 din 03 iulie 2009 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C. a fost respinsă contestaţia, ca prematur formulată.
Autoritatea fiscală de soluţionare a contestaţiilor a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 85 alin. (1) şi 88 C. proc. fisc. coroborat cu art. 206 alin. (2), procesul-verbal contestat are caracter de act premergător, constatările sale urmând a fi valorificate printr-un Raport de inspecţie fiscală, care va sta la baza emiterii deciziei de restituire reprezentând act administrativ asimilat deciziei de impunere şi care poate fi contestat de către contribuabil, ca şi titlurile de creanţă prin care se pot stabili obligaţii de plată în sarcina contribuabililor.
Instanţa de fond a reţinut că aşa cum rezultă din procesul-verbal înregistrat la D.M.A.O.V. din 03 iunie 2010, verificarea a fost determinată de cererile de restituire a accizelor: 30 mai 2008 aferenta lunilor martie şi aprilie 2008; 24 iulie 2008 aferenta lunilor mai şi iunie 2008; 09 octombrie 2008 aferenta lunilor iulie şi august 2008; din 29 octombrie 2008 aferenta lunii septembrie 2008, din 03 decembrie 2008 aferenta lunii octombrie 2008, 12 decembrie 2008 aferenta lunii noiembrie 2008, 23 ianuarie 2009 aferenta lunii decembrie 2008; 25 februarie 2009 aferentă lunii ianuarie 2009.
Susţinerile organului fiscal de soluţionare a contestaţiei din Decizia nr. 234 din 03 iulie 2009, întemeiate pe dispoziţiile art. 206 alin. (2) coroborate cu art. 88 lit. a) şi art. 85 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că procesul-verbal contestat are caracter de act premergător, constatările acestuia urmând a fi valorificate printr-un Raport de inspecţie fiscală, ulterior, care va sta la baza emiterii deciziei de restituire reprezentând act administrativ asimilat deciziei de impunere şi care poate fi contestat de către contribuabil, ca şi titlurile de creanţă prin care se pot stabili obligaţii de plată în sarcina contribuabililor, nu au fost reţinute de instanţa de fond.
Prima instanţă a stabilit că, în condiţiile în care prin procesul-verbal din data de 10 aprilie 2009, au fost respinse cererile de restituire a accizelor, autoritatea fiscală s-a pronunţat pe fondul drepturilor reclamantei, în sensul în care i se cuvine sau nu suma solicitată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 210 din Codul fiscal, astfel încât a respins cererile reclamantei.
În aceste condiţii autoritatea fiscală nu mai putea emite o decizie de restituire, în condiţiile art. 88 lit. a) C. proc. fisc., de vreme ce a considerat că nu se impune restituirea şi nici o altă decizie prin care să se stabilească suma datorată bugetului general consolidat, în contextul în care aceste accize au fost stabilite şi achitate anterior, iar reclamanta a solicitat doar restituirea acestor sume.
Instanţa a constatat că procesul-verbal contestat este un act administrativ-fiscal, întrucât a fost emis în aplicarea legislaţiei privind stabilirea şi stingerea drepturilor fiscale legate de restituirea accizelor, reclamanta fiind în situaţia refuzului nejustificat de a i se soluţiona o cerere, aşa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu care Codul de procedură fiscală se completează în mod corespunzător, ca o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Astfel, Curtea de apel a admis contestaţia, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv anularea Deciziei nr. 234 din 03 iulie 2009 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C., prin care a fost respinsă contestaţia ca prematur formulată.
În ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea procesului-verbal din 10 aprilie 2009, emis de către Direcţia Municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi admiterea cererii de restituire a contravalorii accizelor achitate şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând contravaloarea accizelor achitate aferente cantităţilor de cafea solubila utilizată pentru obţinerea produsului exportat sau livrat în alt stat membru, Curtea le-a apreciat ca fiind inadmisibile, întrucât autoritatea administrativ fiscală pârâtă, competentă în soluţionarea contestaţiei, nu s-a pronunţat pe fondul contestaţiei, în procedura prealabilă prevăzută de Codul de procedură fiscală.
2. Recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
2.1. Recursul promovat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.)
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 234 din 3 iulie 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi obligarea acestei din urmă autorităţi la analizarea pe fond a contestaţiei.
În esenţă, raportat la prevederile art. 85 alin. (1) şi respectiv art. 88 alin. (1) lit. a) şi art. 206 alin. (2) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003) al căror conţinut a şi fost redat prin motivele de recurs, recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că din interpretarea acestor texte de lege rezultă că procesul verbal din 14 aprilie 2009 are numai caracter de act premergător, constatările sale urmând a fi valorificate printr-un raport de inspecţie fiscală, care va sta la baza emiterii deciziei de restituire reprezentând act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere şi care poate fi contestat de contribuabil, cu alte cuvinte, recurenta, arătând că numai declaraţia fiscală şi decizia de impunere constituie titluri de creanţă prin care se pot stabili obligaţii de plată în sarcina contribuabililor.
În fine, s-a mai arătat că instanţa de fond s-a aflat într-o evidentă confuzie întrucât în cauză, pentru a putea fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă a societăţii reclamante, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti ar fi trebuit să emită o decizie pentru regularizarea situaţiei, în conformitate cu legislaţia în materie vamală, fiind nefondată şi eronată concluzia exprimată prin sentinţa atacată în sensul că procesul verbal din 10 aprilie 2009 al D.R.A.O.V. Bucureşti este „un alt act administrativ fiscal” ce poate fi contestat potrivit legii, mai cu seamă că într-o astfel de ipoteză contestaţia ar fi trebuit să fie soluţionată de organul emitent şi nu de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
2.2. Recursul promovat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.)
La rândul său, pârâta A.N.V. a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică şi nelegală. Temeiul legal al căii de atac exercitate a fost indicat ca fiind motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a susţinut că procesul verbal contestat de reclamantă a fost emis în aplicarea legislaţiei privind stabilirea şi stingerea drepturilor fiscale legate de restituirea accizelor, fiind în situaţia refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, întrucât este un simplu act premergător şi nu un act administrativ care să stabilească, potrivit legii, vreun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat, în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente dar şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate, de natură a antrena fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe în considerarea celor în continuare arătate.
Dată fiind similitudinea criticilor înfăţişate de cele două recurente, Înalta Curte urmează a le examina grupat şi a răspunde acestora prin argumente comune.
Reclamanta intimată SC N.R. SRL a investit instanţa de judecată cu solicitarea de anulare a procesului-verbal din 10 aprilie 2009, emis de D.R.A.O.V. Bucureşti ca şi a Deciziei nr. 234 din 3 iulie 2009, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală –Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor ca şi de admitere a cererii de restituire a contravalorii accizelor achitate, respectiv de obligare a pârâtelor la restituirea sumei de 1.205.895 lei reprezentând contravaloare accize achitate, aferente cantităţii de cafea solubilă utilizată pentru obţinerea produsului.
Astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, prima instanţă, admiţând în parte acţiunea reclamantei-intimate, a anulat Decizia nr. 234 din 3 iulie 2009 emisă de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat această autoritate la analizarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva procesului verbal din 10 aprilie 2009, celelalte capete de cerere vizând anularea acestui proces verbal şi restituirea sumei de 1.209.895 lei cu titlu de contravaloare accize, fiind respinse ca inadmisibile.
În acord cu cele stabilite de judecătorul fondului şi contrar criticilor înfăţişate de cele două recurente, Înalta Curte reţine că susţinerile acestor autorităţi, cuprinse ca atare şi în Decizia nr. 234 din 3 iulie 2009, în sensul că procesul verbal din 10 aprilie 2009 încheiat de organele competente ale D.R.A.O.V. Bucureşti nu are decât un caracter premergător în condiţiile în care nu s-a emis decizie de impunere sau un alt act asimilat deciziei de impunere, nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite.
Examinând conţinutul procesului verbal din data de 10 aprilie 2009, Înalta Curte arată că instanţa de fond, cu deplin temei a stabilit că acesta este un veritabil act administrativ fiscal şi nu doar un act premergător, întrucât, atât în sensul art. 41 C. proc. fisc., cât şi al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul unilateral emis a produs în mod direct efecte juridice.
Astfel, prin procesul verbal contestat, D.R.A.O.V. Bucureşti a stins dreptul societăţii intimate de a obţine restituirea accizelor câtă vreme, fără echivoc, concluzia finală a controlului este în sensul „ respingerii cererii de restituire a sumei de 1.205.895 lei cu titlu de acciză aferentă cafelei solubile livrată sau exportată, solicitată prin cererile de restituire depuse în perioada 1 martie 2008 - 31 ianuarie 2009, pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 210 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 31 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003”.
Aşa fiind, nu se poate susţine că a fost prematur formulată contestaţia administrativă de către intimata-reclamantă, împotriva unui act administrativ fiscal care a produs efecte juridice de necontestat prin constatarea că societatea reclamantă nu are drept de restituire a accizei solicitate.
În fine, criticile recurentelor sunt nefondate şi în considerarea aspectelor învederate atât cu ocazia judecării fondului dar şi în recurs, în sensul că, ulterior emiterii procesului verbal contestat nu a mai fost admis nici un alt act administrativ de către organele competente, care în accepţiunea acestora din urmă, ar fi fost apt a fi atacat fără a fi calificat drept un act premergător, la care se adaugă înscrisurile depuse la dosar (dosar recurs) ce demonstrează că acelaşi organ fiscal D.R.A.O.V. Bucureşti, pentru aceleaşi produse de cafea exportate şi livrate în comunitate, a soluţionat anterior cereri similare formulate de societatea intimată, în sensul restituirii accizelor solicitate (e.g. procesul verbal din 3 iunie 2010 încheiat tot în vederea soluţionării unor cereri de restituire accize).
Reţinând aşadar, pentru argumentele înfăţişate că soluţia instanţei de fond este întemeiată şi pronunţată în acord cu prevederile legale aplicabile, criticile recurentelor fiind lipsite de temeinicie, în baza art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate recursurile promovate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3742 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti–secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3035/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
